poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 950 .



Începutul nu-i ușor
proză [ ]
Ucenicia unui jurnalist
Colecția: texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sanis ]

2008-02-15  |     | 



E grea munca de ziarist. Mi-am dat seama imediat după ce mi-am făcut intrarea la un cotidian nu tocmai de prima mân㠖 dar cu pretenții. Până spre seară mi-am cam dat seama, cu tot spirtul meu de auto-confidență, că nici nu am stofă de jurnalist. Dar să o iau de la început.

Deci, după zilele de început, când făceam mai ales cafeaua pentru colegi, dam o fugă după sanvișuri – chestii de-astea, importante -, Șefu m-a chemat la el și mi-a zis: „pe cai!” (sau așa ceva). Venise și pe ulița mea primăvara! – cum auzisem că zicea nu știu ce tătuc. Aveam să dovedesc că pila folosită la obținerea postului nu se chinuise degeaba, nici nu fusese impinsă fără rost. Îmi frecam încă mâinile bucuros, când Șefu mi-a zis: „Scrie și tu ceva de interes. Aduci la mine schița.”

Bun. Mă întorc la biroul meu și privesc superior la celelalte birouri, dar fără folos: erau goale. Colegii mei cu experiență erau „pe teren”... Deci, despre ce să scriu? Mă uit la știri: prăpăd! Nici o crimă, nici un adulter, nici o sinucidere. Nimeni nu a fost jefuit, nimeni nu a dat faliment (nu că în Românica ar fi prea mulți care dau faliment; afacerile, ca și oamenii, se descurcă de te și miri cum...) Ce mai, să îți faci harakiri doar pentru a avea un titlu de articol: ziarist sinucis în Redacție... Aha, m-am dumirit eu: de aceea mi-a dat tocmai azi „posibilitatea”. Că nu e nimic de scris! Mă întorc la Șefu cu periuța: „Șefu, eu sunt mic, tu fă-mă mare, eu sunt slab, tu fă-mă tare...” Zâmbește ștrengărește. „Invetează ceva, de aia ești ziarist!” Aha, cum de nu m-am gândit la asta?

Revin la birou și mă scobesc în nas vreo câteva minute (vreo 50-60...). Între timp, după ce pierd vremea răsfoind calendarul, îmi vine o idee și mă pun furios pe scris. Apoi mă duc victorios la Șefu. Uitase de mine... Se uită bănuitor la coala de hârtie, se apucă să citească... Deodată se înverzește: „Ce-i asta?” „Știți, articolul... Din imaginație...” „Bă, să nu faci pe prostu cu mine! Uite aici: „Șoseaua Kiseleff a fost inaugurată la 27 Septembrie 1847. Pornea din Capul Podului, cum se numea pe atunci Piața Victoriei, dintr-o minunată grădină vieneză care avea în mijlocul rondoului I un bazin metalic cu o fântână arteziană ce arunca apa într-un lac artificial. Mai târziu, pe locul havuzului, arhitectul Ion Mincu a construit vestitul Bufet. Grădina a dispărut, ca și bufetul. Mă întreb de ce și cum...” „Da, știți, rondul II era unde e Arcul de Triumf...” „Lasă poveștile! Cum a dispărut parcul?” „De unde să știu eu? Putem afla...” „Bă, tu vrei să dăm de dracu? Cui îi pasă că se fură parcuri, că dispar bufete? Mai ales, cine vrea să se vorbească de ele în presă? Vrei să mă trezesc cu telefoane de la Oameni Mari? De la miniștri, poate?!” „Păi, era în pașopt...” „Nu mă lua cu istorii. Ce-ți veni să te legi de parcuri dispărute? Altceva nu ai găsit să scrii?”

