poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4655 .



Autopsia
proză [ ]
tatălui meu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florin Halalau ]

2006-11-06  |     | 



Brăhășești se află la doar cîțiva kilometri de Tecuci, așa că vestea care îl anunța că trebuia să meargă acolo pentru constatarea unei morți violente, nu-l luă prin surpindere. Ca anatomopatolog, unul dintre puținii specialiști din spital, făcea și treaba de legist. Nu îi displăcea, își iubea meseria.
Miliția avea un IMS. Mașină de teren românească, potrivită pentru drumurile de țară. S-a întîlnit cu ceilalți în fața postului. Mai bine zis, trebuia să se întîlnească, pentru că la ora fixată era singur și abia după o jumătate de oră apăru și locotenentul Bănescu, care transpira din greu sub haina prea groasă pentru temperatura de afară. „Cald... de dimineață...”. Își scoase chipiul și se șterse pe frunte de parcă terminase o zi istovitoare de muncă. Nea Nicu, șoferul, veni cu șapca pe cap așa cum aflase el că purtau șoferii boierilor, împreună cu Vintilă, autopsierul. Îi cerură doctorului cîte un foc și așteptară apariția procurorului Anton, fumînd.
Mergeau într-o comunitate de țigani. Unul dintre copiii de acolo fusese călcat de o mașină. Țiganii din Brăhășești aveau în general legile lor. Nu trăiau chiar în afara societății, dar nici nu puneau mare preț pe organizarea acesteia. Nici regimul comunist nu reușise să-i disciplineze de tot, cu toate amenințările aparatului de represiune. Cînd se întîmplă accidentul, bulibașa le spusese țiganilor că moartea trebuia anunțată în sat, pentru ca băiatul să fie îngropat cum se cuvine.
Cînd IMS-ul opri în fața porții, îi așteptau în curte cîteva zeci de persoane. Bărbații purtau haine groase de postav, pălării cu boruri largi pe cap și bocanci. Femeile aveau mai multe rînduri de fuste, lungi pînă în pămînt. Sfidau căldura de afară prin modul în care erau îmbrăcați. Copiii, în schimb, erau complet goi și alergau prin toată curtea, făcînd mare gălăgie. Erau murdari de sus pînă jos, dar se simțeau bine așa.
Intrară în curte și fură înconjurați imediat de mulțimea zgomotoasă. Bulibașa ieși în fruntea lor și spuse: „Dom’ Șef, numai nu-l tăiați! Uitați-vă la el, dar nu-l tăiați, că facem moarte de om”. „Hai, nu începeți cu prostiile, interveni Bănescu, lăsați-ne să intrăm în casă și să vedem copilul că așa e legea”. Își făcură loc cu greu și înainte de a intra în casă îl mai auziră o dată pe bătrîn: „Numai nu-l tăiați!”.
Casa era din chirpici, cu înălțimea ușii mai mică decît un stat de om, așa că fură nevoiți să se aplece la intrare. Ușa dădea direct în camera cea mare, în care, pe masa din centru, era așezat copilul. Oamenii se auzeau cum vociferează afară, dar Bănescu nu lăsă pe nimeni înăuntru. Copilul era îmbrăcat într-un costum dintr-un tergal ieftin, cu reverele aproximativ egale, din tăietura cărora se ițea nodul unei cravate. Doctorul trase perdelele și Vintilă începu să dezbrace copilul. Îi plăcea meseria, de multe ori venea dimineața cu chef de treabă, făcea complimente colegelor, spunea bancuri deocheate și întreba plin de jovialitate „Ce e de tăiat astăzi?”, spre oripilarea femeii de serviciu care ieșea de acolo scuipînd în sîn și făcîndu-și, larg, semnul crucii. Bănescu și Anton stăteau cu spatele. Cînd începu Vintilă să taie, însoțit de bocetele femeilor de afară, se întoarse și doctorul.
