Uneori vad lumea mai departe decat ar trebui
si nici chiar eu nu imi mai sunt aproape.
Stau in scaunul meu din varful lumii
si imi pare ca privesc viata din spatele
unei vitrine , ca nimeni nu ma vede.
Lumea sa invarte fara sa stie ca eu o privesc,
vorbele mor in urechi fara sa stie ca eu le aud,
sufletele zboara prin trupuri fara sa stie ca
eu le simt.Imi place , simt o voluptate calda
cand imi dau seama de lipsa mea din univers,
zambesc enrom ori de cate ori ma conving ca
sunt in siguranta in spatele geamului meu fumuriu
si din toti acesti oameni grabiti sa-si gaseasca
linistea , nimeni nu ma vede.
Si Doamne cum imi bate inima , cum ma dor ochii ,
cum imi cresc radacinile spaimelor din mine cand
nu mai sunt doar un spectator , cand ceilalti
imi vad trupul , cand gememtele
mele managaie urechile lor cleioase...
Mor din ce in ce mai mult azi.
Mor mai mult cu fiecare privire care ma vede
doar pe mine, cu fiecare atingere care
ma mangaie...
Mor cu fiecare voi care ma stie.