M-am întors amărât la biroul meu. Și eram destul de mândru de creația mea, deși aparținea mai bine de 80% calendarului... După nici o jumătate de oră, iată-mă-s în biroul Șefului. „Ia să vedem. Așa. „Remediu împotriva calviției”... Bă, tu ești pus să dai ziarul de râpă? Ce calviție, domnule?! Cine are calviție? Uite aici: „se va unge cu ulei de măsline și piper... de două ori pe zi”. Care va să zică să nu mai apară la tv, să stea ascuns cu uleiul și piperul în cap! Tu vrei să mă nenorocești!” „Știți, nu m-am gândit la cineva anume. Sunt atâția cu calviție, poate le folosește...” „Tu să taci!” M-am întors la birou, cu gustul amar al înfrângerii. Ehei, ce bine era de Hașek. El putea să inventeze hipopocauri ovipari care învățau să meargă pe bicicletă... El era Șefu. Nu striga nimeni la el... Eu nici măcar nu inventasem nimic!

A treia oară Șefu chiar s-a supărat. Acum nu uitase de mine, chiar aștepta curios cu ce mai apar. „Cugetări. Hm... „Nimic nu e Absolut, totul e relativ. Putem oare spune că Relativul e Absolut?” Bă, filosofule, astea le faci la o bere, nu pe banii ziarului. Și aici? „Omul sărac are o mulțime de visuri. Cel bogat, unul singur: cum să fie și mai bogat.” Băăă! Ce vrei să insinuezi? Te dai la Stăpânu? (așa e. Avem nu numai un Șef, ci și un Stăpân...) Băiețică, te rog eu frumos, nu mai inventa lucruri. Scrie și tu de cele auzite. Întreabă-ți colegii...” „Nu sunt.” „Ce s-a mai întâmplat în politică?” „Păi, cu numirea... Dar aia a fost ehei, de mult! Alaltăieri...” „Da, mă, vezi că se poate? Un comentariu despre o chestie care nu mai interesază pe nimeni. Așa te vreau!”
După ultima încercare m-a trimis acasă. Nu m-a dat afară, are mare respect față de pila mea. „Hăhăhă, zi așa... „În mape să ne trântim, sau în picioare nespălate să ne mirosim?” Hăhăhă. Dar asta ce mai e?! „A băgat bețe în procesul de primenire... S-a împotrivit luptei anticorupție... E percepută ca o apărătoare a status quo...” Bă, să nu umbli cu înjurături!” „Știți, e în latină...” „Să taci! Ce anticorupție, bă? Iar te iei de Stăpânul? Iar vrei să mă sune miniștri, parlamentarii? Du-te, băiețică, acasă. Bea o bere mai întâi, apoi culcă-te. Până mâine îți trece...”

Am băut chiar două beri. Era cam apoasă și am dat pe ea mai ceva ca pe un Gorsch. Cu șorțul, ospătarul precis curățase țeava de eșapament la BMW-ul parcat înapoia crâșmei... Să scriu despre astea? Cui îi pasă? Să scriu despre câinii de care a trebuit să fug, noroc că nu mi-am pierdut de tot suflul...? De apa călâie, de rahații de pe scări? Nu, nu mai e nimic interesant pe lume. Nu se mai înjunghie, nu mai sparg mașini...

Mi-a sărit somnul cât colo! La TV un ucigaș îmi (și ne) explica faptul că el nu e "serial killer", ci "random". "Natural born", desigur. Ăsta da jurnalist, mi-am spus plin de invidie. Face apel la inteligența noastră, a tinerei generații, să nu mai ucidem așa, fără pic de imaginație, ci să ne folosim artistic inspirația la fiecare act! Pe unul să-l gâtuim, altuia să-i tăiem gâtul, pe altul să-l dăm cu capul de pereți... Ei da, ai ce spune (și scrie) când ai experiență! Și ăștia? Vorbesc și ei dspre același subiect pentru care Șefu m-a trimis acasă - dar cât de diferit. Uite, acum îmi dau seama de marea greșeală la care ne îndemna ăla care ar trebui să-și ungă scăfârlia cu ulei de măsline și piper: rar găsești o persoană atât de impecabil pregătită, morală, civică, care poate deduce din doar două fraze cine e vinovatul și de ce...

Hotărât, trebuie să mă las de meseria asta. Mai bine îmi deschid și eu eu o crâșmă. Găsesc eu undeva un șorț murdar... Dar până dimneața mi-a venit inima la loc! Totul intrase în normal: crime, violuri, adultere, spargeri, trădări... Să tot fi jurnalist!

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!