poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3224 .



Lacrimile trandafirilor
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Victor Bolintineanu ]

2004-07-19  |     | 



Lacrimile trandafirilor


S-au cunoscut pe internet. El era în cautarea unei prietenii, ea era pentru prima data. Au conversat pentru câteva ore bune, pâna când noaptea s-a asezat peste oras acoperindu-l cu valul întunericului. Apoi ea si-a luat la revedere, desi el înca nu dorea aceasta. A ramas singur cu gustul tristetii în suflet.
S-au regasit abia dupa câteva zile, iar el s-a decis s-o invite la o terasa sa urmareasca împreuna un meci de fotbal, fiindca ea era pasionata de acest sport. Lui nu-i placea sportul, dar pentru ea ar fi suportat acest chin dulce. Nu-i placea nici sa mearga cu cortul pe munte, era lenes si-i placea confortul.
Si astfel s-au întâlnit în centrul orasului. Ea a întârziat cam zece minute, sau, mai bine spus, l-a lasat pe el sa astepte cu buchetul de flori în mâna în timp ce ea, pitita, il urmarea. Apoi, dupa cele zece minute de chin pentru el, a aparut si ea cu pasi lini, într-o rochie alba, ce atingea aproape pamântul, cu parul de soare unduind în palida adiere a vântului, cu ochii senini si albastrii plini de viata, de marea cea albastra, de cerul diminetilor de vara.
- Buna ! Tu trebuie sa fi Marian, nu?
- Da.Tu esti Agatia, nu?
- Da.
Au râs împreuna de aceasta împrejurare.
- Scuza-ma. Acestea sunt pentru tine.
- Multumesc.
Îi înmâna timid buchetul cu flori, iar ea l-a primit la fel de timid. Apoi el a condus-o la terasa. Meciul începuse deja când ei sosisera. S-au asezat iute la o masa cât mai aproape de televizor, iar el a comandat ceva de baut.
- Ce ai dori sa bei?
- Un pepsi.
Ea privea captivata meciul, el o privea pe ea mai captivat decât orice microbist. Când echipa preferata a marcat primul gol, ea s-a bucurat râzând si batând din palme, el s-a bucurat de bucuria ei.
- Scuza-ma. Nu-mi sta bine sa ma port asa.
A lasat meciul sa se deruleze în continuare si s-a întors spre el.
- Ce te atrage la o femeie ?
- Frumusetea ei.
- Doar atât?
-Nu. În afara de frumusetea exterioara, ma atrage mult mai mult cea interioara si mai ales sensibilitatea ei.
- O fata sensibila poate fi ranita foarte usor în timpurile acestea.
- Nu-i vorba de asta.Desigur, barbatii care ranesc o astfel de sensibilitate sunt niste criminali. Eu ma gândeam la acea sensibilitate sfânta a sufletului unei fete, a unei fete care n-a cunoscut înca dezamagirea si durerea vietii si a iubirii neîmplinite. Asemeni unei flori, o floare are multa sensibilitate, trebuie ocrotita, aparata de mâinile vandalilor care nu pot sa înteleaga si nici sa aprecieze aceasta frumusete; daca rupi petalele si frunzele unei flori, ea moare.
- Frumos, dar azi fetele nu mai au aceasta sensibilitate.
- Din pacate. Timpurile de azi sunt mai dure, iar femeia tinde sa fie asemeni barbatului: o maracina. Florile din sufletele lor mor si ramân doar spinii. De ce zâmbesti? Asa-i. Când eram elev prin clasa întâi, educatoarea ne-a învatat ca baietii sunt maracini, iar fetele flori.Mi-a placut definitia aceasta si am pastrat-o.
Au vorbit pâna când noaptea cu stelele i-a învaluit cu mantia tacerii. Greierii cântau prin ierburi serenade de amor, când ei s-au ridicat de la masa.
-Îmi permiti sa te conduc pâna acasa? E târziu si n-as vrea sa te las singura pe maidanele astea întunecate.
- Nu-ti face griji.Sunt cu masina. Mai bine te conduc eu.
