poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1628 .



regis de aeternum : cartile vrajitorului
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
capitolul XIII - legenda

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [auroredenevers ]

2007-01-18  |     | 



Firicelul enervant ce i se prelingea pe ceafa, cazand apoi cu zgomot surd pe hartia din poala, avertiza ca mantaua ce-l acoperea, trebuia inlocuita curand cu una noua. Baiatul isi sterse gatul, pipai cu degetul spartura din haina, apoi trecu o mana ferma peste fila umeda a pliantului, gest ce produse uscarea paginii.

Era un tanar slabut, de statura medie, cu par cenusiu, trasaturi efeminate, dar privire agera si glaciala. Desi era un norocos caci mai gasise un mijloc de transport pe acea ploaie torentiala, nu parea sa se simta avantajat in vreun fel, barcagiul putea sa jure chiar ca baiatul n-ar fi fost mai posac in bataia vantului si a ploii decat era acum, la adapost.

De cand se urcase in barca lui, abia de rostise zece cuvinte, preferand sa se citeasca brosura profetiei decat sa discute cu barcagiul. Omul incerca in doua randuri sa deschida subiectul despre Clepsidra catre care se indreptau, dar Lyan ii dadea raspunsuri evazive, care-i potoleau limbutia.

Curand ajunsera la valtoarea ce strajuia cele doua siruri de stanci cu forme omenesti, ce insoteau drumul spre insula. Barcagiul se gandi sa-si santajeze clientul asa cum facea cu totii nebunii ce tineau sa atinga invelisul Clepsidrei, dar baiatul i-o lua inainte:

- Da, vreau sa merg mai departe si platesc mai mult… raspunse el plictisit la intrebarea nerostita.

Omul ramase mut de uimire si convins fiind ca baiatul trebuie sa fi fost vreun vrajitor ceva, scuipa in palme si se concentra sa manuiasca cat mai bine ambarcatiunea ca s-o scoata frumos pana la prima statuie.

Dupa cum scria in brosura, cele doua randuri de stanci erau de fapt, cei noua ostasi care legasera Clepsidra si fusesera pedepsiti de Zalmoxe pentru indrazneala lor. Sirul din stanga cuprindea primele cinci statui, iar cel din dreapta, pe celelalte patru.

Stanca care deschidea sirul era si cea mai cunoscuta, a unui burtos ce-si ferea in spatele pelerinei fata schimonosita de groaza, asemeni unei pasari ce-si ascunde capul sub aripa. Era chiar simpatic, daca stateai sa te gandesti,

- Condu-ma, te rog, la suita. Eu voi cobori singur pentru cateva minute ; tu poti lua o pauza, adauga cu calm.

Statuile ce formau suita regelui se aflau in fata Clepsidrei, in mijlocul celor doua siruri de ostasi. Barca se strecura usurel printre stanci si se opri in dreptul insulei. Lyan cobori pe mal, apoi se intoarse spre om.

- Asteapta-ma aici, te rog, nu lipsesc mult. Si inca ceva, sa nu spui nimanui ce vei vedea in clipele urmatoare…

Barcagiul incuviiinta, luand punga din mana baiatului.

- Aici ma gaseste domnul.

Din Suita lui Dapix nu mai erau acum decat regele, ministrul de externe si paharnicul. Nobilii sedeau pe scaune de piatra, in jurul unei mese din care se mai vedeau doar ramasitele unor picioare. Statuia lui Dapix, din electrum curat, se gasea intr-o stare excelenta spre deosebire de ministru si paharnic, stanci de argint si de cupru, ce aveau unele lipsuri – unula I se corozise nasul si un obraz, iar altuia I se sfaramase bratul drept si o parte din cap. Era o suita jalnica.

Lyan cerceta putin statuile, apoi scoase din buzunarul hainei un fel de medalion pe care il balansa de doua ori inspre bula inferioara a Clepsidrei. Omul il privea cu incordare, sigur ca e vorba de de niste vraji nemaipomenite.

Intr-adevar, de fiecare data cand medalionul se balansa inainte, in perdeaua fluida apareau scantei rosiatice, ca si cum obiectul s-ar fi lovit de un zid invizibil si impactul ar fi produs scantei.

Omul casca gura de uimire. Nu indrazni sa-l intrebe pe baiat ce facea acolo.

La a treia ciocnire, se deschise brusc o poarta ireala si limbile unei valvatai linsera mantaua baiatului, ce se feri indarat cu tipat ca de copil si rosti niste cuvinte ce inchisera poarta. Barcagiul sari in picioare, speriat, strigand la baiat.

Acesta ii facu semn ca n-are nimic si repetand operatia cu medalionul, la vreo doi metri mai spre stanga, deschise acum o alta poarta, iar omul putu sa vada un hol cu faclii aprinse, agatate de-a lungul peretilor. Baiatul arunca o privire catre el, apoi pasi pe acel hol si disparu...

