poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3115 .



Patronul
proză [ ]
(fragmente de jurnal)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [taras el bulba ]

2007-04-11  |     | 




Luni, 20 august

Casa veche cu zidurile zgâriate de iedera uscată, șirul plopilor care ascund aleea și ciorile plutind peste casă în stoluri imense mi-au trezit în suflet nostalgia. Bunul meu prieten Ghiță Vacsi îmi răsare înaintea ochilor și inima mi se umple de dor. Pe unde-o mai fi el acum?

De felul lui Ghiță era din Vințu de Sus. Moștenise averea bunicilor și venise valvârtej în capitală. Nu pentru că se aștepta să găsească oarece câini cu covrigi în coadă; simțea însă că lumea îl aștepta, iar el ardea de nerăbdare să se dăruiască.
Înainte de a se stinge, bunicul lui Ghiță ținuse să-i repete nepotului, cam contemplativ de felul lui, povestea strămoșului care pusese bazele familiei. Numele său era Păvăluț și venise tocmai din Vințu de Jos. Era de-abia un băietan când intrase în Vințu de Sus. Cineva, văzându-l pricăjit și lihnit, îi pusese în palmă un măr colbuit dar dolofan. Păvăluț ștersese mărul cu migală, îl așezase pe o năframă albă și îl vânduse. Cu prețul luat cumpărase patru mere mai mititele. Le frecase de nădragi până luciră ca date cu ceară și le așezase din nou pe năframă. În felul acesta încropise flăcăul o avere frumușică – încât nici nu se uimi lumea prea tare când berarul Ciuc îl tocmi pentru fata lui…

Au început să se coacă viile și peste tot se aud strigătele celor cu pepeni. Eu mănânc harbuji, tanti Ana spintecă lubeniță, iar nenea Milică, mai stăpânit, se îmbată de parfumul turkestanilor. Pâinea o coacem în casă.

Miercuri, 13 septembrie

Globul de aur al toamnei și-a risipit pârguitele-i țăndări peste livadă și țarină. Apoi s-au iscat niște ploi și ulucile gardului și-au umflat crăpăturile. Un miros de păcură și putreziciune stăruie în aer. Dacă nu vine soarele nu mai ieșim din beciul amintirilor.

…cam acum un an și patru luni venise Ghiță în capitală. Niciodată n-am înțeles prea bine de ce părăsise natalul Vințu de Sus. Acolo familia sa se bucura de prestigiu, iar el ar fi putut împleti afacerile cu firea lui profund contemplativă; căci Ghiță era o mare promisiune mistică. Plecase însă din sat sub apăsarea unei misiuni universale. Știu că termenii mei ar putea părea hazardați, dar eu l-am cunoscut pe acest om. Salvarea mondială era în mâinile lui.
De cum sosi în monstruosul oraș, Ghiță începu să alerge și, în nici trei zile, își cumpără o garsonieră în Piața Gării, la etajul I. Apoi, cum era gospodar cu tradiție, puse cu mâna lui faianța și cele 6 vase de W.C.. Dupa care se privatiză…

Joi, 28 septembrie

Desfăcând valizele ca să fac inversiunea între hainele de vară și cele de iarnă, am dat peste smochingul pentru seratele artistice și peste paltonul meu cu guler și manșete de astrahan. M-a bușit un val de nostalgie cu amețeli : erau cadourile de la Ghiță.
…………………………………………………………………………………….
Într-o bună dimineață, locatarii blocului văzură o siglă uriașă pe pieptul imobilului lor : „W.C. Club” S.R.L. Până să se dumirească ei ce și cum, lumea din cartier se și se năpustise să vadă comédia. Într-adevăr, la etajul I, unde locuise mai-nainte avocatul Cavulos, se contura fluorescentă inscripția cu blazon mic a provincialului. Prețuri promoționale.
Intrigați, vecinii chemară televiziunea prin cablu pompierii și poliția. De venit au venit doar reporterii, călări pe mari motociclete ruginii. Curând, albastrul din camera veneticului invadase toate televizoarele.
M-am mirat și eu – pe atunci proaspăt amic al lui Ghiță – de succesul pe care i-l asigură invazia aceasta. Dacă în prima fază dăduseră buzna toți pârliții din cartier, acum W.C. Club-ul era vizitat de cântăreți folk și hip-hop, de pictori eclectici și sculptori de continuum proliferation, de steliști și rapidiști, de politicieni de dreapta de stânga sau chiar de marii independenți. Pentru noi doi tărășenia devenise o distracție pe cinste : toată lumea părea că suferă de disfuncții intestinale…
……………………………………………………………………………...
Azi a murit Chilot, noul pechinez al lui tanti Ani. Moartea unui tânăr împrăștie în suflete o tristețe fascinantă.