- Conduci?
- Da
- Bine?
- Ai sa vezi.
Ea la condus la masina parcata dupa coltul strazii. Masina alba, ea în alb.
- Îti place albul?
- Rosul mai mult, dar albul mi se potriveste mai bine.
S-a urcat lânga ea.
- Pune-ti centura si sa te ti bine. Sper ca n-ai rau de masina.
El a privit-o uimit, de parca ar fi fost prima oara când s-ar urca într-o masina.
- Glumesti?
- Nu întotdeauna.
Apoi fara nici o atentionare demara în viteza pe strazile pustii la acea ora. Deschise radioul, iar el statea cuminte si putin speriat. Stia ca femeile nu sunt prea bune la volan, dar fata aceasta parca era pilot de curse. Masina alerga nebuna pe sosele, iar el se temea de un eventual echipaj al politiei.
- Am uitat sa te întreb unde stai.
- Nu mai stiu. Nu trebuie sa te deranjezi, ma poti lasa în drum.
- Bine. Ti-e frica?
- Unde ai învatat sa conduci asa?
- Pe calculator.
- Tot de acolo ai luat si permisul?
- Nu.Vrei sa merg mai încet?
- A, nu. Sunt fan al vitezei.
- Spune-ai ca-ti place aventura. E si asta o aventura.
- Mai buna decât cea cu cortul. Poti sa ma lasi aici. Nu locuiesc departe.
- Bine misteriosule.
Opri masina, iar el coborî.
- De ce mi-ai spus ca sunt misterios ?
- Fiindca nu ma lasi sa te conduc pâna acasa.
- Într-o zi am sa te las, daca-mi promiti ca ne mai vedem
- Îti promit.
Masina o zbughi pe strazi, iar el se închina în urma ei. Oricum, fata îi placea mult. Gasise în spatele vorbelor ei si a glumelor ei, acea sensibilitate, acea floare pe care o cauta de mult si vroia sa fie aparatorul, ocrotitorul ei.
Ajuns în micul lui apartament în care locuia singur, dadu drumul la radio de unde, ritmul unei melodii vechi si odihnitoare, îi inunda încaperea si sufletul, iar el se aseza într-un fotoliu în fata ferestrei larg deschise, continuând sa viseze la fata cu ochii albastrii.
Zilele se scurgeau ca un râu la vale si timpul nemilos nu le permitea sa se întâlneasca prea des. Vorbeau la telefon, din când în când pe internet, dar lui îi era dor de ea, de ochii ei. Si începea s-o iubeasca pe ascuns. Nu stia ca inima ei se deschidea si ea încet încet catre el cu acelasi sentiment. El era mai batrân decât ea cu câtiva ani, mai matur; ea, înca copila, romantica, jucausa. Însa iubirea îi aducea pe amândoi pe aceasi treapta.
Vara a trecut si-n locul ei au venit ploile de toamna, ploi cu lacrimi si ploi cu frunze. Timp melancolic, timpul iubirii. S-au întâlnit într-un vechi parc cu arbori batrâni, mai batrâni decât ei, sa se plimbe, sa calce sub pasii lor frunzele moarte, vechi amintiri ale unor iubiri moarte.
- Spune-mi, ai mai iubit pe cineva înainte sa ma cunosti pe mine ?
- Da. Am iubit vreme de cinci ani, apoi totul s-a distrus brusc, încât nu-ti pot spune astazi cauza.
- De ce nu te-ai casatorit cu ea?
- Am vrut, dar când m-am hotarât era prea târziu; ea a plecat.
- Ai suferit mult din cauza aceasta.
- Da, dar vremea a sters totul. Au ramas amintirile, dar si acelea se topesc ca lumânarile.
- Relatiile acestea nu sunt prea bune. Eu cred ca doi oameni care se întâlnesc si decid sa-si petreaca restul drumului împreuna, trebuie sa se casatoreasca repede, cel putin dupa doi ani; altfel relatiile acestea lungite prea mult duc, inevitabil, la un sfârsit dureros.
- Ai dreptate. Nu întotdeauna stim ce vrem de la viata si de la noi însine. Tu ai fost îndragostita vreodata?
