poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2189 .



Razboiul I
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
Inceputul

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Haddess ]

2005-10-12  |     | 



- S-a luminat, spuse Asai.
- Intr-adevar, ii raspunse Aheb, si in curand se va instaura iarasi linistea. Inca o zi, inca o perioada de pace, dupa care va urma inca o noapte, inca un atac al lui Hido, inca o rabufnire a urii si a intunericului.
- A cata?, intreba retoric Asai. Nici nu mai stiu cand a inceput razboiul asta. Si nimeni nu stie cat va mai dura.
- Nici chiar El?, intreba Aheb ridicand o spranceana si scuturandu-si aripa dreapta usor.
- Pentru El, toate sunt fara mister. Fireste ca stie, cum stie si de discutia dintre noi de acum.
- De ce nu Il intrebi?
- Pentru ca nu ne-ar ajuta cu nimic raspunsul. Si in plus, ma indoiesc ca imi va raspunde. Nu intelegi Aheb, ca acest razboi este o incercare pentru toti. Din el se va naste viata si va dura atat cat va trebui sa dureze.
- Uneori am indoieli, Asai. Uneori ma intreb daca nu cumva Hido a avut dreptate, dar apoi imi spun ca suntem de partea buna, ca noi suntem "baieti buni".
Asai rase usor:
- Nu exista "baieti buni" si "baieti "rai"! Suntem cu totii doar pioni, fiecare din noi avand rolul sau bine determinat.
- Atunci inseamna ca Hido avea dreptate?
- Da, dar asta nu ii justifica decaderea. Mandria l-a facut sa se creada altceva decat ceea ce este. Realitatea despre care iti spuneam inainte l-a facut sa se revolte. In fond, nici nu trebuie sa cautam o justificare a decaderii lui. Ceea ce trebuia sa se intample, s-a intamplat!
- Cred ca te bucuri ca nu esti in locul lui desi ai fi putut foarte bine sa fii, nu?
Asai il privi cu compasiune pe Aheb si ii raspunse:
- Te poti bucura de pierderea unui frate?
Aheb recunoscu in glasul lui Asai durerea de dincolo de cuvinte.
- Fireste ca nu! Eu nu am intelepciunea ta, Asai, eu sunt doar un Arhanghel. Iarta-mi intrebarea!
Asai privea in zare cum ultimii soldati ai lui Hido se retrageau urmand noaptea care acum se destrama, undeva departe.
Isi aminti apoi de caderea lui Hido.
Trase cu putere aer in piept si spuse, scuturandu-si praful de pe vesmintele albe de comandant suprem.
- Eram inca in Arra, impreuna cu Hido cand am avut revelatia Reconstructiei. Pentru Hido era insa prea tarziu. Acela a fost totusi momentul in care revolta lui nu a mai putu fi oprita.
- Am auzit multe variante ale momentului, spuse Aheb, dar nu stiu ce sa cred din ceea ce am auzit.
Asai sesiza rugamintea din glasul lui Aheb si incepu sa povesteasca:
- Eram in a sasea zi a saptamanii, chiar dupa crearea omului. Hido ii indragise deja si incepuse sa ii priveasca drept slujitorii sai.
- Se amestecasera deja semintiile oamenilor cu cele ale aroilor?
- Da, cu putin timp inainte, iar Hido se indepartase deja de lumina.
Discutia le fu intrerupta de Arhanghelul Micaeil care venea sa raporteze despre situatia frontului:
- Comandante Aheb, ultimele hoarde ale aroilor cazuti s-au retras dincolo de linia orizontului.
- Prea bine, Micaeil, raspunse Asai in locul lui Aheb. Sa fie pace!
- Intru cele sfinte, raspunse Micaeil si isi lua zborul disparand undeva sub piscul pe care se aflau cei doi.
Asai isi amintea totul ca si cand s-ar fi intamplat ieri.

Erau amandoi in sala mare, strajuita de leii sfinti, din ale caror coame ieseau flacari.
