poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 876 .



Alex - sprancenele crocodilului
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [saidsad ]

2004-07-06  |     | 



Alex: Sebi, da-mi cacatul de pistol! (ia pistolul, o apuca de guler si i-l pune in frunte). Cacat de idiodata, curva iubitoare de viata, vii la mine cu idiotul tau de frate si-mi spui ca ar trebuie sa las totul si sa vin la tine, de dragul de a face o familie? Idioato, cum dracu ajungi la concluzii din astea? Daca ai avea jumatate de minte ai plange la gandul de a spune asa ceva. Ce-ti trece prin minte? Vino, uitat-te pe strada! (o trage de par si o baga cu capul prin geamul deschis). Crezi ca vaginul tau e mai bun decat alea de pe strada? Sau IQ-ul tau e iesit din media tuturor celorlalti gospodari? Idioato! Ce pula mea oferi? Tatele tale sa-mi tina de cald in pat, de parca am trai la polul nord? O sa-mi faci sarmale? Ce pizda masii, am sa ma vand pentru sarmale si un vagin de gospodina? Daca nu ti-ar fi dat maicata nume si statul buletin nu ai putea fi deosebita de toata strada asta. Cu ce drept imi zici mie sa stau dupa curul tau, broasca imputita? Nici eu nu am facut inca nimic iesit din comun, dar chiar crezi ca o sa-mi tai aripile cu niste sarmale si un vagin? (o loveste in stomac. Se apleaca peste ea si-i pune pistolul in gura). Daca te mai vad vreodata, am sa te omor, si am sa-ti omor si cacatul de faimilie, gospodina drecului. (se scapa pe ea si incepe se puta in camera). Sebi, arunc-o!


“So what, so what you boring little fuck?”. Idealist cu o arma, admirator de sine si visator de zi, Alex, se spala incet si lung pe fata. Nu credea in dragoste. Nu credea deloc in altruism. Chiar nu credea in familie. Deloc. Urmeaza ridicolul sau portret.
Acest tanar mafiot era un om cu multe talente. Unul dintre era acela de a fi extrem. Era si foarte inteligent. Un foarte bun pictor. Era un super talentat pictor. Ura religiile si s-ar fi pisat din principiu pe orice icoana, biblie sau din astea. Si daca nu i-ar fi venit, ar fi baut un kil de apa, ar fi stat vreo jumtate de ora si apoi s-ar fi pisat. Ura alcoolul. Reusise sa devina un cerut pictor de biserici prin nordul Moldovei, unde cand se ducea statea cate 3-4 zile si mai venea cate vreo 2 in Iasi, acolo se comporta complet diferit, era modelul de tanar credincios, stia teologiile si bibliile pe de rost, discuta cu preotii care se minunau de intelepciunea sa. Se ruga intens prin biserici si altare, dar cel mai mult picta. Ii placea enorm sa picteze “credinta”, si o picta mai bine ca oricine. Era un om educat, atat in arte cat si in stiinte, si stia ca nici dracul nu mai poate sa creada in dumnezei in secolul 21, dar se completa pe el prin banalurile idealuri de fericire, vesnicie intinse pe peretii lacasurilor de cult. Se culca cu tineri calugari. In afara manastirilor, era un fel de eunuc, insa inauntru baietii i se pareau irezistibili. Desigur, dorea foarte mult sa fie anticristul, sa rupa totul, sa-i crape lumea in mana ca o panza putrezita.

