poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1821 .



Razboiul III
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Haddess ]

2005-10-31  |     | 



Ceea ce mai ramasese din armata lui Hido se afla in continuare pe campia Ararres, intr-o stare de totala tristete si plangere.
Hido se afla pe muntele sau privind departarea.
"Cata vreme ma aflu inca aici, acest teritoriu e inca al meu!" gandi el.
Se gandea la noua sa conditie si la razbunare.
Isi privi mainile arse si vru sa planga. Se opri insa si isi spuse ca de acum inainte nu va mai plange vreodata. Isi jura sa se razbune.
"Nu va ramane piatra pe piatra in Universul acesta ..." spusese el. Acum se gandea cum ar putea sa isi puna in aplicare spusele.
Era constient ca odata cu decaderea, o parte din puterile sale fusesera limitate.
"Inca pot zbura!" isi spuse el ca pentru a se incuraja, dar apoi isi spuse ca acesta era cel mai mic dintre lucrurile care i se puteau lua.
Incerca sa transceada timpul. Inchise ochii si incerca sa deschida ochii interiori. La inceput, totul era in ceata, neclar, franturi de timp fara nici o noima. Apoi franturile incepura sa se lege si Hido reusi sa obtina o imagine.
Isi vazu aroii in jurul oamenilor, dar mai mult nu reusi sa intrevada. Incerca sa il vada pe Asai, dar accesul ii era interzis.
"Va sa zica, asa!" isi spuse el. "Timpul meu are de acum o alta insemnatate! Foarte bine! Cata vreme exista, nu e totul pierdut!".
Deschise ochii si privi spre locul unde erau aroii si arhanghelii sai.
"Abia de acum incepe adevaratul razboi!".
Hido se grabi sa se intoarca pe campie in fruntea armatei.
- Uite-l, spuse Zobb facand un semn cu capul inspre forma care se vedea in zare plutind in vazduh.
- Foarte bine, facu Catana. Sa vina, il asteptam!
Hido atinse in cele din urma pamantul si incerca sa vorbeasca arhanghelilor:
- Reorganizati armata. Vreau sa le vorbesc aroilor!
Nici unul din arhangheli nu schita vreun gest.
- Am spus sa reorganizati armata! repeta Hido, dar si de aceasta data obtinu acelasi rezultat.
- Vi s-au astupat urechile? urla Hido. Am spus sa reorganizati armata!
Priviri reci ii erau aruncate din toate colturile.
- Ne-ai mintit! spuse incet Catana.
- Inceteaza cu prostiile si faceti ce v-am spus, tuna Hido.
Se asteptase la un astfel de moment, dar isi spusese ca trebuie sa fie ferm daca voia sa mai aibe o armata.
- Ne-ai mintit! accentua Catana facand un pas in fata.
Zobb, Bazar si inca alti cativa zeci de arhangheli i se alaturara.
- Ne-am pus sperantele in tine, iar tu ne-ai mintit!!
Hido hotari ca trebuie sa ramana stapan pe situatie.
- Am cazut, dar ne vom ridica! Razboiul de abia acum incepe! Organizati armata! Vreau sa le vorbesc aroilor.
- Nu mai exista nici o armata, spuse Zobb. Numesti asta armata? facu el intinzand un brat in directia masei plangacioase de aroi.
Hido se gasea in incurcatura. Aroii pareau a fi orice, numai luptatori nu. Moralul era inexistent, iar deasupra tuturor se ridica o lumina negricioasa.
- Strangeti-i! vreau sa le vorbesc! Nu avem timp de pierdut!
- Timp? facu Bazar. Avem tot timpul pana la Reconstructie, ce-o mai fi insemnand si asta ...
- Va ordon ..., incepu Hido dar nu apuca sa termine caci fu intrerupt de Catana:
- Ne ordoni?! In calitate de ... ce?
- De comandant suprem, Catana, iar iesirea ta o pun pe seama intristarii si supararii pe care o simtitm cu totii in clipele acestea.
- Pentru a fi comandant iti trebuie o armata pe care sa o comanzi, nu?
- Voi sunteti armata mea! facu Hido.
- Ne-ai minti! relua Catana. Ce armata isi urmeaza liderul spre distrugere? Ce armata urmeaza un mincinos?
- Ia seama Catana, e a doua oara cand intreci masura!
- Eu?! Eu intrec masura? se mira arhanghelul. Sa nu indraznesti sa imi spui ca intrec masura! Am crezut in tine si am cazut odata cu tine, asa ca sa nu imi spui ca intrec masura!!!!
