poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1001 .



Cărțile
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [adistep ]

2006-07-12  |     | 



Cred că orice mijloc prin care evadăm din realitate este periculos. Existența imaginară în lumi paralele amețește rațiunea, înșală simțurile și, până la urmă, afectează perceptia asupra lumii. După ce scoatem nasul din cărți sau oprim dvd-ul, începem să ne întrebăm de ce unii sunt cum sunt și de ce unele lucruri se întâmplă într-un anumit fel și nu altfel. De la întrebări și până la fapte câteodată nu sunt decât doi-trei pași: în consecință, unii se pun să schimbe lumea după cum citiseră ei pe undeva că ar trebui să fie. Evident că nu reușesc și uite așa apar inadaptarea, alienarea, nevrozele…
In fiecare an, la prima oră pe care o țin îi întreb pe elevii dintr-un nou ciclu care au fost cărțile care le-au marcat copilăria și adolescența. La început, adică cu ani buni în urmă, am primit unele răspunsuri interesante, dar cu fiecare nouă generație răspunsurile sunt din ce în ce mai plictisitoare și poate în toamna viitoare nici nu voi mai pune întrebarea asta să nu mă dezamăgească de tot.
Ce am observat până acum e că nimănui nu-i plac romanele din categoria “lectură obligatorie”. Chiar dacă sunt bine scrise și chiar interesante, toți se feresc de ele. Intr-o zi am analizat o asemenea listă de cărți și am descoperit că, doar cu una sau două excepții nesemnificative, ele nu te fac să visezi. Recreează alte lumi, te pot absorbi, chiar te poți identifica cu unele dintre personajele lor, dar nu transcezi într-o altă lume. Cum s-ar zice, te mențin cu picioarele pe pământ. Lumea lor e lumea reală. Chiar dacă e vorba de scriitori onirici sau “decadenți”, se studiază numai creațiile lor care nu se abat de la realitate.
Nu are rost să filosofez pe tema asta. In capitolul de față doream să vă spun ce romane mi-au influențat copilăria și prima tinerețe și vă las să hotărâți singuri dacă o parte a mediocrității mele (fără să-mi găsesc scuze) nu se datorează acelor lecturi.
Cred că romanele de aventuri au cel mai nociv efect asupra noastră. Pirații din Caraibe, eroii nemuritori ai lui Jules Verne sau Cireșarii lui Constantin Chiriță ne-au încântat copilăria și ne-au otrăvit restul vieții.
Niciuna dintre marile utopii imaginate de scriitori nu se compară cu lumea descrisă în acele cărti. In paginile lor am întâlnit paradisul. Pare ciudat ceea ce spun fiindcă paradisul e imaginat ca un tărâm unde domnește pacea și fiecare om e fericit, unde nu se întâmplă nimic rău și nici un eveniment strașnic nu cutremură acel loc. Dar ăsta ar fi un paradis al naibii de plictisitor. Pe lângă liniște, fiecare avem nevoie și de adrenalină, iar la un moment dat lipsa ei ar face iadul să pară eden.
Dar cărțile astea au de toate: frumusețe, liniște, aventură și, mai ales, happy-end. Apar personaje malefice, sentimente grotești numai că ele doar pun în valoare binele. Iar reprezentanții lui adună tot ceea ce ar putea fi mai bun. Eroii lor sunt idealul oricărui copil, iar vorbele lor – memorabile, de parcă ei înșiși ar fi păstrătorii înțelepciunii întregii lumi. Iar femeile de care sunt ei înconjurați, o!, acele femei sunt întruchiparea perfecțiunii.
Sunt doua feluri de femei frumoase. Cele cu surâs deschis și privirea limpede, au o inimă liniștită, câteva dorințe mari, și sunt rareori bântuite de pulsiuni necunoscute. Pentru ele dragostea, credința, datoria, sexul chiar, reprezintă lucruri firești, clare, formate după un model experimentat și preluat inconștient de la generațiile precedente de femei ale familiei. Celelalte atrag prin taina și sexualitatea care le înconjoară, privirea lor nu e limpede, ci înșelătoare, căci dincolo de ochii lor - doar ele au ochii ce pot vrăji - se ascunde un suflet bântuit de furtunile neliniștilor, ale îndoielilor, aflat într-o neîntreruptă căutare a certitudinilor, a echilibrului.
Dar femeile din acele romane sunt întotdeauna duale: o dată sunt feciorelnice, alteori fatale, ca niște schizofrene perfecte. Ele sunt paradisul pe care îl dorim, dar pe care nimeni nu l-a descris astfel fiindcă latura întunecată sperie întotdeauna, indiferent că uneori poate fi atât de frumoasă și de pură.
Poate în enumerarea de mai sus ar fi trebuit să amintesc și un alt roman, scris cu destulă stângăcie și plin de clișee, dar care m-a impresionat mai mult decât toate capodoperele literare care mi-au căzut prin mâini. Până și numele lui e neinspirat și nu spune chiar nimic: Elevul Dima dintr-a șaptea.