Chiar dacă încă nu era tată, cadavrul unui copil îl impresiona. Își aprinse o țigară și privirea îi căzu pe marginea ferestrei. Cineva scrijelise cu un cuțit un ciudat careu de cuvinte încrucișate. Se apropie și mai mult și văzu definițiile cum apăreau de sub praful de pe pervaz. Erau scrise într-o limbă necunoscută. Careul era început, iar cel care încercase să-l rezolve se împotmolise destul de repede, semn că nu era obișnuit cu îndeletnicirea aceasta. Îl măcina gîndul despre cum aveau să plece de acolo, dar rebusul îi dădea ghes să-i găsească cheia. Își închipui că se află la microscop, în fața unei lame. Camera deveni și mai mică, apăsîndu-l cu puterea unei greutăți de plumb. „Privește pînă vei vedea”, știa asta de la Victor Babeș. Îi apăru în față o țigancă care părea să fie sora băiatului. „Hai să-ți ghicesc, boierule! Întinde mîna, nu te teme!”. Nu așteptă ca doctorul să-și ducă gestul pînă la capăt și îi apucă palma. „Oho, mîini de lăutar! Numai la oraș mai vezi așa ceva. Ești însurat cu o femeie frumoasă, boierule! N-aveți copii, dar o să faceți unul cînd vă întoarceți la București. Și o să aibă o cumpănă mare, dar o va trece, va avea mai mult noroc decît ăsta micu’ al nostru.” Dispăru ca și cum n-ar fi fost niciodată acolo, la fel ca inscripțiile de pe lemnul ferestrei. Îl auzi pe Vintilă chemîndu-l lîngă cadavru.
Cum sta întins pe masă, copilul părea că îl privește. Nu doar cu ochii. Toate organele interne, ieșite la lumină de sub cuțitul lui Vintilă, se uitau la el. Inima, plămînii, ficatul, splina, stomacul, intestinele nu erau cele pe care le știa din facultate. Aranjate ca într-un puzzle, așteptau să le fie descifrată taina pe care o ascundeau. Atinse inima și văzu clar contururile aceluiași careu de cuvinte încrucișate, avînd de data aceasta mai multe definiții rezolvate. Punctele negre formau o curbă foarte asemănătoare cu linia vieții din palmele copilului. Preț de cîteva secunde văzu foarte clar viitorul, așa cum muribunzii își revăd toată viața înainte de a închide definitiv ochii. „Vedeți, domn doctor, doar la cap e lovit”, îl auzi pe Vintilă. Imaginea craniului zdrobit îl făcu să revină cu picioarele pe pămînt.
După ce termină treaba, Vintilă cusu tăietura și îmbrăcă la loc copilul, avînd grijă să-i facă nodul de la cravată așa cum i-l făcuseră rudele. Anton își încheie raportul. Primul ieși Bănescu. Avea copilul în brațe. Femeile porniră să bocească și mai tare. Unele dintre ele se aruncau pe jos ca într-un ritual păgîn, tăvălindu-se și țipînd ca posedate de diavol. Copiii urlau și ei, înspăimîntați de spectacolul oferit de femei. Bărbații aruncau priviri piezișe. „Vedeți, nu i-am făcut nimic!”, le strigă Bănescu și cu o mișcare rapidă puse cadavrul copilului în brațele celui mai apropiat bărbat.
Nicu pornise motorul. În jurul mașinii, alți bărbați erau gata să-i oprească la primul semn făcut de cei din curte. Semnul veni și mai multe mîini prinseră mașina ca o cingătoare. „Dom’ Șef, v-am spus să nu-l tăiați! Cum îl mai îngropăm noi acum?”. Țiganii scoaseră cuțitele și începură să zdruncine mașina, încercînd s-o răstoarne. Bănescu trase atunci un foc în aer. Bărbații avură un moment de uluială și dădură drumul mașinii. Nicu demară brusc. Bănescu se urcă din mers. În spatele lor, strălucirea lamelor de cuțit, strigătele mulțimii și căldura dimineții de vară se amestecau de-a valma într-un imens nor de praf.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!