- Da. În liceu. Un coleg de clasa, un copil ca si mine. Ceva trecator si fara urme. Asa-i iubirea în adolescenta, n-are maturitate.
Spre seara, când soarele se scufunda în zare lasând dâre rosiatice în urma lui, s-au retras spre un local linistit, iar când pe strazi n-a mai ramas decât bezna noptii si latratul câinilor vagabonzi, masina alba se oprea în fata unei intrari de bloc.
- Unde m-ai adus?
- La mine. Nu vrei sa urci?
- Daca ma inviti!
Peste tot, în apartamentul cu doua camere, domnea parfumul ei. Pe rafturile bibliotecii, printre carti, scotea capul hazliu cate un maimutoi de plus. Un câine urias te pândea de pe canapea, dar era tot din plus. El se aseza lânga câine si-l mângâie, ea porni calculatorul.
- Facem o tura?
- Adica?
- De masinute.
- Nu ma pricep la astea
- Nu-i niciodata târziu sa înveti
Astfel a ajuns sa piloteze o masina alaturi de ea. Masina ei rosie zbura pe drum, a lui facea cunostiinta cu toti pomii. Masina ei îl depasi, îl lovi usor si disparu repede. A lui se învârti în aer si se prabusii cu rotile în sus.
- Ai trisat.
Ea zâmbi. Si numai pentru acest zâmbet a iertat-o. Jocul s-a terminat repede cu victoria ei si încântarea lui. Iubirea crestea tot mai mult ca un vulcan ce sta sa erupa.
- Muzica ai?
- Da. Ce ti-ar place?
- Pune-mi melodia ta preferata.
- Am multe melodii preferate... Bine. Îti place ABBA?
- Da.
Muzica rasuna în încapere.
- E o melodie frumoasa.
- E preferata mea.
- Îmi oferi primul dans?
- Cu placere.
Si au dansat în mijlocul odaii. Inima lui batea nebunatic în piept, o emotie puternica l-a cuprins. Niciodata n-a fost mai aproape de ea ca acum când o strângea în brate. Si iubirea ca un vulcan a erupt. Buzele lor s-au întâlnit si timpul a stat în loc pentru ei. Exista o marturisire mai frumoasa, mai perfecta decât aceea ?
- Esti mai înalt decât mine.
El a zâmbit. De atunci a început iubirea lor, de atunci nimeni nu avea sa-i mai desparta, erau sortiti sa fie împreuna, dar pâna când?
A venit si iarna cu frig, cu gheata, cu ninsori. Iar el visa la viitor.
- Ne casatorim?
- De ce te grabesti? Lasa-ma sa termin facultatea si apoi ne casatorim.
Amândoi pe aleile parcului alb.
- Totu-i alb cum îti place tie.
- Cum mi se potriveste mie.
- Ai dreptate.Stii, m-am hotarât. În primavara voi urma si eu scoala de soferi.
- E o idee buna. Îti voi lasa tie masina mea.
- Cum sa-mi lasi mie masina ta?
- E dorinta mea.
- Ce-i cu tine? De la o vreme esti prea gânditoare si trista. E vina mea?
- Nu-i vina ta. Nu am nimic. E doar oboseala, scoala, serviciul, sti cum e.
- Ar trebui sa stai acasa sa te odihnesti, sa nu mai umbli atâta cu mine, macar pentru o vreme.
- A, nu. As vrea sa fiu cu tine în fiecare zi, dar timpul nu ma lasa, crud si nemilos.
