poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4326 .



Modelul cultural european - 6
proză [ ]
O lume de valori autonome

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Constantin_Noica ]

2004-03-01  |     |  Înscris în bibliotecă de Bogdan Gagu



Cine vorbește despre Unu ca putînd fi în același timp multiplu, ba chiar despre unități multiple în diverse sfere de realitate, nu poate întîrzia să și amintească de vorba enigmatică a lui Heraclit, anticul: „Unu diferind întru sine...“
Să fie în vorba aceasta o anticipație a ceea ce în cultura europeană avea să se numeasc㠄unitate sintetică“? S ar putea atunci alătura vorbei lui Heraclit, tot ca o anticipație, Ideea platoniciană (mai puțin superficial înțeleasă), de vreme ce realitățile nu se prind în ea ca printr o sinteză, ci se desprind ca dintr o unitate sintetică, așa cum în Hippias maior se desprind exemplarele sau situațiile frumoase din Ideea de frumos și cum se desprind în Lysis atracțiile și prieteniile reale din Ideea de prieten. — Numai că, în afara lui Platon astfel înțeles (și poate de aceea el este atît de apropiat culturii europene), restul lumii grecești a fost mai degrabă însetat de unități care s㠄armonizeze“ diversul și multiplicitatea, decît să le sporească pe acestea prin desfășurarea în jerbă a unor unități originare. Cînd presocraticii au redus realul la unități originare, ei le au conceput pe acestea ca „elemente“ nediferențiate, spre deosebire de unitățile sintetice, în ele însele (apă, foc, număr, intelect), sortite să pună ordine, ca Intelectul lui Anaxagoras, în diferențierea haotică a lumii.
Cultura europeană ne va apărea ca operînd cu structuri de ordinul unităților multiple ce se diversifică tot timpul, așadar operînd cu unități în expansiune, ceea ce va da stilul ei deschis pe planul investigației raționale, ca și pe plan social, istoric sau chiar geografic. Dar în ce modalitate va putea apărea o unitate sintetică în act — și nu numai în actul gîndirii, ci și în realitatea morală sau istorică? În definitiv, cum poate fi ceva în același timp unu și multiplu? Cum se poate distribui ceva fără să se împartă?
La un anumit nivel, mai ales la cel al vieții în spirit, toate culturile au întîlnit unele forme de unu multiplu și de distribuire fără împărțire; dar le au lăsat să fie legate, cel mai adesea religios legate, fără a deveni conștienți de ele, și astfel nu le au dat nume. Cultura europeană, în schimb, le a privit ca autonome și le a dat, pentru domeniile de cunoaștere și cele morale, un nume: valori. Dacă orice cultură este, în fond, un sistem de valori, abia cea greacă a practicat conștient valorile cele mari (adevăr bine frumos, sub chipul cunoașterii dezinteresate a adevărului, al desăvîrșirii individuale și colective prin bine, al contemplării frumosului) și numai cea europeană le a gîndit ca atare, le a văzut varietatea și le a oferit, spre deosebire de greci, tuturor semințiilor pămîntului, îndreptățindu ne să spunem că și a trecut structura ei într un sistem de valori, respectiv într un model care să fie singurul de pînă acum exemplar.
Dar valoarea este prea des, chiar în gîndirea contemporană, confundată cu bunul, și de aici atîtea nefericiri ale insului și societății în lumea noastră. Sub o proastă inspirație, s a spus: „Valoarea este obiectul unei dorințe“. Dar acesta este bunul, nu valoarea! Ultima nu numai că satisface o dorință, dar creează și satisface oricîte altele. Ea este mult mai mult decît un bun, chiar atunci cînd se întîmplă ca obiectul ei să fie același cu al bunului. Este destul să spunem că un bun se distribuie împărțindu se, pe cînd valoarea se distribuie fără să se împartă, spre a vedea cîtă distanță le separă. Sau e destul să spunem, spre a o vedea: un bun se poate transforma în valoare atunci cînd, rămînînd același fie și ca bun material, satisface dorința tuturor.
Cu fiecare prilej merită să recurgem la exemple imediate, dacă vrem să deosebim bunul de valoare. Astfel, o bucată de pîine satisface sau dorința unuia, sau pe a altuia, pe cînd un adevăr, ca și un cîntec, este și al unuia și al altuia. O bucată de pîine și orice bun obișnuit dezbină pe oameni, în timp ce o valoare îi unește, îi însumează. Se poate atunci spune că există bunuri de consumare și bunuri de însumare, dacă lărgim ideea de bun. În orice caz valoarea în același timp însumează pe oameni și se păstrează ca atare în distribuirea ei, spre deosebire de bun, care se împarte și piere el însuși prin consumare. Vorba trivială și cinică a bunului simț britanic, cum că nu poți mînca o prăjitură și s o și ai, devine fără sens în cazul valorii, pe care o „consumi“ și totodată o ai.