Prima duminica
La 6, la manastire, preoti s-au sculat, au mancat fasole si s-au adunat la slujbe. Era super post, de vreo 300 si ceva de ani nu se mancase carne in manastirea aia. Cei de garda au muncit toata noaptea la rugaciuni si la ale rugaciunii. Alex dormea infipt intr-unul din dormitoarele complexului. Cand s-a sculat pe la 12, slujba prinsese public, vreo doua cordoane de babe stateau ca jandarmii in jurul popilor, privirile prinse ca si cu ace de peretele ala al altarului, genunchii mulati pe podeaua de piatra. Alex a intrat in biserica vedeta. Toate satele il stiau drept marele si credinciosul pictor de biserici. El nici nu se uita la babe sau mosnegi, nu le raspundea la nimic, sa arda baba in soba si ar fi inchis soba sa nu o auda. Era un excentric inascut si asta trecea drept credinta nemasurata in ochii tuturor. Mai avea si un obicei de a manca foarte putin, lucru care iar ungea la inima preotimea, care il confundau cu postul. Staretii aveau o placere in a investi in Alex: era faimos si era ieftin. El se juca cu mintea colectiva a popime + prostime pictand lucruri care camuflau, pe langa pietatea si credinta pe care o trantea evident in ele ca siropul, rebeliune, colori ale mortii, ale haosului, ale razbunarii si ale razboiului, insa cel mai mult ale mandriei si ale individualismului. Era de pictat un cap, doar un cap, de refacut, un sfant pe peretele drept al bisericii. In timpul slujbei, sfantul era acolo, o pata alba de piatra rasa acolo unde ar trebui sa fie fata lui. Alex se gandea intens cum sa faca sa picteze un cap cum ar vrea el, fara sa intre in contrast cu restul corpului. Peretele era prost luminat, preotii aveau tot curentul electric din lume insa se prefera o lumina redusa, a catorva becuri amestecata cu cateva lumanari. Sfantul era putin vizibil, mai mult la picioare si din ce in ce mai putin in sus. Alex si-l imagina in multe feluri, si se hotara ca-i va desena subtil gura unui om care tocmai a mancat 10 carnati si respira usurat dupa masa. Facu o cruce si iesi din biserica. Iesi din complexul manastirii si se duse la o fantana, sa stea putin. Apoi pleca prin padure.

Luni
Incepu lucrarea. Se scoasera bancile si covoarele din partea respectiva, Alex isi primi ucenicul si incepu agitatia. Pictura era gata in 4 zile, frumoasa ca si noua. Intre timp, s-au tinut slujbe in fiecare zi. Vineri, una si mai mare, pentru a sarbatori noul cap al sfantului.

Alex avea o chilie la manastirea aia. Avea chilia lui, desi nu era calugar, insa o ceruse. Se ducea destul de des acolo, si isi picta peretii. La inceput oarecum mai rar, adica cateva figuri cu spatiu intre ele, apoi altele mai mici printre, peste, dedesupt, pana ce nu prea mai era piatra pentru a fi vopsita. Lucra la asta de 2 ani de zile, din timp in timp. Ideea era ca la sfarsit sa intoarca chilia pe dos, ca o caciula. Desigur, era imposibil, insa nu conta. El picta cu idea asta. Stia ca atunci cand va fi gata, pictura va fi ca si cum ar fi gandit asa, chiar daca chilia nu va fi intoarsa. Lasa sarcina intoarcerii altora. Se putea spune si asa.


Duminica, Iasi
Alex avea o mica banda in Iasi. Aveau o arma (toti o arma), umblau impreuna si gandeau ca si cum ar fi liberi. De facut, faceau destul de putine. Putine droguri, bagare in seama, atitudine. Duminica, Alex si Dinu s-au dus la o galerie de arta plastica. Dinu se credea cunoscator, insa nu avea nici o treaba.
Alex: Am pus la cale pornetele cu moldovenii, au aia 4 puscoace de vanzare. Insa trebuie sa ne intanlim in afara Iasului, prin nu stiu ce sat de langa granita. Sigur ne bat aia, ne violeaza si ne dau la porci, insa noi ne ducem, incercam, nu exista.
Dinu: Ce bucati?
Alex: Hmm.. treburi serioase. Ne adapostim de ploaie, ne uitam la HBO, mancam si bem si futem vreo 6 luni din banii aia. Toti.
Dinu: Si noi nu pastram una?
Alex: De ce, vrei sa te omori?

Dinu: Haide-n pula mea, mai speriem si noi pe cineva.
Alex: De speriat babele e usor, si aia puternici nu se sperie.
Dinu: Si daca vrem noi sa fim din aia puternici?
Alex: Atunci o sa cumparam arme.
Dinu: Si daca aia vin, sa zicem, in pula noptii sa ne futa, de la cine cumparam arme?
Alex: Atunci murim. Si daca nu mori frumos, am sa ma pis pe cadavrul tau. (o idee il trazneste pe Alex. O idee de a-i arata lui Dinu cine e mai nebun).
Alex: Alege pe cineva din galeria asta.
Dinu: Ce?
Alex: Din numarul n de persoane de aici, alege una.
Dinu: Cea mai frumoasa?
Alex: Singurele doua conditii: sa fie homo sapiens si sa fie in viata. E greu?
Dinu: Aia.
Alex: Ok, o urmarim, o rapim, o ducem in padure, o omor si o torturez.
Dinu: Ce?
Alex: Ca sa scap de tine. Vreau sa-ti dovedesc ca nu mi-ar frica de arme, nici de inamici. Tu nu ma crezi si ma futi cu intrebari si indoieli si ma bati la cap. O iau pe asta, o fac felii in fata ta iti bag vreo doua pe gat, si a doua oara nu mai futi la cap. A doua oara cand spun ceva o sa ma crezi. Ce vreau de la tine acum e sa spui ca nu ma crezi. Si o tai si o sa ma crezi. Sau sa zici ca ma crezi, si atunci sa nu ma mai futi la cap niciodata. Insa tine minte, nu ma joc. Sa nu aud mai incolo ca nu m-ai luat in serios. Daca ai indoieli zi acum “nu te cred”. Insa sa nu te puna dracu sa nu zici nimic si apoi sa zici ca naaa.