Să vă spun că prezintă o poveste de dragoste așa cum ne-am dorit cu toții să trăim măcar pentru câteva clipe? Că e istoria unor tineri care încearcă să-și găsească drumul? Că vorbește despre visele care ne-au însuflețit și de care ne-am bătut joc? Că undeva, într-o insulă din Pacific, aștepta să fie descoperită o comoară care ar fi schimbat viețile tuturor? Si că, din iubirea aceea de poveste nu au rămas decât amintiri care dor, că speranța de a schimba lumea s-a transformat în orgoliu distrugător, că insula comorii era doar un colț de stâncă bătut de valuri? Că acel Dima, tânărul strălucitor ale cărui năzuințe i-au însuflețit pe toți, a ajuns bărbatul pe care l-am admira cu toții, dar care ar fi dat totul pentru a opri timpul cu ani în urmă?
Alături de toate aceste personaje am aflat că viața poate fi perfectă, chiar și numai pentru câteva clipe. Ei bine, aici e problema: termenul de comparație. In lipsa unui ideal, orice rahat poate părea minunat, dar când ai un termen de comparație, te poți trezi foarte repede nesatisfăcut.
Cu puțin timp în urmă am citit o carte cu adevărat extraordinară. Cu rezumatul ei voi încheia această incursiune în biblioteca minții mele.
Nu am obiceiul să mă uit la sfârșitul romanelor fiindcă nu doresc să știu deznodământul unor evenimente pe care nu le cunosc. Nu știu cum de am deschis cartea la ultima pagină și am citit exact ultima frază care suna cam așa: “In sfârșit făcuseră ceva din iubire.”
Crezând că e un roman de dragoste siropos, am fost cât pe ce să-l arunc din mână. Dar neavând ce face în după-amiaza aceea, l-am răsfoit.
Descria viața unui nenorocit care, de mic copil, stârnea antipatia tuturor fiindcă, zicea scriitorul, fiecare avem un anumit miros pe care ceilalți îl percep și prin care interrelaționăm subconștient, dar ăstuia îi lipsea acest miros și toți oamenii cu care intra în contact îl găseau dubios. Dându-și seama de handicapul său, a înțeles că putea intra în rândul lumii doar în clipa când va sintetiza parfumul care îi va face pe toți să-l iubească. Așa începe un șir lung de crime: ucidea la întâmplare fecioare, bătrâni, medici sau preoți și-i îmbrăca într-o substanță numai de el știută care le fura acel miros imanent ce-i lipsea lui.
După ani, reușește în sfârșit să afle formula parfumului. Dar băiatul care-și dorise a fi iubit se transformase demult și multe dintre visele sale le pierduse pe drum; la fel și iubirea pe care și-o imaginase cândva.
Funestul deznodământ se petrece – se putea altfel? – într-unul dintre celebrele și oribilele cimitire ale Parisului. Acesta devenise casă cerșetorilor și bandiților, care înnoptau în criptele părăsite și capelele dărăpănate, unde oamenii legii nu îndrăzneau niciodată să intre. Aici se opri tânărul cu parfumul.
Sticluța în care își strânsese toate sperantele sale și mirosul atâtor morți strălucea purpuriu în razele asfințitului. Ar fi fost suficientă o singură picătură pentru ca toți cei de acolo să-l adore, să-l urmeze oriunde, copleșiți de dragoste, ca pe un nou mesia. Ar fi avut parte de toată dragostea care îi lipsise până atunci, de o dragoste atât de intensă cum puținor muritori le este dat să cunoască. Dar el vărsă întregul conținut.
Nenorociții care populau acel cimitir erau tocmai la ora mesei. Câteva focuri pâlpâiau printre morminte. In flăcările lor se prăjeau cartofi stricați, pisici și șobolani. Unii se certau, amenințându-se cu cuțitele. Câtiva copii plângeau și nimeni nu-i băga în seamă. Din spatele unei capele se auzeau gemetele unei femei și râsetele grotești a trei bărbați.
Când tânărul își făcu apariția printre ei, toți își încetară activitățile, deși doar doi copii îl văzuseră. Restul doar îi simțiră parfumul.
In câteva clipe se adunară în jurul lui toți acei nenorociți care populau cimitirul. Nimeni nu scotea nici un cuvânt, doar îl priveau extaziați, seduși de acel parfum vrăjit. Tuturor le bătea inima nebunește: bărbați, femei, bătrâni, chiar și copii; o emotie teribilă îi smulsese din letargia acelei înserării, făcându-i să uite de nemulțumiri și dureri. Era un sentiment ciudat, pe care nu și-l puteau explica: străinul acela ciudat care nimerise printre ei îi atrăgea cu o pasiune nemaisimțită vreodată. Il doreau cu toții și într-un fel pe care nu-l mai simțiseră niciodată, era mai mult decât o pulsiune fizică, altceva decât un sentiment mistuitor: simțeau o nevoie copleșitoare de a se contopi cu el, ca și cum fără acel tânăr ar fi fost sublimul care le dădea sens vieții lor mizere.
Iar cum până și dragostea trece prin stomac, nu au stat mult pe gânduri până să găsească modalitatea de a se contopi cu el: câteva minute mai târziu se băteau pe ciosvârtele lui. Unii mai rapizi, se pierduseră deja printre morminte cu câte o bucată de carne sângerândă. Iar conducătorul lor, un tâlhar care îngrozise Parisul avusese parte de cea mai bună parte: inima încă fierbinte.
Dar se culcară toți copleșiți de iubire.
Iar moartea lui nu fusese în zadar: le adusese câteva clipe de fericire unor oameni care nu avuseseră parte de acest sentiment.






.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!