- Pentru ce crezi ca am fost chemati?, intreba Hido.
- Stii prea bine pentru ce, raspunse Asai, incercand sa isi ascunda regretul si teama pe care le simtea. Nu pentru sine, ci pentru Hido.
Acesta din urma zambi si spuse:
- Aparentele ... Trebuie sa le pastram, nu?
Apoi gandi: "Poate ca nu l-am apreciat cum trebuie pe Asai. Daca se va ajunge la razboi, va fi un adversar pe cinste. Dar asta e bine! Va face ca jocul sa fie mai interesant. M-as plictisi in cazul unui razboi scurt, fara adversar!"
Stia foarte bine ca nu se putea pune problema unui razboi scurt, in cazul in care s-ar fi ajuns la asa ceva. Nu era adeptul razboiului, dar daca nu era o alta varianta, nu il excludea. Spera totusi ca nu va fi nevoie sa se ajunga aici.
"Ma amagesc singur, isi spusese, caci stiu ca Vocea nu va renunta. Isi va arunca in lupta toate legiunile de aroi conduse de Arhanghelii care I-au ramas alaturi... bieti slujitori orbi, catei ascultatori, indeplinind ordine pe care nu au cutezanta de a incerca sa le inteleaga. Eu ma opun Legii, pentru ca o gasesc nedreapta, imperfecta. Iar in locul ei voi crea ... lipsa legii, evolutia haotica, adevarata selectie naturala. Fiecare va avea legea lui, iar legea cea mai puternica va invinge. Va fi o adevarata revelatie pentru universurile automate si legate inca la ochi. Pana atunci insa, va trebui sa pastram ... aparentele!"
Zambi si isi aranja centura aurie pe care o purta in jurul braului. Camasa alba, lunga ii acopera picioarele pana la jumatatea coapsei.
- Sunteti asteptati, le spuse aroiul vestirii.
Hido ii facu semn lui Asai sa intre primul:
- Te rog, ii spuse. Esti intaiul, asa ca ... de dragul aparentelor ...
Asai zambi, dar zambetul nu era unul de bucurie.
Erau pentru a doua oara in incaperea Vestirii. Prima fusese cu eoni in urma, iar atunci cei doi fusesera unul. Desi amandoi isi aminteau detaliile salii, nu isi puteau aminti nicicum unul de celalalt sau ce le spusese Vocea atunci. Isi aminteau insa durerea pe care o simtisera crescandu-le aripi.
- Amintiri frumoase, nu?, intreba Hido razand.
- Intr-adevar, atunci eram curati!
Hido simti aluzia din glasul lui Asai si zambi din nou:
- E o diferenta intre a fi curat si a fi orb!
In asteptarea Vocii, Hido se inalta pana la unul din balcoanele catedralei.
- Esti ca un copil rasfatat, ii spuse Asai. Stii bine ca nu ai voie sa zbori in catedrala Vestirii si totusi o faci cu nonsalanta.
- Voiam doar sa vad ce se afla aici, raspunse Hido zambind si reveni langa Asai.
Statu o clipa langa acesta si apoi zise mai mult ca pentru sine:
- ... da, da, da ...legi si legi si iarasi legi, dar ... de dragul aparentelor, trebuiesc respectate ... inca.
Asai se prefacu a nu fi auzit aceasta ultima remarca a lui Hido si spera ca nici Vocea sa nu il fi auzit, desi stia ca acest lucru era cu neputinta oriunde, cu atat mai mult aici, in casa Lui.
- Amandoi sunteti copii, se auzi Vocea.
Atat Asai cat si Hido pusera un genunchi jos si isi plecare aripile.
- De dragul aparentelor ..., zise Vocea.
Hido nu indrazni sa zica ceva. Chiar si el tremura in prezenta Vocii.
"E normal, isi spuse, sunt parte din El. E Parintele meu si de El ma va lega totdeauna ceva aparte!".
- Ridicati-va!, le spuse Vocea. Sunteti in Casa Mea!
