poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2889 .



Mâna
proză [ ]
mâna dă, mâna primește

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nu brublem ]

2003-05-22  |     | 



Îi plăcea la nebunie zgomotul produs de mixerul electric, contrastând cu foșnetul molcom al apei ce-i curgea prin spate. Închise ochii și se lăsă purtat de zumzetul propriilor gânduri și senzații. Uneori plutea pe deasupra și observa toate vietățile forfotind, așa cum nu le-ar fi putut observa, dealtfel, niciodată. Urmări cu privirea zborul zăpăcit al unui fluture nehotărât. Îl lăsă pe o floare de piersic și se concentră asupra unei păsări mici, gălăgioase, cu doar două ramuri mai sus. Fără să priceapă motivul larmei, o cercetă mai departe cu vădit interes. Pasărea tăcu de îndată ce se simți studiată, scoțând, în răstimpuri, sunete scurte, ascuțite, ce aduceau mai degrabă a șuierături.

Îl simți pe Dobre venind din spate dar nu întoarse capul. Se hotărâse să nu-i mai vorbească; în fond nu avea nimic să-i spună, nu se întâmplase nimic interesant între timp, și oricum, observase că indiferent ce ar spune, Dobre o ține tot pe-a lui. Una două aducea vorba despre casa pe care avea să și-o construiască primul lucru după ce se va întoarce, sau să povestească amănunțit pozițiile în care obișnuia să doarmă Maria – cum îi cădeau zulufii obraznici pe obraz în timpul somnului, cum îi băteau uneori pleoapele sau cum îi puteai urmării privirea pe sub ele. Îl sfătuise să o deseneze. Cu siguranță, după câteva încercări, avea să reușească să o reproducă fidel, fie și numai pentru că știa îndeaproape atâtea detalii despre fizionomia ei. Sau măcar să o descrie în agenda lui cu coperți roase la colțuri.
Dobre își nota uneori câte ceva în „jurnal” – pentru că el așa îi spunea – dar era foarte atent ca nimeni să nu poată arunca un ochi pe literele mărunte pe care le înghesuia cu zgârcenie pe foile liniate. De fapt, dacă ar fi existat o posibilitate cât de mică să-și scrie jurnalul fără ca nimeni să-l poată ști, Dobre ar fi găsit-o neîndoielnic. O dată l-a întrebat, mai în glumă, mai în serios: „Ia zi, Dobre, dacă e să nu mai ajungi acasă, ce fac cu carnetul ăla al tău? Îl păstrez, îl arunc, ce fac cu el? Ai scris și tu o adresă în el, pe prima pagină, să știu cui să-l las?” Dobre se încruntase, își țuguiase buzele într-o grimasă de superioritate dezaprobatoare, apoi spusese răspicat „Cum poți vorbi așa, Anghele? Cu lucrurile astea nu se glumește! Și nu e carnet, e jurnal personal!” „Bine, Dobre, mă scuzi. Când ai să crăpi, te îngrop cu el cu tot, dacă asta ți-e voia” adăugase, spre amuzamentul celorlalți. În astfel de momente, Dobre își plimba privirea de la unul la altul, părând să spună că ar fi putut să-i strivească pe rând, ca pe râme, dacă vreunul dintre ei ar fi meritat efortul.

Și totuși era băiat bun Dobre, cu toate ciudățeniile lui. Își aminti de după-amiaza în care Deleanu căzuse într-o vâlcea mlăștinoasă, plină cu nămol. Dobre se repezise să-l tragă de-acolo fără să cheme alte ajutoare. S-ar fi chinuit singur dacă el, Anghel, nu i-ar fi observat și n-ar fi dat de veste veste celorlalți.
„Puteați să rămâneți amândoi îngropați în mâl și mureați ca pițigoii, dobitocule!”, urlase Chiru la el după ce îi scoseseră pe-amândoi din mlaștină. „Dacă vrei să ajungi împăiat în ceară măcar fă și tu ceva util, să te pozeze toți chinezii ăia de după sticlă, nu muri ca vita în mâl, unde nu te știe nici dracu’!” Dobre îl privise în ochi pe Chiru, își potrivise echipamentul pe umăr și plecase mai departe, de parcă nu ar fi decodificat insultele. Restul se uitau când la el, când la Chiru – care fixa ceafa lui Dobre ca un dispozitiv de ghidare cu infra-roșu, pe măsură ce se îndepărta – când la Deleanu, plin de nămol până în creștet, tremurând ca varga de frica morții pe care o văzuse cu ochii.

