poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2118 .



tricotaj de amintiri - 17 -
proză [ ]
atitudini

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [jana_camelia2006 ]

2009-05-28  |     | 



Luminița căuta cu privirea cercetătoare prin încăpere. Mâncarea o pusese deja la foc acum ce-i mai rămânea de făcut? Deodată se lumină la față.
-Oh! Dragele de voi! De cât timp v-am lăsat eu fără atenție? Și voi stați tăcute plângând neputincioase și împovărate cu suferință... spuse Luminița privind în spre pervazul geamului, unde avea înșiruite mai multe ghivece cu flori.
-Suflete ascunse-n grăunțe de clorofilă, ce părere aveți? Că am să vă las să stați însetate și flămânde ca niște copii fără părinți? Da, bine am spus! Chiar așa... ca niște copii fără părinți, accentuă ea mângâindu-le cu privirea.
Cu gândul dus, căutând în cămară cele necesare bodogăni după cum îi era obiceiul:
-Cum să vă las așa? Păi, nu voi m-ați învățat atâtea lucruri minunate?
Luminița își pregăti foarfeca, petul cu îngrășământ, și o stropitoare mică.
-Ce-ai putut învăța de la căteva buruiene... își auzi vocea care niciodată nu-i ținea isonul.
- Buruiene zici?! Cum adică? În primul rând să-ți fie-n clar Luminițo, nici o plantă n-a fost lăsată pe pământ degeaba. Chiar și cele mai nesemnificative fire de verdeață își au rostul lor. Ia gândește puțin... dacă ar dispărea plantele, cum ar arăta planeta? Ne-am mai lăuda noi cu viața asta atât de fascinantă?
-Fascinantă pe dracu, dacă te gândești la greutățile omului chiar că nu-ți mai vine să spui că-i fascinantă!
-Păi tocmai aici e cheia! Că orice greutate vine și pleacă lăsând ceva în urmă. Noi suntem ca plantele. Ce crezi că ele n-au greutăți? Amintește-ți de floarea de colț ce-și duce viața printre stânci, amintește-ți de nufărul ce plutește pe apă, amintește-ți de bradul care înfruntă viscole și ierni...
-Dar bradul nu e plantă!
-Nu e plantă, e copac, dar ce contează? N-a apărut și el, la fel ca plantele, la fel ca oamenii, tot dintr-o sămânță?
-Ai dreptate! Dar ce-mi bat eu capul cu astfel de probleme? Spune și tu „japonezule” care-i rostul acestor căutări? Ia să te vedem, cât ai mai crescut? Aoleu, ai și câteva frunze uscate, așa... să le tăiem, și să te lege mama de proptea să crești drept în sus, cum îți place ție. Tu știi că mama te iubește. Cu apică te stropește... na că m-apuc să vorbesc și în versuri, își zise pufnind în râs. Poet am să mă fac! Cu siguranță că mi-am greșit cariera.
În mintea Luminiței îi apărură șiruri de amintiri ale acelor vremuri.
În clasa a opta chiar s-a pus serios pe învățătură. Că doar, nu-i așa, era la final de drum, final ce o propulsa pe un nou alt drum. Dar, în toată strădania ei, tot mai lăsa spațiu vreunei boacăne. Că... de! Intrase și ea în acea perioadă de rebeliune adolescentină. Cum a fost și atunci când...
Era o zi frumoasă de vară. Luminița, se zorea să termine treaba ce i-o lăsase Lucica de făcut. Nu de alta dar nu-și dorea să petreacă întreaga zi spetindu-se prin casă. La un moment dat numai ce vine prâslea, adică fratele ei cel mai mic, să i se plângă că l-a bătut copilul vecinei... lucru căruia nu i-a dat prea multă importanță. „Sunt mici, și-a spus de ce să mă bag între ei?” Și nu a intervenit. Auzind una ca asta, Sorin fratele ei mijlociu a luat atitudine, bătându-l pe cel mijlociu al aceleiași vecine! Nici nu a prins bine de veste Luminița despre acest ultim incident, când s-a pomenit cu prima născută a vecinei care, cu mâinile-n șold ca o țață, a venit val-vârtej pusă pe scandal.
