Epilog necomandat


- Sefu’,dacä nici de data asta nu mä asculti,pe cuväntul meu de erou principal al celor opt cärti ale tale,dacä mai colaboräm!
John Ashley Durrant nu avea timp de prostiile eroului säu principal din romane. Trebuia sä predea in cel mult douä ore sfärsitul cärtii a noua,din ciclul romanelor de succes « Colaboratorul departamentului auxiliare- C. I. A. „. Clauzele contractului cu editura erau rigide. In fata pierderilor financiare pentru nerespectarea timpului de predare al manuscriselor, orice argument artistico-literar valora cät un sac gäurit de aspirator in ochii unei cameriste constiincioase. Puse semnul de punctuatie la sfärsitul ultimei propozitii. Salvä capitolul de sfärsit, trimitändu-l imediat editurii prin e-mail. Räsuflä usurat. A fäcut economie chiar si de respiratie, numai sä termine cät mai repede ultimele pagini. Cele patru telefoane primite astäzi de la editurä erau de ajuns. In cel mult o jumätate de orä, va fi atasatä si aceastä parte la restul cärtii. Luni dimineata va fi prezent la sala de festivitäti „Tutankamon” a editurii, pentru lansarea ultimei sale cärti. Era singura concesie obtinutä din partea editurii. Lui ii pläcea cel mai mult in decorul acestei säli, chiar dacä ceilalti considerau cä va fi neäncäpätoare pentru toti cei care si-au anuntat participarea luni, la lansarea oficialä a romanului.
John Ashley Durrant vizionä pe monitor incadrarea in paginä a ultimului capitol. Era destul de bunä. Nu-i pläcea cä ultima paginä avea doar un ränd si jumätate scris. Se termina prea repede. Läsä douä ränduri si scrise „Epilog”. Nu prea mai avea chef, dar il deranja locul alb din paginä, ca un colt de unghie rämas nerotunjit, dupä täiere. Douä, maxim trei propozitii. Oricum trebuia subliniatä mai pronuntat continuarea aventurilor in urmätorul roman. Cu personaje noi, inafara celui principal. Conditie clarä a contractului cu editura. Incepu sä scrie:
„Piciorul drept, protejat in ghipsul alb si tare, incältat doar cu o soseatä groasä de bumbac, lustrui apäsat holul spitalului, pänä in fata usii salonului in care era Samantha. Nu avea curaj sä vadä ce mai este dincolo de usä. Din päcate, femeia de serviciu o läsase larg deschisä. In patul gol se odihnea doar bocceua cu asternuturile albe, stränse de aceasta. Nu mai foloseau aici la nimic.”
Gata.Trimise si aceste ränduri. Le comunicä celor de la editurä doar cä , dacä in cel mult o orä nu va mai trimite nimic, sfärsitul romanului rämäne asa. Pänä la ora optsprezece mai putea modifica sau adäuga ceva. Se ridicä obosit de pe scaun, convins cä acesta va fi mai mult ca sigur sfärsitul. Nu mai avea chef de nici un semn de punctuatie, de ceva cuvinte nici vorbä.
De afarä, din räcoarea binefäcätoare a grädinii din curtea interioarä a casei lui, se auzirä räsetele musafirilor. Trebuia sä meargä si el. Cu ce bucurie proaspätä il va ataca, lingvistic si ideologic pe George, tatäl lui Oliver. Mäcar acesta deborda in prostie si avea binecuväntata aptitudine de a si-o etala färä nici o retinere.In schimb Oliver, pretendentul mäinii fiicei sale, era foarte rezervat , suspect de amabil cu toatä lumea, vorbind doar atunci cänd putea sträluci prin vorbele sale. Nu-i pläcea deloc. Era innebunit cänd vedea cu cätä pasiune il sorbea din ochi Pammy, fiica lui. Ar fi fost in stare sä-i sugä cafeaua de pe buze, de fatä cu totii. Chiar si Mary, sotia lui, devenise agasantä prin pläcerea vizibilä furnizatä de vizitele, tot mai dese, ale familiei Thomson. Trebuia sä vorbeascä cu amändouä. Atät cu Mary, cät si separat cu fiica sa. Oliver nu-i pläcea nici mäcar cät un semn de punctuatie.