Lyan intra, iar poarta se inchise in spatele lui. Palatul lui Dapix. Baiatul traversa holul si intra in a cea de-a doua camera de pe partea dreapta. Se vedea ca mai fusese pe acolo si alta data.

Odaia nu avea ca mobilier decat o masa cu scaun, un dulap, un pat si o soba. Aceasta era camera Vistrei, regina indragita de Evlampionis.

Baiatul se apropie de fereastra si zambi fara sa vrea, vazand aceasi Clepsidra, dar fara statui. Deodata se auzira pasi si tanarul se intoarse spre usa.

Intra o femeie inalta, cu parul lung, blond, pieptanat cu carare pe mijloc si strans in coc bogat la spate, coafura obisnuita a femeilor dace. Purta o rochie simpla, lila, dar multe bratari pe incheieturi, brate si glezne. Ochii ei erau de un albastru marin, iar in coltul pleopelor avea cate o camelie tatuata, a carei codita se intindea peste pometii Vistrei. Diadema de pe fruntea-i lata poseda si ea tot florii de camelie, iar in mijloc, un dracon.

- Stai jos, baiate, il ruga femeia, iar Lyan se aseza pe scaun, privind-o curios.

Dupa asta, paru sa uite de prezenta tanarului si asezandu-se pe marginea patului, se apleca si deschise cufarasul de langa pat. Scoase din el o oglinda, in care incepu sa se uite, visatoare.

Brusc, intoarse oglinda catre ferestra , apoi o indrepta spre peretele din dreapta geamului, producand reflectii, Din aceste pete intunecate contopite se nascu umbra unui trup omenesc si aproape imediat, de pe perete cobori Decaforus insusi, asa cum il vazuse vrajitorul in oglinda de pe camin.

- Stapane, murmura femeia si ridicandu-se in graba, se arunca in genunchi si statu astfel, cu fruntea-n tarana, pana ce zeul o lua de umeri si o ridica inapoi pe pat.

- Te ascult, stapane, rosti ea.

- Regina scumpa, linisteste-te! spuse zeul, ramanand in picioare, in fata ei. Am venit sa te avertizez asupra unor lucruri ce se vor intampla chiar maine si de care vreau sa te crut.

- Stapane… murmura ea, coplesita.

Decaforus se aseza langa ea, pe marginea patului. Trupul femeii fu scuturat de un fior usor si atunci cand gasi puterea necesara, isi intoarse privirea catre zeu si ii zambi.

- Vorbeste, stapane!

- Copila mea, maine e sambata si dupa cum a cerut sotul tau, regele trebuie sa bea cele sase pahare in cinstea parintelui meu.

- Iubit fie Zalmoxe, de toata suflarea ! spuse Vistra, atingandu-si diadema si apoi, buzele.

Lyan rase pe infundate.

- Ca in fiece zi, va da si maine un banchet in fata Ceasornicului… bauturi, muzica, tot ce-I pe placul hedonistului Dapix. Numai ca maine va invita la banchet un prieten din alta tara, care-l va ispiti sa incerce sa se eschiveze, la momentul inchinarii paharelor.

- vai de mine!.... Dar asta il va supara pe tatal tau!... se sperie femeia.

- Normal. Regele tau se va declara stăpânul suprem al acestor meleaguri. Ba mai mult, într-o clipă de nebunie, va ordona slugilor să priponească zdravăn clepsidra.

- Nu, asta nu se poate!! se ingrozi Vistra.

- Oricum, tata s-a saturat de supusi pamanteni, nu va ezita sa faca rau. Mama, sopti el, luandu-i mana, tu esti intelepta, vei stii sa-l sfatuiesti sa nu dea porunca asta necugetata. Cat timp nisipul va curga mai departe in Clepsidra, Aeternumul e in siguranta.

O saruta pe frunte, apoi se ridica sa plece. Lyan il urma.

- ia-ma de brat, micuto, ii sopti Decaforus, zambind, pe cand treceau prin zid.

Ajunsera intr-o camera goala, ca o celula, cu un pat si o vatra aprinsa. Era odaia zeului ; iata de ce lui Evlampionis nu-I placea luxul…

- Probabil te intrebi de ce o iubesc, vorbi Decaforus, contempland orasul de sus de la ferestra camerei – un musuroi de furnici . Fiindca e muritoare, cum a fost si mama mea… Dar tata e foarte gelos si banuind-o pe nedrept ca i-ar fi necredincioasa, a injunghiat-o si-a aruncat-o din cer…

Decaforus isi acoperi fata cu palmele, suspinand.