-Auzi tu Luminițo, să ai grijă de frații tăi... că... dacă nu ai, să știi că le rup picioarele!
-Cui îi rupi tu picioarele? Ia, ia repetă numai ce ai spus să te văd... ai curaj?
Și n-a terminat bine de spus asta, că a și pus mâna pe un ciot de lemn, pe care enervată la culme Luminița l-a aruncat înspre picioarele inoportunei. Doar așa spre exemplificare. Să vadă și ea cine, cui îi rupe picioarele. Apoi a intrat în casă considerând că a pus capăt acestei întâmplări. Dar nu a fost să fie așa. În timp ce Luminița intrase în apartament să-și continuie treaba, cealaltă fată s-a dus glonț la maică-sa cu jalba.
Și numai ce vine aceasta c-o falcă-n cer și alta-n pământ. S-au intersectat undeva pe la jumătatea drumului. Luminița, cu oala plină cu resturi alimentare, se ducea la altă vecină pentru a le dona patrupedului din coteț. Ce s-a întâmplat pe urmă... nu e greu de-nchipuit. Privind-o așa minionă cum era, dolofană ca o gogoașe, bârzoindu-se ca un curcan, cu o nuia în mână pe care o agita isteric în aer, Luminiței nu-i mai venea să râdă. Nici una, nici două i-a răsturnat toate resturile din oală drept în creștetul capului. Femeia a rămas perplexă. Preț de câteva secunde a privit-o uimită, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Apoi cu gesturi înciudate, s-a scuturat de resturile ce-i atârnau haotic în păr și a zis cu năduf:
-Ei lasă că ai să plătești pentru asta cu vârf și îndesat!
Și a plătit... Că femeia așa năclăită cum era s-a dus pe ocolite la „prefabricate” unde lucra Lucica, de a rămas toată suflarea prezentă acolo, cu gura căscată ca la dentist. Și-apoi cum să n-o zdupăcească maică-sa cu vârf și îndesat?
Ei a trecut asta, a trecut și clasa a opta când Luminița, s-a trezit dintr-o dată boboc... nu oriunde ci, la economic. N-a fost chiar așa dintr-o dată. După un examen de admitere, în care i-a înnebunit pe cei din comisie cu vreo zece pagini în care descria frumusețea locului natal. Oraș pe care de fapt, ea nu-l văzuse niciodată. Iar la matematică, ca să dovedească cât de plin îi este sacul cunoștințelor, a rezolvat același exercițiu aplicând toate formulele cunoscute. Să fie scris mult acolo să se vadă că știe. A intrat și încă de la începutul trimestrului, a fost foarte dezamăgită deoarece nu-i plăcuse niciodată să învețe mot-a-mot, fraze greoaie lipsite de sens. Iar contabilitatea, tocmai pe asta se baza.
-Ce conturi? Ce activul și pasivul ei de treabă? De aceea m-am spetit eu învățând un an întreg, ca să ajung puțer de lux într-o prăvălie prăpădită? Și cu progresul cum rămâne? Cum pot eu urca pe scară ierarhică mai mult decât un șef de unitate? Și-apoi dacă eu sunt cinstită și nu-mi bag mâna în avutul obștii iar colega o face, nu intru și eu la necaz? Am făcut o prostie că am dat aici examen. Acum taci Luminițo, taci și mătură în autoservire, că doar de aia faci practică. Mătură... și cântărește zahăr... sau orez. Dacă ai vrut să arați ce poți, atunci arată!
Așa-și zicea adeseori Luminița conștientizându-și alegerea greșită. Dar se consola repede spunându-și:
-Am să dovedesc cu vârf și îndesat ce poate Luminița! Mai ales la contabilitate!

- va urma -

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!