De aceea, la drept vorbind, există consumatori de bunuri, dar nu și consumatori de valori, decît în sens degradat. Valoarea își păstrează ființa și unitatea, în propria ei distribuire. Iar adîncirea cunoașterii europene în adevărurile universului fizic a condus la rezultatul, surprinzător, cum că și în lumea materiei, nu numai într a spiritului, apar manifestări și realități ce pot fi calificate drept „valori“, ele distribuindu se fără să se împartă. Lumina a fost de la început înțeleasă așa — de aceea a și constituit paradigma prin excelență a bunătății și adevărului — și întreg spectrul undelor electromagnetice este de înțeles așa, o dată cu lumina. Miracolul undei fizice, care se răspîndește fără să se dividă, face din ea o valoare (și într adevăr lumina este o valoare, pe cînd aerul, de pildă, rămîne un bun, ce se poate consuma), în așa fel încît lumea spirituală nu confiscă valorile pentru ea, chiar dacă în sînul ei sînt mai evidente decît oriunde.
Cînd trece deci în „structură“, schema Unului multiplu, devenită unități multiple ce se diversifică și distribuie păstrîndu se, își găsește în valoare o perfectă ilustrare. Dacă valoarea nu exprimă unica modalitate a Unului multiplu, rămîne adevărat că pentru cultură, înțeleasă ca sistem de valori, acestea din urmă sînt cele care dau măsura și organizarea în model a schemei pe care o punea în joc, trecînd o în unități sintetice, cultura europeană. Cînd iese din starea de natură, unde bunurile de consum sînt totul în primul ceas, omul trece în starea de cultură tocmai prin ridicarea bunului la valoare, simultan cu instituirea directă de valori spirituale. Permanent apoi, în sînul unei culturi chiar superior evoluate, omul va pendula între bun și valoare, adesea optînd pentru primul și lăsînd pe a doua să fie activă doar în sfere limitate, de unde adesea valoarea poate recădea în bun. Pînă și în cultura europeană, unde unele bunuri au apărut la început ca valori, acestea pot să se degradeze, așa cum s a întîmplat cu aproape orice invenție, cu motorul în patru timpi de pildă și cu invenția automobilului, care au reprezentat la început o valoare de adevăr și de tehnică, însumînd pe toți oamenii, pentru ca pînă la urmă produsul ca atare să devină un bun care să dezbine pe oameni. Un același obiect a putut fi și valoare și bun, iar cultura înseamnă, din această perspectivă, trecerea în valoare a ceea ce poate fi în stare de natură un simplu bun. Dar, spre deosebire de alte culturi (cu excepția celei grecești), cultura europeană aduce primatul valorilor autonome, precum și conștiința lor teoretică.
Dacă istoria reprezintă o realitate cu sens obiectiv, iar nu o trecere și petrecere a umanității cărora numai noi le dăm înțeles, cum s a spus, atunci ea se împlinește în vaste întruchipări, ce au putut fi numite culturi sau măcar configurații culturale. Cunoașterea acestora ni s a părut că reclamă, întocmai cunoașterii oricărei realități complexe, un model, iar în căutarea modelului potrivit pentru cultura europeană am întîlnit, o dată cu schemele altor culturi, una care ni s a părut a fi schema specifică ei, Unul multiplu. Sub presiunea istoriei, deopotrivă poate și sub presiunea naturii nordice, mai vitregă decît cea meridională a culturilor trecute, în orice caz sub și prin vocația rațională a omului european, schema a trecut în structura activă a unității diferind întru sine, unitate pe care am numit o sintetică. Iar structura, concretizată pe plan istoric în „valori“, a instituit o lume a valorilor autonome care, cu întregul ei variat dar stilistic unitar, reprezintă modelul culturii europene și, prin deplinătatea lui, modelul cultural ca atare, devenit criteriu de apreciere a oricărei altei culturi privite ca ansamblu de valori.
Valorile unei culturi depline se vor dovedi nespus mai variate decît cele invocate de greci; iar deplinătatea lor nu ține de numărul lor limitat, ci de orizontul lor, deschis față de istorie. Așa s a împlinit cultura europeană. De aceea, oricine vorbește despre decadența ei deplînge cel mult degradarea modelului ei la un grup de națiuni ori altul — sau nu înfruntă serios miracolul culturilor. Cu modelul ei, cultura europeană nu poate intra în decadență; cel mult, pe Terra sau în cosmos, își schimbă cadența.


.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!