poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1123 .



Casa cu magnolii
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Cristall ]

2009-03-18  |     | 



Casa cu magnolii

A trecut mult timp de atunci… Asa mi se pare, dar acum, fiecare frantura din peisaj retraieste o amintire. Dupa cracile ulmilor o zaresc. Zaresc lacasul unor sentimente, adapostul unor lacrimi, ascunzisul unui zambet: casa cu magnolii.
Derapanata, cu pridvorul putrezit, scartie la fiecare pas. Odata stateam amandoi acolo si priveam cerul, numarand stelele. Mereu am incercat sa prind o stea, iar tu naiv sareai si te faceai ca o prinzi in palme. Cu sfiala deschid usa, scartaind batraneste, amintindu-mi de mustrarile bunicii mele. Holul, acum cu covoare roase si pustiu, adaposteste doar ceasornicul, unde numaram bataile de inima.
Usa de la sufragerie numai exista, si ma loveste direct mirosul aspru de vechi si praful dens. Oh, Doamne canapeaua! Cea pe care te-am strans in brate de atatea ori, si unde te-am sarutat prima oara. Da, e canapeaua de pe care te-ai ridicat ultima oara inainte de a pleca. Cescutele de cafea asezate pe masuta mica de lemn, inca mai poarta amprentele tale si rujul rosu strident pe margini. Picura pe jos. Oare ploua afara? Nu… e soare. Eu picur… Eu ma topesc sub fierbinteala sentimentului de iubire pierduta si ma daram sub tulmutul durerii.
Scarile urcate si coborate in lacrimi sau rasete, scarile pe care ai coborat impleticita ultima oara si pe care eu am plecat nepasator, sunt neschimbate. Urcandu-le abia acum imi dau seama cat de mult am gresit in ziua in care am intors spatele la plangerile tale. Holul etajului e asa de lung si gol. Ma intreb acum oare ce e iubirea? Defapt e suferinta deghizata? Te imbata mai intai cu sentimente dulci si vise adolescentine si apoi te paraseste cu sticla plina de amar langa tine. Acum e prea tarziu… Mult prea tarziu pentru mine.
In timp ce intrebarile prind viata in ungherele mintii, ma feream parca de lumina ce patrundea prin ferestrele mari. Usile sunt incuiate, doar una nu. Dormitorul nostru… Raman intepenit vazand atmosfera fantomatica din interiorul odaii. Ochii-mi pierd in viziune, iar muschii-mi sunt imobilizati. Revad scena, cand eu am uitat ce e defapt sentimentul de iubire si tu incercai sa mi-o arati dar, am palmuit dragostea, i-am rupt valul, am orbit de furie si am plecat… Cu ochi blajini, imperlati de lacrimi, zambeai diafan privind pe geam si simteai ca inima te doare. Stiai ce urma…
Ai disparut… camera e goala de acum zece ani, dar atingerea palmelor tale peste tot se simt. Un vant salbatic desface fereastra de deasupra patului, raspandind praful gros si zburand cearceafurile dupa mobila. Mirosul de magnolie ma inteapa pana in ultimul coltisor al trupului meu, si-mi readuce amintirea ta, parfumul tau ce se plimba jucaus printre esarfele-ti colorate, de buzele rozalii si dorul nebun de a te simti aproape. Pleoapele-mi imbatranite timpuriu le inchid, intind bratele si te simt…”Voi fi in inima ta atata timp cat ma vei iubi”, asa mi-ai zis. Ai avut dreptate! Acum realizez ce inseamna defapt, stiu ce simt!
O fuga nebuna imi antreneaza picioarele si trec campul uscat macinat de timp, zambind aiureste si cuvantand nebuneste. Brusc, ma opresc. Cele trei magnolii isi inaltau bratele inflorite catre cerul ce avea culoarea florilor lor. Un vant dulce poarta niste petale alene si tulbura cerul rozaliu mat, atat de neobisnuit. Aici ai suflat pentru ultima oara, la adapostul colosalelor magnolii, mangaind o floare si gandindu-te si iubindu-ma pe mine.
Stiu acum, ce vroiai sa zici… Iubirea nu se dovedeste, se simte. Eu inca o mai simt si dupa zece ani de cand ai plecat dintre vii...Mult prea devreme. Stiu ca intr-o zi ne vom intalni din nou, dar pana atunci iubirea ramane sacra, fiind cel mai nobil sentiment cunoscut vreodata.
Las in urma casa veche si derapanata care striga parca sa ma intorc la ea, dar am putere sa o las din nou in urma. Magnoliile isi vor raspandi mirosul pentru dragoste,etern. Poate o casa ciudata, poate copaci obisnuti, dar pentru mine ramane un simbol al iubirii pe pamant din tinerete: casa cu magnolii…

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!