Într-o lume modulo patru,
unde anotimpurile se mãsoarã cu sferturi de orã,
infinitul s-a smintit, când a vãzut cã, între zero ºi patru, egali altmiteri, trebuie sã-ºi gãseascã, cumva, locul

Dumnezeu.

I-am vãzut caninii scrâºnind lângã molarii cu care sfãrâmase incisiv atâtea stele, nemulþumit, fiindcã acum Soarele-i ieºise pãtrat.
κi dete pletele pe spate, trecându-ºi mâna peste sinusurile care-l mai supãrarerã ºi altã datã,
cãci îi amintiserã cã nu-l crease pe Pitagora, cu care, sigur, o sã se certe doar pentru unul.

Pletele nu mai ºtiurã cum sã cadã, iar unele levitau într-o orizontalã care avea de-acum aceleaºi puteri cu toate verticalele.

Nici zarurile nu mai ascultau de-o gravitaþie Keplerianã ºi n-aveau decât patru feþe albe ºi douã gãuri negre, legate cu radicali atât de liberi, încât, atunci când se înmulþesc, nu te mai ajutã toate factorialele ºi toate lumile modulo patru sã îi împaþi pe cãprãrii.

ªi-a derivat Dumnezeu primãveri o datã cu timpul ºi-au ieºit zâmbete de iubire ºi le-a mai derivat o datã ºi-au ieºit flori de copii; cu alte cuvinte acceleraþiile anotimpurilor sunt copiii gemeni din flori de gheaþã, de mucegai, "De nu mã uita" sau a "Florii Soarelui Pãtrat". Pentru ca ei sã viseze colorat a integrat Dumnezeu anotimpurile, l-a creat pe Vivaldi ºi-a dat Fuga la Bach sã-l roage sã Toace rapid lumea modulo patru, dar Vivaldi ºi Bach ºi-au bãgat câte una în buzunare ºi ºi-au fãcut octave, imediat ce s-au întâlnit pe pianul lui Alex, în ochii cãruia se oglindeºte un curcubeu semicircular, care înalþã Eroic cortina pentru un Beethowen atemporal, al tuturor dimensiunilor...