poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1638 .



regis de aeternum: cartile vrajitorului
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
capitolul XIV - TÎrg de grindini

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [auroredenevers ]

2008-08-03  |     | 




I
Esind de la Stelianos, cei patru se acoperiră bine cu pelerinele, căutând să se protejeze de asprul vânt ce le biciuia obrajii. Rufio trimise echipa să supravegheze castelul, timp în care el și Narcis se îndreptară spre chei pentru a lua o bărcuță până la Butoiul Spart.

- Eu nu pricep ce ți s-a năzărit să mergi acolo tocmai acum, striga Narcis, căutând să acopere cu vocea sa zgomotele furtunii.

Nemuritorul știa că Rufio detesta să umble printre cortinele de ploaie. Aceasta era o altă curiozitate pe care o descoperise la prietenul său. În fond, era mai mult un răsfăț, căci accidentele minore ce I se întâmplau, pe timp ploios și în zone aglomerate, erau îndeosebi hazlii: era stropit cu noroi de vreo trăsură sau se murdărea singur, călcând în vreo băltoacă, își încurca neghiobește umbrelă cu a altei persone, atunci când trebuia să intre în vreo incinta ori scăpa pe jos diferite obiecte.

Îi povestise mai demult, ca odată scăpase în glod un plic cu documente importante, pe care urma să i le ducă lui Stelianos și că noaptea aceea și-o petrecuse copiind foile deteriorate, pe care le dusese abia a doua zi, dar cu certitudinea că-și îndeplinise misiunea.

Rufio nu-I răspunse. Indispoziția pe care i-o cauza ploaia era nimic pe lângă iminenta opririi clepsidrei. Anticarul sperase până la acceptare într-o ingenioasă cacealma, pe care să le-o poată imputa finuț ambelor părți, atunci când se va dovedi că scrierile vrăjitorului sunt doar povești, iar acum vedea în faptul acesta o pedepsa individuală pentru îndrăzneala de a nu aprecia legenda.

- Evlampionis mi-a scris să merg la han, zise el cu voce tare. Sunt acolo cărțile sau se înșeală?... Te sfătuiesc să-ți cântărești bine răspunsul căci nu mai e timp de pierdut.

Narcis îl privi lung și ezită să răspundă.

- Vorbește odată! Se enerva Rufio, a cărui nerăbdare era dublată de faptul că nu se vedea nicio barcă prin apropiere și îl îngrozea gândul de a sta în mijlocul furtunii.

Nemuritorul tresări fără să vrea.

- N-am vrut să țip la tine, se scuza anticarul, înciudat. Ai spus că mă ajuți...

- Sigur că te ajut, minți Narcis. Ne întoarcem la han, hotărî el.

Rufio îl privi curios.

- Hei, uite-l pe micuțul tău! Strigă Narcis, arătând spre barcă în care se aflau Lyan și barcagiul și care se apropia de ei.

Băiatul îi făcea semne cu mâna și îi indica barcagiului să opresca ca să-I ia și pe ei.

Rufio urca primul, așezându-se lângă băiat. Narcis îl urmă, oftând.

- Am aflat lucruri importante, pe care vi le voi înfățișa imediat, spuse Lyan, mai înainte de a fi întrebat.

- Ce s-a întâmplat? Eram îngrijorat, îi destăinui Rufio.

- E adevărat ce se aude despre Clepsidră? Întrebă Narcis către barcagiu, iar acesta încuviință, amărât.

Narcis oftă, cu o grimasă de neplăcere.

- În primul rând, uite ce-am aflat de clepsidra, începu Lyan. Grupul acela entuziast despre care v-am povestit zilele trecute nu s-a dezmințit deloc: au răspândit manifeste prin oraș în care anunța că prezicerea din legendă se va împlini în câteva ore, așa că mulți oameni au luat-o în serios și vor să plece din Aeternum, deși știu că n-au unde să se ducă...

- Omul e dator să încerce, își dădu cu părerea Narcis

- Am trecut deja câteva persoane pe malul celălalt al răului, spuse barcagiul. Au înnebunit de-a binelea!... Și-au vândut casele, și-au strâns într-un geamantan niște lucrușoare și au pornit la drum. Eu i-am dus; am nevoie de clienți, fie ei sănătoși sau nu... Parcă-i și văd pe colegii mei cum îi aduc înapoi, adăugă el, clătinând din cap.

- Ai întârziat la Starkini, nu? Întrebă Rufio.

- Tata Starkin dezgustase vinul și avea pofta de vorbă, așa că am stat la ei mai mult decât îmi propusesem. Dar nu din pricina asta am întârziat... Am citit biletul domniei-tale și mă pregăteam să vă urmez la castel, dar Orus, corbul vrăjitorului a apărut cu un mesaj; domnul Evlampionis mă ruga să nu vin la dansul, să merg la adresa pe care mi-o notase pe bilet.

- Stai să înțeleg, se baga Narcis, deci stăpânul tău îți dă un ordin, iar tu în loc să-l asculți pe el, asculți de vrăjitor. Pot să știu și eu ce-a fost în capul tău?