Fulgi mari de zapada bat în geamul odaii lui. Asezat într-un fotoliu viseaza, întotdeauna a fost un mare visator. Ce mult ar vrea sa se însoare cu ea, sa cumpere o casa cu o curte mica, sa faca doi copii si sa fie fericiti. "Doar doi copii?", l-ar fi întrebat ea. Doar doi. Sa se însoare. Nu asta vroiau parintii lui, chiar si sora lui ? Erau batrâni si vroiau sa-si vada fiul la casa lui. Tot ce-si doreste un parinte. De la gândurile acestea frumoase, prin mintea lui, se perinda o alta concluzie. "Noi, barbatii, ridicam femeia pe un piedestal înalt, iubim misterul ei, tainele ei. Dar toate acestea sunt efemere, când o cucerim, când nu mai ramâne nici o taina, nici un mister, piedestalul ramâne pustiu, iar femeia jos lânga noi. În fond, ce iubim? Un trup de carne si oase ca al nostru, un suflet plin de patimi si pacate. Iubim, întâi, misterul ei, apoi dupa ce o dezbracam de toate aceste taine, iubim sufletul ei, trupul ei. Dar care e sensul unei casnicii? Doar aceasta iubire ? Nu. E rodul ei. E rodul care la rândul lui va naste alte roade. Vreau sa am copii. Iata, aceasta este marea jertfa pe care trebuie s-o ofere fiecare."
A sosit primavara cu învierea naturii. "De acum nu ne mai îngheata / nasul si picioarele!", versurile lui Topîrceanu îl tot bântuie de dimineata. S-a sculat fericit, e sâmbata si fuge grabit spre ea. Tocmai a început scoala de soferi, dupa cum promisese si era mândru de aceasta. A gasit în drum o tigancusa cu ghiocei si s-a oprit sa-i cumpere un buchet, dar pâna la urma le-a luat pe toate, sa fie cât mai multi, cât mai frumosi. Ce frumoasa-i primavara când iubesti.
Ea-l astepta cu nerabdare, tragând cu ochiul pe fereastra. Nu vroia s-o prinda. În cele din urma l-a zarit, pasind grabit pe trotuar, trecând fara sa observe pe nimeni cu buchetul urias de ghiocei în mâna. A râs de el, nu cu batjocura, ci cu iubire. Dragul de el, cât e de atent si cât de bun.
N-a mai asteptat sa bata si i-a deschis usa prinzându-l cu mâna în aer, cu fata uimita.
- Te-am simtit.
- Ai senzori puternici. Esti mai eficace decât un sistem de alarma.
- Când ma intereseaza ceva sau cineva, nimic nu ma poate întrece.
- Azi vreau sa ma bucur de primavara. Ma cheama Cismigiul. Ma urmezi, Thea?
- Cu tine peste tot.
Parcul era plin de îndragostiti, de batrâni nostalgici, de oameni singuri, de copii zburdalnici. Dar printre toti acestia, ei erau cu desavârsire singuri. O lume a lor, o cetate pe care nimeni n-o putea birui.
- " N-o sa mai iubesc, zisese / biata-mi inima naiva,/ dar,vazându-te pe tine,/ a cazut în recidiva".
I-a murmurat la ureche zâmbind,strângând-o mai tare în brate.
- Compui poezii?
- Nu. N-am talent. E Topîrceanu. M-am trezit de dimineata cu el în suflet. Ai citit poeziile lui ?
- Da, dar nu le-am bagat în memorie.
El zâmbi si o mângâie dragalas pe parul de aur.
- Nu-i nevoie. Ti le recit eu.
Se oprira sa admire câtiva porumbei zgribuliti care topaiau flamânzi dupa câteva firmituri de pâine aruncate de un copil. Agatia râdea amuzata, apoi, brusc, se prabusi lesinata în bratele lui.
- Thea ? Ce-i cu tine?
Speriat o lua în brate si se repezi spre cea mai apropiata banca. Trecatorii îi priveau curiosi, unii se oprira din drum ca la un spectacol banal, o batrâna începu sa se agite vrând neaparat sa cheme o ambulanta. Într-un târziu, Agatia îsi reveni, deschise încet ochii albastrii si privi în jur speriata.
- Ce s-a întâmplat?
- Stai linistita. Te simti mai bine?
- Îmi revin, dar ma doare inima.
Lumea se risipi. Batrâna însa se apropie grijulie.
- Sa chemam un medic ?
- Nu, multumesc. Ma simt mai bine. Rian, du-ma acasa.
O ajuta sa se ridice si o sprijini pâna la iesirea din parc, apoi opri un taxi si o urca în el.
