Markov şi-a dat jos bocancii şi, cu un suspin de uşurare, s-a culcat pe divan.
Îi era somn, însã cum închidea ochii, somnul se risipea. Markov a deschis ochii şi a întins mâna dupã o carte. Dar l-a cuprins iarãşi somnul şi, nemaiavând putere sã apuce cartea, Markov s-a culcat din nou. Dar, cum a închis ochii, somnul s-a risipit iarăşi, iar mintea a devenit aşa de limpede că Markov era capabil să rezolve pe de rost ecuaţii cu două necunoscute.
Markov s-a chinuit mult timp, neştiind ce să facă: să doarmă sau să rămână treaz? În sfârşit, sleit de puteri, prinzând ură şi faţă de camera sa şi faţă de el însuşi, Markov şi-a îmbrăcat paltonul, şi-a pus şapca, şi-a luat bastonul şi a ieşit în stradă. Adierea rece l-a mai liniştit, i-a îmbunat inima şi Markov a simţit dorinţa să se întoarcă înapoi în camera lui.
Abia intrat, a simţit în tot corpul o toropeală plăcută şi l-a cuprins somnul. Dar, cum s-a culcat pe divan şi a închis ochii, somnul s-a topit într-o clipă.
Scos din fire, Markov s-a ridicat dintr-un salt şi, fără şapcă şi manta, a plecat în grabă spre parcul Taurida.