Marți, 5 octombrie

Pe unde-o fi bunul meu amic acum? Prezența lui magică și fertilă e balsamul existenței mele lipsite de culoare și anotimpuri. Și dacă ploaia nebună răpăie pe tabla mansardei mele, eu mă înăbuș cu aerul torid care invadase capitala la începutul acelei aventuri. Sudoarea trecutului își râde de șuvoaiele înghețate de afară.

…pe cât de contemplativ îl știam, Ghiță nu rată bunul prilej care i se ivise. Își refăcu prenumele în George și începu să primească la mare ținută. Consumatorilor li se solicită, de asemenea, costumație decentă (în speță cămașă albastră și cravată roșie). Totodată, firma își propuse să practice reduceri pentru elevi, militari și artiști în termen. Plini de recunoștință, aceștia din urmă tatuară faianța bleumarin cu lucrări tradiționale și de avangardă.
Îmi aduc aminte de nedumerirea lui George când, într-o bună zi, membrii cercului de radiestezie ”South Eastern Balcans” se apucară de măsurători în jurul blocului. Ceea ce duse însă surpriza la apogeu a fost faptul că zona cu pricina se dovedi o cascadă de energii albe, pozitive. Radiesteziștii avansați descoperiră cu neastâmpăratele lor nuielușe de alun sumedenie de izvoare cristaline (probabil că de atunci datează și zicătoarea „frumos clipocește buna dimineață”).

Finalmente, pentru George totul deveni limpede: ceea ce demarase el nu era o afacere, ci o misiune. Imediat după această Iluminare, au fost achiziționate două garsoniere alăturate. De acum încolo se putea vorbi, în plus, de o toaletă roșie și de una galbenă „ca grânele patriei…”
Cerul s-a lăsat tot mai jos. Ultimele plante au murit azi dimineață. Tanti Ani s-a împăcat cu nenea Milică. Lapovița a lovit cartierele din nordul orașului.

Duminică, 29 octombrie

Am visat o mașină lungă, plină cu berze. Una fuma și ne făcea semne cu aripa. Noi eram pe acoperișul primăriei, într-un picior. Tanti Ani însă clocea într-un cuib de surcele și ne striga, parcă, să vedem dacă vine schimbul, că o mănâncă rău șalele. Acesta-i semn de iarnă lungă și grea.
…treaba mergea strună. Secretarul de stat Scileanu își făcuse abonament pe un an la camera roșie. Când avea vreo urgență chema șoferul, traversa în goană Pța Victoriei, Pța Matache și frâna scrâșnit la clubul din Pța Gării.
Din păcate, ca după orice anotimp strălucitor, frunzele fericirii lui Gheorghe începură să pălească. De prin noiembrie, cineva – naiba mai știe cine – veni cu îndemnul de a se realiza o emisiune TV cu audiență națională. Motivul? „Să vadă țara, domle, o mostră de îmbinare a profitului cu eleganța, de înfăptuire categorică a horațianului utile et dulci aici, la porțile Orientului”.
George era însă om fin. dispunea de gesturi mărunte, de o mustață englezească parfumată și de un soi de entuziasm care mergea până la a pune clienților reviste culturale în cabină.
- Căci pentru mine, stimabile, declara dragul de el, mens sana in corpore sano înseamnă mai întâi de toate trecerea de la homo sapiens la homo hygienicus.
Trebuie să remarc că fatalitatea a fost totuși mai puternică decât caracterul lui George: emisiunea Toaleta duminicală luă ființă în cele din urmă. În cadrul ei se regăsiră, sub oblăduirea parfumată a doamnei Renata Georgescu-Bălin, politica românească, arta balcanică, moda internațională și taraful Fâneața din Ususău.
Și astfel, pe nesimțite, țara deveni dependentă de transmisiile astea insolite. Oamenii începură să strângă rândurile: români lângă români, unguri lângă unguri, țigani lângă țigani. Poziții marcante s-au înregistrat împotriva sclaviei, fumatului și muzicii de cartier.