- Si masina mea?
- Venim mâine dupa ea. Nu esti în stare sa conduci acum.
O mângâie lin pe obraz, era îngrijorat pentru ea.
- Trebuie sa-ti faci un control medical.
- Da.
- Luni mergem împreuna.
- Nu, am s-o rog pe sora mea sa mearga cu mine.
- Vreau sa fiu lânga tine.
- Îti multumesc, dar nu vreau sa-ti faci griji pentru mine. Cu siguranta e ceva banal.
N-a mai insistat, ca sa n-o supere. În ziua aceea a stat numai lânga ea, a îngrijit-o, a supravegheat-o ca pe un copil, a alintat-o ca pe o iubita. Si noaptea a cazut peste ei doi.
- Trebuie sa dormi, sa te odihnesti. Mâine ai sa te simti mult mai bine.
O saruta pe frunte si se îndrepta spre usa dormitorului pasind încet ca sa n-o deranjeze, dar glasul ei slab îl rechema.
- Pleci?
- Nu. Pâna nu vei fi bine, nu voi pleca.
- Atunci unde te duci?
- Dincolo. Am sa citesc o carte, am sa ma joc cu catelusul tau si am sa astept dimineata sa ne reîntâlnim.
- Nu vreau sa pleci. Vino lânga mine.
- Odihneste-te. Promit sa mai trec din când în când sa vad ce faci.
- Nu pot sa dorm. Vino si strânge-ma în brate.
Se supuse. S-a întins lânga ea, iar ea s-a cuibarit la pieptul lui adormind imediat pe bratul lui. În bezna noptii doar el veghea, acoperind-o cu patura ori de câte ori se dezvelea. Si fiindca nu putea sa adoarma, începu sa recite murmurând, versuri din Topîrceanu:
- "Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casa./ Tremurând s-a stins vapaia lumânarii de pe masa,/ iar acuma numai ochiul de jaratic din camin / licareste-n umbra dulce, ca o piatra de rubin./ ... / Ci-ntunericul prieten stapânind pâna departe,/ si de oameni, si de patimi fericirea ne-o desparte./ singur eu veghez în noapte,/ ploaia cânta tot mai tare... / si m-apropii, ochii negri sa-i deschid cu-o sarutare."
O noua saptamâna începea. Nu-si gasea locul si nici de munca nu-i ardea, se gândea numai la ea. Insistase si-n cursul zilei trecute, sa-l lase s-o însoteasca, dar zadarnic. S-a aratat neînduplecata, si a trebuit sa accepte ca sa n-o necajeasca mai tare. Timpul trecea greu, mai greu ca niciodata în ziua aceea, si astepta cu nerabdare sa se însereze si s-o sune.
Simtea ca o sa înebuneasca, se uita din cinci în cinci minute la ceas si-i parea o vesnicie. Din starea aceasta nu s-a eliberat pâna nu i-a auzit glasul trist la telefon:
- Ce ai facut?
- Nimic. E doar o anemie, ceva de genul acesta.
- Pot sa vin pâna la tine ?
- Nu. Sunt obosita. Vreau sa ma culc. Vorbim mâine. Pa.
A închis fara sa mai astepte vreun cuvânt al lui. Nu putea sa stea. Fie ce o fi. Îsi lua haina si o lua ca un nebun pe scari. Ajunse la ea într-o fuga. O gasi cu ochii plânsi si înfrânta.
- De ce ai venit?
- Nu puteam sta linistit.
Îl lasa sa intre.
- E ceva rau?
Se aseza pe jos, la picioarele ei.
- Nu stiu înca.
- Ce vrei sa spui?
- Mai trebuie sa fac câteva analize.
- O sa fie bine! O sa trecem si peste asta.
O cuprinse în brate si-i saruta parul.
Dar n-a fost bine. O boala necrutatoare se hranea cu viata ei, iar medicii erau neputinciosi. A început sa ploua, a început sa se darâme piatra cu piatra castelul fericirii. A ramas lânga ea, nu vroia s-o paraseasca, sperând ca medicii sa se fi înselat în pronuntarea verdictului.
