poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2925 .



Chici cine sunt?
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [wolfito ]

2004-07-13  |     | 



Ghici cine sunt?

Motorul a luat foc când se întorcea de la o ședință secretă. Era fără șofer. Acesta nu a mai vrut să lucreze pentru el. Cică, fiindcă trebuia să fie prezent, zi și noapte. I-a spus că după atâția ani de chin s-a săturat de tot. Cică are prea puțina leafă.

Ce om lacom!

Probabil, șoferul a uitat să vadă dacă este destul ulei la motor. Stătea singur în mașină și nu prea știa ce să facă. „Ce ghinion!”, de frică vorbea de unul singur. Nu mai știa cum se schimbă o roată de rezervă, darămite cum se repară o pană de motor. Era plin de fum ăn mașină. Îl apucase o frică teribilă. Totul era așa de zgomotos în jurul lui: claxoane, înjurături, copii cu găleți și perii în mână, pietoni care bâteau în caroserie.
„Mânca-ți-aș cicul bătrâne, aici ți-ai găsit să parchezi mașina? Pe trecerea de pietoni?”
„Fă loc, nene, că-ți fut una ...”
Dar ce au, oamenii cu el? Nu a făcut rău nimănui, niciodată, ba chiar s-a luptat pentru democrație și dreptate iar acum îl injură. Pentru o nimica toată. O să-mi comand un helicopter să vină să mă ia. Se uită împrejur și caută ajutor ca să împingă mașina pe trotuar. Erau vreo trei care stăteau pe lângă o tarabă, cu sticle în mână și se uitau la el. Parcă nu mai văzuse de mult așa oameni. Ce prost îmbrăcați erau.
„Băieți, ia treceți și împingeți mașina. Am o pană de motor și încurc circulația.”
Oare de ce râdeau? Spusese ceva nostim?
„Ce dai bătrâne?”
Era puțin derutat. Cum să dea el ceva? De ce? Nu a dat destul atâția ani? O să vorbesc cu ministrul de interne, se gândii el, o să vadă ei cine e! Pănă la urmă a lăsat mșina acolo și sa hotărât să meargă pe jos. Nu știa exact unde este, dar „... găsesc eu drumul spre casă. Nu am mai mers pe jos de vreo patru ani.” Vorbea de unul singur ca să-și ascundă frica. Cu fiecare pas se simțea mai sigur pe el. Se uita în jos: stângul, dreptul, stângul, dreptul ... erau picioarele lui. Se uita iarăși în jos, parcă mergeau singure. Tip, top, tip, top. Fericit iși vorbea singur: „Păi vezi bătrâne că merge!”
Chiar se simțea tot mai fericit, cu fiecare metru pe care îl făcea. Totuși se hotărî să se ducă la primul magazin deschis, să-și cheme un taximetru. Plin de încredere a intrat într-o încăpere plină de conserve, pachete și multe multe sticle. Citea cu voce tare:” Lapte: 12.700 lei...” O fi lapte de mamă, se gândea el. Între timp se apropia de el un tip într-un halat alb:
„Domnule doctor, chemați un taximetru să vină să mă ia. Am rămas în pană și vreau să merg acasă că mâine am o zi grea.”
„Iți dau eu doctor, băi jigodie, de nu te vezi. Cheamăți singur taximetrul!”
Simții cum se întoarce frica. Oare de ce e așa de nepoliticos cu mine? „Chiar mâine dimineață am să vorbesc cu ministrul sănătății ca să vă trimită un control pe cap...” O să vadă el cine sunt, se gândi și o lua la fugă. Palma „doctorului” îl durea. Să fi fost, oare, într-un magazin unde se vând alimente? Îngrozit se hotărî să se întoarcă și să se uite la vitrină: Pâine 5000, un ou 3500, cafea 180.000, ulei 32.000, mălaiul 16.500, Cașcavalul 132.900, un pui simplu 69500, o sticlă de Borsec 12.900, vodca 129.300 o sticlă de vin Târnave 79.000 și apoi ce să mai zică de cartofi: 9000 lei kilogramul. Ãși aminti cât costa pe vremuri, când nevastă-sa mai făcea cumpărăturile: păi, nu era nici jumătate ca acum. Păi e mai scump ca în elveția, țara cea mai scumpă în Europa.
Oare de ce nu mă recunoaște nimeni? Neliniștit și derutat se uita în stânga și în dreapta. Trebuie să fiu mai prezent în mass media. Mai ales pe posturile private. Șocat căuta un telefon. Or fi căsuțele astea aproape dărămate, cabine telefonice sau toalete. După miros ... era foarte derutat.

Ce lume nebună!