Asai se ridica primul, in timp ce Hido inca ramasese ingenunchiat.
"De dragul aparentelor!", gandi Asai.
- Ridica-te Hido!, se auzi Vocea din nou. Nu e nevoie de exces de iubire!
Acesta se ridica si intreba foarte pios:
- Crezi ca nu Te iubesc? Din totdeauna Te-am iubit! Poate mai mult decat oricine altcineva, iar acum Te iubesc cum nimeni nu ar putea sa o faca vreodata. Am vazut lucruri pe care altii nu au cutezat sa le vada. Lucruri create de Tine, care Te lauda prin frumusetea cu care le-ai creat. Cei care inca nu vor sa le vada Te iubesc orbeste, asa cum si eu odata Te-am iubit orbeste, dar acum? Acum Te iubesc insutit pentru tot ce ai creat.
Facu o pauza si continua:
- Chiar daca nu sunt de acord cu patura pe care ai tras-o peste ochii tuturor, asta nu inseamna ca nu Te iubesc! O, Te iubesc, Parinte iar iubirea asta aproape ca ma arde.
- Legea a fost clara, Hido: nici unul din voi nu trebuia sa intervina in existenta oamenilor.
- Le-am dat 'VIATA', Parinte...
- Le-ai distrus frumusetea!
- Frumusetea lor combinata cu frumusetea aroilor au creat o frumusete aparte, raspunse Hido.
- Vor trebui distrusi!
- Cum, Doamne, ai sa distrugi ceea ce Insuti ai creat?, intreba Hido.
- Nu Eu i-am creat, Hido, ci aroii tai si din cate am vazut, chiar tu insuti!
- Parinte, nu am fi putut crea nimic, daca Tu nu ai fi lasat loc in care noi sa putem crea, iar oamenii-aroi sunt parte din creatie. Nu am facut altceva decat sa Iti indeplinim Voia, sa Iti completam opera.
Asai tacuse pana atunci, dar auzind ce spunea Hido, se grabi sa ii sara in ajutor, inainte de a fi prea tarziu:
- Nu cauta, Doamne la spusele lui. Oamenii-aroi vor fi distrusi. Eu insumi ma voi ingriji de aceasta!
- Cand voi avea nevoie de ajutorul tau, am sa ti-l cer, spuse Hido printre dinti.
- Te condamni singur, ii raspunse Asai in acelasi fel. Inceteaza pana nu e prea tarziu.
- Intotdeauna ai fost mai intelept, Asai, spuse Vocea, dar in privinta oamenilor-aroi, nu avem ce discuta. Hotararea a fot luata si va fi indeplinita. Cu sau fara voia lui Hido.
- Prea bine, spuse Hido. Daca acesta este pretul pe care trebuie sa il platim, fie!
- Pret pentru ce?, intreba Vocea.
- Pentru libertatea celorlalti, raspunse Hido.
- Ce libertate?
- Doamne, acum ca am vazut mai multe decat vede Asai, sunt convins ca asta iti e Voia. Universurile abia asteapta sa le dezlegi ochii si sa le oferi libertatea evolutiei proprii.
- Ceea ce ai vazut, Hido, nu este Calea, ci Pericolul, modul in care se va restrange TOTUL din nou in Mine cand timpul le va fi venit.
- Dar este absurd, Doamne! E atata frumusete, atata energie si libertate ... Este imposibil sa le refuzi tuturor aceste lucruri. Nu pot sa cred asa ceva.
- Am zis!
Hido stranse din dinti, in incercarea sa de a se abtine. In final spuse doar:
- Prea bine Doamne!
"Inca nu a pierit intreaga intelepciune din el!", gandi Asai.
- Stii unde se va ajunge in cazul in care vei nesocoti in continuare Legea, nu?, intreba Vocea.
- La razboi, dar razboiul nu e necesar. Legea poate fi schimbata.
Asai inmarmuri. Nu ii venea sa creada ca auzise asa ceva iesind din gura lui Hido.
