poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3914 .



Bătălia de la Podul Înalt
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lucipop ]

2009-03-05  |     | 






Oștirea moldoveană și oștirea turcă ajunseră față-n față, de-o parte și de alta a Podului Înalt de peste râul Siret, în după amiaza zilei de 9 aprilie 1475.
Prin interpuși, Ștefan cel Mare și Soleyman Pașa, căzură de acord ca bătălia să se desfășoare a doua zi, dimineața, în jur de ora 10.
Știind ce le așteptă, ambele tabere se culcară devreme și-a doua zi, la prima geană de lumină, se dădu deșteptarea. După înviorare și un mic dejun ritualic, ce consta – și asta de ambele părți – doar dintr-o ulcică de compot neândulcit, urmă echiparea minuțioasă pentru marea confruntare. Când se auziră trompetele stridente ale adunării în formații de luptă, Ștefan trimise un aprod după faimosul său cal, Fulger. Aprodul se întoarse îngrozit.
- Măria ta! Nici urmă de Fulger!
- Eu, fără Fulger, nu mă duc la luptă. Căutați-l!
Călăreții moldoveni descălecară cu toții și își verificară caii. Fiecare era cu calul lui, nici urmă de Fulger.
- Măria ta! Turcii s-au instalat pe poziții.
- Fără Fulger, nu particip.
- Și ce vrei atuncea?...Să se scrie că am evitat confruntarea? Lașitate?...Haide pe jos!
- Bine zici tu. Voi lupta ca simplu pedestraș.
Cu Ștefan cel Mare mergând pe jos, moldovenii ajunseră la podul de peste râu. De partea cealaltă a podului, în fruntea turcilor, stătea semeț pe un cal arăbesc, Soleyman Pașa.
- Unde ți-e Fulger, Măria ta? se nedumeri comandantul turc.
Ce să-i zică domnintorul? Că i-a dispărut subit, tocmai din mijlocul taberei?
- A răcit după ploile ăstea, deși l-am adus încoace cu două pături pe spate.
- Și ce?! Alt cal nu mai ai?
Ce să-i zică domnitorul? Că este superstițios? Că în două bătălii minore, îl cruțase pe Fulger și tocmai acele două bătălii au fost pierdute?
- Mai am încă trei cai!
- Și-atunci?!
La această întrebare încuietoare, Ștefan căzu pe gânduri.
Fiind cea de-a doua zi frumoasă, după o săptămână de ploi, în vreme ce Soleyman Pașa îi aștepta răspunsul, cele două armate au fost înghițite rapid de o ceață densă, de un paradoxal întuneric alb, opac, încât nu-ți vedeai tovarășul din față și nici pe ceilalți doi, aliniați de-a dreapta și de-a stânga ta.
Ceața amplifică sunetele de sute de ori.
Necheza un cal, te închipuiai bătut de-o furtună nimicitoare. Tușea careva, îți bubuiau în urechi tobele mari ce păstrează ritmul de înaintare. Te scărpinai sub cămașa metalică de zale, întreaga oștire vedea aevea cum zboară deasupra ei, un șarpe mitologic cu clopoței, uriaș și asurzitor.
Să nu cadă pradă unor spaime iraționale, fără nici un ordin, cele două armate se urniră prudente, pe pipăite și pe muțește, să traverseze podul, într-o liniște imaculată.
Ținându-se unii de alții, turci înaintau având ca reper balustrada de pe partea dreaptă a podului, cum veneau cu fața către pozițiile noastre, iar moldovenii treceau, invizibili și ei, de-a lungul balustrăzii celeilalte.
Așa se face că, într-un ceas și jumătate, cele două oștiri își schimbară pozițiile, fără nici un incident sângeros.
Cum ceața persista numai la nivelul râului, moldovenii ieșiră într-un soare strălucitor, pe dealul unde-și aveau turcii tabăra, iar turcii se treziră printre corturile de vizavi.
Am pomenit de micul dejun ritualic. Se proceda în felul ăsta, pentru că, pe stomacul gol, luptătorul este mai sprinten și mai agresiv. Abia după bătălie, oștenii aveau parte de o masă copioasă, fără restricții, cât cuprinde.
Pe dealul turcilor fumegau nenumărate cazane de pilaf cu carne de oaie. Trezindu-se pe capul lor cu oștirea moldoveană, bucătarii ce supravegheau cazanele, fugiră care încotro. Gustând pilaful, moldovenii se bucurară că este tocmai bun de mâncat și dându-și căștile pe ceafă, se puseră pe treabă. Pe dealul celălalt, turcii nu găsiră prin corturi decât hrană rece, jamboane întregi de porc, afumate, dar de care, prin religie, nu aveau voie să se atingă. Rupți de foame, se uitară cu jind către dealul lor, unde ciorchini în jurul cazanelor, inamicul le decima pilaful. Cu un strigăt de furie, coborâră ca arși dealul, către pod.
