sa-ti bata soarele in fata...era o vreme cand iubeam sa vad soarele cum apune in flacari
si cum aprinde tot ce sta sub mangaierea lui. iubeam sa-l vad renascand in fiecare dimineata
dezinfectandu-ma, ca pe-o rana plina de puroi, scapandu-ma de tot ce cauzase pana
atunci raul in mine. si eu, ca un om ce sunt, puneam la loc toate viciile, toate
rautatile, toate pacatele, ca sa aiba a doua zi soarele ce spala.
asta era demult. acum stau si-l privesc cu mandrie, incerc degeaba sa-i arat ca sunt
puternica, sa-i arat ca nu ma poate dobori. si el, suparat ca vreau sa-mi iau viata in
propriile maini, nu ma mai mangaie cum facea inainte. ma arde. tarziu simt ca sangele imi
clocoteste, prea tarziu ca sa mai fug. nu exista loc in care sa ma ascund, nu mai exista
nimic care sa ma salveze. incerc sa respir, dar n-am decat aer incins. incerc sa inchid
ochii, dar nu pot. ma uit la el. nu-mi vine sa cred ca-mi face asta. daca nu m-as deshidrata
probabil ca as avea lacrimi in ochi. dar nu, nici refugiul asta nu mi-a ramas. intr-o ultima
sfortare, ii arunc o privire de ura. in nebunia mea, imi doresc sa ma omoare ca sa sufere
pentru fapta lui. ca sa traiasca mereu cu gandul ca a omorat ce-a iubit mai mult pe lume.
dar ma trezesc repede. imi dau seama ca nu mai sunt cine eram. ca nu mai am dreptul sa fiu
copil. ca trebuie sa fiu inteleapta. ca trebuie sa vreau sa traiesc. imi aud inima din ce
in ce mai incet, obosita, nu mai are putere. pana sa-mi dau seama sunt deja pe jos, cu fata
in sus, uitandu-ma la el. nu-l mai privesc cu ura. il privesc cum il priveam odata. stie.
vede. poate ca incepe sa-i bata si lui o inima invizibila. ironia soartei, exact cand a mea
isi da sfarsitul. nu mai aud nimic. dar il vad. il vad cum ma imbratiseaza cu razele lui
blande. il vad cum afla ce-a facut. se tulbura. ar vrea sa se rupa de cer si sa vina langa
mine.
e el. de el m-am indragostit. pentru el am trait. ma gadila firele de iarba. ele-s vii.
proaspete. respira. parca simt o urma de invidie... o las sa treaca repede, si ma gandesc
ca asa a fost sa fie. asa trebuia sa se intample. poate nu eram facuti sa traim in aceeasi
lume. unul trebuia sa dispara.
o picatura de apa. nu numai una. mai multe...o ploaie rece si deasa. aud o bataie. inca una.
ma obisnuisem cu linistea dinauntrul meu. bataile incep sa prinda un ritm, ma prind si pe
mine in jocul lor. ma invart cu ele, ma pierd in muzica lor nebuna. aer. respir si nu-mi
vine sa cred. deschid ochii si-l gasesc de veghe la capul meu. zambeste bland o raza pe
fata mea. dau sa ma ridic, dar e prea mult pentru acum. inchid ochii si ma las pe spate.
de-acum stiu ca o sa aiba grija de mine. si dorm. in sfarsit dorm. somnul fara vise pe care
mi-l doream de-atata amar de vreme. eu dorm si el ma vegheaza.ăăă