-Sefu’, nu pleca! Te-am rugat si eu ceva. Iar ai dat sfärsitul numai dupä capul täu. Ti-am spus cä-mi place Samantha. Ai omorät-o si pe asta! De trei zile iti spun cä cel mai potrivit lucru, in noul nostru roman, e ca eu si Samantha sä facem o echipä. Ce poate fi mai interesant decät o echipä? Plus cä iesim cu totul din serviciile C. I. A. si lucräm pe cont propriu.Samantha e cel mai bun personaj feminin pe care l-ai creat , in ultimele patru romane. Doar Evelyne sä se mai apropie cumva de ea. Päcat cä-i babä acuma, dacä mä gändesc cä n-a apärut decät in romanul al doilea.
-Destul!-il intrerupse nervos John Ashley Durrant pe eroul principal al romanelor sale. M-ai fäcut sä mä hotäräsc. Nu mai adaug nici un cuvintel. Ti-e clar? Romanele noastre au un singur autor. John Ashley Durrant. Dacä ai vreo nelämurire, uitä-te pe copertä. Am inceput sä obosesc de pretentiile tale de tänär aventurier, de cincizeci de ani. Si de mofturile editurii, cu noi personaje in fiecare carte. Dacä nu era clauza cu pästrarea eroului principal in contract, te schimbam de mult. Asa cä limba in guritä si ochii la ce scriu eu.
John Ashley Durrant se intoarse cu spatele la biroul unde erau incä imprästiate härtiile sale. Fereastra era deschisä. Nu-si fäcea probleme cä ar putea fi auzit, in discutia cu eroul säu, de ceilalti. Nu i se intämplase niciodatä pänä acum. Isi fäcuse prostul obicei de-a conversa cu glas tare, atunci cänd Laurent, eroul säu, incepea sä-si dea drumul la gurä. L-a ajutat de cäteva ori, dar ca de obicei, särea peste bombe in ultimul timp.
-Sefu’, crezi cä pe mine mä päcälesti ca pe cititorii täi. Chestia cu eroii noi in fiecare carte picä de la inceputul propozitiei. Parcä eu nu stiu cä de la al treilea roman, editura nu se mai oboseste sä-ti citeascä cärtile. Le publicä imediat cum le trimiti textul, chiar dacä pui si cinci pagini numai cu puncte, puncte. Niciodatä nu s-au amestecat in continutul cärtilor noastre.
-Bäträne Laurent, esti cam surd astäzi. Cärtile mele, cärtile mele!- accentuä John Ashley Durrant. Dacä nu mai stii sä citesti, in cartea urmätoare te schilodesc zdravän in primele pagini si te trimit la spital timp de sapte, opt capitole. Mai vin pe la tine doar sä-ti aduc o bananä si cäteva cärti. Poate reusesti si tu sä citesti o carte de la cap la coadä, in acest timp de odihnä pe care ti-l voi acorda. Ori nu-ti mai plac bananele? Pot sä-ti aduc kiwi sau portocale. Cam dupä cäte capitole crezi cä mi s-ar face dor de tine? Am in minte doar titlul capitolului si are un numär atät de mare de cifre, de nu-l pot tine minte. Ce dracu’, poate iti amintesti cä nu sunt matematician, scumpule Laurent! Iar titlul ar fi ceva de genul „Pa si pusi”. Ne mai vedem cänd ne-o-m vedea. Al täu, cu drag si tra-la-la-la-la.
John Ashley Durrant incepu sä rädä, multumit de mutenia eroului säu principal, Laurent. Isi desävärsi actiunea de binefacere, pornind muzica:
-Iti pun melodia ta preferatä, Laurent. Sä nu-mi zici cä n-am grijä de tine si te las singur! Zäu, pricepe odatä cä s-a terminat si romanul acesta. Ah, George mä asteaptä cu neräbdare afarä. Cätä grijä o sä am de el!-scräsni din dinti John Ashley Durrant, privind pe fereasträ cum rädea cu gura pänä la urechi George, tatäl lui Oliver. Läsä fereastra deschisä si se indreptä spre usä.
