Colecţionam tot felul de instrumente de scris. Faber Castell, Hardmuth şi altele fără nume, multe găsite prin curţile copiilor vecini.

Îmi plăcea mirosul lor de lemn plastic şi culoare.

Câteodată când ne măsura, mama îmi cerea un creion să facă semn cu el pe tocul uşii. Când veţi ajunge cu creştetul aici sub geam veţi şti să scrieţi.

Ca şi cum scrisul ar fi avut ceva de-a face cu înălţimea.

Odată am vrut să îi arăt că nu contează. Am luat carioca roşie din care însemna hârtiile aduse de la şcoală şi am scris pe zid tot ce credeam.

În seara aceea am stat la colţ pe boabe de porumb. Nu zugrăvim în fiecare zi, ce-ţi veni să mâzgăleşti pe tot peretele cai?

O vreme am mai strâns plante uscate şi fluturi morţi de moarte bună. De peniţe creioane şi potcoave m-am ferit.

Ca urmare, am învăţat să scriu mult mai târziu. Creştetul mi se apropia vertiginos de pragul de sus şi nu mai era nimeni să facă semne discrete pe tocul uşii.

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale şi alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulţumesc.