Capitolul 9


Cooperativiza … rea!

- Or să mă dea ăștia afară din armată, nea Lambe, se plânse Tuteașcă prietenului său Talabă.
- De ce, mă Petrică, ai fluierat în comandament?
- Nu, și oricum asta n-ar fi nimic ...
- Atunci ce naiba ai făcut?
- Eu, nimic, tata.
- Să nu-mi spui că te bate taică-tău să-ți dai demisia, se miră Talabă.
- Mai rău! Și-a vândut grădina. Acum nu mai are cu ce să se înscrie la colectivă, se descarcă Tuteașcă.
- Stai, mă omule, că nu mai înțeleg nimic. Þie-ți pare rău că taică-tău nu se înscrie la gospodăria colectivă? N-aș fi crezut niciodată una ca asta!
- Nea Lambe, să nu crezi că m-am prostit. Mai ții minte ce-a zis Mareșalul? Că să-l conving pe tata să se facă colectivist?
- Da, dar dacă nu mai are pământ ...
- Tocmai asta e. De la ședina aia încoace, Miron se ține de mine ca un borcan de lipici. Toată ziua mă bate la cap să aduc adeverință de la țară, că dacă nu, Marica e croit să mă dea afară.
Într-adevăr, căpitanul Miron voia să demonstreze tuturor ce agitator politic este. Și nu era nici pe de-antregul dezinteresat, pentru că locotenent colonelul Paraschiv îi trasase sarcină pe linie de partid să facă totul pentru a-l înregimenta politic pe recalcitrantul Tuteașcă. Și în același timp îi dăduse de înțeles că postul de ajutor al locțiitorului politic de la divizie era încă liber.
- Tovarășe plutonier, calitatea de membru al oștirii române este incompatibilă cu aceea de chiabur, îi spunea el lui Tuteașcă.
- Am înțeles, tovarășu căpitan, și promit că dacă mă-ntâlnesc vreodată cu un boier militar o să-i transmit mesajul dumneavoastră.
- N-ai înțeles, tovarășe! Eu făceam aici referire directă la moșia tatălui tău.
- A, la moșia lui de zece rânduri de roșii și două de castraveți vă gândeați? răspunse subofțerul.
- Nu se poate să fie numai atât, tovarășe!
- Raportez, aveți dreptate, tovarășu căpitan. Mai are și câteva ghivece cu flori și un nuc lângă gard, dar să știți că jumătate din producție o ia vecinul.
- Care, fără îndoială, e tot chiabur, nu-i așa?
- Nu e chiabur, pentru că, raportez, Olele, fiu-său, nu e militar.
Discuția asta se repeta aproape în fiecare zi, iar progresul pe care-l făcea propagandistul era evident: de fiecare dată Tuteașcă era tot mai iritat de insistențele căpitanului, până când n-a mai putut răbda și i-a scris tatălui său să se înscrie în gospodăria aia, doar-doar s-o liniști căpitanul. Dar răspunsul lui Tase Tuteașcă a fost surprinzător: “Nu mai avem grădina, băiete. De când am auzit zvonul cu cooperativa, i-am vândut-o lui Olele. Așa că spune-i căpitanului tău că nu mai suntem boieri.”
- Ce-a făcut? A vândut moșia? a izbucnit Miron, văzându-și amenințată promovarea. Se vede că nu i-ai spus nimic bătrânului despre învățătura marxistă.
- Raportez, nu am avut curaj. Eu am învățat încă de când eram mic să nu vorbesc urât cu părinții.
- Voi, chiaburii ăștia sunteți incorigibili, continuă să țipe Miron. Vă treceți moșiile de la unul la altul ca să nu le puneți în slujba poporului. Tovarășe plutonier, ordinul comandantului a fost să se înscrie tac-tu în gospodărie. Execută ordinul, sau armata se va debarasa de tine ca de un element reacționar!
Situația lui Tuteașcă era fără ieșire. Trebuia să-și convingă tatăl să se colectivizeze, dar bătrânul nu avea cu ce. Nimeni nu putea să-i dea un sfat bun? În disperare de cauză, plutonierul îl abordase pe comandant.
- Tovarășu colonel, raportez, tata și-a vândut grădina.
- Și ce mă doare pe mine de grădina voastră, bă?
- Păi știți, cu colectivizarea ...
Colonelul uitase, dar atitudinea lui Tuteașcă i-a împrospătat rapid memoria.
- A, moșia lui tac-tu! De ce a vândut-o, bă?
