Capitolul 12
Iisus si Reiki


Jehoshua, pe care-l numim Isus după numele său elenizat s-a născut la Nazaret Era fiul lui Myriam, pe care creștinii o numesc Maria, soția dulgherului Iosif, o galileancă de neam nobil, afiliat esenienilor. Din istoria legendară a Mariei reiese un fapt, acela că Isus a fost menit unei misiuni profetice din dorința mamei sale, înainte ca el să se nască.
“Mai înainte să te fi întocmit în pântecele
mamei tale, te cunoșteam”
Acolo, ca și la câteva secte gnostice, se vedea în Isus un fiu dat de cel veșnic, dacă încercăm să
desprindem sensul esoterical tradiției iudaice și al
legendei creștine, am spune că acțiunea providențială, influxul lumii spirituale, care a conlucrat la nașterea fiecărui om , oricare ar fi el, este mult mai puternic și mai vizibil la nașterea oamenilor de geniu, a căror apariție nu se explică de loc prin legea atavismului fizic.
Sufletele adânci și duioase au nevoie de tăcere și pace să înflorească. Isus a crescut în liniștea Galileei. Primele sale impresii fiind blânde,
austere,senine. Casa părintească a fost pentru
copilăria lui Christos un fel de templu.
Cât ar fi fost de puternice impresiile lumii
înconjurătoare asupra sufletului lui Isus, ele păleau în fața adevărului stăpânitor, cu neputință de redat din lumea sa lăuntrică. Când era singur și medita, I se părea că o lumină crește în sufletul lui , în culmea acestor extazuri ce-l propulsau din ce în ce mai sus, se simțea uneori atras către o lumină fulgerătoare, apoi scufundat într-un soare
incandescent. El o numi Tatăl Ceresc. Acest sentiment originar al unității cu Dumnezeu în lumina iubirii, prima mare revelație a lui Isus. Când după vizitarea Ierusalimului, coborî în orașul de jos, vazu cerșetori veștejiți de foame, vazu ieșind nebuni din peșteri aruncând blesteme asupra celor vii și celor morți.
Coborând la fântâna lui Siloe vazu lângă o apă gălbuie târându-se leproși, paralitici, nenorociți
acoperindu-si tot felul de ulcere. Plecă cuprins de
tristețe și de tulburare și,în timp ce se întorcea pe
culmile luminoase ale Galileei, îi ieși din inimă
acest strigat, Tată ceresc, vreau sa știu, vreau să
tămăduiesc, vreau să mântui.
Ceea ce voia el să cunoască nu putea afla decât de la esenieni. Evangheliile au păstrat o tăcere absolută asupra faptelor și comportamentului lui Isus dinainte de întâlnirea cu Ioan Botezătorul, după care, conform sacrierilor a intrat pe calea menirii sale.
Îndată după aceea, apare in Gallileea cu o doctrină fixată, cu o siguranță de profet. Este evident că acest început îndrazneț și premeditat a fost precedat de o îndelungata dezvoltare și de o reală inițiere,
inițiere ce nu putea avea loc decât la singurul ordin care păstra atunci, în Israel adevăratele tradiții ezoterice ca și felul de viață al profeților. Ceea ce nu prezintă nici-o îndoială pentru cei care ,ridicându-se deasupra superstiției, îndrăznesc să
înțeleagă înlănțuirea lucrurilor prin spiritul lor
adevărat.
Acest nume de esenieni pe care și-l daduseră,
venea de la cuvântul sirian asaya, însemnând medici, în greacă, terapeuți, caci unica lor misiune față de public era de a tămădui bolile fizice și morale.
Regulile ordinului erau aspre, ca să poată intra se
cerea un noviciat de un an. Dacă dadeau probe
suficiente de cumpătare, erau admiși la abluțiuni,
fără sa intre în legătură cu maeștrii ordinului.
Trebuiau încă doi ani de încercări ca să poată fi
primit în confrerie. Era puși să depună juraminte
teribile, că vor îndeplini îndatoririle ordinului și
nu vor trăda nimic din tainele lui.
Abia atunci luau parte la mesele comune, care se desfășurau cu o mare solemnitate constituind cultul intim al esenienilor.. Considerau sfânt veșmântul care-l purtau la aceste prânzuri si-l scoteau înainte de a începe lucrul. În explicarea textelor ca și în inițiere existau trei înțelesuri și trei grade. Foarte puțini ajungeau la gradul superior.