-Sefu’, nu fii mägar cu mine! Nu merit asta, dupä atätia ani impreunä. Adu-ti aminte. Romanul al treilea, erai doar la capitolul doi. Habar nu aveai cum sä mai continui. Eu te-am scos din impas. La sfärsit, un imens succes. M-ai läsat pe mine sä te ghidez pänä la capät. Romanul patru, capitol sase. Ti-ai doborät singur toate cäile de-a iesi din incurcäturi. Monsenieur Laurent a scris sapte, opt, nouä si unsprezece. Tu doar in zece te-ai bägat un pic. La sfärsit, un nou succes. Best-seller. In al saptelea nu mai vorbesc, apoi opt. Doar la al nouälea ce te-ai mai trezit un pic, dar ai adormit pe la jumätate, ca sä vii acum la sfärsit si s-o omori pe Samantha. Ti-am spus cä-mi place de ea! In plus, te asigur cä vreme de douä, trei romane o sä fie cel mai bun personaj feminin al täu.
-Catär mic si neascultätor, care te numesti Laurent! Ti-am explicat, doar. Romanul al nouälea al meu, s-a incheiat.- aproape silabisi John Ashley Durrant eroului säu. Plec. George arde de bucurie sä mä vadä.
-Sefu’, fi cinstit cu tine insuti, dacä cu mine nu poti fii!- aproape se rugä Laurent, eroul princi- pal al romanelor lui John Ashley Durrant. Nu merit si eu, dupä nouä romane, sä rämän cu o femeie frumoasä, care mä iubeste.
John Ashley Durrant se indreptä cätre bibliotecä, citi in gänd cäteva din titlurile cärtilor din raftul doi si alese una. O puse pe birou inchisä. Se mai gändi putin, apoi o deschide la intämplare si o tränteste pe tastaturä:
-Lamentabile monsenieur Laurent „de la Mancha”, trezitule indrägostit la cincizeci de ani, dacä ai nevoie de dragoste, poftim! Citeste o carte de poezii. Te vei simti recompensat divin si implinit !
John Ashley Durrant deschise usa biroului.
-Sefu’, nu fii mäg......!
Usa biroului s-a inchis. In gänd, pe hol, in drum spre grädinä, John Ashley Durrant completä discutia. „Mägar. Da, am auzit, Laurent. Din päcate, trebuie sä am grijä de George acum. Si ce chef am sä mä ocup de el!” Iesi in curte, indreptändu-se voios cätre pavilionul cu verdeatä, unde erau asezati musafirii.
George, un domn gräsut, aproape de saizeci de ani, cu periferica podoabä capilarä rämasä längä chelia proeminentä tunsä scurt, imbräcat intr-un costum elegant, se ridicä in intämpinarea lui John, care se apropia iutindu-si mersul. Din vitezä, il impinse jos pe scaun pe George, intr-o scenä indeajuns de bine meditatä anterior si pe care dorea sä si-o joace cät mai perfect acuma, la scenä deschisä, de fatä cu ceilalti:
-Vai, scumpul meu George! Te rog, nu te ridica. Iartä-mi absenta de neängäduit. Fac clementä la bunätatea-ti uriasä. Dar timpul este inamicul nostru comun, ce nu ne lasä sä ne bucuräm unul de altul, atät de mult cät mi-as dori. Eu, cel putin!
Efectul scenei a fost total. Lumea il privea cu gura cäscatä. George era speriat, proptindu-se temeinic cu ambele mäini de bratele scaunului, sä nu cadä jos. Actul teatral, abia inceput, trebuia terminat asa cum il gändise el. Se ridicä din scaunul säu, apropiindu-se amenintätor de George:
-Scuzä-mä! Am uitat sä-ti sträng mäna.