- Asta crezi?, intreba Vocea din nou.
- Da!
- Atunci esti pierdut!
- O, Doamne, NU! Abia m-am regasit!, spuse Hido zambind. Abia acum incep sa Te descopar cu adevarat.
- Ceea ce crezi, nu are importanta, dar ... te inseli Hido.
- Cum m-as putea insela cand am vazut lumile inflorind? Cum m-as putea insela cand asta este SINGURA cale?
- Ceea ce tu ai vazut Hido, a fost ceea ce ai vrut sa vezi, ii raspunse Asai. Mandria te-a orbit si ti-a aratat himere ce nu se vor implini vre-o data. Te-a pierdut.

Aheb isi potrivi sabia in teaca de la brau si isi aranja camasa alba cu umeri rosii pe care o purta in calitate de Arhanghel comandant.
- Si asa a inceput totul!, zise el.
- ... si asa a inceput totul!, intari Asai.

"Am sa recladesc universurile. Am sa le dau o noua forma, un nou sens, singurul, dar pana atunci mai este inca timp. Va trebui sa imi asigur adeptii, sa imi pregatesc armata in cazul in care se va ajunge la razboi. Nu va fi usor, dar deja sunt printre Arhangheli unii care cu usurinta ar putea fi treziti. Ca sa nu mai vorbesc de aroii care deja au cunoscut frumusetea oamenilor."
- Am sa incerc sa nu te las sa cazi, zise Asai.
Hido zambi si isi scutura pletele aurii a dezaprobare.
- Sa cad?! In final vei vedea si tu ca aceasta este singura cale.
- Inca nu e prea tarziu, Hido. Inca poti sa te intorci.
- Sa ma intorc? La ce? La obedienta orbeasca de dinainte? La regulile pe care nu cutezi inca sa le contesti?
- Hido, nu am fost creati pentru asta! Nu am fost creati pentru distrugere, ci pentru pace si iubire.
- Despre ce distrugere vorbesti Asai? Ce am distrus eu pana acum?
- Pe tine, Hido si risti sa ii distrugi si pe altii. Gandim cu acelasi gand dintotdeauna. Stiu despre revolta pe care esti pe cale sa o produci. Stiu de planurile tale de a atrage de partea ta Arhangheli si legiuni de aroi. Daca vei cadea, si vei cadea in cazul unui razboi, ii vei trage si pe ei dupa tine.
- Inca nu e razboi. Si poate nici nu va fi.
- Daca vei continua pe calea aceasta, va fi cu siguranta.
- Atunci sa fie!
- Vei pierde! Stii asta, nu?
- De unde stii?
- Nimic nu poate transcede Vocea! Nimic nu este fara voia Lui! Nimic nu poate fi IN AFARA Lui!
- Cunosc foarte bine "Slava Vocii", Asai, dar ce este "Slava Vocii", daca nu inca o modalitate de manipulare. Ni se spune ca este infailibil pentru a exclude incercarile de transcedere, dar oare chiar asa stau lucrurile Asai? La fel ni s-a spus despre oameni: "Cel ce va cuteza sa ii atinga, va infrunta eternitatea singur!" si totusi, iata-ma aici, cu tine, in Arra, Asai!
- Exact asta are sa se intample Hido. Tu le-ai deschis oamenilor ochii, i-ai facut sa muste din marul ispitei, dar, bietule, nu intelegi ca oamenii au fost ispita ta? Au fost marul din care insuti ai muscat, fara ca cineva sa te fi indemnat spre aceasta! Renunta la ei! Renunta la iluzia pe care oamenii o reprezinta, Hido, pana nu e prea tarziu!
- Hai doar o data cu mine pe Pamant Asai! Sa le privesti in suflete prin ochii atat de curati, de inocenti! Daca atunci imi ei spune ca nu am dreptate, inseamna ca esti mult prea orb, prea legat ca sa intelegi vreodata ceea ce spun eu!