Moartea timpurie a lui Iosif, îl făcu pe fiul
Mariei, ajuns bărbat să devină complet liber. Frații
săi au continuat meseria tatalui lor și să susțină
nevoile casei. Mama lui îl lăsă să plece în taină la
Ein-Ghedi, unul dintre centrele ordinului esenienilor. Primit ca un frate, salutat ca un ales, trebuie că a căpătat repede, chiar și asupra învățătorilor săi, un ascendent de neînvins prin facultățile sale superioare și prin acel ceva divin răspândit asupra întregii sale ființe. Însă el primi de la ei ceea ce numai esenieni îi puteau dărui, tradiția esoterică a profeților, și, prin ea, propria sa orientare istorică și religioasă.
Isus petrecu un șir de ani la esenieni, se supuse disciplinei lor, studie tainele naturii și deprinse terapeutica ocultă. El stăpâni în totalitate simțurile sale ca sa-și dezvolte spiritul ... A fost o noapte de neuitat pentru ordinul esenienilor și pentru noul său adept acela în care primi, în cea mai mare taină, initierea superioară în gradul al patrulea, aceea ce nu se acorda decât în cazuri speciale unei misiuni profetice, dorită de frate și confirmată de bătrâni....ținând frunze de palmier și facle salutau noul inițiat, înveșmântat în alb, șeful ordinului, de obicei un bătrân centenar îi prezentă potirul de aur, simbol al inițierii supreme, ce cuprindea vin din via domnului, simbolul inspiratiei divine.Unii spuneau ca Moise a băut din el împreuna cu cei 70. Alții îl considerau de pe vremea lui Abraham... niciodată
Bătrânul nu oferea cupa unui om în care nu a
recunoscut cu siguranță semnele unei misiuni
profetice. Însă această misiune, nimeni nu i-o putea
determina, trebuia să o descopere el însuși. Caci asta este legea inițiaților, nimic dinafară, totul
dinăuntru.
...Apoi, suferința omenească îi aruncase în inimă
strigătul înfricoșător al neliniștii ei. Înțelepții
esenieni îl învățaseră taina religiilor, știința
misterelor, îi arătaseră decăderea spirituală a
omenirii și așteptarea uni mântuitor. Dar cum găsești puterea să o smulgi din prăpastie? ...
...O constelație strălucitoare apăru la orizont. Avea patru stele în formă de cruce. Galileeanu recunoscu semnul vechilor inițiați, folosit în Egipt și păstrat de esenieni. În tinerețea lumii, fiii lui Iafet îl adoraseră ca pe un semn al focului pământesc și ceresc, semnul vieții cu toate bucuriile sale, al iubirii cu toate minunile ei. Mai târziu, inițiații egipteni vedeau în el simbolul marelui mister, trinitatea dominată de unitate, imaginea jertfirii ființei inefabile care se divizează pe sine ca să se manifeste în lumi. Simbol în același timp al vieții, al morții și al învierii, el acoperea morminte, temple nenumărate.
...Și coborî, să pună marile mistere la îndemâna celor simpli, să le traducă doctrina inițiaților.Isus adăuga lumina sa lăuntrică, o putere de iubire, o măreție a credinței ce nu-i aparținea decât lui. Din adâncul morții pe care o cercetase și gustase încă din viață, el le aducea fraților săi nadejdea și viața.
Până acum am încercat să clarific prin lumina sa proprie acea parte a vieții lui Isus pe care
evangheliile au lăsat-o în umbră. Am încercat să refac partea lăuntrică a lui Christos. Ce este acum mai important, să lămurim rolul lui Isus prin tradiții și adevăruri esoterice, de a arăta sensul și însemnatatea transcedentă a dublului său învațamânt. El era călăuzit în alegerea sa prin darul celei de-a doua vederi, îi era de ajuns o privire pentru a sonda un suflet. Atunci câne el spunea : urmează-mă și era urmat.
Botezul prin apa sau initierea intelectuală, este
un început de renaștere, botezul prin spirit este
reneșterea totală. Mai exista și un al doilea înțeles, doctrina esoterică asupra naturii umane. Conform acestei omul este ternar: trup, suflet și spirit. Spiritul, nemuritor și invizibil, trupul pieritor și divizibil, sufletul face parte din amândouă și le
leagă. El intră în componența corpului fluidic și
eteric. Vorbind despre renașterea prin apă și spirit
Isus face aluzie la dubla transformare, a ființei
spirituale și a învelișului fluidic.