Venise ziua atât de mult așteptată și îndelung plănuită în care era pregătit să arate cine deține adevărata forță. De cincisprezece ani muncea pentru ziua aceasta. În toată această perioadă, și-a concentrat toate resursele în direcția unui singur scop. Iată-l în sfârșit la capătul drumului, pregătit să-și demonstreze capacitățile.
Până la marea întâlnire dintre el și învățător mai erau doar câteva ore. Întâlnire în care învățătorul va fi umilit. Ah, dascălul ăsta nenorocit care îi învață pe oamenii insulei cum să trăiască fără să depindă de mașini. După atâția ani de la erupția vulcanului încă mai simte indignare când își amintește vorbele care l-au marcat atât. Are imaginile încă atât de clare în minte … șuvoiul de lavă incandescentă coborând cu viteză versantul, el cu mașina de răcit lava pregătită de acțiune – un an întreg muncise la ea ca un nebun – ca până la urmă un amărât de învățător, postat la doar câteva sute de metri mai sus, să oprească torentul aprins doar cu o mână întinsă spunând “Nu uitați copii, totul este în voi, chiar și vulcanul acesta !”. Nu a înțeles nici până astăzi ce s-a întâmplat, cum de s-a liniștit furia vulcanului, cum de a reușit învățătorul să oprească scurgerea lavei. Dar sufletul i-a fost rănit atunci când câteva sute de oameni arătau râzând, spre el cu degetul, și se uitau cu dispreț la mașinăria de două tone în care pusese atâta transpirație.
Nu-i nimic, vremea răzbunării a sosit. De cincisprezece ani știe de cutremurul ce va avea loc azi. Cât efort și pasiune a pus și în aparatul de previzionat cutremure! Dar nimeni altcineva în afară de el nu știe de catastrofa ce va urma în câteva ore. Toată lumea va privi îngrozită soarele dispărând după peretele de apă al uriașului val tsunami generat de cutremur, toată lumea va privi împietrită și neajutorată. Dar, el va fi acolo să-i ferească de furia naturii. El va fi acolo să le demonstreze ce poate face mașina pentru om. După aceea el va fi cel care îi va privi cu dispreț așa cum au făcut și ei cu atâția ani în urmă. Emoția îi arunca fiori în stomac la gândul că toată insula îi va fi la picioare apoi, venerându-l ca pe un erou.
Începu să facă ultimele verificări la dispozitivul de reechilibrare a mișcărilor fluidelor așa cum denumise de fapt vehiculul ciudat pe care îl va duce pe plaja vestică, acolo unde insula urmează să fie lovită de uriașul val. Totul era în regulă, toate sistemele răspundeau corect la teste, așadar se urcă în vehicul și porni. Pe drum, figuri curioase îl însoțeau cu privirea – locuitorii insulei erau de mult obișnuiți cu ciudățeniile lui – nimeni nu-l mai bătea la cap cu întrebări de multă vreme, iar de când cu erupția ce l-a discreditat, nici măcar nu le mai păsa prea mult dacă mai locuia pe insulă. Ajuns la locul știut, se apucă să ancoreze vehiculul și să seteze parametrii aparatului.
Nu termină bine că auzi un vuiet înfundat și pământul începu să-i pară alunecos. În minutul următor era căzut cu fața în nisip în urma zvâcnirilor bruște ale cutremurului care părea că nu se mai termină. Zgomotul era indescriptibil. Parcă sute de milioane de tone de rocă se zvârcoleau zdrobindu-se în adâncime. Un muget înfundat, un vuiet de joasă frecvență își dorea să devină urlet reușind doar să huruie asurzitor. Nu își închipuise că va fi atât de puternic cutremurul acesta. “Cu atât mai bine” – gândi el, încercând să se ridice din nisip – “Voi avea un tsunami pe cinste”. Încă o smucire a solului îl făcu să se sprijine de vehicul, apoi, liniște. Din calculul epicentrului știa că furia valului va lovi abia peste aproximativ un sfert de oră. Își duse binoclul la ochi. În depărtarea oceanului, părea că orizontul fierbe. Încet, încet, începea să se deslușească o margine albă ce părea să se mărească. Urmări preț de câteva minute cum marginea albă se ridică de parcă orizontul se transformă în marginea unei farfurii. Valul începea, ușor, ușor să se vadă cu ochiul liber. Obișnuita briză ce bate dinspre ocean, se transforma într-un vânt din ce în ce mai puternic. Era exact cum își închipuise de atâtea ori. Soarele mergea spre apus, zidul de apă începea să se ridice vizibil spre discul luminos al acestuia. Pe monitoarele vehiculului se derula cu repeziciune înregistrarea parametrilor așa cum fusese programat. Camerele automate umpleau memoria cu fotografiile evenimentului la fiecare secundă, iar prin antenă trecea în flux continuu spre satelitul de comunicații înregistrarea în direct a evenimentului ce putea fi privit la trei adrese diferite de internet.
Marginea învolburata a valului se apropia încet de cercul luminos al soarelui. Apa de la malul plajei începu să se retragă cu repeziciune, lăsând alge și cochilii în urmă. Câțiva pești surprinși de retragerea apei se zbăteau pe nisipul ud. Omul duse mâna dreaptă spre panoul de comandă, cu degetul pregătit deasupra tastei ce activa aparatul. Soarele dispăru după imensul perete translucid care se apropia implacabil. Gata! Era momentul! Degetul arătător apăsă butonul de pe panoul de control. Aparatul începu să vibreze din ce în ce mai tare și dintr-o dată se opri.
Un semnal strident ieșea din difuzor. Pe monitoare clipea sincron pe un fundal roșu mesajul: « Cădere de tensiune. Verificați sursa de curent. »
Simți cum panica ce-l cuprinde se transformă în senzație de leșin. Înaltul zid lichid ce se apropia de insulă se auzea fierbând din ce în ce mai tare. Soarele dispărut în spatele lui, lăsase plaja într-o penumbră rece. Aerul împins de val șuiera aruncând nisip în fața disperată a omului. Imaginea dispăru de pe monitoare, vehiculul se opri complet.
Desfigurat, se uita la peretele de apă ce se apropia implacabil. Nici să gândească nu mai era capabil. Parcă timpul devenise material într-un tablou în care el era doar un punct minuscul și neajutorat în fața miilor de megatone de apă care alergau îndârjite spre insulă.
Chiar înainte să-și piardă cunoștința simți o mână care i se așeză pe umăr, trimițându-i o senzație stranie de căldură și siguranță în tot corpul. Se întoarse. Fața blândă a învățătorului îi zâmbea liniștitor. Acesta se uită spre apă și îi spuse: “Nu uita fiule, totul este în tine, chiar și valul acesta !”. Având sentimentul unui curaj ciudat ce nu îl mai încercase, se ridică cu o mână întinsă spre val. Mâna învățătorului îl strângea cu putere de umăr…






Andrei Conțiu,
12 Martie 2005