poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4261 .



Telepatie (6) - Mirajul Listelor
proză [ ]
publicat în Jurnalul Săptămânii - 21.08.2008 - Tel Aviv, Israel

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Vlad Solomon ]

2008-09-08  |     | 



Când DE a apărut la hotel, m-am simțit mai bătrân cu 20 de ani. Aproape că nu încărunțise, avea puține riduri, știam că noi, israelienii, stresați de starea permanentă de război și răsfățați de soare, îmbătrânim mai repede, dar nu m-am așteptat să-l găsesc atât de proaspăt. Venise cu soția, o nemțoaică dulce, care - am aflat ulterior - cunoștea tradiția evreiască mai bine decât el. Am plecat toți patru să-l revăd pe tatăl său, care mă cunoștea de mic copil. Ne-am oprit doar câteva minute, eram pe fugă, DE rezervase masă la un restaurant italian, iar C. ne aștepta s-o luăm în drum. În mașină am început să tușesc îngrozitor, răcisem puțin, dar, cu cât înaintam, tușeam tot mai des, nu puteam articula un cuvânt, M. tăcea, DE mă întreba amănunte din trecut, iar eu răspundeam cu onomatopee din ce în ce mai convingătoare.
Ajungem într-o zonă rezidențială, liniștită, în jur pomi și mașini parcate ordonat, nemțește. DE coboară, noi așteptăm, o tensiune s-o tai cu cuțitul, nimeni nu mișcă, mai am timp să fug - îmi zic - iau un taxi până la hotel, voi fi scuzat, am răcit și nu vreau să molipsesc pe nimeni, abia respir, ce caut aici, la ce se gândește M., atâția kilometri, atâtea gânduri, și tusea asta nu se mai oprește, poate visez, nu sunt eu, acuși mă trezesc, plec la cabinet, în Kiriat Ono, dar nu recunosc parcarea, s-a construit între timp și n-am băgat de seamă...
DE reapare, cu zâmbetul puțin forțat: - C. ne invită la un aperitiv, coborâți o clipă. Parcă îmi amintesc niște trepte, spre primul etaj, multe trepte, peste 30 de ani, ceilalți urcau înaintea mea în tăcere, doar respirațiile șopteau sunete de neînțeles, priveam treptele, mi-a venit în minte că uitasem să le număr, poate reîncep urcarea și număr, scrisesem, de mult, "Mitul lui Sisif", o poezie inspirată de Camus, și acolo erau trepte... Am ridicat ochii, o ușă întredeschisă, în prag - EA -, atât de frumoasă, atât de neschimbată, ba nu, zâmbea, era alt zâmbet, al ei și nu al ei, apoi, în mod firesc, am intrat cu toții, privirea îmi fugea, vedeam niște mobile, nu aveau culoare, o lumină instabilă dinafară, ceilalți s-au așezat, eu cutreieram prin noul spațiu, cărți într-o bibliotecă, niciuna pe românește (oare ne-am îmbrățișat la intrare?), probabil aici nu se fumează, C. a adus aperitivul, cupe cu un vin alb, am cerut un pahar de apă și o scrumieră, am ieșit pe terasă, mi-am aprins o țigară și am privit arborii din jur, mâinile îmi tremurau, rămăsesem singur, ceilalți vorbeau pe câteva limbi, eu fumam pe terasa cu vedere spre Cișmigiu, eram, simultan, la primul și la al cincilea etaj, în Duesseldorf și în blocul Spicul.
- Tușești îngrozitor, fumezi mult? - venise lângă mine, silueta perfectă, nu adăugase un gram, privirea ei mă ardea, ochii-mi zburau în toate direcțiile, simțeam că trebuie să-i spun ceva ce nu-i spusesem în copilărie, oare se aștepta să răscolesc amintiri?
- Ești tulburător de frumoasă!
Revenim în sufragerie, pe un raft observ o fotografie, era C., fetița din Cișmigiu, privire de 45 de grade, bănuitoare, de ce a pus această poză, aici?
- Nu, e fiica mea, seamană mult cu mine.
La restaurant s-a pălăvrăgit în germană, engleză, ebraică, românește. Eu stăteam în fața ei, oarecum pe diagonală, și tușeam. O priveam și nu-i spuneam mai nimic, vorbea mai mult DE. C. a găsit imediat limbaj comun cu M., prietena mea, în ebraica sărăcăcioasă pe care o mai ținea minte, au râs puțin de adolescență, de revederea după atâția ani, de primul sărut al ei, de Cișmigiu, apoi s-a trecut la situația politică, la preocupările de zi de zi, care la Duesseldorf erau diferite de cele din Israel. Eu și DE am bârfit prietenii din copilărie, fiecare e azi în alt colț al lumii, cine și-ar fi închipuit?
În mașină, în drumul spre hotel, ședeam pe bancheta din spate, între C. și M., iarăși tăceri, întrerupte de tusea mea repetată, gânduri necontrolate, trebuia să vin aici și, totuși, nu ne-am spus nimic, cine este astazi C.? Mâine voi vizita Duesseldorf, DE pleacă la Frankfurt, ea însă rămâne, poate se oferă să se plimbe cu noi, să-mi arate orașul, să redeșteptăm imagini din București, să ne privim, în sfârșit, în ochi. Nimic... Am ajuns la hotel, am coborât cu toții, la despărțire, în timp ce ne îmbrățișam, am simțit trupul ei lipit de mine. Apoi m-a bătut consolator pe umăr, oare ce a vrut să-mi spună, că viața merge înainte?
- Vlad a închis un cerc, o aud pe M...

