poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1105 .



Encore une fois!
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lostnlove ]

2003-07-12  |     | 



E luna iulie, dar aici nici un copac nu a inflorit, toti sunt negri, desfrunziti de ani de zile, aplecati de greutatea propriilor crengi, iarba e rara si vestejita, gardul inalt din caramida impiedica trecatorii sa primeasca doza de tristete permanent prezenta inauntru, singura intrare in acesta lume moarta este o poarta mare din fier, ruginita si ponosita din cauza trecerii timpului. Merg pe drumul pietruit din mijloc, pantofii imi sunt plini de noroi din cauza ploii marunte, mainile mi-au transpirat in manusi, siroaie de apa mi se scurg pe fata. Ma opresc in fata unuia dintre morminte; pe el este gravat numele meu, anul mortii este chiar cel curent, iar in fata pietrei sunt asezati patru trandafiri albi. Iau unul si-l arunc:
-Inca mai respir!
Ajuns acasa ma descotorosesc de hainele ude si greoaie, fac un dus rapid si trec la ceva mai comod. Dar nici nu ma asez bine in fata televizorului ca telefonul si incepe sa sune:
-Vino repede la centru... n-am timp sa-ti explic... vino!
-Nu poate sa astepte pana maine ca nu am nici un chef?
-Nu poate sa astepte nici cinci minute, misca-te acum!
-Si daca...
Tonul de ocupat se auzea tare si clar, arunc niste pantaloni si o buza pe mine, ma incalt in adidasi si fug repede in garaj: spre marea mea surpriza ia masina de unde nu-i!? Ma duc in celalat garaj, inghit in sec si ma bag in Maserati 3500GT-ul din 1957 in care bagasem o avere pentru reconditionare. Motorul in 6 cilindri cu bloc de aluminiu se auzea infuriat sub capota, parca toti ce 220 de cai putere vroiau sa se faca simtiti. Abia ca folosisem masina asta, iar acum trebuie sa o mai scot si pe vremea asta cainoasa.
Plec in tromba, usa garajului se aude inchizandu-se in spatele meu; macar daca tot trebuie: apas pe acceleratie si o bag in a patra, simt cum prinde viteza, teoretic acest model putea sa atinga o viteza maxima de 230Km/h, eram dornic sa incerc, mai ales ca nu prea era trafic.
Drumul intre casa mea si firma era drept, fiind pe aceeasi strada de altfel si cand sa treaca acul de 210 realizez ca eram deja acolo, incetinesc nervos si parchez la subsol, il pun pe baiatul de serviciu sa o spele si ma grabesc spre birouri:
-Ce e atat de urgent?
-Uite ce a venit azi in casuta postala, o scisoare in care cineva iti cere ditamai suma de bani pentru rascumpararea fiicei tale...
Un fior imi scurteaza sira spinarii, pumnul imi cade greu pe masa, mai mule ganduri negre imi chinuiesc mintea:
-Dar am platit atat, cat mai vor, de trei luni pompez atatia bani si degeaba, si nici politia asta nu face nimic...
-Te cheama in Belgia, in Bruxelles, poate ca de data asta sunt hotarati sa ti-o dea, suma care ti-o cer este mult mai mare decat de obicei, am sa merg cu tine!
-Nu, am sa ma ocup singur! Ai grija de firma pana ma intorc!




*

La aeroport aglomeratie nebuna ca de obicei; doar ca de obicei nu ma deranja, acum ma simt prost, am un gol in stomac si ma cam doare si capul, ma uit in jur cum se intalnesc familii fericite, prieteni, tot felul de oameni cu zambete care mai de care mai largi si mai luminoase. Cu ceva timp in urma eram si eu la fel.
Zborul este mai calm ca de obicei, fara incidente, nici macar scandalagii care se urca pentru prima data intr-un avion si incep sa faca tot felul de mutre la scaun, la mancare, la insotitoarele de zbor nu exista, in zadar incerc sa citesc cateva pagini dintr-o carte, la fiecare cuvant gandurile imi zboara in alta parte, fiecare rand e o incercare zadarnica de a ma controla. Secundele se trasforma in minute, iar minutele in ore, tot corpul ma inteapa si ma doare, capul parca imi plesneste, sangele imi curge ca smoala prin vene, o ceata densa imi innegreste privirea, panica se instaleaza: ma ridic si fug repede la toaleta unde mi se face rau. Imi dau cu apa pe fata si ma intorc la locul meu.

