poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2804 .



Patima pământului sădește ură
proză [ ]
text scris in anul 1995

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [andronescu ]

2009-04-11  |     | 



- Jur să spun adevarul și numai adevărul...! spuse reclamantul, după vorbele ce-l îndrumau.
- Ia spune reclamant, cum s-a întâmplat!?
- Păi...domn' judecător, să fiu cinstit, că d'aia jurai, faptele s-au petrecut în felul următor... cam așa... și să vă spui drept cum... și în ce fel...


* * *


Ziua, pe la amiază, la marginea satului se auzea o ceartă grozavă. Pe viață și pe moarte. Tocmai plecase comisia de împroprietărire și cele două familii aflate la capătul palmei de pământ se luară la harță. Comisia de aplicare a legii 18 îi lăsase pe bieții oameni mai încurcați decât înainte. Cearta era în toi.
- Bine mă Gheorghe, zise Leana proptindu-și mâinile în șolduri, dar nu îți ajunge cât pământ ai?
- Ia mai tacă-ți gura Leano, îi răspunse Tincuța nevasta lui Gheorghe Mărăcine- unul dintre cei mai avuți oameni din sat! În paranteză fie spus, Gheorghe făcuse avere sub vechiul regim fiind un fel de șef la C.A.P. și un fidel informator plătit al miliției.
- Nu tac mă, nu tac, răspunse Leana țipând. Nu tac că pământu' ăsta e de la tata, să știi! Leana, o femeie fără știință de carte dar cu gura mare.
- Da de unde a venit tac-to cu pământu'? De unde? Ce,a făcut tac-to pământu' ăsta?


* * *

Cearta se manifesta deplin. Iar Ghița, bărbatul răbdător și înțelept al Leanei, asculta cu mare atenție și interes fiecare vorbă, după care interveni brusc.
- Bine mă Gheorghe, te lăsai să spui ce aveai de spus... dar până când...? Uite colea la mine... Îi arătă o hartie galbenă de scurgerea timpului peste ea și-i zise mai departe: Vezi mă...? Uite, ăsta e act mă, act!
- Și ce dacă e! Ce dacă...?! Eu am muncit pământu' ăsta de când a început colectivu', și tu..., vii acum cu actu', mă? De ce nu l-ai arătat atunci și ălora... că vedeai tu cum e la pușcărie! De ce mă...? De ce...? Þi-era fricș de noi...? Acum e libertate și faceți ce vreți, mă ? Băăăă..., tot noi suntem, să vă intre bine în cap!!!
- Bine mă Gheorghe, bine...! Dacă asta ți-e vorba...! Bine...! O sa vedem noi cine are ddreptate...! Legea va decide cine... și cum...


* * *


În sala de judecată, reclamantul vorbea... și nu mai ajungea la capătul povestirii. Părea a fi o poveste fără de sfarșit. Cu lacrimi în ochi își depăna povestea. Din când în când, judecătorul îl mai aducea pe firul faptelor atunci când bătrânul se abătea de la de la fondul problemei.



* * *

Între timp, ajunse la fața locului Ion- fiul lui Ghiță și al Leanei. Familia Bunu se unea în jurul unei cauze seculare.
Auzind scandalul, tocmai din fundul curții lor, pornise în fugă într-acolo.
- Lasă tată, lasă, vom vedea noi cum va fi cu palma asta de pământ! Vom vedea cum va ieși. Lasă...! Legea 18 va da dreptate unuia sau altuia, după dovezi, și totul va fi bine, vei vedea! Hai acasă mamă! Hai tată, vino!
Dătură să plece... Nici măcar un pas nu făcură... Deodată îl văzură pe Ion căzând la pământ. Gheorghe îl lovise cu sapa. Curgea sângele din țeasta crăpată... iar agresorul deja fugise, lăsând la fața locului obiectul cu care lovise.


* * *


Întreaga sală ramase înmărmurită la auzul vorbelor ce le spunea Ghiță Bunu.
- Domnule judecător, vă rog să mă iertați că v-am plimbat așa... cu vorba... trebuia să spui... da' acu' am să vă spui exact...
Eu, eram cu spatele către pârâți, către criminali de..., soția mea la fel, pote să spuie..., iar Ion, Dumnezeu să-l odihnească, tocmai făcuse un pas ca să plece, era și el cu spatele... Ne-a spus să-i lăsăm și să mergem... că ,,statul, prin comisia de punere în posesie, va rezolva totul!'', așa spunea fiu-meu! Izbucni în plâns- un plâns plin de amărăciune, un
plâns plin de durere. Președintele completului de judecată îl rugă să treacă la locul lui în sală. Chemă la bară pe Leana Bunu și o puse să repete, cu mâna pe biblie, jurământul pentru o mărturie cât mai dreapta și cât mai sinceră. Începu să vorbească...



* * *


Fugea Gheorghe către casă... Îl urma Tincuța care plângea și tremura din cap până în picioare: ,, Ce facuși Gheorghe, îl omorâși, intrași în pușcărie Gheorghe!''
Leana și Ghiță îl duseră pe unicul fiu acasă, jelindu-l din toate puterile. După ce îi făcură toate cele cuvenite morților, începură să bătătorească drumurile și să tocească scările tribunalului, să umble pe la multele uși ale stăpânirii.


* * *


După o vreme veni din nou ,, comisia de punere în posesie'' și înmână lui Ghiță Bunu actul ce-l meritau de drept și pe deplin.
Acesta se sfatui cu soția și hotărâră să-l refuze, cel puțin deocamdată...


* * *


După toate mărturiile pe care le auzi și le consemnă judecatorul și după pledoariile destul de consistente ale avocațilo, după o scurtă pauză pentru deliberare se făcu anunțul sentinței în fața sălii pline: ,,Inculpatul Gheorghe Mărăcine a fost găsit vinovat pentru săvârșirea faptei de omor... și este condamnat la 15 ani de închisoare,conform art... din cod penal... Ședința s-a încheiat...!''
S-a termiat ședința, odată cu ea și procesul, și toți cei aflați în sală au ieșit murmurând. Unii plângeau, alții erau mulțumiți de sentință, alții veseli și dezinteresați. Patru ani de proces se încheiaseră cu bine.


* * *


Familia Bunu intră în curte și le închise poarta în nas... cei din comisie au ramas debusolați complet. Chiar nu știau cum să reacționeze, ce să zică și ce să facă! Pe stâlpul din dreapta porții încă mai flutura în adierea vântului doliul după Ion.
Ghiță trecu la treburile lui de om gospodar, Leana la fel... Nu se simțeau deloc bine! Numai Maria, nora acestora, sta mai mereu pe gânduri și ofta adânc. Cu un colț al baticului negru, ce nu-l da jos de pe cap aproape niciodată, își șterse lacrimile de pe obrajii supți și galbeni ca ceara. Cândva fusese o femeie frumoasă, nespus de frumoasă! Era încă tânără, rămăsese văduvă și trebuia să crească singură doi copilași nevinovați.

,,Mai bine cinstit și la locul tău...!'' zise Maria și trecu la treburile de zi cu zi.

Trebuia să-și crească băiețelul de doi anișori și fetița de patru.

Viața își continuă drumul firesc...





















.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!