- Narcis, te rog!... Zău, dacă nu începi să semeni cu Stelinos!...

- Nu mi-am trădat stăpânul, ascultând de vrăjitor, se apăra Lyan. Am motivele mele să mă încred în acest om la fel de mult ca în domnul de Roxa-Lhea... Lămurind subiectul acesta, cu permisiunea stăpânului meu, voi continua ce povesteam.

Rufio încuviință, zâmbind.

- Sunt sigur că ați aflat cu toții de un anume Lotus, un om cu capacități speciale... un om cu o capacitate specială, în rest, nu e nimic ieșit din comun la dânsul. Lotus descoperă cu ușurință fobiile unui Regis, de aceea niciun Păstrător de Secret din câte orașe a vizitat cu circul, nu a putut să ajungă la el, căci omul îi dădea de gol imediat și îi făcea să sufere cumplit; Elnur Endocartes a fost mai șmecher, dar și mai prost decât ceilalți.

- Ce vrei să spui?... se interesa barcagiul.

- Evlampionis i-a propus de multe ori să-l trateze de fobia aceea, dar Endocartes era neînduplecat – d-asta vrăjitorul nici n-avea prea multă încredere în persoana lui, atunci când venea vorba de a-i încredința lucruri intime. Și dacă Păstrătorul de Secret nu mai e demn de încredere, însemna că existența lui e lipsită de sens. L-am cunoscut pe Regis... domnul Rufio cunoaște povestea...

- Dar ce i-ai făcut lui Elnur de voia să-ți pună pielea în bat?!... făcu Narcis, malițios.

- Nu prea multe, chiar nimic, pot să spun... Adresa era a unei maghernițe în care Elnur stătuse cu chirie. M-a întâmpinat o bătrână nesuferita care de cum m-a văzut, m-a luat de braț și m-a împins într-o cămăruță mizera, amenințându-mă totodată că dacă nu iau imediat obiectele după care am venit, le da foc, căci nu vrea să țină sub acoperișul ei lucruri... neortodoxe.

- Adică, satanice, nu? Izbucni Narcis, cu o bucurie răutăcioasă. Am zis eu că vrăjitorul e ateu, altfel nu te-ar fi trimis după asemenea obiecte.

- Dar ce erau acele obiecte? Se interesa Rufio.

- O carte învelită în piele rosie.

- Cum?? Ce carte?!...

- Þi-am zis eu că vrăjitorul s-a furat singur?...

- Taci, Narcis! Lyan, ce scria în cărți, ai înțeles ceva?

- Da, ce scria, ai citit?

- Leon a citit o poveste care se va petrece în viitor, despre doi siamezi care vor conduce Aetenumul ca și cum ar fi o singură persoană. Acest personaj va fi ultimul Regis care va mai există în orașul acesta. Dar cu adevărat interesant, e faptul ca frații nici nu s-au născut...

Rufio își aminti ce-i spusese vrăjitorul; ar fi vrut să știe acum și care din frați îi va fi ucigașul... Oftă adânc, apoi își potrivi mai bine gluga pelerinei.

- L-ai pus pe frate-său să citească, tu nu știi??...

- Ai cartea la tine, Lyan? Foarte bine. Vom merge împreună la Lotus.

- Du-ne la cheiul dinspre piațeta... așa, puțin mai încolo, îi îndrumă Narcis. O luăm tot prin piață și ajungem la han, e bine?... îI întrebă pe Lyan pe Rufio.

Acesta încuviință, fără tragere de inimă, căci ocoleau cam mult. Dar oricum, mergeau la han, așa că nu mai contau câteva minute de întârziere.

Târgul de An Nou se terminase. Privind tarabele acelea pustii și sumbre, Rufio avu un sentiment de înstrăinare; vrăjitorul avea dreptate în felul lui, agorafobia din copilărie îl mai necăjea și acum și netratata, putea să-l ucidă într-o zi. Anticarul n-o lua în seamă, glumind ca el nu e important pentru Regis, ca să fie teamă de a i se explora fobia.

Și totuși, nu-i plăcea să iasă singur din casă; dacă se întâmpla ca Lyan și Narcis să nu-l poată însoți, prefera să rămână la magazin, unde se credea în siguranță.

Animus Honesta nu era departe de piață, așa că cei trei auziră foarte clar clopotele ce băteau miezul nopții. Narcis se opri în dreptul tarabei unde se vânduseră figurine din ceară, Rufio își ținu respirația, schimbând priviri cu Lyan.

Cum bula superioară a Clepsidrei se golise, aceasta se întoarse silențios, cu de la sine putere, așa cum făcea la finele oricărei zi. Pentru un străin ar fi părut un lucru extraordinar și i-ar fi produs frica, dar locuitorii Aeternumului, obisnuti cu Ceasornicul, vedeau în asta, ceva extrem de banal.

Vijelia scăzuse în intesitate și orașul era scăldat acum într-o bura argintie. Dar ceva nu era în ordine...

