poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunităţi Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 902 .



regis de Aeternum:cartile vrajitorului
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
capitolul XI - Strainul din dormitor

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [auroredenevers ]

2006-11-02  |     | 



Trezirea se produse cu o bruschete care duru. Inima ii zvacnea de abia mai putea sa rasufle si-si simtea gura plina de un gust indefinibil si totusi atat de cunoscut si de necesar… Era ca si cum visase acel gust, iar el persistase in mod straniu si dupa trezire.
Deschise ochii, dar nu vazu mai nimic, ca si cum un val gros ii fusese asternut peste fata. Ii veni in minte giulgiul Elisei si se intreba cu naivitate daca nu cumva murise si vrajitorul il ingropasera alaturi de fiica lui in cripta…
Isi trecu mana peste obraz si smulgand invelitoarea, a carei textura ii sopti ca era un biet sal, o arunca cat colo, ursuz. Lumina il izbi necrutator, facandu-l sa stranga din ochi si atunci regreta ca azvarlise salul.
In graba gestului, dadu peste ceva tare si cald pe care-l rasturna, iar in clipa urmatoare, auzi un zgomot surd de parca acel ceva se lovise de marginea patului. Pasi grabiti si profilul vrajitorului in stanga lui, aranjand nu-stiu-ce pe acolo.
Vru sa se ridice, dar constata ca il doare tot corpul. De altfel, vrajitorul ocolise deja patul si mana ce se voia duioasa, i se infipsese in par, oprindu-l.
- Ssst… Nu-i nimic, stai linistit, sopti omul cu blandete, in timp ce cu o batista umeda ii stergea barbia si gatul.
Mana ii netezea parul. Erin intentiona sa faca cu dansa asa cum facuse cu salul, dar se abtinu.
Gustul din gura il innebunea.
Evlampionis se indepartase de el, iar tanarul sesiza dupa zgomot, ca omul mesterea la niste sticle sau eprubete. Acid prusic. Voia sa-l otraveasca sau ce naiba facea acolo?!…
Se ridica cu greu si tresari, vazand in stanga sa la cativa metrii de pat, un individ brunet infundat intr-un scaun cu spatar. Omul avea chipul acoperit cu o esarfa de matase verzuie si cum gatul ii era descoperit, Erin pricepu ca accesoriul ii apartinea strainului.
Fata acestuia capatase un aspect cadaveric, lucru care il uimi pe tanar. Rasucindu-se spre vrajitor, zari o pata rosiatica in partea de sus a cearceafului; incerca s-o curete cu unghia, dar o vapaie ii mistui privirile si patul se invarti cu el...
Cazu pe perne, gafaind. Acum presimtea denumirea gustului, trupul si mintea il strigau pana la ultima celula, caci el era sedativul de capatenie, folosit cu atata sarguinta in ultimii o suta cincizeci de ani.
Dar sufletul lui naiv era incapabil sa priceapa. Deschise ochii catre tanarul de pe scaun si scanci fiindca durerea il lovea cu forte noi.
- Nicio grija, zise calm vrajitorul, intorcandu-se langa el, asta e doar un mic avans din datoria lui Stanislav catre mine…
- Ce, ce se intampla aici?… murmura Erin cu un efort vizibil.
- Nimic grav, stai linistit…
- Cine e domnul acesta?… N-arata deloc bine, considera el absent.
Evlampionis se intorsese la masa lui.
- Care om?… facu el pe miratul, uitandu-se prin camera. Incearca sa nu te mai agiti, esti inca slabit …
- Da, nu m-am simtit prea bine, isi aminti Erin, indepartand o suvita rebela.
- Te-am gasit lesinat in fotoliul acela, desi infirmiera te lasase dormind.
- Da, am iesit putin… Am sa-ti comunic niste probleme.
Arunca o privire catre strain. Sa fi fost oare doar o iluzie pricinuita de febra?… Nu prea credea.
- Omul acesta arata destul de rau. Sigur nu vrei sa te uiti putin la domnia sa?…
- La drept vobind, e si normal sa arate asa, socotind ca e mort, zise vrajitorul ca pentru sine. Ar trebui sa te odihnesti. Te rog!
- Si, ce cauta un mort in camera mea? se interesa Erin mofluz.
Nu mai respira greoi, dar vorbele ii erau dezlanate ca ale unui om beat.
- Nu om, vampir, il corecta Evlampionis.
