La televizor, o emisiune difuzata noaptea tarziu. E invitat Mircea Horia Simionescu. De ce ati izbucnit in acea zi? “ Pentru ca mi-au furat tineretea.” Deduc un algoritm dupa care se petrece pierderea tineretii. Un compromis, doua, in asteptarea momentului cand vei avea curajul sa ripostezi. Apoi vine o secunda, la fel ca toate celelalte, cand realizezi ca timpul a trecut. Oamenii tineri cred in nemurire. Cateodata, lipsita fiind de ziduri, lumea nesfarsita e o inchisoare. Testul suprem care poate fi adresat oricand, ca un joc distractiv este: Fiind in situatia de a fi inchis intr-o inchisoare, ai sta acolo o perioada, indurand tot, cu speranta de a evada intr-o buna zi? Fundoianu plimbandu-se prin Paris in nasul nazistilor, in timp ce toti ceilalti se ascundeau ca sa isi scrie cartile…Si acel sfat dat de Fanus Neagu lui Radu Cosasu, inserat intr-un vers “Fereste-te sa mori de tanar. Cum? Mintind!”

E un proces invers: pe masura ce orizonturile se deschid, invizibilele ziduri se ridica. Acele orizonturi ajung sa se deschida doar pe masura ce timpul trece.



Mircea Horia Simionescu e interogat cu privire la anexietatea sa. “ E un permanent autocontrol. Pana si in somn. De aceea, in literatura nu m-a interesat continutul, ci stilul”. Stilul in detrimentul continutului este capacitatea de a impune continuturi, inlocuindu-le pe cele prezente. A inlocui inchisoarea ignorand-o. Anexietatea este ramasita apartenentei intr-o lume inacceptabila, peste care, permanent, suprapui o alta. Lumea in care timpul nu exista.



Intr-o dimineata am trecut pe langa ceasul din centru, cel rotund, de bronz. M-am oprit si eu sa-l ascult pe acel barbat ciudat. Ne indemna sa ne privim in ochi, drept in ochi, cand trecem unii pe langa altii, eterni necunoscuti uniti de lanturi ciudate. Cand ajungem sa spunem "noi" in loc de "eu"? se intreba un filosof. Pentru ca nu vrei niciodata sa spui "noi". E doar un " eu" silit sa traiasca printre ceilalti, imensa multime a celorlalti. Nu el a ales sa se nasca in acest popor. Nu el vrea sa cumpere produse de la acel magazin, salutand-o respectuos pe vanzatoare. Si acest " noi" fortat, silit, planeaza deasupra in fiecare moment, atunci cand ne adunam in turme ca sa votam, cand suntem indignati in comun de o mizerie vai, comuna, sau cand ne entuziasmam de un dar facut impersonal, in necunoscut, de un scriitor, un muzician sau o societate de intra-ajutorare.



Am stat si l-am privit atunci drept in ochi. Am avut impresia vaga a unei reamintiri comune. Ne mai vazusem undeva, dar unde? " Vine aici in fiecare zi! Ii mai dam noi cateodata sa manance. E ridicol, dar am mers acasa si i-am povestit sotului meu toata dupa-amiaza despre acest om ciudat. Ma intreb cum de mai supravietuieste" mi s-a adresat deodata o doamna. Am zambit absent si i-am spus ca poate il plateste cineva. " Nu, sunt sigura ca o face benevol, si mai cred ca nu e nici nebun. Am senzatia ca l-am mai vazut undeva, dar nu stiu unde." Am realizat ca daca mai stateam mult nu voi mai ajunge sa platesc abonamentul revistei lunare a prietenei mele. Trebuie sa plec, a inceput sa si ploua. Am stat acolo in ploaie cateva ore ascultandu-i vorbele din ce in ce mai impleticite, din ce in ce mai obosite. Ploaia iesise la un moment dat de sub zodia toamnei si se transformase intr-o burnita lipicioasa. Genele scurte si dese i se impegnasera cu fulgi, doamne, cu pot sa fie fulgii atat de subtiri incat sa se agate de linia lui neagra de sub ochi. Deodata, fara nici un motiv, mi-am amintit de niste copii. Venisera anul trecut sa colinde, de Revelion, pe la 2 noaptea. Nu i-am primit, ma gandeam acum la felul cum mersesera probabil prin zapada toata noaptea, si vroiau si ei sa isi cumpere probabil ceva frumos. Da, daca l-am mai vazut, a fost probabil demult, cand eram eu insumi copil. M-a cuprins dorinta sa ii revad pe acei copii, sa le spun ca da, ii primesc, dar trebuie sa ma ia si pe mine cu ei, sa batem impreuna tot Bucurestiul, de la un capat la altul, si toti, toti oamenii ne vor primi.



Generozitate ieftina, pseudo-crestina, am murmurat, pipaindu-mi usor fruntea incretita. De ce fulgii nu se agata si nu raman in santurile facute de riduri? Simplu, pentru ca nu privimniciodata cerul in timp ce ninge.Vroisem odata sa scriu, intr-o clipa de untuziasm juvenil, o varianta a Idiotului. De ce a spart printul Maskin acea vaza, facandu-se de ras in fata tuturor? Ar fi trebuit sa se casatoreasca pana la urma cu Aglaia, nu sa alerge asa, ca un nebun, prin Moscova, si sa iasa prea repede din paginile romanului. Doar ca sa salveze pe cineva. Cum sa salveze un om sufletul altui om? Ridicol, ridicol." Ce e ridicol?" m-a intrebat un batranel care ramasese langa mine in tot acest timp. Nimic, i-am raspuns, scuzati-ma, vorbesc singur.



Spre seara, barbatul a plecat. Nu mai trecea aproape nimeni. Am mai ramas putin si am privit cu atentie urmele prin zapada firava, mocirloasa de direle pasilor nostri. Apoi am intrat intr-un magazin si am intrebat-o pe vanzatoare in timp ce imi impacheta sticla de vin cu cine voteaza. " Mai e ceva timp pana la alegeri. Intr-un an ma hotarasc eu" mi-a spus ea, masurandu-ma. Va place Astor Piazolla? Nu-i placea, si ar fi bine sa iau restul mai repede pentru ca inchide.