poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5252 .



Făcut de rîs
proză [ ]
Din ciclul "Povești din cotunime"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alexandru Vizitiu Dumasca ]

2004-11-23  |     | 



Făcut de rîs

Vine hramul! Aerul miroase a var, a tempera, a mirodenii, a balegă de cal. Femeile aleargă prin sat după tipare, smoală pentru brîie, după drojdie și esențuri. Se vopsesc pereții, gardurile, copacii, se repară scaune, mese, closete, se scutură țoalele din camerele de curat, copii trimiși cu căldări stau atenți la coada cailor care pasc, să strîngă balega pentru grijit. „Hai la vaar! Hai la vaaar!” strigă din care cu coviltir țigani veniți de nu știu unde, vin și bălănțurile lui moș Văleanu, lipovencile coc de zor semințe în mahalaua lor, de răsoare albă, neagră, pestriță, de bostan în coajă sau „cu chelea”. Apoi cînd vine și bunica din satul vecin știu că hramul e aproape. Cîteodată, dacă se anunță ploaie, bunica vine călare. E o femeie măreață cu părul negru și lung, în contrast cu iapa pe care o călărește, mică și burduhănoasă de-i ajung bunicii călcîiele la pămînt. Nu degeaba moșu Nică-cel-năstrușnic a stîrnit o vorbă: „Ca să ți-l închipui pe Ștefan cel Mare călărind prin ploaie, e destul să te uiți pe geam și s-o vezi pe țața Ileana”…
Începe să-mi saliveze gura a ciubuce și înghețată și urechile îmi freamătă așteptînd muzica de fanfară. Bunica vine s-o ajute pe mama la tăiat găini, la tuleit, la cenătuit. În fiecare an vin neamuri multe de peste sate, șapte frați ai mamei, doisprezece ai tatei, verii și cimotiile lor, se umple ograda de căruțe, acum se face balegă din belșug dar nu mai trebuie nimănui, odăile hohotesc de parascovenii și pahare ciocnite, se umple casa, se umple prispa, noaptea se doarme și pe jos, și-n grădină și pe stogul de fîn. Cîte unul mai borăște prin grădină, tata îl calmează „las că nu-i nimic”, dar după ce pleacă „ceara mamii lui, nu știu cum face dar în fiecare an nimerește în castraveții mei, iar trebuie să-i zvîrl cu tot cu rug în gîrlă”. Sunt sigur că o să dea el o dată și o dată de dracul, tata nu glumește. Deh…
Eu mă bucur că vin neamurile, fiecare ne dă mie și soră-mi cîte un leu pentru înghețată, că oricum tata nu mai are de unde. Mama rîde fericită că neamurile ne iubesc, ce contează că rămîne fără găini, fără vin, fără rațe, vine toamna și o întoarcem apoi pe fasole și cartofi, prune și nuci din care fac cîte o burtă de mi se crușește stomacul și trebuie să beau apă cu cenușă. Asta-i viața! Flăcăii camarași fac gardul la grădina școlii unde se ține hramul, fac pătulul pentru lăutari la umbra aceluiași măr bătrîn cu cracul retezat care ține loc de al patrulea stîlp.
Și, în sfîrșit, hramul a venit! Se ține slujbă la biserică, se duc sarmale, cozonaci, vin, plăcinte cu brînză, cu fasole, cu ce are fiecare și se cinstesc săracii veniți din alte sate care nu au nici neamuri, vai de capul lor. Apoi vin lăutarii. Trec în cîrduri flăcăi și fete din satele vecine, gătiți, împiestrițați și parfumați, ogrăzile se umplu de binețuri și strîngeri de mîini, copacii se fac mai înalți și mai semeți, casele frumos gătite zîmbesc din pragul ușii, valea aburește cald. Apoi vin căruțele cu harbuji, trec lipovencile cu traistele cu semințe și mere domnești, țiganii cu ciubuce și jucării de plastic în sacoșe, cu minciuni și păcăleli în cap, și, în sfîrșit, căruțele cu înghețată. Cel mai mult îmi place moș Bejan, de fapt nu numai mie. Nu știu dacă e mai bună înghețata lui, dar totdeauna pare mai mare. Pentru că știe să strige. Cu halat alb, cu nasul roșu, borcănat, mereu zîmbind, netezind tacticos înghețata pe cornet cu o linguriță de argint, strigă mereu tot soiul de tărășenii. Cel mai mult îmi place asta, în timp ce stau cu francul întins prin pădurea de mîini:

„Cine mănîncă înghețată,
Face un băiat și-o fată,
Băiatul la meserie
Și fata mi-o dă mie
S-o învăț o jmichirie!”