- Si ce ai vrea sa fac de acum, Catana? Sa imi ling ranile si sa ma multumesc cu postura de invins? Pe legea mea, nu! Cata vreme respir, cata vreme sunt inca in viata, cata vreme am un ideal, nu!
- Ce ideal ai comandante? Razbunarea?
- De ce nu? intreba Hido. Voi nu vreti razbunare?
- Poate ca ne meritam soarta, facu Catana. Eu unul nu am sa mai lupt sub comnda ta!
Zicand aceasta, Catana isi arunca la pamant sabia si il privi pe Hido cu darzenie, in ochi.
Hido vru sa zica ceva, dar gestul lui Catana fu repetat de alti cateva zeci de arhangheli.
- Asadar, aici s-a ajuns! facu Hido. A reusit sa ne dezbine!
- Nu Asai! Tu insuti ai reusit! zise Catana. Am crezut in lumea noua despre ne-ai vorbit si pentru asta am cazut impreuna cu tine, dar razboiul s-a terminat, iar noi am pierdut.
Facu o pauza apoi reveni:
- Nu numai ca am pierdut razboiul, dar am pierdut orice sansa de a ne intoarce in Arra. Am fost mutilati, am devenit opusul a ce am fost inainte de razboi. Lasa-ne sa ne plangem durerea. Lasa-ne sa ne adunam si sa ne gasim fiecare locul nostru. Razboiul s-a terminat!
- Nu s-a terminat nimic! tuna Hido. Cata vreme nu am castigat, nu s-a terminat nici un razboi, iar actul vostru il pot considera drept tradare!
- N-ai decat, facu Catana. Esti singurul care mai crede in cauza de mai inainte!
Hido realiza ca situatia nu putea fi intoarsa. Catana avea dreptate, arhanghelii nu aveau sa i se alature in dorinta lui de razbunare.
- Prea bine, facu Hido. Plangeti! Eu n-am s-o fac, iar cand veti fi gata sa luati ce e de drept al vostru, vom porni din nou razboiul!

*** *** *** *** ***

Raphael isi privea pentru a suta oara chipul mutilat oglinda ghetii.
La inceput isi spusese ca Hido avea dreptate sa ceara razbunarea, dar in cursul secolelor devenise inchis si intreaga sa ura se indrepta acum spre Hido.
"Am crezut in el si l-am aparat cand ceilalti s-au opus lui! Mai bine ar fi fost sa ma alatur lor! Uite ce s-a ales din mine! Uite ce am ajuns sa fiu! Unde e, comandante, lumea noua despre care ne vorbeai? Unde e ambrozia victoriei cu iluzia careia ne-ai imbatat simturile?"
Ceea ce il durea insa si mai mult era resemnarea de care dadea acum dovada Hido.
"Unde iti e, comandante, hotararea de mai inainte? Ne-ai atras intr-un razboi pe care nu vom avea vreodata sansa de a-l castiga, iar acum, ca am pierdut, te-ai lasat la fund asemeni arhanghelilor care unelteau pe la spatele tau?"
- Acesta nu sunt eu! isi spuse privind in continuare imaginea hada din oglinda.
Isi apleca usor capul spre dreapta si spuse:
- Sau poate ca sunt! Poate ca eul vechi a disparut, lasand loc acestuia!
Lovi cu putere gheata si zise:
- Daca tu nu vei lupta pentru tine, nimeni altul nu o va face! Ai asteptat destul!
Zicand acestea se ridica punand la cale razboiul.
"Trebuie sa ii vorbesc!" zise el si se indrepta spre muntele lui Hido.
Ajunse si, dupa cum se asteptase, il gasi pe Hido privind departarea.
- Raphael, facu Hido simtindu-i prezenta. Ce bucurie sa te vad!
- Bucurie, comandante? intreba Raphael. Am uitat ce este aceea bucurie.
- Si totusi, facu Hido, faptul ca te vad, imi alina suferinta.
- Comandante, facu Raphael, a venit timpul sa luptam, sa luam ce e de drept al nostru, dupa cum spuneai.
- Crezi ca ceilalti arhangheli se vor alatura noua? intreba Hido.
- Nu ma intereseaza, comandante! Daca insuti ai refuza razboiul, eu l-as incepe singur!
- Raphael, zise Hido, de unde atata indarjire?