Desigur, Alex nu stia daca ar fi facut asa ceva. Insa era sigur ca ar fi mers mai departe ca Dinu. Adica Dinu ar fi cedat primul si ar fi cerut sa nu mearga mai departe. Si asta era de fapt miezul pariului.

Alex se uita catre pictorita, care statea pe un scaun cu picioarele incrucisate si cu mainile una peste alta si date de o parte. Era mica, imbracata in negru, cu parul neglijent, si un fel de maneci evazate la bluza. Se uita fix inspre stanga jos, la podea.
Dinu folosea droguri, Alex nu. Dinu era dependent de heroina. Cea mai mare dependenta a lui Alex era cafeaua.
Traiau intr-un apartament de lux, in centru. Erau oarecum profesionisti, nu erau admise petrecerele zgomotoase sau bautele sau alte ativitati de genul acesta “Mafia” lui Alex se credea, printre altele, o grupare de elita. In afara de sef, mai era Dinu, un idiot care se vedea mare cunoscator de pictura, Sebi, un mare cititor de ziare, Marian, un ascultator de jazz and Viorel, un pierde vreme insa cu sanse apreciabile de a nu fi cel mai bou om de pe strada la un moment dat. Dinu era cel mai bou din apartament. Oricum, “cultura” lor era ca o cafea facuta dintr-un litru de apa si o farama de zat. Erau 5, o duceau bine, nu aveau probleme cu politia, erau foarte precauti, si in mod ciudat inca nu avusera nici o problema cu alte bande. Ei nu umblau pe strada sau din astea. Ei erau distribuitori la nivel inalt, numai pentru baietii sau fetele bogate.
Filmul (in afara lui Alex) lor favorit era Nasul. Alex, care stia ce-i postmodernismul, se uita si la Pulp Fiction.
Alex picta de vreo luna la un tablou care-i parea lui fabulos. O figura masculina, de la brau in sus, un golem, facuta din fasii de otel, albastrui, adunate spre fata, nu multe, groase, cu mainile clar indreptate spre genitale si cu o expresie de extaz chinuit, de trezire in extaz dintr-un somn lung pe fata. Fundal negru maro, clar obscurul lui Rembrandt. O numea nasterea omului si intradevar era rodul unui talent incredibil. Cateodata il lua pe Dinu gol si drogat, il lua de prin baie de gat si-l aducea in fata tabloului in lucru, si-i zicea “uita-te, omule” individului cu ochii dati pe spate si cu manile moarte. Il lasa apoi pe Dinu sa cada jos si sa doarma acolo, incuia tabloului in debara. Asa se scula Dinu de multe ori gol, de pe jos, in camera lui Alex, care dormea tot gol. Era fapt public, cel putin intre ei, ca Alex era bisexual. Nu le facusera avansauri la nici unul dintre ei niciodata, insa Dinu se trezea direct in conditia lui de inferior de multe ori, plastic ilustrata in acest mod.
La ultima petrecere data de ei, aveau invitati. Alex le ura, insa-i lasa pe ailalti sa le dea dintr-o lipsa de hotarare. La un moment dat, a auzit un banc cu homosexuali spus intr-un serios accent moldovenesc. S-a infuriat asa de tare incat l-a ales pe cel mai frumusel de acolo, care saracul nu stia ce se intampla, l-a sarutat indelung si apoi s-a dus la ala cu bancu si i-a zis “Comenteaza”. Nu a spus nimic, normal, petrecerea s-a incheiat atunci si a fost ultima.

Marian avea un obicei ca uneori intorcea des capul. Cea mai frumoasa realizare din viata lui era justificarea la acest fapt: ingerul si diavolul de pe umerii mei se cearta des si imi atrag atentia.
Fucke’em all and fucking no regrets, right?
Sebi se simtea in apogeul sau cand dimineata reusea sa adune ziarele la timp, si sa sincronizeze afacarea cu o cafea calda, exact cum ii placea lui. Se poate spune ca dupa ora 11 AM, Sebi era intr-un continuu declin, pana a doua zi dimineata, cand tisnea iar spre culmi nebauinte.
Extravaganta lui Viorel putea fi scrisa pe o jumatate de cutie de chibrit, iar partea sa constanta pe cealalta jumatate.
Ah, impreuna erau ok.