- Vampir! pufni Erin. Zi “ vrajitor “ si inteleg, caci in spatele lui sunt
“ astrolog “ si “ alchimist “ . Dar ma tem ca “ vampir “ nu pot intelege…
Incepu sa tuseasca, iar omul ii aduse o tavita de bronz in care sa scuipe.
- Asa, se purifica organismul… Nu trebuia sa mananci.
Evlampionis ii lua tavita, inainte ca tanarul sa apuce s-o examineze. Erin cazu inapoi, istovit.
- Nu mi-ai spus ce e cu mortul asta… Tata, te rog!… zise el, prinzandu-l de maneca hainei, pe cand omul ii curata din nou fata.
- Trebuia sa mai dormi, murmura el cu regret, uitandu-se catre strainul de pe scaun.
N-avusese timp sa-l scoata afara din dormitor; era o mare gresala faptul ca Erin il vazuse.
- Si daca ti-as spune ca totul e un cosmar din care te vei trezi curand?…
- M-ai minti cu nerusinare, zambi el trist. Aceasta e crunta realitate, cea pe care o traim si in care Elisa noastra e la fel de rece ca musafirul domniei tale. Iar noi… noi supravietuim in “ iadul altei planetei ” , cum zicea un mare invatat…
Durerea se mai ostoise, simtea cum ii revin puterile.
- Daca ti-ai amintit, spuse omul cu veselie, atunci da-mi voie sa te citez:
“ Vedea-te-as in infern, farmazon blestemat! “ Te-ai inselat mai devreme, chiar acolo suntem…
- Daa… De ce nu-mi spui ce se petrece aici?…
Erin avu impresia ca bratul drept al strainului, lasat moale in poala, era patat de sange. Se infiora. Dadu sa se ridice din pat, contrariat de nepasarea vrajitorului si vazu o dara neagra, prelinsa pe pantalonii mortului.
- Tata! striga catre vrajitor, care tocmai agita o eprubeta.
Omul nu se panica.
- Ia, bea asta, te rog! il indemna, ducandu-i la buze un lichid de culoare brun-roscat.
- Nu, nu vreau, se feri Erin cu infrigurare. Omul acesta, ce-i cu el? De ce nu vrei sa-l ajuti?!…
- Nu pot, marturisi vrajitorul, dupa un moment de gandire. Nu stiu cum l-ar mai putea ajuta cineva… Dar stiu ca fiul meu nu este un criminal, adauga cu voce joasa.
- Ce spui?!…
Erin isi atinse buzele, apoi se uita la pata de pe cearceaf si respiratia ii deveni suieratoare.
- Nu, ce-mi spui e grotesc, nu!… bombani el, acoperindu-si fata cu mainile. Eu, eu l-am ucis?… Eu…
- Fiul meu nu e criminal, hotari omul cu fermitate.
- Atunci, tu… ai ucis pentru mine?…
- Nu. Am facut un bine comunitatii; individul urma sa ajunga in temnitele lui Stanislav, iar eu i-am oferit o alternativa…
Evlampionis ii trase mainile deoparte si-l forta sa bea licoarea.
Tanarul isi dadu seama abia atunci ca ceea ce lovise accidental fusese bratul vampirului, sprijit de pieptului lui. Iar asta insemna ca se hranise cu dansul pe cand inca dormea!…
- Groaznic! facu el, inecandu-se cu medicamentul. Nu, pot sa concep asa ceva!! striga deznadajduit.
- Daca eu pot, poti si tu! Si in fond, eu fac toata treaba si nu par sa ma plang catusi de putin.
- Pentru ce?! zbiera Erin. De ce nu ma lasi sa mor?… completa cu adanca mahnire. Vrei s-o luam de la cap, asta vrei, de fapt? N-ai priceput nimic din ce ti-am spus la masa?…
- Nu te pot lasa sa mori, nu-mi ceri imposibilul, declara omul cu tristete. Esti tot ce am…
Il cuprinse cu gingasie si ii saruta fruntea asa cum saruta un parinte pe copilul sau iubit.
- Inceteaza, sopti Erin, nu sunt fiul tau si tu nu-mi esti tata…
Mosierul se scula din pat, mergand catre fereastra.
- Nu, tu sa incetezi! il dojeni cu asprime. N-am pierdut atatia ani ca astazi, cand ai iesit din acea letargie, sa uit de tine si sa las totul la voia intamplarii. Azi am speranta ca te vei insanatosi si nimeni pe lumea asta nu va cuteza sa mi-o spulbere.
- Bine. Bine, domnule farmazon, capitula tanarul, oftand.
