“ Îți spuneam doar că te voi absorbi de la normal, de la temperatura vieții…Tu nu trebuie sa fii om! Vei vedea ce puțin înseamnă materialul…vei invăța să mi te strecori prin pori, să ascultăm noaptea aparent fără viață, surdă…să ne vedem umbrele in lumina felinarelor.
Vei respira muzică si suflet, te voi închega cumva in mine.Vei fi beat de plăcere în clipele noastre, cu trupurile atârnânde în altă lume.
Vei dori să îmi sfărâmi buzele, să le topești în ale tale, să mă pictezi cu mângâieri frenetice și pline de păcat, să îmi pierd rațiunea…să mă deschid ție, să mă savurezi…să îmi muști limba dezlănțuit pentru a nu te mai minți așa frumos si dulce, pentru a geme dorința…
Dar ce vei face Tu, omule, când printre zâmbete candide si furate săruturi îți voi spune : „ Te-am mințit, sunt doar o himeră!Sunt aici pentru că nevoia te-a împins să crezi in umbre, năluci…mă vei avea doar dacă iubirea te va face să crezi in minuni…
Renunți la trupul tău? Eu nu pot fi om…”