Dobre avea acum exact mersul pe care îl avusese atunci: apăsat, hotărât, de parcă ar fi avut o treabă foarte importantă și absolut nimic, nici măcar ranița un pic mai grea decât el, nu îl putea abate din drumul său. Singura diferență era că acum nu era plin de nămol și nu avea ranița în spate. Doar binoclul i se bălăbănea la gât. Nu se despărțea niciodată de el, de parcă în caz de bombardament l-ar fi putut salva de schije. Uneori Anghel îl tachina, spunându-i că e mare cerere de binocluri acolo sus, așa că să facă bine să-l păzească, ca nu cumva să-l ciobească vreo schijă când o fi să sară cu toții în aer.

O dată îl întrebase dacă se arată așa întregului pluton sau numai lui, dar Dobre nu catadicsise să-i răspundă. Nici pe Deleanu nu avusese curajul să-l întrebe așa ceva, când venise cu Ana în vizită pe la ei. Încheiaseră o înțelegere tacită să nu discute niciodată despre cele întâmplate acolo. Și oricum, dacă l-ar fi întrebat, Deleanu putea să-l scoată nebun, chiar dacă îl vedea și el pe Dobre. Renunțase la ideea de a-l întreba, în schimb îl studiase îndelung. Ana stătea mereu lipită de el, de parcă ar fi vrut să-l ferească de ceva. Se potriveau, amândoi erau frumoși, făceau unul din acele cupluri care par tot timpul fericite și pe care le privești oricând cu plăcere. Îl întrebase la un moment dat pe Deleanu de ce fusese pe front, când ar fi putut să își rezole atât de ușor actele să rămână la vatră. Deleanu zâmbise ca la o glumă bună și îndrugase ceva legat de datoria față de patrie și își umflase pieptul să scoată în evidență bucata de tinichea atârnată șui în piept. Pe dinăuntrul zâmbetului admirativ instalat pe față, Anghel lipise un bilețel, pe care stătea scris cu litere bine conturate: „Mă, da’ bou ești!” Nu era capabil să-și șteargă de pe retină imaginea lui Deleanu tremurând ca un porc lângă vâlceaua mlăștinoasă, plin de nămol până în cerul gurii...
Numai din vina lui pornise toată joaca aia tâmpită. Dacă idiotul ăsta nu se afunda în nămolul ăla blestemat... Și dacă Dobre ar fi cerut ajutor... Nu putea și el să strige? De ce a trebuit să facă pe eroul? Ce avea să demonstreze? Și mai ales, cui? Chiar el, care spunea mereu că războiul ăsta e lipsit de adevăr și de credință... Că n-are nici un Dumnezeu! Și Chiru, dacă tot îi scoseseră pe amândoi vii de acolo... de ce a trebuit să urle ca disperatu’ la Dobre? Nu știa că e așa cum e?!? Nu, nu știa. N-avea de unde să știe. Cine ar fi putut să-și închipuie așa ceva? Cine ar fi putut să se gândească, măcar un moment, că se poate ca un om să uite de nevastă, de familie, de prieteni, de el însuși și... Și pentru ce? Pentru ce să renunți, așa, la tot? Pentru ce?!? Pentru că a urlat Chiru la el? Să fim serioși, ăsta nu-i motiv. Numai el era de vină. El îl zgândărise de fiecare dată cu glumele lui stupide și cu insinuările lui morbide. El îl tachinase de fiecare dată când găsise prilejul să o facă, și acolo, în nenorocitele alea de mlaștini, prilejuri să vorbești despre moarte se iveau la tot pasul. El îi băgase ideea morții în cap. Numai el era de vină.

Întoarse capul către Dobre și îl observă întinzând mâna către pasărea care fluierase nu cu mult timp în urmă. Pasărea încetase să mai cânte, nu mai avea nici pene. Strălucea în soare, metalic, și el nu-și putea lua ochii de la orificiul minuscul unde ar fi trebuit să fie înfipt cuiul... În secunda următoare explodă (oare a câta oară?) și mâna lui Dobre îi ateriză încă o dată pe picior, strângându-și degetele într-un ultim spasm. Se scutură și se năpusti asupra ei cu aceeași furie isterică, în timp ce ultima picătură de viață se scurgea din mâna blestemată a lui Dobre, strivită pentru totdeauna de talpa zgrunțuroasă a bocancilor săi de militar.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!