Luni
Au plecat la sat, sa cumpere 4 Kalashnikovuri de la niste moldoveni. Au mers cu masina vreo ora si au ajuns in padurea respectiva. S-au dus la barul acestei paduri si au iesit, speriati de mirosul de spirt, de transpiratie, si speriati ca vor lua o bataie de nu exista de la adunatura de acolo. S-au dus in masina sa astepte. Geamul usor deschis, seara, o muzica total necunoscuta urechilor satesti scapand afara. Au trecut vacile, in drum spre case. Au trecut si gastele. Au trecut femeile si copii. La bar era lumina si galagie, si moldovenii intarzaiau. Soarele abia apuse, incepea sa miroase a o seara rece plina de tantari, un fel de apa se baga in aer. Si atunci a aparut masina moldovenilor, care au intrat direct in bar si au iesti abia peste 5 minute, facandu-le semna baietilor sa intre. S-au uitat unul la altul, au iesit mergand incet, cu moldoveanul chemandu-i cu mana din ce in ce mai tare, gesturi insotite de altele, o impingere a barbii inainte, un fel de zambet, dar nici cuvant. Alex a intrat in bar, unde cam 20 de tarani mari, grasi si nerasi se uitau fix la tricoul lui negru si mulat, la parul lui lung si la fata lui sobra. Pasind elegant, cum stia ca taranii nu pot pasi nicidoata, cu inima batand de emotie, de frica si de realizarea momentului, de realizarea a ce emotii obtinute aici vor fi folosite intr-un tablou, se indrepta spre masa moldovenilor le culoarul din mijloc. Avea intotdeauna probleme cand avea emotii la primul cuvant. Iesea un scartait si trebuia dupa aia sa tuseasca. Nu putea sa se intample acum. A tras puternic transpiratie de taran in nari, si-a imaginat arma din buzuanar si si-a alungat emotiile. Dupa cei 5 ieseni, s-a inchis si incuiat usa. Alex tocmai se gandea la ce puternic miros de coaie nespalate se simte, printre alteele. Tranzactia a mers ok, nici o problema si baietii au plecat cu armele, si un mic ras de taran s-a auzit cum inchideau usa dupa ei, si apoi un hohot inauntru. S-au suit in masina si au mers cu geamurile deschise pana in Iasi. In doua saptamani le-au vandut si au scos bani buni de pe urma afacerii.

Alex
A primit o lucrare ideala. “Este o bisera nepictata deloc, mica, in munti, insa e alba. E a ta, toata”.
Refuza sa gandeasca ce multa placere insemna asta. Zambea pe strada. A plecat cu rucsac si tot ce trebuie, pentru o sedere lunga.
Nu te fute pe tine, inca nu ai ajuns acolo sa vezi ce e. Hai.
Era in munti, in afara circuitelor, o mica biserica cu vreo 2 case alaturi pentru calugari si preoti. Era un fel de manastire. Era veche, de sute de ani, insa nu avea pata de culoare pe ea. Piatra, un fel de piatra galbuie, un crem super deschis. 8 calugari si 1 preot, 4 maini de ajutor. Vorbeau putin, munceau mult si nu iti puteai imagina ceva mai inrutinat. Preotul nu stia mare lucru, decat ca el, Alex, trebuie sa picteze. De logistica se ocupa un subordonat al mitropolitului nu stiu care, seful din zona aia. I-au fost date toate alea si i-au fost dati si peretii curati.
Ce pictez?
Ce vrei.
In prima noapte, a dormit butuc, extreme de oboist. A doua zi, a inceput sa se uite la pereti. Erau asa ciudati, asa de nu ca niste pereti de biserica, si intregul context era ciudat. Chiar parea ca locul te poate transforma, nu te lasa sa nu te gandesti la el, era ireal. Cu un pai intr-o sticla de cola dietetica, Alex facea cercuri in jurul bisericii. Eticheta sticlei era clar cel mai de plastic, cel mai colorat si cel mai modern obiect de acolo. Smulgea fasii din ea si le arunca pe pamant, non biodegradabile, imprastiind seminal modernitatea in creierii muntilor si sugerandu-si scopul. Apoi a urcat cu sticla de cola pe un varf, a baga-o intr-o crapatura de stanca si a zis “cat ea, si eu”.
Noaptea l-a prins mangaind, sarutand si lingand peretii. Cand un calugar l-a surprins, el nu s-a oprit. In zori, nebunia s-a oprit, si a inceput sa gandeasca cu febra: ce voi picta?
A luat telefonul, a sunat si a cerut o pizza. Cand a dat adresa, telefonul s-a inchis. Hmm, a zis. A sunat la alta pizzerie. Acelasi rezultat. Hmm. Inseamna ca nu am ce face, decat sa pictez. A aruncat cu cola pe piatra, pe perete. Cei de acolo nu-l deranjau in asemenea momente, nu ziceau nimic si-si vedeau de ale lor. A inceput sa mearga catre originea robotelii, sa se duca sa vada de unde incepe treaba. Unii faceau una, unii faceau alta. Nu aveau curent electric. Telefonul i s-a dus. S-a suit pe o stanca si a tipat dupa pizza.

