Zbor.

Este un fel de-a spune; de fapt, levitez oarecum controlat prin spatiu. Cred ca sunt undeva pe la vreo 50,000 de ani lumina de Pamant.

Asta fac de ceva vreme; gandul asta (ca de fapt viata mea este o levitatie prin spatiu) mi-a venit ultima oara acum vreo 10 ani (ma trezisem langa o nebuloasa plina de resturile unei supernove).

Astazi sunt iarasi constient de trupul meu romboidal; nu am mai mult de 1,70 si vreo 70 de kilograme pamantene dar datorita unei alimentatii bazate exclusiv pe mici asteroizi, trupul meu s-a alungit la capete si s-a latit la mijloc.

Vad cam la 3 ani lumina distanta sfarsitul calatoriei mele; o planeta singuratica pe care am descoperit-o de pe Pamant, inainte de zorii umanitatii; stiam de atunci ce se va intampla cu civilizatia ce avea sa se nasca si am plecat.
Mi-am cautat cu kinetoscopul meu cosmic un alt loc si "Valea !". Abia astept sa vad noul meu culcus. Intre timp am sa dansez printre asteroizi, am sa compun cantece si versuri si am sa ma bucur de urmatorii trei ani.

***
Spunand acestea, isi drese glasul pe o impedanta cosmica si incepu sa ingane refrenul unei muzici improvizate pe loc. Fiecare nota nastea o galaxie noua. Fiecare cuvant subvocalizat sau abia auzit - germenii unei civilizatii pe o planeta. Fiecare gand intre doua versuri, intre doua note - o pauza in istoria universului, doua trei civilizatii mureau.