Sunt clipe de liniste departarile noastre, dar sunt si picuri de dor ce-si canta zdrobirea la inceput c-o muzica de calm, sunand apoi obsesiv, din ce in ce mai strigator...mi-e dor, ingere si-mi urla neincetat picurii aceia in fiece clipa…
Te chem, stiu ca ma auzi… stiu ca-mi raspunzi, dar atingerea? Invie in amintire si se vrea reala, se vrea adusa in tangibil si nu esti…
Sunt batai de aripi in aer si-s pene ale imbratisarii tale pe trupu-mi. Le-am alipit fiintei mele ca pecete vesnica, intangibila exteriorului, apoi m-am oprit pentru a-mi retrai fericirea clipelor noastre pierdute in ele… ar fi somn continuu intregul timp departe de tine, daca somnul mi-ar asigura o revelare constanta a scurtului nostru trecut impreuna…
Tocmai am inchis telefonul… mi-era atat de dor sa iti aud macar vocea, imbratisare imaginativa prin sfidarea departarii… si te iubesc.
Te iubesc cu toata disperarea ce se aduna in tipul ce se scurge fara ati privi ochii, timp caruia am hotarat impreuna sa ii atribuim relativitatea unei imbratisari eminesciene.
Atat acum, ingere.
Te iubesc.