Miercuri, 17 decembrie

…nu mai rămăsese de adăugat la această efervescență decât un șezlong în parlament pentru G.V.. În sensul acesta, Gorescu declanșase un adevărat cataclism electoral.
G.V. era așa de îngrozit încât își pusese perdeluțe înflorate la geamurile limuzinei. Nu voia în nici un caz să-și vadă chipul, brațele și picioarele suite pe clădiri sau lipite pe garduri. În modestia sa genială, el nu se vedea capabil să transforme toată țara într-o toaletă model.
„unele provincii ar merge – cele cu o situare geopolitică satisfăcătoare”, se chinuia el în sineși, „altele însă nu! Dar ce măreață ar fi fapta! Moldova în faianță galbenă…Transilvania în gresie albastră și Muntenia numai marmură roșie. Turismul! Turismul ar cunoaște o înflorire…Ce renaștere folclorică s-ar naște! Nu…nu pot…asta ar duce la invidii internaționale – iar discordia stârnește războiul. O singură bombă și patria mea de faianță ar ajunge numai cioburi. Ce coșmar…ce coșmar! Doctrina asta ar putea fi un succes doar dacă aș reuși să conving întreaga lume de forța ei. Da! O filozofie bazată pe noi concepte estetice și pe o altă economie politică. O, Doamne! Ia de la mine trufia! Nu mi-e dat mie să ridic Toaleta Planetară. Poate numai urmașii urmașilor mei să înfăptuiască visul! Eu n-am stofă de Cezar. Sunt doar un beduin traversând sahara orașelor în căutarea plantațiilor de ionatani”.
Așa se chinuia inima blândă a Patronului în zilele acelea friguroase de sfârșit de an.
Numai eu puteam deosebi pe chipul lui o lumină stranie – parcă ironică la adresa acelei campanii care funcționa ireproșabil, irefutabil. Ceilalți puneau lumina aceasta pe seama beției triumfului; eu însă anticipam tragedia.
Amintirile astea nu fac decât să-mi adâncească tristețea și disperarea. Dacă n-ar fi țipetele lui tanti Ani și gâjâitul lui nenea Milică, cred că mi-aș lua lumea în cap. ei doi par mult mai tineri decât mine, deși împreună au 152 de ani. Mie însă, celui pierdut în plimbări lungi sub pălăria-i îngreunată de promoroacă, cine s-ar putea lăuda că mi-ar fi văzut vreodată aburul răsuflării?

Duminică, 31 decembrie

Anul s-a dus. E moină și ger, exact ca atunci când totul a luat sfârșit, iar viitorul meu a devenit un lanț de amintiri.
Mă încăpățânasem să rămân în seara zilei de 31 decembrie la fereastra hotelului unde era încartiruit departamentul de presă al candidatului. Luna îngălbenea troienele uriașe de zăpadă murdară. Umbra zimțată a hotelului se lățea peste piața plină de movile ca un câmp de cârtițe. În urechi îmi țiuia ceva ca un fluid gregorian: ordinarium missae.
Apoi, un om gârbovit ieși tiptil în stradă. Era încotoșmănat într-o pufoaică zdrențuită și căra o sacoșă burduhănoasă. Strigătul m-a bușit pe nări și pe gură: Patroane! Patroane! Dar aurul beznei nu se cutremură și aerul înțepeni nemișcat și uniform. George se îndepărta și se pierdea apărând și dispărând după cocoașele de gheață ale pieței. Își luase doar o sacoșă de mere pentru un alt început. Șarpele începuse să-și înghită coada.
Mâine va fi de atunci totdeauna un ieri pentru mine.
Nenea Milică destupă șampania. Tanti Ani chiuie: au supraviețuit și anului ăstuia. Ciocnesc cu ei doar de formă și, cu gura plină de carnea spumoasă roșie a unui ionatan, le urez resemnat: La Mulți Ani!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!