- Poti sa pleci, i-a spus într-o zi.
- Nu, nici daca m-ai goni, n-am sa plec.
- Te-am mintit de la început. Stiam ca asa va fi, m-am nascut cu o malformatie, dar nu credeam ca sfârsitul va veni atât de repede. Mai bine ai pleca.
- Voi dormi pe presul tau, dar tot nu voi pleca.
Lunile au trecut, si-a luat permisul, dar n-a fost entuziasmat. Era trist, dar s-a decis sa fie puternic în fata ei, desi ea întotdeauna, afla tristetea în ochii lui. Se iubeau încontinuare cu aceasi patima. Iar ea mai mult ca oricând, desi la început a cautat sa-l alunge, sa nu asiste la acest spectacol trist. Acum depindea de el. Simtea nevoia sa-l vada zilnic si n-ar fi suportat sa doarma singura macar o noapte. S-a mutat la ea. Se ducea în fiecare zi la munca, venea în fuga de acolo, sa nu lipseasca nici macar un minut în plus de lânga ea.
Într-o seara de vara, ea l-a privit mai serios ca niciodata.
- Ai fost mereu lânga mine, m-ai respectat, mi-ai oferit tot ce ai avut mai bun, am gasit în tine un prieten, un iubit, un parinte, un brat ocrotitor. N-am vrut sa suferi niciodata.
- Taci. Vrei sa plâng? De ce vorbesti astfel?
Cu toata straduinta de a se abtine, din ochii lui cazura lacrimi, barbia începu sa-i tremure si se simti neputincios. E greu sa te prefaci.
- N-am putut sa fac nimic pentru tine. Nimic din tot ce am vrut sa fac pentru tine.
- Rian, tu ai facut cel mai mult pentru mine.
Se cuibari în bratele lui. Cu capul culcat pe umarul lui, plângea încet. Lacrimile lui se pierdeau în focul parului ei. "N-am sa pot sa-ti ofer niciodata tot ce ai visat: copii si fericire. Dar ai sa le gasesti cândva la altcineva. Vremea va vindeca rana, iar amintirile se vor topi ca o lumânare", îi marturisi în gând.
- Vreau sa te rog ceva. O ultima mare favoare. Stiu ca-ti cer prea mult, dar sa nu ma refuzi.
- Cere-mi tot.
- Iubeste-ma.
- Dar te iubesc mai mult decât orice pe lume.
- Nu cum m-ai iubit pâna acum, iubeste-ma si trupeste.
El s-a desprins din bratele ei.
- Nu-mi cere asta. Nu pot.
- Te rog. Stiu ca mi-ai respectat dorinta de a astepta pâna la nunta, dar în noaptea aceasta închipuieste-ti pentru o clipa ca sunt sotia ta si iubeste-ma.
- Nu.
- Te rog.
Lacrimile siroiau pe chipul ei, sufletul lui se sfâsia. A cuprins-o în brate, a sarutat-o mai tandru ca niciodata, apoi lumina s-a stins si doar greierii mai cântau prin ierburile verii.
Într-o zi ploioasa de toamna un înger a adormit pentru a nu se mai scula niciodata. Si mult timp a plouat în sufletul lui cu lacrimi, cu frunze moarte, cu amintiri ce nu vroiau sa se topeasca ca o lumânare.
Pe un mormânt, un buchet de trandafiri plânge alaturi de un om trist.
_- Ti-aduci aminte? Cel ce învinge ia totul. Am câstigat totul si am pierdut totul când te-am pierdut pe tine. "Iubito, fara tine / începe-o noua zi .../ dar cine / le poate socoti?" . N-am mai ramas decât eu si Topîrceanu.
O masina alba ce purta înca parfumul ei, ratacea pe strazi. Cauta, dar ce? Pe Agatia n-o va mai gasi niciodata.
"Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casa.
Tremurând s-a stins vapaia lumânarii de pe masa,
Iar acuma numai ochiul de jaratic din camin
Licareste-n umbra dulce, ca o piatra de rubin."

Victor Bolintineanu
12 iunie 2004

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!