* *

Belgia, Buxelles. Orasul muzeu, in orice parte te-ai uita ceva maret, impunator se ridica in fata ta. „La Grande’Place”, inima acestui oras se intinde pe un dreptunghi de o suta zece metrii lungime si saizeci si opt metri latime, aflata intre „Maison du Roi” si „L’Hotel de Ville” intinderea mare de flori iti fura ochii. „L’Hotel de Ville” este unul dintre cele mai remarcabile monumente antice din Bruxelles, stilul gotic se remarca foarte usor datorita turnurilor inalte si ascutite cu tendinta de a „intepa cerul”. Nici interiorul nu este de lepadat, tapiteriile din „La salle Maximillien” ilustreaza scene din viata lui Clovis...
Ma rup din aceasta lume minunata si totodata intriganta, ma pierd de restul grupului de turisti si ma refugiez in „La salle de mariage”, nu incerc sa trec in spatiul interzis, camerele de luat vederi m-ar surpinde si nu trebuie sa fiu dat afara, trebuie sa ma adun si sa-l astept in tacere pe omul de contact.
La hotel ajuns am primit un telefon prin care am fost anuntat ca trebuie sa vin aici cu „banii in dinti” si sa astept pe un cetatean nici inalt, nici scund, cu parul castaniu, imbracat in bej din cap pana’n picioare, care imi va face semn, eu trebuie sa-i dau banii, iar el imi va da un telefon prin care voi auzi vocea fiicei mele, apoi el va pleca, dupa jumatate de ora trebuie sa ma intorc la hotel unde sa-mi astept fata in liniste.
Persoana respectiva nu se lasa mult asteptata, ii intind plicul, el telefonul, in receptor se aude vocea Nataliei, rasuflu usurat:
-Ne vom vedea curand Natalia, in sfarsit, te iubesc...
Tonul rasuna vesel.
Ies repede, ma indrept spre hotel, in jurul meu totul prinde viata, Manneken-Pis parca imi zambeste si el, florile se intorc dupa mine, pasarile imi fredoneaza bucuria. Dau buzna in camera, arunc telefonul in pat, deschid televizorul si ma intind pe fotoliu.
Trei batai infundate in usa ma trezesc la realitate, ma arunc pe clanta ca un uliu, dar cand sa deschid...





* * *

Imi revin in fire cu o durere apasatoare in ceafa, sunt intr-o camera obscura, singura crapatura prin care intra lumina este undeva sus aproape de tavan, o usa mare se deschide si lasa o cantitate mai mare de lumina decat suporta ochii mei la primul impact, ma feresc punand mana dreapta in fata. Niste maini ma ridica de pe jos si ma tarasc afara, nu ma impotrivesc, parca totul se petrece intr-un vis, camera se invarteste cu mine.
O galeata cu apa rece bocna aruncata peste mine ma trezeste la realitate, in fata mea se afla Jaques de Bellvarie, cel pe care in urma cu zece ani il turnasem la K.G.B. pentru a-mi scapa propria piele din mainile rusilor. Era tuns zero, fruntea i se incretise, sub ochii mici si albastri aparusera cearcane grele, o haina lunga ii acoperea corpul masiv, acest om este un urias, la un metru nouazeci si peste suta de kilograme. Se schimbase mult oricum, dar tot l-am recunoscut, cei ca el nu se uita usor:
-Cochon Roumain, il y a dix ans, mais je n’ai pas oublie, je n’ai pas oublie, je sais tout l’histoire! M’ecoutes? Je vais te...
Izbucnise, nu-l pot opri, orice miscare gresita din partea mea si Natalia va fi cea care sufera, se pare ca cei cativa ani pe care-i petrecuse prin Siberia il marcasera, si stransese in el destula furie, acum era liber sa si-o reverse asupra mea: cauza suferintelor sale. Nu! Nu-l voi lasa sa-mi ucida fata:
-Arrete-toi Jaques, ma fille n’est pas responsable pour mes erreurs, elle est innocente...
-Non, elle est ta fille, ton sang coule dans ses veines, elle va mourir aussi!
-Poate au trecut zece ani, dar nici eu nu am uitat, vierme francez!
Ma arunc peste el. Il pun la pamant, apoi il intorc, gloantele garzilor sale il doboara, ii scot pistolul din buzunar si trag si eu, dau lesul la oparte, intru in cealalta camera:
-Natalia!!!
Apuc doar sa vad cum o matahala de om ii infige un pumnal in piept si cum sangele tasneste, rosu peste tot, cad descurajat in genunchi, arunc arma, zeci de gloante trec prin mine, le aud iesind din teava, aud vuietul acela subtire de tot, le vad parca incet incet apropiindu-se de mine si spargandu-mi toracele si abdomenul, le simt in mine cum fierb, metalul acela cald de la atata frecare cu aerul. Sange gros si inchis la culoare imi iese de peste tot, impactul dintre cap si podea e practic inexistent, imaginea e din ce in ce mai stearsa si mai neclara, negrul predomina, corpul imi ingheata de la picioare in sus, intepaturi groaznice ma tortureaza in continuare, oare sunt urmari sau alta ploaie de gloante?
Am esuat inca odata. Oare cate incercari mai am? Oare am sa-mi revad vreodata fata, oare cate vieti mai avem, de ce e scenariul diferit de fiecare data, de unde a aparut calaul in cealalta camera, nu l-am mai intalnit?!
Un lucru e sigur insa, fie ca vreau, fie ca nu, voi merge mai departe, infruntandu-mi blestemul, fara frica, mai inversunat de fiecare data!
Pe mormantul umed mai sunt doar doi trandafiri, iau unul, il aduc pana la nivelul nasului, il admir si-l pun la loc impreuna cu altul adus de mine. Toti trei albi:
-Poate alta data!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!