***

În aceeași noapte n-am putut adormi, priveam undeva spre infinit și mă întrebam unde mi-au dispărut cuvintele. Oare aveam, într-adevăr, ceva să-i spun fetiței C. sau femeii de 50 de ani? Vedeam în fața mea cercuri intersectate, tot felul de culori, cercuri închise, deschise, deveneau ovale, pătrate, unghiuri ascuțite, halucinații, coboram din pat, mă apropiam de fereastră, parcă un magnet mă atrăgea spre telefon, apoi iar spre pat... M. dormea lângă mine, de când ne despărțisem de C. și DE nu vorbisem mai deloc, ne așteptau câteva zile de excursie prin pădurile germane, dar mâine Duesseldorf, orașul eleganței...orașul lui C.
A doua zi am făcut o mare descoperire. Că pot să-mi controlez, parțial, gândurile. Am vizitat Duesseldorf și mi-a plăcut fiecare colț, fiecare magazin, era o vreme de vis, de câteva ori m-am gândit că s-ar putea s-o întâlnesc întâmplător, pe stradă, pe C., dar atât. Am hotărât că vom avea o vacanță reușită și așa a și fost. Nu voi povesti fiecare etapă în parte. Am vizitat zona munților Harz, Goslar, Muenden, unde ne-a prins o ploaie torențială și am avut un dialog suprarealist cu o bătrânică, ea pe nemțește, eu pe engleză, despre iudaism și creștinism. Căuta să mă convingă să devin creștin și să-l recunosc pe Isus drept Mesia; dar eu am ripostat că Isus nu are nevoie de recunoașterea mea, se descurcă și singur, pe scurt, ne-am înțeles de minune. Am trecut prin Gottingen, Kassel (unde am avut norocul să vedem o expoziție Chagall), Wuerzburg, toate încântătoare, apoi am schimbat traseul, am lăsat Nuernberg și Regensburg pentru altă dată și ne-am îndreptat spre Muenchen. Am ajuns la castelele lui Ludwig din Bavaria, pe care le mai văzusem, dar m-au impresionat într-atâta, încât m-aș mai duce de câteva ori, mai ales că Ludwig, personajul, mă fascinează. Pe tot parcursul, nu am vorbit de prietenii întâlniți, ne-am bucurat de natură, de momentele de intimitate cu M., ne înțelegeam din priviri, ne țineam de mână, ca doi adolescenți, eu o cam grăbeam, să reușim să acoperim cât mai multe etape, mereu am senzația că îmi lipsesc două zile, doar două, ca excursia să fie perfectă. Dacă vreți să aveți o vacanță reușită și nu știți exact încotro să vă purtați pașii, căci vremea în Europa e capricioasă, aterizați la Muenchen. În funcție de ploaie sau vânturi, rămâneți la nord de Alpi, sau traversați-i, așa puteți vedea Germania, Elveția, Franța, Nordul Italiei, Austria, puteți schimba programul pe loc, doar că trebuie să cărați multe ghiduri și hărți, dar în câteva ore, ajungeți în alt climat, cu altă priveliște și arhitectură, alți oameni și alte surprize.
La sfârșitul expediției ne-am întors la Hotelul Ibis Nord, în Muenchen, copleșiți de impresii și am mâncat, evident, la Mario. Înainte de a pleca spre aeroport am simțit nevoia să aud vocea tuturor prietenilor reîntâlniți, am telefonat Manonei, lui P., lui DE, lui Wolfgang, le-am mulțumit pentru clipele plăcute și ne-am promis să menținem legătura. Unei singure persoane nu i-am telefonat, oricum n-aș fi știut ce să-i spun. Am revenit în Israel, la treburile cotidiene, la pacienți, la atacurile teroriste, la economia în permanentă criză, la serile petrecute în fața computerului, la lista Rom-Jews, la personajele virtuale, care îmi lipsiseră pe toată durata vacanței.
Dar, nu știu cum e la voi, căsuța mea poștală are o rubrică numită "Addresses". Când am deschis-o mi-a sărit în fața ochilor un nume. O femeie de 50 de ani, locuia departe, la câteva ore de zbor de Israel, o fetiță de numai 14 ani, pe care o revăzusem, dar nu ne întâlnisem. Trecusem iar unul pe lângă alta, ca în urmă cu ani, la București, la Rishon LeZion, acum la Duesseldorf. Timp de o săptămână am evitat acest nume, peste el se suprapuneau imagini încețoșate, linii frânte, puncte neclare, litera C., care, pe tastatură, apare alături de V. Iar C. este un cerc neînchis.
Pe 30.4.2003 în timp ce citeam mesajele listei Rom-Jews, am simțit cum mâna s-a dus singură și a scris un mesaj privat. Se chema : “N-am cuvinte”.
"M-am întors, am vrut să-ți scriu, dar am ezitat...
Arați superb, ai crescut, și totuși ai rămas fetița de odinioară.
Aș fi vrut să te întreb atâtea lucruri...
Crezi că vrei să-mi răspunzi la întrebările nepuse?"

(sfârșitul în numărul viitor)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!