Ridică receptorul.
„Alo?”
Nimic.
„Alo!”
Nimic.
Formează 0.
„Alo?”
Unde o fi centralista? Iar și-o trage cu portarul? „Am să dau mâine un telefon la ministrul telecomunicațiilor ca s-o dea afară”, gândi el ca un manager adevărat manager, „așa nu mai merge!”
„Nu mai merge la dumneata?” îl întreba o copilă care stătea rezemată de cabina telefonică, „așa bătrân nu prea arăți, ca să nu se mai scoale, mâncati-ași... Dă și mie 100.000 de mii și o să vezi că mai merge. Și încă cum!”
Bani? De ce să-i dea bani? Simțea cum se întoarce frica. Bani nu a mai avut în mână de ani de zile. Își aduse aminte că atunci un telefon mai costa 25 de bani. Poate de asta nu funcționa? Și de ce copila asta stătea aproape goală în fața lui. Nu trebuia să fie în pat? Mâine era școală...
Se uita în jur, fete aproape goale stăteau plictisite rezemate de un perete și așteptau să se urce în limuzine negre care opreau din când în când. O fi o școală prin apropiere?
„Hai că-ți dau muia cu 80.000,- că semeni cu tata, să înțepenesc dacă te mint.”

Muie?

Parcă era ceva? Dar în legătură cu ce? Parcă auzise ceva în legătură cu cuvântul ăsta acum câțva ani. Dar cu ce ocazie? Parcă discutau colegii în șoapă pe hol, în pauze. O să dau mâine un telefon la ministrul învățământului să trimită un inspector destoinic să mute elevele iarăși în clase, căci chiar dacă este vorba de educația sexuală, e prea frig afară. O să propună majorarea burselor, să-și cumpere fetele ceva mai gros de îmbrăcat...
Sări sprinten înr-un autobuz. Era fericit că mai era în stare de așa condiție fizică. Pe vremuri când a fost pioner a fost bun la educație fizică. Mai ales la sprinturi și la sărituri. Ultima dată făcuse sport acum patruzeci de ani. Lipsa de timp...
Era nervos. De ce oare nu-i face nimeni loc și trebuie să stea cocoțat pe scară? Degeaba au mărit prețurile biletelor cu 55 % ca să fie autobuzele mai goale, ca oamenii să umble mai mult pe jos, că e mai sănătos. Altfel poporul ăsta se îngrașă ca poporul american. Că Mc Donald-uri sânt destule. Ajuns la șofer, spuse:
„Aș dori să mă duceți acasă!”
„Unde?”
„Acasă.”
„Da cum să nu. Pană în pat?”
„Nu asta nu e nevoie. Ajunge să mă lăsați în fața ușii.”
„Bă nene, tu îți bați joc de noi? Ia dă-te jos din autobuz și du-te pe jos acasă...”
„Chiar mîine dimineață am să vorbesc cu ministrul transporturilor să te dea afară. Mâine o să fi șomer”, mai apuca să strige căzând din autobuz. Simțea cum frica îl apuca din nou. Mai ales că era întuneric beznă și el căzuse într-o groapă plină de apă aflată pe marginea șoselei. Analizând situația, constată că fară o mână de ajutor nu avea cum să iasă de aici. Începu să strige după ajutor, înspăimântat de posibilitatea de a fi călcat de vreuna din mașinile care goneau pe șosea.
„Bă Fănică, să moară mama, ai auzit și tu urletele astea?” urla o voce din întuneric, „ia să vedem dacă are ceva bani la el.”
„O fi beat, sau vrea să se sinucidă pe șoseaua asta?”
„Să înțepenesc aici dacă te mint, dar ăsta arată ca un capitalist cu bani mulți.”
„Păi, atunci dă-i în cap la băiatu și fură tot ce putem vinde. Când ai terminat îmingel în stradă”, spunea celălalt tip care deșuruba de zor roțile unui BMW negru.
„Am să vorbesc mâine dimineță cu șeful poliției să vă închidă toată viața...” încerca să mai spună, dar simți o puternică lovitură în moalele capului și se făcu întuneric în jurul lui. Simțea că plutea ca o pasăre.

În sfârșit – liniște!

Din depărtare auzea două voci:
„Băi Pașcule, ce-o fi pățit bătrânul? Nu arată bine deloc.”
„Păi, băi Adriane nu știu. O fi băut iarăși prea mult. Hai să chemăm salvarea.”
„Lasă mă salvarea. Hai că-l ducem noi acasă. Pe undeva îl înțeleg foarte bine, e trist că nu mai e președintele țării. Și eu m-aș îmbăta criță, dacă aș ieși măine în pensie și nu aș mai fi prim ministru...”
„...bietul Ion ... uite, se trezește...”





(c) wolfito, www.wolfiklein.de

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!