Orizontul

Sensul metafizic al orizontului este definit de observatorul aflat pe pamânt prin ridicarea capului.
Într-o primă variantă, viaţa este un drum spre orizont. Într-una mai evoluată este căutarea unui drum în sensul de încercari succesive, depăşiri, regăsiri. Într-o ultimă variantă, viaţa este încercarea de a defini o căutare a unui drum.
Pe măsură ce te ridici de pe sol noţiunea de orizont devine tot mai vană. La o înălţime considerabilă vezi pământul iar noţiunea de orizont îşi pierde sensul metafizic.
Prima variantă a vieţii este una htonică, fără prea multe demersuri retorice. A doua, lasă sa se întrevadă posibilitatea ca drumul, calea spre orizont, să fie prin cer. Ultima, pune sub semnul întrebării chiar existenţa telosului, a orizontului.
Din spaţiul extraterestru orizonul pare o biata paradigmă lumească, intocmai ca orice încercare de a defini un sens. Din spaţiu realizezi că sensul este strâns impletit cu nonsensul.