- Ca să scape de ea ... adică de ... ăsta ... știți, a fost bolnav și a avut nevoie de bani.
- Bă, plutonierule, ia să nu-mi mai vii cu vrăjeli. Þi-am ordonat să te cooperativizezi, te privește cum faci, dar vii cu carnetul de cooperator.
- Asta am înțeles, dar nu știu de unde să fac rost de el ...
- Tu nu vrei să execuți ordinul? se înfurie Marica.
- Păi ... ba da ... dar ăsta nu e ordin pentru mine, ci pentru tata, și el nu e militar.
- Bă! Bă! Nu mai comenta! Mâine pleci la țară și vii cu carnetul în dinți! Executarea!
- Da, ca să fac carii, ai vrea tu, îi spuse Tuteașcă în gând.
Talabă ascultă cu atenție aventura lui Tuteașcă, dar nici el nu era bun să dea sfaturi. Tot ce-i putu oferi prietenului său fu compasiune.
- Ce să-ți fac, mă Petrică, dacă tu te pui în clonț cu șefii ... mai bine tăceai din gură la ședința aia și acum stăteai liniștit.
- Da, nea Lambe, liniștit și membru de partid. Mă dădea tata afară din casă ...
- Și așa te dă Mareșalul afară din armată, contră Talabă. Cum e mai bine?
- Ce stați de vorbă pe la colțuri? se interesă Waum, frizerul unității, care se apropia în acel moment.
- Să trăiești, nene, răspunse Talabă. Uite, Petrică a intrat în gura comandantului și nu mai știe pe unde să iasă.
Tuteașcă fu nevoit să-și mai spună o dată povestea. Waum îl ascultă zâmbind.
- Cum, dom’Petre, tovarășu colonel vă amenință cu așa o prostie? comentă frizerul la sfârșit.
- Bine zici, nene că e o prostie. Dacă era ceva inteligent, mă descurcam eu, dar cine a auzit de lucruri inteligente la Marica?
- Dom’Petre, se vede că ești tânăr și n-ai experiență. Să ții minte că atunci când ești într-o situație complicată, cel mai bine e să ceri sfat de la un evreu.
- Mă Petrică, să știi că are dreptate nenea: la un evreu trebuie să te duci, mai ales dacă e și frizer.
- Cum, nene Waum, ai vreo idee?
- Da, dom’Petre, nu știai că frizerul bărbierește, dar mai și pune bărbi? Ia zi, ce trebuie să faci ca să te înscrii în gospodărie?
- Păi, în mod normal trenuie să le duci la ăia pământul și animalele.
Ci-că să le pui pe altarul patriei.
- Bun. Și tăticu matale nu are nici pământ nici animale?
- Nu-ți spun? Grădina de care știa șeful, a vândut-o, iar animale n-a ținut niciodată. Doar niște găini, acolo, dar cine se uită la ele? Ãia cer animale mari și scumpe, de tracțiune, de lapte ... știi matale.
- De tracțiune sau de lapte? Ia ascult’aici ... îl sfătui frizerul.
........................................
După o săptămână, plutonierul Tuteașcă ieșea bucuros la raport.
- Ce-i, plutonierule, ai venit să-ți ceri trecerea în rezervă? îl întâmpină Marica, ascunzând sub mapa de birou foarfeca cu care-și tăia unghiile.
- Tovarășu colonel, raportez, v-am adus carnetul de cooperator al lui tata, spuse Tuteașcă.
- Bă! Bă! ... să nu minți! izbucni colonelul, dar rămase tăcut și cu gura căscată când văzu că subordonatul său nu glumește.
..............................
- Mă, băieți, ați auzit cum l-a dus Petrică pe Mareșal? începu Costandache să le povestească colegilor subofițeri.
- Unde l-a dus, mă? reacționară ceilalți.
- L-a dus cu zăhărelul ca pe un urs, continuă Costandache. Știți că-l omora Mareșalul cu cooperativizarea?
- Cum naiba să nu știm, că el ne omora pe noi, în același timp, mormăi Banu.
- Ei, l-a învățat nea Waum. Era vorba să ducă la gospodărie pământ sau animale. Și știți ce-a dus? ... un animal de lapte.
- Păi, a avut el bani să cumpere o vacă? se miră sergentul-major Rață. Și se plângea mereu că e sărac ...
- A cumpărat vaca săracului, mă, vă închipuiți? Tuteașcă a cooperativizat o capră!