Se aplecä peste George, neläsändu-l sä se ridice din scaun. Apoi il särutä obraznic pe obrajii rumeni, lipindu-si umed buzele de ei, läsändu-l pe acesta cu capul dus pe spate, perplex. Inainte de a se dezmetici cineva, John continuä cu o pläcere perversä:
-Si nu mai pune atäta gheatä in whisky! E periculos, mai ales la värsta noasträ.
Cu douä degete extrase un cub de gheatä din paharul cu bäuturä inceput de George, aruncändu-l intre flori. Se asezä multumit in scaunul säu:
-Da, doamnelor si domnilor. Pot spune cä am incheiat si cel de al nouälea roman.
Prinse privirea criticä a lui Oliver, vizibil supärat pentru iesirea lui. John sorbi o gurä de whisky. „Cäteva minute de räbdare, dragul meu Oliver! Nu te-am uitat. Iti vine si tie rändul.”
Harry, fiul cel mic al lui John, se ridicä brusc de pe scaun. „Dacä ticälosul ästa mic se apucä de räs acum, de fatä cu ceilalti, imi stricä toatä miscarea.” John ii dädu in gänd cäteva palme dupä cap, scuzändu-se cä va trebui sä i le aplice zdravän doar dupä ce vor pleca musafirii. Harry mai avea cäteva puncte negre stränse la el. „Incheiem decontul desearä”, il asigurä John muteste din scaun, uitändu-se pe sub spräncene la Harry, care intrase in casä.
-Mary, scumpo! De ce esti asa de tristä?-o interogä perfid John pe sotia sa. Doar avem musafiri familia Thomson, preferatii mei! Te rog, fä-mi pläcerea si destinde-te. Uitä de bursä, de ciclonul”Agatha”, de ultimele parfumuri indecente apärute säptämäna aceasta si zämbeste putin. Fä-mi mie loc längä Oliver. Dacä mai stai asa bosumflatä,il indispui iremediabil.
John se ridicä de pe scaun , hotärät sä se aseze intre Oliver si fiica sa. Auzi zgomot in biroul säu. „Ce cautä Harry acolo?”, se intrebä John. Strigä la el:
-Harry, ce faci acolo? Drace mic si neastämpärat!
Ultimele cuvinte i le spuse doar in minte, cu toate cä i le-ar fi strigat bucuros fiului säu. In fereastra deschisä a biroului, ce dädea spre curtea casei, apäru chipul lui Harry:
-Am oprit muzica. Ai uitat-o pornitä. Si ti-am aranjat putin lucrurile pe masä. Ai uitat sä trimiti epilogul la editurä. L-am azvärlit eu acum si am oprit calculatorul.-anuntä flegmatic Harry, intränd inapoi in camerä.
-Lasä-le asa cum sunt. Am terminat eu ce trebuia trimis. Si nu mai umbla prin lucrurile mele. Nu-i frumos sä stai inäuntru cänd noi avem musafiri!-il apostrofä pärinteste John.
„Si nu-i frumos nici sä umbli prin lucrurile mele, drace mic si neastämpärat!”, completä in gänd John continuarea fireascä a lectiei pentru Harry. „ Imi potolesc eu disearä mäncärimea din palmä pe dragonul tatuat pe spatele täu!”
-Si ce mai face tänärul meu admirator, Oliver?-se interesä John, fäcändu-si färä milä loc intre cei doi indrägostiti.

# # #

Sala era plinä si dupä douä ore de la deschiderea oficialä. Prezentarea n-a durat mai mult de douäzeci de minute, cu tot cu discursul sefului editurii si primele impresii ale unor critici literari, aflati prin salä. „Oare chiar au avut timp sä citeascä cartea, de sämbätä dimineata pänä duminicä seara?”, se intrebä John Ashley Durrant, socotind cam de cänd ar fi putut sä le ajungä cel mai repede cartea in mänä, trimisä de la editurä. „Dacä chiar a citit-o vreunul, sunt moralmente distrus de atäta efort intelectual, sustinut pe durata a douä zile infernal de toride!”, aprecie mucalit John Ashley Durrant o asemenea ipotezä.
