Despre inocenta




- Tu in ce crezi?
- In nimic.
- Si daca n-ar fi nimic, in ce-ai crede?
- …In mine. Dar nici in mine prea mult, fiindca sunt la fel de nenorocit ca toti ceilalti… …Cred in ceva, dar e un lucru pe care nu-l vad niciodata. E ca o voce in spatele gandurilor mele care imi spune ca trebuie sa traiesc astfel. Imi spune ca e bine, ca e ceea ce trebuie sa fac. Fiecare om trebuie sa aiba un punct al orizontului dupa care sa alerge… Insa, uneori nici eu nu sunt sigur. Si ma intreb, daca e o himera, cum voi putea sa-mi justific timpul? Si nu e nimeni care sa ma poata convinge ca merita, sau care macar sa stie. Cat de mult poti sa dai din viata ta pentru ceva ce n-ai vazut niciodata? E greu, e al naibii de greu… Nu ai voie sa te opresti, nu-ti este permis sa te opresti vreodata. N-ai ocazia sa tragi pe marginea drumului, sa-ti tragi rasuflarea si sa o iei de la capat, trebuie sa mergi in continuare si sa nu faci nici o greseala. De cand m-am nascut, sunt pe un drum pe care trebuie sa merg singur. Chiar cei care ma iubesc sau care cred ca-mi vor binele nu stiu cum sau nu vor sa ma ajute. Nu trebuie sa ma las distras, sa-mi alunece ochii sau mintea si mai ales nu-mi este ingaduit sa-mi pierd vointa. Ea este cea care ma tine alert, e cea mai importanta. Ea ma mentine pe linia de plutire. E de ajuns o pata, o greseala – nu vorbesc de un viciu – pentru a intina cea mai stralucitoare imaculare. Si nu am cum sa o sterg, vreodata. Vorbesc de constiinta, de viata… ...nici eu nu mai stiu... ...Tu cum rezisti?
- Ti se pare ca eu rezist?… Uita-te la mine, iubitule, ti se pare ca am eu alura unui cal de cursa lunga? exclama ea, dandu-si capul pe spate intr-un gest gratios de sfidare, si zambi trist din ochii violeti, translucizi, surazand cu o ironie vaga intre buzele moi, carmine si dintii albi, stralucitori se intindeau in siruri frumoase, regulate. …Eu nu vreau sa fiu imaculata. Oricum, acum ar fi cam tarziu... Rezist in felul meu, aleg pe cel mai mic dintre doua rele. Ma opresc din cand in cand pe marginea drumului. Eu nu stau prea bine la capitolul vointa. Eu uneori nu dorm noptile. Si… ce pot sa fac?
Si isi relua pozitia dinainte, sigura pe ea, putin provocator si in egala masura indolenta si serioasa, ca o pisica, cu picioarele suple si vii drapate in ciorapi subtiri, negri, asezate unul peste celalalt, cu coatele fine sprijinite intr-o parte, pe cotarul fotoliului, intr-o mana cu paharul de coniac baut pe jumatate si in cealalta tinand neglijent tigara parfumata, din care se invarteau rotocoale lenese. Sorbi degajat o gura din pahar, avand in ochi un licar jucaus, cu care darui barbatului o scanteie din lumina care se revarsa peste ea din abat-jour-ul lampii cu picior, aprinsa peste penumbra camerei. Tu de ce-ai vrea sa fii imaculat?
- Nu stiu.
- Halal purtator de conversatie esti, dragul meu! Provoci o fata simpla la o discutie de suflet si, cand toata lumea stie ca o intr-o conversatie buna, niste idei frumoase, atat de iscusit expuse, trebuie urmate de un punct culminant, sau macar o concluzie, tu inchei cu “nu stiu”, atat de necizelat… Doar atat? Pe mine cui ma lasi? Ma faci curioasa si apoi ma lasi suspendata si ma simt obligata sa ma gandesc la o continuare. Stii cum sunt fetele, au atat de multa imaginatie si nu se pot abtine de la o indiscretie romantioasa. Nu stii de ce vrei sa fii curat, bun. Si totusi vrei. Cred ca nu e o alegere intamplatoare. Totusi, de ce?
- N-am idee.
- Intotdeauna mi-au placut oamenii sinceri. Esti vanitos, puiul meu, sau poate pur si simplu de o incapatanare copilareasca. Asta nu este un viciu?
- Nu-mi mai spune “puiul tau”.