Tocmai atunci, ceața se destrămă complect.
În mijlocul podului, Soleyman Pașa încerca să-și potolească armăsarul, care se învârtea agitat în cerc. Văzându-și și armata în ce debandadă vine, ieniceri, spahii și buzimbași amestecați de-avalma, Soleyman își ridică iataganul deasupra capului și-l clătină în dreapta și-n stânga, semn să-și reia fiecare locul lui bine stabilit în formația de care aparținea. Dar frustarea și indignarea turcilor era așa de mare, încât îi răspunseră cu un alt strigăt cumplit, strigăt a cărui intensitate îl termină pe calul lui Soleyman. Calul, nici una nici două, sări cu pașă cu tot peste parapet, în râu.
Singurul care observă armata turcă, ce de-acuma urca dealul cu o falcă-n cer și una-n pământ, a fost Ștefan. Începu să alerge printre moldovenii înghesuiți în jurul cazanelor, strigând necontenit: Vin turcii!
- Imediat Măria ta! îl asigurau oștenii mestecând cu poftă, și numai când valul spumegător al turcilor se izbea de cazanele lângă care se proțăpiseră, catadicseau să pună mâna pe arme. Viteazul domnitor tăia la turci în dreapta și-n stânga, cu intenția de-a ajunge la Soleyman Pașa, dar mic de statură, nu-l vedea în îmbulzeala aceea. Atunci strigă disperat: Unde ești Fulger al meu, că de pe tine văd din zare în zare!
- Măria ta!, îi răspunse unul dintre grăjdarii domnești, călare pe un cal roșcat, iatăți-l pe Fulger! și grăjdarul descălecă.
- Fulger al meu este alb ca spuma laptelui!
- Eu l-am adus la culoarea asta, cu o zeamă din coajă de stejar.
- De ce una ca asta?!
- M-am însurat numai de-o săptămână. Și azi noapte mă trezesc cuprins de sudori reci că sunt înșelat tocmai în momentul acela. Înțelegi Măria ta?
- Nu le am cu gelozia. Și?
- Știind că Fulger este cel mai rapid cal din lume, l-am dat cu zeamă de stejar și-am pornit cu el către Suceva, în linie dreaptă, peste văi și munți! Înțelegi Măria ta?
- Înțeleg. L-ai vopsit să ieși neoservat din mijlocul taberei. Cine din Moldova nu-l recunoaște pe Fulger al meu?! Și?
- După un ceas de galop nebun, m-a mustrat conștiința. Dar de frica pedepsei, am stat pe-aproape, și abia acuma, în ultima clipă, când bătălia este pe muchie de cuțit, îndrăznesc să apar în fața Măriei tale. Mă ierți?
- Te iert.
Grăjdarul se chirci lângă Fulger și punându-și piciorul pe spatele lui, Ștefan încălecă.
- Ștefan, Ștefan, Ștefan! strigară moldovenii când îl văzură pe domnitor cum saltă calul roșcat pe picioarele din spate, în poziție aproape verticală, și își rotește sabia amenințător deasupra capului.
Turcii pe cine să strige?, că ud leoarcă, Soleyman Pașa se ținea după arăbescul lui, ce galopa zăpăcit către zarea unei păduri.
Din momentul acela, n-a mai fost bătălie, că retragere și urmărire, dar urmărire numai de ochii lumii, cum moldovenii se moleșiseră de la pilaf.
Care au fost consecințele bătăliei de la Podul Înalt? Cu lecția pe deplin învățată, Ștefan i-a făcu lui Fulger grajd, lipit de dormitorul lui, iar pentru viitoarele campanii militare, dădu comandă să i-se coase un cort cu două încăperi: una pentru el, alta pentru Fulger.
Niște boieri exilați în Polonia, iși frecară mâinile de bucurie, auzind ce personaj important devenise calul.
- Nu mai are mult Ștefan și ajunge un al doilea Caligula. Dă Doamne!
Însă, întâmplarea grăjdarului, povestită chiar de el însuși, ajunseră la urechile tuturor moldovenilor, iar aceștia comentară înțelegători:
- Așa suntem noi. Dacă vrei să nu-ți dispară ceva de preț, ține-l permanent sub ochii tăi, că în ziua de astăzi, nu te mai poți încrede în nimeni!...






.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!