I ussualy clean myself before I write. Este o chestie paradoxala: parca nu pot descrie uratul din jurul nostru fara sa fiu eu insumi frumos, asa cum, inainte vreme, obisnuiam sa ma inmoi zile in sir in mizeria proprie inainte de a putea scrie ceva, cat de cat inteligibil. Dar pe atunci scrisul meu curgea frumos, susura, soptea vorbe de amoruri adevarurilor.
Stau minute intregi sub dus fara sa am cea mai slaba senzatie a curateniei. Apa izbeste in corpul meu si simt cum straturile de praf, de alge, de spori, de bacterii, de licheni se erodeaza foarte incet, fir cu fir de nisip se dezlipesc de corp si plutesc in ghemotoace primare de viata, ca o ploaie ascensionala fertilizind aerul din jurul meu, explodand apoi intr-o ceata fina, patrunzatoare si calda. Imi frec indelung corpul cu o migala si rigoare care cateodata ma ingrozesc si pe mine si trag in piept aburii fierbinti care stiu ca se vor lipi de plamanii buretosi, pamantii iar pielea mi se rupe in mici fasii albicioase care lasa in urma dare rosiatice de sange. Firele lungi de par mi se incolacesc pe degete, din ce in ce mai aspre, din ce in ce mai negre, cele moarte imi raman in palme, ochii mi se inrosesc incet, incet, pleoapele imi devin translucide si se deschid ca niste cupe de corali portocalii-rosiatice, gura imi supureaza tot puroiul strans de la ultimele cuvinte incoace…

Si apoi, la congruenta miilor de unde radio din capul meu curat, din creierii mei netociti, unde de mobil de tv, de radio, de aparate electrice, de sateliti, la confluenta campurilor mele electromagnetice, magnetice, gravitationale, divin-ascensionale scriu, scriu, scriu…