Revelatie


Barbatul si stanca… Marea si cerul… Plansul unui pescarus singuratic si firele de nisip pierdute in vant…Valurile albe ce ascund chipuri sute in spuma lor…Scoicile rapite de perle nenascute inca…Sta pe o piatra, cu picioarele in apa si valurile i se sparg gingas de piele. Nu mai e nimeni…doar el si marea. El si acest imens absolut pe care nu-l poate intelege, dar care il fascineaza.
Intinde mainile catre cer. Acesta il aude. Si stie ca se afla aici. Dar nu il priveste. E la fel de intunecat si ingandurat ca intotdeauna…vantul ii increteste fruntea de nori si ii da forme tot mai ciudate. In departare isi deschide bratele pentru a primi marea. O saruta. Dar ea nu-i raspunde.
Barbatul ii priveste. Par doi indragostiti certati, robiti de orgolii intunecate, care ii impiedica sa isi regaseasca linistea unul langa celalalt. Sunt condamnati, parca, sa ramana asa pe vecie: ea cu valurile ei reci, zbuciumata si tremurand de dorul lui; iar el intunecat si schimbator, intins la nesfarsit, parand gata mereu sa o cuprinda intr-o imbratisare-moarte.
Din cand in cand se uita unul la celalalt. Pe tanar il ignora. Dar el ii priveste in continuare: e prea fascinant tabloul dragostei lor pentru a-i starni indiferenta. Ea se involbura si arunca picuri inalti catre el; el isi coboara parul de nori pentru a-I primi. Din pacate, e mult prea sus. Nicicand nu va ajunge atat de jos incat sa o poata atinge,. Iar ea nicicand nu va putea zbura pentru a ajunge pana la el. E trist. Sunt departe unul de celalalt. Dar se iubesc…se privesc, se chinuie, se zbuciuma, tremura si se razvratesc intr-un haos de incercari esuate.
El incepe sa planga si lacrimile lui poposesc si pe barbat. Le primeste desi stie ca nu-i sunt lui destinate. Ea isi sifoneaza dantelele de spuma sub povara durerii lui si-l priveste deznadajduita. Vantul le susura incet povestea, incercand sa le mai domoleasca dorul. Dar nu reuseste…
“Intr-o buna zi, cand un suflet curat isi va scufunda petalele intai in mare si apoi isi va lua zborul spre cer, zgariind cu aripile sale bolta zbuciumata, veti fi din nou impreuna. Doar ca acel suflet va muri…”Pescarusul singur raspunde ecoului: “Chiau…”.Pare ca numai el mai are viata in acest pastel. E batran…de multi ani se ineaca in mare si apoi se avanta in inaltul cerului in cautarea cuiva. Dar nu gaseste…si tipatul lui curma tot mai jalnic, mai profund, tacerea absolutului.
Cunoaste si el legenda celor doi indragostiti. Dar ultimul fir de egoism ce, pana ieri, mai traia in el, il impiedicase sa ii fie mila de durerea lor. Ieri insa o pala de vant turbat l-a izbit cu putere de stanci. Atunci a inteles…In sfarsit a inteles viata: cum cei doi erau sortiti sa planga unul dupa celalalt, el era sortit sa fie singur…singur pana la moarte.
Plana de cateva ori pe-deasupra barbatului. Imbratisa orizontul intr-un ultim zbor si, brusc, se lasa sa se scufunde in mare. Valurile il primira cu indiferenta, parca, dar, totodata, flamande si insetate de el.Disparu. Cateva minute nimic nu se mai intampla: acelasi barbat pe stanca, acelasi zbucium al valurilor, acelasi tremur al norilor, acelasi susur al vantului…. “Chiaaau!” rasuna deodata tipatul triumfator al pescarusului.
Barbatul intoarse capul si il vazu: iesise din valurile ce il impinsesera afara cu putere. Asemeni unei sageti tasni spre cer, ignorand emotia omului si mirarea vantului care inghetase la vederea acestuia. Se ridica sus, tot mai sus…deveni un punct mic, micut si se confunda cu norii intr-un final. Deodata, pe directia zborului sau, norii se crapara. O raza de lumina tasni spre mare si cazu exact in locul de unde mai inainte iesise pasarea. Valurile se oprira. Marea deveni toata alba, inspumata, asemeni unei mirese nerabdatoare. Norii incepura sa se risipeasca si soarele le trimise celor doi indragostiti cadoul de nunta: corpul unei pasari albe, micute, ce se prabusi la picioarele muritorului, pe stanca. Nunta se savarsi astfel, iar cei doi isi gasira in sfarsit linistea.Iar linistea lor coincise de aceasta data cu menirea pasarii…
Barbatul si stanca…Firele de nisip pierdute in vant…Sta pe o piatra, cu picioarele atarnand in gol. Peisajul: doar el, Absolutul si o pasare. Nimic altceva…