Peste o saptamana
Are you looking at me? Well, there’s nobody else here.
Alex statea pe stanci, pe langa formatiuni ciudate de de piatra si facea exercitii de a-si tine capul in palme. Se imagina in pozitie de ganditor, facea asta cu orele. Nu-si explica cum de e posibil asa ceva, si cum de nu i se pare ciudat. Nimeni nu-l intreba nimic despre pictura. Calugari-i puneau un vas cu mancare in fata si alte interactiuni nu initiau. Acolo unde facea exercitii de tinut capul in palma, a inceput sa zgaraie cu o piatra stanca. Foarte greu, a schitat o litera. 3 zile a muncit sa scrie ceva. De ce am scris asta? Eu desenez. “Virtuozitatea stancilor sta in penisul muntilor”. Asta a scris. Cum am putut scrie ceva asa de tampit? Am muncit 3 zile si nu am stiu ce scriu. E o tampenie. Natural, s-a asezat cu capul in palme. A stat asa 12 ore. Nimeni nu zicea nimic. Il hraneau. A vazut un calugaras tanar, vreo 16 ani, nu-i stia numele, Vespanim, ceva de genul. Nu vroia sa comunice cu acest caluagras decat prin ochii acestuia din urma. Prin gura lui. Asa ca vorbea cu el numai in engleza, liber isi derula constiinta cu voce tare, ca un zeu, neinteles. Vespanim nu simtea nevoia sa incerce sa raspunda. Se uita. In timp, Vespanim a desenat si el un penis pe stanca. Alex a botezat piatra “stanca inventivitatii”.
Seara, la masa, Alex si Vespanim mancau alaturi, unul langa altul, alternand farfuriile, luand cand de la el fiecare, cand de la celalalt. Nimeni nu zicea nimic. Nu indraznea sa se uite la pereti, pana intr-o zi. L-a luat pe Vespanim, l-a dezbracat, i-a dat dragalas parul de pe ochi si a aruncat cu vopsea rosie pe el. Odata cu inrosirea baiatului pieptul i s-a facut jaratec si a cazut in genunchi, in lacrimi. S-a sculat, la luat pe Vespanim de brate si la lipit, in cruce, de perete. In soare, a aruncat si mai multa vopsea. Baiatul inca tinea gura deschisa, ramasita a zambetului, culore pe dinti. Vopsea ce curand murdarea si dintii lui Alex. Abia noaptea a realizat Alex ca a spart tacerea peretului. Pe fondul tabu, era o forma de om, albastra in intuneric. Fiecare calugar a venit si s-a uitat la ea, apoi s-au uitat la el. Dupa care si-au continat treburile. Vespanim si-a lasat parul in rosu, vopsit, gros de vopsea. In dimineata aceea, a fost baiatul care a venit si l-a sarutat pe Alex. Ce faci?
Au continuat sa se joace pe perete. La un moment dat, un calugar chiar a inceput sa-i ajute, sa le care galetile cu vopsea.