Arhanghelului nu ii venea sa creada ca auzea asemenea vorbe venind de la Hido.
- Din suferinta si durerea pe care le simt de sute de ani! tuna el. Din vise pierdute si sperante tradate. Din uitarea frumusetii si a binelui. Din moartea mai grea decat inexistenta.
- Arhanghelii nu ni s-ar alatura niciodata! zise Hido. Stiu prea bine asta.
- Ti-a pierit dorinta razbunarii? intreba Raphael.
- Crezi ca ar putea sa dispara vreodata? Crezi ca am sa pot vreodata sta linistit gandindu-ma ca am cazut si caindu-ma pentru ceva ce nu simt ca trebuie sa ma caiesc? Crezi ca am uitat durerea si umilinta?
Raphael zambi si lumini se apinsera in ochii sai, vazand in ochii comandantului lumina razbunarii.
- Acesta-i Hido cel pe care il stiam eu, facu el.
- Si totusi, zise Hido, inca nu a venit timpul pentru razbunare.
- Cum?! facu Raphael. Inca nu a venit timpul?! Cat va trebui sa mai asteptam? Eternitatea?!!!
- Nu trebuie sa ne grabim, Raphael. Riscam sa pierdem a doua oara!
Raphael lasa bratele in jos si spuse incet, abia auzit:
- Daca tu nu lupti, eu voi lupta. Pentru mine clipa razbunarii a sosit de mult!
Cum Hido tacea, Raphael isi spuse ca din comandant nu ramasese decat o umbra.
- Prea bine, zise el. Ramai aici, cu valurile si cu departarea ta, suferind, lingandu-ti ranile. Ma vei gasi in Arra! Stapan!
Zicand aceasta pleca, lasandu-l pe Hido singur.
"Cat e de pornit si de necopt Raphael" isi spuse Hido. "Probabil singuratatea si durerea l-au facut sa isi piarda complet ratiunea!".
Mai tarziu cu o clipa Hido isi spuse ca poate totusi Raphael avea dreptate, ca poate clipa razbunarii a venit. Se intreba apoi ce ar putea face, cata vreme accesul direct in dimensiunea Arrei ii era interzis.
"Vom astepta!" isi spuse el, "iar in final se va ivi ocazia razbunarii!"

Hido se gandea la situatia lui Raphael. Nu era de acord cu el din cauza ca niciodata nu vazuse in oameni modalitatea de a se razbuna, dimpotriva, ii iubea, ii iubise dintotdeauna. Pe de alta parte, il adimra pe Raphael pentru ca descoperise aceasta bresa prin care putea lovi in Divinitate. Nu erau ei, oamenii, creatia cea mai din urma, cea mai indragita?
In plus, nu era de acord cu modalitatea in care alesese Raphael sa isi incerce razbunarea. Daca oamenii erau pur si simplu batjocoriti, da, si Divinitatea se simtea lovita, dar la o adica, oamenii puteau fi distrusi si recladiti. Nu asta era solutia.
Zarise totusi o posibilitate. Era cu bataie lunga, dar avea tot timpul la dispozitie. Asa cum trecusera mii de ani de la Marele Razboi, puteau trece inca alte mii in care sa astepte pentru a culege roadele razbunarii. Merita din plin!
Bazar il intrerupse din gandurile de mai inainte:
- Doamne, arhanghelii te asteapta!
- Doamne?!, facu Hido, Doamne?! Pana mai ieri uitaserati complet de existenta mea, iar acum imi spui "Doamne"?!
- Cu totii gresim, ingaima Bazar. Se intampla oricui.
- Intr-adevar, zise Hido, dar stim cu totii, si eu si voi ca nu veti mai avea aceeasi incredere in mine dupa cum nici eu nu voi mai avea incredere in cei ce m-au tradat.
Bazar nu zise nimic. Privea doar in pamant, fara a scoate vreun sunet.
- Prea bine, zise Hido, sa mergem.
In timpul care trecuse de la sfarsitul Marelui Razboi si pana acum, arhanghelii cazuti isi cautasera fiecare locul si fiecare isi cautase razbunarea, in felul sau. Ajunsesera insa la concluzia ca singur, nimeni nu va reusi sa obtina ceva. Astfel, incepusera sa se regrupeze, incat acum erau cu totii stransi in Marele Consiliu Al Razbunarii Eterne.