Un moment tacura amandoi, stingheriti.
- Te ocupi tu?… intreba aratand spre vampirul mort.
- Nu-i nevoie, zambi vrajitorul, se va autodistruge curand si-l vom “ matura ”.
Erin incuviinta.
- Sa mergem in cabinet, am ceva sa-ti comunic!
- Esti sigur ca te simti bine?…
Erin deschise usa, iesind in holisorul prin care se ajungea in gradina. Inlatura draperia de atlaz si intrara in birou.
- Da, spuse omul, asezandu-se pe fotoliul in care sezuse si mai devreme.
- Il cunosc pe hotul tau, declara mosierul, sprijinindu-se de camin, dar nu pot sa-i divulg inca numele.
- L-am aflat si eu intre timp si nu ma bucura deloc!… ofta Evlampionis, cu artag. Ah, ticalosul! Ticalosul!... Cum a putut sa-mi faca asta?!... Sa fi scos un sunet numai in apararea lui, cand eu stiam bine adevarul, ar fi acum mici farame, de n-ar mai avut Stelianos ce alege dintr-insul!!
- Crezi ca-l sti?!… Probabil ca te gandesti la Rufio, dar el, bietul n-a fost implicat in afacerea asta nenorocita.
- Nu?! Chipul i se lumina pentru o clipa. Dar asteapta, cum poti sa sti tu aceasta, doar erai aici, bolnav?…
- Ti-am spus ca am iesit. Trezindu-ma singur, priveam stelele de la fereastra camerei, cand deodata zaresc o fiinta cocotata pe gard. Uitandu-ma mai bine, va vad pe tine si pe Rufio aplecati asupra gropii din curte, nestiutori despre prezenta intrusului.
Evlampions facu ochii mari.
- Si ce-ai facut??
- Intrusul avea o geanta pe umar; m-am uitat prin binoclu si am descoperit ca era din acelea ce sunt acuma la moda prin oras. M-am gandit la un siretlic stupid si am luat si eu o borselina ca a lui, in care am pus trei volume aidoma celor ingropate.
- Si??…
- Hotul era un tip genial si fara sa vreau, m-am prins in jocul lui. Mai exact, am facut pe nebunul, tinandu-i isonul. Am luat cartile de la el, dar individul s-a repezit asupra mea ca sa le recupereze; in cadere, am aruncat geanta buna intr-un tufis si am ascuns de el geanta cu carti obisnuite, socotind ca daca ma va invinge, va lua geanta gresita si gata. El a luat borseta mea, iar eu i-am smuls-o indarat ca sa vad pana unde va merge cu “ harjoana “ , dar uitandu-ma la carti, am descoperit ca sunt cele bune, desi eram convins ca le-am azvarlit in tufis…
- Ciudat… Unica explicatie e ca avut si el un rand de carti ca ale tale! Si?… Spuneai ca ai tinut volumele in mainile tale!
- Da, dar boala mi-a stricat planurile... Am lesinat si presupun ca omul m-a transportat in dormitorul meu, caci altfel n-aveai cum sa ma gasesti acolo.
Vrajitorul ofta adanc.
- Imi pare rau, m-am facut de ras…
- Nu, nu te scuza, dragule, n-a despins de tine, il consola Evlampionis absent.
- M-a salvat, de aceea nu-i voi declina identitatea. Dar pot sa-ti spun unde sa cauti cartile…
- Unde?? Spune! striga omul, nerabdator.
- La hanul de peste rau, Butoiul Spart. Nu ma intreba de unde am aflat, n-as sti sa-ti spun, dar sunt sigur ca le vei gasi in acel loc.
Vrajitorul se ridica de pe fotoliu, exultand. Deodata se opri si il chestiona pe tanar:
- Ajutorul tau e nesperat; nu pricep ca castigi tu de aici, pentru ce mi-l oferi?…
- Traiesc pentu tine si ca atare, execut orice e trebuincios pentru tine si pentru munca ta, raspunse el cu simplitate.
Evlampionis avu o expresie de indoiala si nadejde. Ii venea sa-l stranga in brate ca mai devreme, dar se stapani, caci tare mai suna a cruda ironie.
- Vorbesti serios?…
- M-ai ingrjit atatia ani, n-am sa fiu eu cel care-ti va spulbera speranta.
Evlampionis zambi cu emotie. Il cuprinse in brate pe Erin, punand in acea imbratisare intreaga lui dragoste.
Lucrurile aveau sa se rezolve, acum era convins de asta.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!