Vineri
Alex s-a trezit cu o hemoragie nazala. A iesit afara, sa se duca la fantana. Nu s-a gandit deloc la Vespanim. S-a spalat, a stat cu fata la soarele amiezii si momentul de luciditate
s-a realizat pe sine. A inceput sa picteze, pana la 4 dimineata. Cand a terminat, a cazut de pe scara si nu s-a mai sculat, era mort de somn si a dormit acolo, neintors. Nu a mancat doua saptamani, nu a baut si nu a inchis ochii. A pictat intreaga biserica, cum nici o alta biserica nu era pictata. In spatele lui, preotul explica calugarilor ce reprezinta o anume imagine si ce reprezinta alta. Din nou, a cazut de pe scara, la picioarele calugarimii. Slabicuinea trecuta, insa invizibil in ochii popimii. O fantoma. S-a simtit din budinca cand a trecut prin zidurile pe care tocmai le pictase, prin altar, prin bucatarie. A inceput sa fuga, sa fuga, ca un iepure, simtea pamantul sub el un fel de panza, si pe el foarte usor, dar daca ar fi fost doar putin mai greu, daca o picatura de transpiratie i-ar fi aparut pe frunte sa-l ingreuneze, ar fi cazut prin panza, direct in centru lumii, in intuneric. Trecuse prin atatia copaci, incat in nici un fel nu se astepta sa nu treaca si prin acesta. Si totusi, a fost foarte norocos ca a intrat cu pieptul in el, si nu cu fata. A zacut, pieptul vanat, mai mult de o zi. S-a trezit zornaind ca un munte de margele. Zgomot in urechi, intepaturi in piele, durere in piept, febra in pulpe, sudoare pe corp, sange, atatea zale si atatea amintiri.
S-a intors la manastire. A fost primit si ingrijit, nu recunostea insa pe nimeni, si nimeni nu-l recunostea pe el. Picturile lui erau pe pereti. Cand s-a sculat, a intrebat cine le-a facut. I s-a raspuns ca sunt picture sfinte, nu se stie cine, insa nimeni nu poate picta asa ceva, nu fara ajutorul lui Dumnezeu.

Natural,
S-a intors in Iasi, a mai dat o pensula golemului sau si l-a luat pe Dinu si l-a aruncat pe podea, ca de obicei. Apoi s-a culcat. Cand s-a trezit, avea bratele pline de urme de seringa.
Era o dimineata rece si Dinu gol pe balcon. Da desigur, cum poti sa simti ceva pentru un personaj de genul acesta? El stie ce-i cu el? Pielea lui se afla in frig insa daca ai atinge-o, poate ai gasi ceva de cauciu; ochi de plastic si coloana de lemn. Sta in frig, dar ce daca?
O, nu, era Alex care traia ceva iesit din comun. Tocmai a primit o interbare de la Viorel si s-a pregatit sa raspunda, cu energie, a tras aer in piept, avea cuvintele pregatite, scurte si rapide. Cum au inceput insa, s-a simiti prins de o mana uriasa, un cutit bagat intre pielea spinarii si spinare, descoperite una de alta, nu a simiti durere, dar s-a simiti mecanic, dezmembrat, stricat si a rostit cuvintele, rapid si cu forta, cu teama de a pune mana ,de a o vedea cum atarna pielea, infipta ca un cui in fruntea sa. Ca un suvoi, ca o revarsare de namol, voma i-a umplut gatul si gura si a cazut zvacnind la pamant, tot timpul constient ca da, o voma e doar o voma, dar frica spatelui sau a disparut. S-a sculat simtindu-se slabit, tras de maini de ceilalti, cu o durere in umarul drept si un sentiment de puritate, se placea usor, gol, se simtea curatat. O fraza chioara se porni in capul sau, o fraza simpla, insa si-o spunea, “carnea, oricat de putina, e grea, e gresita si din ce in ce mai gresita”. Se gandi la animalele stravezii, la puii mici de peste care sunt aproape incolori, si-i placu se simta ca unul dintre ei, imediat dupa ce voma asa de violent. Se gandi cum ar putea picta aceasta stare de spirit, se gandi cum ar picta un film intreg; se gandi cum ar putea sa un continent intr-o panza astfel incat sa fie clar pentru oricine atunci cand se uita la panza ca se uita la acel continent; cum ar putea sa se picteze pe el intr-o panza. Se gandi la aceasta dimineata, la el tragand aer pe nas, spalandu-sa pe fata, la Dinu dormind pe balcon, la mirosul de cafea, la transpiratia rece, la aburul inceputului de zi; cum ar putea sa le picteze pe toate, fara sa le arate fata. Se gandi cum sa puna macar un lucru pe panza si apoi sa fie asa de eliberat, sa stie ca poza il priveste cum el o proveste pe ea, pictura sa fie asa de vie incat sa nu se poata gandi la ea decat ca la ceva cu vointa proprie.
Stia ce usor e sa cazi intr-un gand banal, cu atat mai mult in meseria lui. Stia ce usor e sa gresesti si sa-ti placa greseala, nici macar sa nu stii ce urat gresesti. Ura mult lucruri si multi oameni, insa credea ca a ura inainte de a cuceri e un semn de slabiciune. Numai dumnezeu, daca ar exista, ar avea dreptul sa urasca pe toata lumea; caci el ar fi mai puternic decat toti si toate, si ar fi evident ca ura lui nu e gresita, nu e falsa. Sa fii slab si si-ti urasti opresorul, e pentru oamenii mici. Da, trebuie sa iei gatul dusmanului, dar atat cat e mai puternic ca tine, nu ura. Parea o concluzie evidenta si un sfat de viata si se uita drept in fata curioasa a lui Marian gandindu-se ca ar trebui sa spuna asta, ca sa stie.
Viorel: Te simti bine? Sa-ti aduc niste pepene?
Sebi: Cat de prost poti gandi, ce sa faca cu un pepene? Vrei niste apa?
Alex: M-am uitat odata la un film, in olandeza. Nu aveam traducerea. Nu m-am prins decat a doua oara cand m-am uitat ca unul nu chiar omora pe cineva, ci-si imagina. Ar fi trebui sa ma prind de prima data, era evident, si fara sa stiu ce zic aia. Mi-a placut unde traia. Intr-o scena, nevasta lui se caca si vede sange in buda si iese panicata; el sare, o intreaba care-i problema si cand aude, se duce direct la buda, baga mana si scoata o bucata de cacat; zambeste si o arunca inapoi, se sterge putin pe mana si se duce la ea si-i zice de bine, caci se linisteste. Eu banuiesc ca ceva de genul “era doar un cacat tare, te-ai zgariat, nimic grav”. Apoi rupe o floare si i-o baga in cur si incep sa fuga si sa joace, asta pana ce o prinde si o bate cu palma la cur. Ei, nu intelgeam nimic din ce vorbesc. Nu am socat, va puteti imagina; nu am considerat ca imoral sau ceva de genul asta, va dati seama. Dar totusi, ma gandesc acum la filmul asta. Nu as baga mana in buda pentru nimeni; daca as inebuni si m-as insura…na, deja am spus destul.
Toti taceau. Era atat de atat rar cand Alex isi descarca sufletul, sau cand macar era pe jumatate sincer. Toti vroiau sa vada filmul acum.