Doamna Samuela Golderblum, vulpea criticilor literari si eterna lui problemä la aparitia fiecärei cärti, se apropia mieroasä de el, unduindu-si enormele solduri, ca o inghetatä dublä spre firavele buze uscate ale unui copilas insetat.
-Mä bucur sä vä pot felicita pentru ultimul roman, domnule Ashley!-il gratulä Samuela.
Vru sä continue, dar John o temperä rapid:
-Mä bucur sä mai aud si asemenea cuvinte, mai ales din partea imensei si indreptätite-i dumneavoasträ experiente, doamnä Golderblum. V-a surprins .....pläcut ceva, in aceastä ultimä carte?
-Mi-a pläcut finalul. Nu credeam sä-ti revii, cätre sfärsitul romanului. Oricum, inteligentä stratagema cu continuarea aventurilor celor doi, asa pe neasteptate. Simt un melancolic si bätränesc zefir de poezie in tine. Te-ai prostit la bätränete, Ashley! Dar imi place cum ai terminat, chiar dacä te-ai inghesuit in finete sentimentalä, mai mult artisticä decät posibil realä, in ultima paginä. Trebuie sä mai citesc o datä cartea . Si tu stii regula mea. Nu fii binevoitoare mai mult de o luni dimineatä, pe lunä. Ne mai auzim si cu obisnuitele mele remarci, John. Pänä atunci, pa!
Doamna Gorderblum se indepärtä, fäcänd valuri uriase printre siluetele firave, de nuferi abia imbobociti, ale cätorva prezente intradevär feminine din salä. John Ashley Durrant semnä in grabä un autograf direct pe coperta unei cärti, intinsä de un tänär insistent. Apoi se retrase gräbit intr-un colt, deschizändu-si cartea sa la ultima paginä. Era plinä ochi, pänä la ultimul milimetru ce putea fi tipärit:
„Nu avea curaj sä vadä ce mai este dincolo de usä. Din päcate, femeia de serviciu o läsase larg deschisä. In patul gol se odihnea doar bocceaua cu asternuturile albe, stränse de aceasta. Nu mai foloseau aici la nimic.
Incercä sä inchidä usa, sä-si protejeze amintirea Samanthei, chiar si asa, muribundä intr-un pat de spital, dar a fost observat:
-Domnule Laurent, ce bine cä ati venit!-se agätä ca o iubitä de el hamburgerul de femeie ce fäcea curätenie. Domnisoara Samantha e jos, la salonul saptesprezece. De azi noapte intreabä intruna de dumneavoasträ. Mergeti repede la ea!
Imbränceala, gingasä pentru o femeie de o sutä de kilograme, aproape cä-l tränti pe holul spitalului. Trase cu greu ghipsul dupä el, pänä in fata liftului, ca un lup ce incearcä sä scape cu capcana metalicä prinsä de picior. Liftul nu mai venea. Zgärie treptele pänä la etajul inferior, oprindu-se o singurä secundä sä-si tragä suflul pe hol. Salon cincisprezece, salon saisprezece, salon .......
Usa era larg deschisä. Intre scripeti si tone de ghips, privirea Samanthei fixa cadrul usii. Centimetrii lipsä de bandaj din jurul gurii si al ochilor erau insä destui pentru Samantha:
-Ai apärut, drace mic si neastämpärat! Mi-am revenit de azi noapte si tu dormi ca un hot-dog in mustar. Mai stii poezia pe care mi-ai fäcut-o? Dacä vrei sä te primesc inäuntru !?
In cadrul usii, ca un colindätor, Laurent incepu sä recite, inghitindu-si lacrimile de bucurie:

Sämäntä intärziatä, scäpatä printre dinti
Nufär imbobocit, de gheatä prins
Hai in ghiveciul meu, färä seminti
Sä-ti incälzesc puterea, cu lacrimi de invins.

-Cu asa ceva se ocupä colaboratorii departamentului auxiliare- C. I. A. ?- räse glasul dintre bandaje.
-Gresealä! Fost colaborator al departamentului auxiliare- C. I. A. . Acum un schiopätat poet pe cont propriu. Mä primesti?
Salon saptesprezece, cu usa inchisä. Si nimeni pe hol.”