Consiliul era condus de Catana, care in curgerea timpului devenise cel putin la fel de indarjit si dornic de razbunare pe cum se aratase Hido in clipele imediat urmatoare infrangerii. Cu toate acestea, Consiliul era lipsit de viziune, era limitat si in scurt timp, arhanghelii recunoscusera ca aveau nevoie de un alt fel de leader. Nu voisera sa recunoasca la inceput, dar pe masura ce timpul trecea si actiunile lor se dovedeau a fi fara sorti de izbanda, fiecare incepuse sa se gandeasca la Hido. In ultimul timp, se discuta deschis despre readucerea lui Hido la comanda.
Fusesera si pareri conform carora Raphael ar fi trebuit numit conducator, dar in scurt timp isi dadusera seama ca Raphael era limitat, poate mai limitat decat oricare din ei, din cauza dorintei de razbunare. Desigur, cu totii o doreau, dar Raphael pierduse orice simt al ratiunii. Sa lovesti in oameni nu era solutia.
Astfel, Hido se indrepta acum impreuna cu Bazar spre locul unde Consiliul isi ducea activitatea.
Bazar deschise usa incaperii, iar Hido pasi primul. Arhanghelii erau asezati de o parte si de a alta a unei mese lungi, peste care se asezase o fata de masa de culoare rosie.
Cand il vazura, cu totii se ridicara in picioare.
- Doamne, ti-am pregatit locul, spuse Bazar si ii indica lui Hido scaunul din capul mesei.
Hido se indrepta incet, fara a zice ceva spre locul indicat de Bazar. Ajunse acolo si in picioare fiind se uita o clipa peste toti cei aflati in incapere, apoi se aseza.
Arhanghelii asteptau inca in picioare.
Hido zambi si isi aduse aminte de ceea ce-i spusese lui Asai cu foarte mult timp in urma in Catedrala Vestirii din Arra: "De dragul aparentelor!".
Zambi inca o data, descoperindu-si si jumatatea de maxilar care in mod normal era acoperita si le facu semn arhanghelilor sa se aseze.
- Nu v-ati schimbat deloc, glumi Hido. Sunteti la fel de urati ca in clipa in care ne-am desparit pe campia Ararres, dar sa spun cinstit, nici eu nu m-am schimbat. "Frumusetea vine din interior", nu, Catana?
- Doamne, nu ne-am adunat aici pentru a vorbi despre frumusete, ii raspunse acesta.
- Desigur! Voiam doar sa glumesc un pic inainte de a trece la lucrurile serioase.
- Doamne, relua arhanghelul, nu e timp pentru glume!
- Catana, Catana, facu Hido, fluturand mana stanga, pe jumatate descoperita, prin aer. Nu tu spuneai ca avem eternitatea?
- Unele lucruri se mai schimba, Doamne!
- Iar altele, nu! raspunse sec Hido.
Tonul sau ii facu pe arhangheli sa isi tina respiratia asteptand sa auda continuarea.
- Crezi ca am uitat cum m-ati tradat in urma cu milenii pe campia Ararres? Crezi ca nu stiu ca increderea voastra in mine este practic inexistenta?
Facu o pauza, iar apoi continua calm:
- Aceasta noua alianta nu va ma fi una bazata pe incredere si loialitate ci una bazata pe interes. Cine va indrazni sa pretinda altfel nu are ce cauta aici!
Urma o alta pauza, in care arhanghelii recunoscura fiecare in sinea lui ca Hido avea dreptate.
- Imi spuneti "Doamne", dar nu vedeti in mine un domn. Si totusi, domn sunt ... Am vrut sa domnesc peste lumina, dar am ajuns un domn al intunericului, al raului, care in parenteza fiind spus, chiar imi place, imi ofera o oarecare senzatie de amuzament in noaptea mea de plictiseala. Sunt, dar, un domn, iar voi va trebui sa ma recunoasteti ca atare.
Arhanghelii incepura sa susoteasca intre ei, iar Hido ii lasa o vreme.
- Altfel, nu aveti decat sa va tineti Consiliul fara mine!
Arhanghelii erau de-a dreptul revoltati.
- Vom ajunge sa constatam ca am luptat pentru ideea libertatii iar in final am ajuns robii celui care ne-a inflacarat? intreba unul.
Hido incepu sa rada usor:
- Da ... asa se pare ... Tragic, nu?
Scimba apoi tonul, devenind foarte serios si grav:
- Aveti nevoie de mine! Stiti cu totii asta, altfel nu as fi aici!
Un alt val de soapte umplu sala.
- Nu esti singurul, spuse Zobb. Mai este si Raphael!