Peste 3 zile,
Trebuie sa mergi sa vezi asta! Peretii aia sunt incredibili, picturile chiar sunt de neimaginat. O sa te simti ... incredibil. Te astept, da? Mergem impreuna, da?
Fata asta, pictorita asta, era interesata in Alex. S-au intanlit undeva si in mod normal el nu i-ar fi dat nici o atentie, dar era frumoasa, si picta, destul de bine dupa parerea lui, si deocamdata primea telefoane de la ea si nu le ignora. Era prima invitatie de genul asta; fabuloasa biserica din muntii, cea pictata mai frumos decat orice altceva.
La 6 AM, dupa o noapte de pictat, plin de cafea, Alex sare pe scari spre taxi-ul care-l duce la gara; din viteza, intoarse capul spre dreapta si vazu o privire care-l facu sa uite ca merge, un caine cu o coama de leu, cu parul de sarma in jurul gatului, si cu niste ochi cu priveau cu o candoare si o fericire stapanita, ca un calator ce strabatut un desert si acum se intanleste cu iubirea sa din nou, dar e linistit, obosit, la fel pe cat e de fericit. Privirea fuge si in spatele coameni Alex vede un corp intr-o stare care nu ar fi crezit ca inca se mai cheama malnutritie si nu morte; un caine in pragul mortii prin foame oferea mai mult decat 10 oameni prin niste priviri. Ar fi fost foarte usor sa ia alt tren si sa arunce o paine cainelui, paine pentru care ar fi trebuit sa stea doar 1 minut la coada si vroia sa faca asta, era socat de sentimental de mila si de simptie, si ar fi fost asa usor. “Nu e nimic pentru mine, este in puterile si vreau asa de mult. De ce intru in taxi si de ce nu fac ce vreau, desi e banal de simplu? De ce mi-e frica?”. A petrecut drumul spre gara soptindu-si gandurile, ciudat gest, a iesit in dimineata rece de vara, intr-un tricou subtire, abia asteptand sa tremure; a tremurat la bilete, a tremurat pe peron, a tremurat in tren. S-a culcat. S-a sculat cu intrebarea fara raspuns, a coborat intr-un mic oras, inca dimineata. A mers putin si a vazut un deal in fata, mic, cu case si plin de salcami, un rau intre el si deal, un rau prin oras, cu putin stuf pe margini, un bloc de patru etaje la dreapta, cu acopresis de lemn in unghi. Daca nu ar fi fost soare si ceata, racoarea lingandu-se cu razele pe pielea mainilor, ar fi fost o stepa mare in spatele dealului, un colhoz dezactivat, dar asa Alex vedea China, ca in filme, ceata era cea din Himalaya, blocul era o pagoda si era uimit, lovit de existenta acestei metafore reale, acestei iluzii care nu are nevoie de complicitatea mintii, acestei inselaciuni la care poti sa te uiti cu ochii larg deschisi si care nu dispare.