Imediat după ultima lovitură a limbii de metal, se auziră zgomote puternice de parcă o oaste numeroasă ar fi invadat orașul. Răzbăteau până la ei zvonurile unui marș, iar în câteva minute, apăru și fanfara care presta aceasta demostratie, defilând în cadență de marș și pocnind din cizmele lor de plumb.

Așa se întâmpla în fiecare an. Nimeni nu-i cunoștea pe muzicanți și nici de unde veneau; ei traversau orașul de la un capăt la altul – poate că ei îi știau capetele – cântând un marș triumfal, cu atâta bucurie de parcă ar fi vrut să exprime prin cântecul lor o sfidare fata de Clepsidra, de zeu și de profeție. Iată că un alt an se încheia și nu se întâmplase nimic, Aeternumul nu se sfârșise, așa cum fusese proorocit.

Ca de obicei, Narcis le ținu isonul, cântând melodia cu versurile corespunzătoare, traduse în limbiile de circulație. Avea o înclinație către pronunțiile dintr-o limbă străină și putea vorbi cu ușurință într-un alt grai, chiar dacă nu înțelegea.

Furtuna crescu din nou și bobite de gheață începură să cadă greoi pe dalele de piatră. Un tremur ciudat puse stăpânire pe oraș; entuziasmat, Narcis nu sesiză noutatea, până ce Rufio nu-l opri, înlănțuindu-i umeriii cu brațele.

- Narcis, se întâmpla ceva!... Nu simți?

În vocea lui era mai mult decât teama.

- Ce e? Ce vrei?...

Lyan se îndepărta de ei, privind către Clepsdira.

- N-aud nimic! Protestă Narcis. Ce-i, ce vi s-a năzărit?...

Dar abia rosti acestea ca o nouă zvâcnire se produse, ca și cum o balenă gigantică ar fi lovit din coada-i imensă, răscolind prin măruntaiele pământului.

Narcis încremeni deodată, ca în momentul următor, să o ia la fugă spre ieșirea din piață.

- E cutremur!!

Rufio îl prinse de marginea pelerinei și-l trase lângă el.

- Narcis, stai locului! Nu rezolvi nimic cu fuga!...

Chiotele care învăluiseră orașul până mai adineauri se transformară în țipete de groază; un vuiet prelung umplu aerul nopții, iar grindina începu să semene cu rubinele de pe fundul râului...

Cei trei se adăpostiră sub una din mese, de unde se uitau cu groază la toate acele obiecte pe care furia vântului le smulsese din locurile lor.

Sfârșitul lumii să fi fost?...

Ca din senin, tarabele din jurul lor începură să se crape, ca și cum, un călăreț al Apocalipsei ar fi trecut călare prin oraș, zdrobind cu buzduganul sau tot ce găsea în cale. Cei trei ieșiră de sub masă lor la timp, cât să nu fie striviți dedesubt.

- Am zis că eu că murim azi și nu m-a crezut nimeni, bombăni Narcis, ghemuit lângă rămășițele unei mese. Dar cineva acolo sus a ales varianta incorectă... adăugă el, suspinând.

Rufio începuse să se roage lângă el și îi era tare necaz pe acel lapsus alimentat de frică; Lyan îl luă de mână și îl ajuta să continue rugăciunea.

Ridică ochii numai o clipă către cerul sfâșiat de fulgere, căci Rufio îi retrase atenția către Clepsidră.

- Lyan!... Băieți!... Lyan, uită-te!...

Rufio își pironise privirea asupra Clepsidrei și găsind, pe pipăite, mâneca lui Narcis, îl trase de haină, într-o stare de agitație cumplită.

- Narcis!! Urlă Rufio, sotto vove, văzând că acesta nu-i răspunde.

Nemuritorul își sprijinise fruntea de brațele încrucișate în țărână și murmură ceva ce aducea a spovedanie:

- Doamne, nu mai fac, promit!... Nu mai fur și nu mai înșel pe nimeni... Și nu-l mai ironizez pe vrăjitor. Și-l ascult pe Rufio mai mult decât pe Stelianos, chiar dacă risc să fiu altoit de cel de-al doilea...

Rufio zâmbi fără să vrea. Lyan își desfăcu mâna din cea a stăpânului și se ridica.

Ploaia torențială se stinse încet, revenind la bura de după trecerea fanfarei. Cerul se degaja ca prin farmec și lună nouă se așeză pe tronu-i înstelat.

- Rufio!! Clepsidra s-a scufundat până la prima bulă! Strigă Narcis, arătând cu degetul spre totem.

- Da, asta voiam să-ți spun și eu acum un minut, răspunse Rufio cu calm, cercetând palidul astru.

- Se zice că Elnur a murit la răsăritul lunii, noaptea trecută, spuse Lyan ca pentru sine.

Rufio încuviință.

- S-a înfuriat Decaforus, avertiza Narcis, cu zâmbetu-i malițios.

IULIE 2008

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!