- Dar ea nu l-a tradat !! Asa ca in momentul căderii in abis, s-a petrecut ceva ce i-a dovedit nevinovatia : trupul i s-a metamorfozat, preschimbandu-se într-o imensă grădină cu tot soiul de flori. Pe urma, asezarea a fost populată de neamuri getice, care au numit-o Aeternum, iar zămislirea lui aproape planetară, a făcut din ea un oras atipic, cu un relief si o climă nemaiintalnite.

Totul era bine ; ma jucam cu doica, ce-mi povestea despre mamica mea si cu clepsidra aceasta, un bibelou pe care ea il adorase. Dar tata a trebuit sa se insoare din nou, continua el, maniindu-se, si femeia aia mi-a aruncat jucaria in tarana Aeternumului, geloasa fiind pe amintirea mamei. Am plans pana ce tata a coborat sa-mi ia jucaria, dar s-a intors fara de ea… suportul piramidal al acesteia se înfipsese adânc în sol si părintele meu s-a văzut nevoit să renunte.

Atunci, m-am multumit s-o privească de aici, de sus. Ceasornicul si furnicarul acesta pe care-l vad zilnic, au devenit în timp speranta mea de viată, căci privelistea ma linistea si imi dădea putere să continui. Mi-am dorit atunci ca Aeternumul să nu fie vizibil decât pentru anumiti călători, iar cei care părăseau orasul să nu mai aibă posibilitatea de a se întoarce vreodată înapoi, să le fie ascuns asa cum le era si celorlalti. Si asta pentru că e al meu, unica mea amintire maternala...

- Da, dragule, noi suntem jucarilei tale, soldatei de plumb, murmura Lyan, ironic.

-.Zeul a vrut s-o urasc pe mama, dar eu n-am putut : dacă florile sunt minunate, atunci si ea a fost buna...

Decaforus se aseza pe marginea patului. Lyan se apropie de fereastra, ofta adanc, apoi ridica din umeri si se cocota pe pervaz. Brusc, se ridica in picioare, de parca ar fi vrut sa sara…

- Daca Evlampionis m-a mintit, cat imi e de drag, il bantui si il fac sa vina dupa mine in iad, zise baiatul si se arunca in gol.

Se trezi in fata mesei, unde Dapix cu suita sa ii incurajau pe ostasi sa traga cu putere de sfori cu care legasera Ceasornicul. Vistra, ingenuchiata langa rege, ii cuprinsese bratul cu mainile si se ruga de dansul s-o asculte. Dar Dapix n-avea ochi decat pentru soldati si pentru bautura din cana ; radea si striga la soldati.

- Stapane! Stapane, ce sa fac?... murmura ea, uitandu-se spre cer.

- Am cerut indurare… se auzi vocea lui Decaforus de undeva, din neant. Dar oare merita?....

Un cutremur mare se porni dintr-o data. Mesenii, ce nu se dezmeticiseră îndeajuns pentru a se putea apara, fură preschimbati în stane ca să petreacă pe vecie, fiecare dupa rangul sau.

Lyan urmari cu respiratia taiata cum Dapix se transforma in piatra, de la cizme pana la cusma de pe cap. Regina plangea, ingrozita.

Grindina cat pumnul avea sa surpe orasul. Dupa ce i-a pedepsit, Zalmoxe a eliberat Clepsidra.

- Când ceasul se va opri pentru a doua oară, Aeternumul va pieri cu adevărat, nimeni nu-l va mai îndupleca pe zeu să nu-l distrugă, isi spuse Lyan, care se ascunsese sub masa, uitandu-se cu spaima la acea liota innebunita, ce-si cauta scaparea.

Curios, dar sub masa regelui, era ferit de orice.

Decaforus aparu dintr-o data, strigand-o pe regina.

- Nu ti-e teama, nu?... il intreba pe Lyan, aplecandu-se si atingandu-I parul.

Zeul incepu s-o cauta pe femeie si în final, o gasi strivită sub greutatea unei coloane prăbusite si mult prea târziu pentru a o mai putea salva. Lyan isi aminti ca se zicea că ar fi îngropat-o la rădăcina clepsidrei, iar el ar fi rămas în Aeternum pentru totdeauna, ca să vegheze asupra celor două iubiri ale sale…

Barcagiul tresari vazandu-l pe Lyan iesind prin poarta.

- Ce, nici usa aia nu era buna?...

- De ce ma intrebi? spuse baiatul cu prefacuta curiozitate..

- Pai, abia ati intrat si ati iesit afara. Unde duc portile astea?...

- Parca te-am rugat sa uiti ce vei vedea pe aceasta insula…

- Normal ca uit, nici nevasta-mea n-o sa ma creada si doar sunt om serios…

- Du-ma la Butoiul Spart ! il ruga baiatul.

- S-a facut, domnul, zambi omul, primind a doua punga.

Lyan urca si barcagiul isi relua drumul printre statuile soldatilor.

MARTIE 2006 – APRILIE 2009

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!