Peste 1 zi,
La biserica corcodusei, miracolul picturii religioase, Alex si Florina.
Florina: Uita-te la ingerul asta, uita-te la modernitatea lui, nu e ca nici o alta pictura bisericeasca pe care o stiu eu din vremea aia. Si din orice vreme.
Alex: Haide, sa-ti arat ceva.
Florina: Ce?
Alex: Stanca inventivitatii.
Se apropie de stanca, dar il gasesc pe Vespanim daltuind ceva pe ea. Alex se apropie de copil si-i trage haine in jos pe umeri, Vespanim se sperie si fuge.
Alex: Nu zi nimic, pur si simplu nu zi nimic. Adica, spune daca ai ceva de spus, dar nu-ti exprima socul sau mirarea cu voce tare, nu ar face nimic decat sa ma enerveze. Nu ca ar trebui sa te chinui sa nu ma enervezi, insa ti-am oferit acesta informatie.
Alex: Stii ceva, inainte de a pleca de aici o sa ajung si mai departe cu calugarul ala. Fii pregatita, sa nu mi te agiti atunci.
Alex: Biserica aia, e un shit. E un shit bun, e ok, dar eu pot mai bine. Eu voi face ceva, in fata ei, care-i va face pe sfintii aia pictati in perete sa crape de ciuda si sa se omoare, o sa se farame vopseaua de pe ziduri de invidie. Si o voi face, si voi incepe azi.

Un perete de lemn, pe o inaltime, la vreo 100 de m de biserica, in afara curtii manastiresti. Un perete de lemn construit de Alex, din banii sai.
Alex: Florina, cum zicea Mircea, stiu fiecare copac de aici, stiu fiecare cacat, nu poti vedea asta venind.
Jos, stand jos, cu maine in par, cu o senzatie puternica de aer rece in nas, de miros de spirt, de plans,
Alex: O voi face si o voi arde, cand o voi termina ii voi da foc in acel moment, cand am pus pensula jos. Nu voi face nici o poza, nu imi voi intoarce fata catre ea. Ce inseamna, ma voi gandi doar cand va fi prea tarziu. Voi avea regrete, dar cel putin voi avea regrete dumnezeiesti.
Si asa inceput nasterea peretului vorbitor. S-a spus ca Alex picta asa de bine ca orice fir de pensula care atingea lemnul era un bob de culoare, un cuvant si multe altele. Era ochi care straluceau, erau aripi care se deschideau de la o zi la alta, erau sfinti pictati care isi puneau fruntea in maini si apoi o ridicau iar. Chiar se miscau, chiar existau, si chiar se miscau. Vespanim din nou gusta vopsea, gusta buze si gusta mai mult.
Cand este terminata, o opera de arta de asemenea inspiratie, magica de acum, daca este ucisa, este o crima. Daca este mancata de creatorul ei, este o indigestie pe viata.

Alex: Florina, il iau pe Vespanim cu mine. Locul asta e un cacat. Chiar e un cacat. Te poti ameti usor ca faci ceva, pentru ca esti in padure si pentru ca daca vrei sa te duci sa te caci tre sa mergi 200 de m si daca vrei sa te speli tre sa te duci la rau. Parca asta ar avea de a face cu ceva, in afara de a te caca pe tine de frica noaptea inainte de a te caca de-a binelea. Nu-mi voi taia din sanse, deja sunt cu mult prea putine. Si am nevoie de un cacat de internet. Nu am vorbit cu tine, nu am nimic, desi m-ai adus aici si ai stat cu mine. Daca vrei sa vii in Iasi, te voi incerca. Voi incerca sa vad ce poti fi pentru mine; nu cred ca sunt asa puternic incat sa am suport pentru arganta asta, am doar aroganta si atat. Si am lispa de rabdare si ma simt ca si cum nu as fi dormit 100 de ani si numai motive de nimic m-ar fi tinut treaz; si nu ma mai voi opri in motive de doi lei. Sper sa intelegi. Lasa sfarsitul sa se naruie.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!