Și nu greșește niciodată rîndul, fie copil, fie flăcău, fie gospodar. La celelalte căruțe poate să nu fie coadă, la el e plin. Cînd termină căzănelul cu înghețată, spre satisfacția celorlați vînzători, dă bici cailor și în două ceasuri e înapoi și iar e coadă la el. Cînd mă satur bine, bine, că doar o dată e Sfînta Maria, o iau fuga spre pătulul cu lăutari, să-i ascult de aproape. Mă uit cum joacă flăcăii și gospodarii de sare praful în sus, uneori se mai și bat dar nu înțeleg de ce, privesc la vîrtelnița cu bălănțuri a lui moș Văleanu, rotită de vreo șase țigani musculoși, care învîrt fiecare, la înălțime cîte o spiță uriașă cu șiroaie de sudoare curgînd pe pieile lor goale și nasurile curbate ca la berbeci, toată ziulica, în timp ce flăcăi cu fete mari în brațe se rotesc în văzduh și fetele chicotesc prefăcîndu-se speriate. „Ah, Doamne, zic, dar nu cresc eu mare, ce-o să mă mai trag și eu în bălănțuri cu fetele! Dar după ce o să mă satur de înghețată, bineînțeles.”
Ascult muzica de fanfară în neștire, sîrbe, hore, valsuri și polci, mă apucă uneori plînsul din senin și îmbrățișez încîrligat unul din stîlpii pătulului și stau așaîn uitare. Lăutarii își scutură din cînd în cînd pe mine baritoanele, fligoarnele, trompetele și clarinetele de salivă, dar eu nu simt nimic, doar muzica din urechi și dansul din priviri. Cineva îl anunță pe tata, că deh, am hăinuțe curățele și acesta vine speriat, grăbit, nervos și sprîncenat și mă smulge cu greu de lîngă stîlp. Mă ia de mînă și mă duce acasă „ să rîdă neamurile de mine”. Eu pe drum, trecînd pe lîngă căruța lui mo Bejan, socotesc în gînd ceva și mă opresc. Deci, dacă am mîncat zece înghețăți, voi face zece băieți, ce bine, și zece fete. „Ce faci mă? De ce te-ai oprit?”. Eu îl întreb pe tata cum vine chestia, trebuie să-i dau lui moș Bejan o fată sau zece, ca să le învețe „jmichirii”?. „..zda mă-ti!” zice tata și rîde pe ascuns. Apoi mă duce acasă, mă prezintă la neamurile care stau la mese să mă facă de rîs și neamurile își fac datoria și rîd în hohote. Bunelul face o analiză a poznelor trecute și mă decretează cu aprobarea tuturor „președintele obrăznicăturilor”. Apoi îl împacă pe tata (parcă eu nu știu că se preface supărat!) și mă pune să le spun poezii, mai ales haiducești. Neamurile se miră: „Ce deștept îi, seamănă în partea noastră”. Se bucură și iar îmi mai scapă cîte un leu. Apoi mama mă spală și mă schimbă de hăinuțele pline de saliva lăutarilor. De data asta îmi dă o cămeșuță lungă de zefir, cu platcă la piept. „Nu-i mai da chiloți, femeie, că e lungă cămașa și e destul de cald”, zice tata spre bucuria mea. „Te mai las la hram, dar să nu cumva să te mai prind pe la lăutari. Joacă-te și tu cu băieții, cu fetele”. Promit că da. Mă duc înspre hram și observ de la distanță un cîrd de fete mari care stau de vorbă. Nu mai trec pe la poartă, ci direct prin gardul de sîrmă înghimpată, spre ele. Cămeșuța se agață de un ghimpe și se rupe un pic la poale.- N-are a face! Mă duc la fete și mă așez în cerc. „Ce vrei, Sănducule?” întreabă una. „A zis tata să mă joc cu matale” răspund. „Daa?” face aceasta mirată și toate încep să rîdă. Mie îmi place că rîd și rîd și eu. „Vai, dar ce cămeșuță frumoasă ai tu, dar cum ai reușit s-o rupi?” „Bine!” zic eu. „Și poți mai tare?” „Da, tanti, pot!” și prinzînd cu amîndouă mîinile de marginile rupturii, trag în părți și despic cămașa de zefir pînă la platca de la piept. Fetele rîd și mie îmi pare bine. „Și poți și mai alături?” „Da, tanti, pot!” zic eu, mîndru de forța mea bărbătească și mai trag o jerghiuță la vreun deget de prima. Fetele se auză și mie îmi place joaca aceasta. Nu pot să le refuz și fac toată partea din față numai cordele. Cînd nu mai pot ajunge la spate, fetele mă opresc. „Vai, ce puternic ești, acum poți să te duci acasă să te vadă și mamă-ta”. Plec țopăind bucuros, dar la un moment dat mă opresc. Ceva nu e în regulă. Cămașa mea nu era așa. Și în plus adie un vîntișor care îmi flutură cordelele de pe burtă în toate părțile, mi se agață și de mîini. Mă opresc și încerc să meșteresc cîte ceva, înnodînd cordelele două cîte două și pe burta mea plină de „înghețăți” apar numai ochiuri și noduri ca la un năvod. Așa mai merge! O iau din nou țopăind către casă. Cînd mă vede mama rămîne cu gura căscată. Apoi izbucnește în rîs. Tata, în schimb, se uită încruntat. Totuși, parcă la colțul ochilor are și el un zîmbet. O parte din neamuri au plecat în satele lor, altele au plecat la culcare. Ce să-mi facă? Vede în drum un pîlc de flăcăi din sat care stau la taifas. Mă ia repede de mînă și zice: „Hai să te fac de rîs!”. Mă duce la flăcăi și începe să mă pîrască și cum m-a găsit plin de saliva lăutarilor și ce am făcut din cămașa de zefir. Flăcăii se amuză. Eu nu le dau nici o importanță. Deși e vară, unul e încălțat cu niște cizme frumoase, cu tot soiul de ținte, curele și înflorituri, aduse din Ardeal, de la armată, pe care le admir. Dar nu pentru multă vreme. Îmi vine să fac pipi și ca să nu fac mizerie pe jos, scot puța printr-un ochi al năvodului din cordele și îmi dau drumul în carîmbul lărgit al cizmei. Cînd simte umezeala acesta începe să tropăie spre hazul celorlalți. „Ce mă fac eu, măi oameni buni, cu băiatul acesta, ce mă fac!” se caină tata lovindu-se cu palma peste cap și mă ia iar de mînă și mă duce acasă, făcut de rîs de două ori în aceeași zi de hram.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!