- Raphael? intreba Hido si apoi incepu sa rada. Raphael e un nebun! Singuratatea si durerea i-au luat mintile, asa cum cred ca si multora de aici li s-a intamplat, dar ma rog, vorbeam de Raphael ...
Schimba iarasi tonul redevenind serios:
- Raphael e orice, numai un vizionar nu! Alegeti-l in fruntea Consiliului si va garantez ca in scurt timp veti veni iarasi la mine. Numai ca atunci, o parte din libertatea pe care, in marea mea compasiune, sunt dispus sa v-o permit acum, va disparea.
Arhanghelii se aratara din nou nemultumiti, iar Hido se distra de-a dreptul vazandu-le ractiile.
"Cat de importanti se cred, dar cat de mici si lipsiti de importanta sunt fiecare!".
Catana se ridica in picioare, facandu-le celorlalti semn sa taca.
- Ne-am adunat aici nu pentru ca nu am fi avut altceva de facut ci pentru a reannoi alianta cu Hido.
Acesta din urma intreba:
- Daca imi amintesc eu bine, tu erai cel mai putin dispus sa continui aceasta alianta, Catana. Nu tu ai fost primul care a aruncat sabia? Nu tu ai fost cel pe care l-au urmat si altii?
- Tot eu am fost primul care a recunoscut ca avem nevoie de tine, la fel cum si tu ai nevoie de noi. Separati nu vom putea obtine niciodata ceva.
- Prin urmare admiti ca aceasta noua alianta nu poate fi ca prima?
- Absolut, iar pentru asta sunt dispus sa iti accept termenii nu din iubire ci din necesitate!
- Minunat! facu Hido. Genul acesta de sinceritate este exact ceea ce ne trebuie! Dureros de sincer!
- Arhanghelii sunt cu totii de aceeasi parere cu mine, chiar daca acum iti par putin sovaielnici. Le-am spus de la inceput ca alianta cu tine nu va insemna lumina pe care am pierdut-o cu totii. Dimpotriva!
Isi roti apoi privirile peste arhangheli si le spuse:
- Cei care nu va simtiti suficient de puternici incat sa acceptati conditiile conducatorului nostru sunt liberi sa plece.
In sala se asternu linistea. Nimeni nu schita macar un gest.
- De azi incolo, spuse Catana, Domnul Hido va fi conducatorul acestui Consiliu.
Hido ii privi pe toti lasand capetele in jos, in semn de supunere.
- Bun, zise el, acum ca ne-am reunit, trebuie sa stabilim clar niste reguli. Tradarea va fi pedepsita prin exterminare, iar cel ce hotaraste limitele tradarii sunt eu!
- Doamne, zise Catana, Consiliul are niste reguli la baza, poate ca nu ar strica sa le auzi.
- Reguli? La ce bun sa le aud, vechiul meu prieten si dusman, cata vreme incepand de azi nu se va mai aplica nici una?
Un nou val de nemultumire umplu sala.
- Cui nu ii convine este liber sa plece acum, zise Hido. Mai tarziu se va considera tradare!
Linistea se asternu din nou treptat.
- Cum ne vom duce atunci activitatea? intreba Bazar.
- Legea va fi legea Domnului, raspunse Catana in locul noului sau domn.
- Dar atunci, ce rost va mai avea Consiliul? intreba un altul.
- Ab-so-lut nici u-nul, raspunse Hido razand, silabisindu-si raspunsul.
- Dictatura? E revoltator! se gasira cativa sa protesteze.
- E singura cale! le raspunse Hido.
- Nu am renuntat la lumina pentru a-mi petrece eternitatea in intuneric si in plus ca sclav, se auzi un arhanghel.
Hido isi impreuna mainile intr-un gest ce aducea a aplauze si raspunse cat se putea de senin:
- Acestia sunt termenii mei, iar cat ii priveste pe ai vostrii, putin imi pasa!
- Doamne, zise Catana, vor vedea si ei in curand ca aceasta este singura cale si te vor accepta ca domn.
Arhanghelii incepusera sa ii arunce priviri reci lui Hido.
Acesta zambea, multumit ca produsese reactia pe care si-o dorise.
"Iar acum, isi spuse el, vor pleca din nou capul si vor accepta dictatura ca si cand ar fi fost propunerea lor".
Agitatia mai dura cateva clipe, dar in final cu totii acceptara conditiile noului conducator.











.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!