- Am fost, Hido! Am fost impreuna, dar numai tu ai vrut sa vezi himera din ei.
- si, in plus, zise Hido, nu sunt doar oamenii!
Privirea i se tulburase si privea ndeva dincolo de al treizeci si optulea univers din galaxia Stancii, cel mai indepartat punct pe care il putea zari din locul in care se aflau.
- Mai sunt si regulile. In primul rand ele.
Facu o pauza apoi continua:
- Am fost creati sa fim liberi, nu?
- Intocmai! Pentru ce acum vrei sa te inchizi singur?
- Numesti asta libertate?
- Te minti cu iluzia libertatii tale cea noua, Hido. Aceasta nu e libertate!!! E mandrie si dorinta de putere! Puterea nu inseamna libertate.
- Atunci ramai slab si "liber", Asai. Eu nu o voi face! Dimpotriva!
- Hido, ce intelegi prin libertate?
- Ar fi trebuit sa ma intrebi asta cu mult timp in urma, inainte de a incepe aceasta discutie, Asai. Dar nici acum nu e prea tarziu.
Facu un gest cu mana dreapta si in palma ii aparura cativa oameni. Acestia pareau fericiti, ducandu-si existenta lor de numai cateva clipe in palma sa.
- Sunt ei liberi?, intreba Hido.
- Sunt fericiti, raspunse Asai. Sunt asa cum au fost creati sa fie.
- Dar sunt ei liberi? reveni Hido, accentuand intrebarea.
- Desigur! In dimensiunea lor sunt atat de liberi pe cat pot fi!
- Exact!, zambi Hido. Briliant spus, Asai: "atat de liberi pe cat pot fi!".
- Nu inteleg!
- Libertatea lor este o libertate controlata, o nonlibertate. Daca acestor oameni li s-ar deschide ochii, fricirea lor ar disparea dintr-o data, pentru ca ar vedea ca sunt ingraditi in sistemul lor, parte dintr-un sistem mai larg, in care nu vor putea accede vre-o data din cauza limitarilor care li s-au impus.
Hido stranse palmele si oamenii disparura.
- Ce libertate au ei, Asai? Si cu ce te deosebesti tu de ei?
Asai tacu pret de cateva clipe gandindu-se la cat de mult se abatuse Hido de la matricea initiala.
- Eu, continua Hido, eu am deschis ochii si spre deosebire de amaratii de mai inainte, am posibilitatea de a schimba ceva. Eu nu am restrictiile lor. Si nici tu, Asai, nu le ai. Si tu poti fi liber! Putem recladi Universurile, sa le dam o noua fata, un nou sens.
- Ai crea HAOS, Hido, nimic mai mult. Dumnezei razboindu-se intre ei si atat!
- Exact! iar dintre ei, cu adevarat cel mai puternic va domni! Adevarata selectie, Asai!
- Esti nefericit Hido, nu?
- Cum as putea fi altfel cand vad nedreptatile din jur?
- Nefericirea ta se trage din dorintele pe care le ai, Hido!
Hido statu o clipa si apoi raspunse:
- Am crezut ca te-am facut sa intrevezi macar o parte din cale, Asai. Stiu foarte bine la ce te referi cand vorbesti de nefercirea mea: NEFERICIREA este rezultat al neamplinirii dorintelor, nu?
- Exact!
- Cu cat dorintele sunt mai mari, cu atat nefericirea e mai mare!
- Intocmai! Si atunci, pentru ce vrei sa infrunti eternitatea in NEFERICIRE?
- Ai omis un lucru, Asai! In cazul in care dorintele se implinesc, FERICIREA este netarmurita!
- Dar dorintele astea ale tale sunt absurde, Hido, si nu se vor implini niciodata! Nu intelegi asta?
- Iar o luam de la inceput? Iar ajungem la punctul in care trebuie sa iti dovedesc falsul din doctrina Vocii?
- Nu ai demonstrat nimic, Hido. Ai facut doar o pledoarie in propria-ti favoare. Fara nici un folos!
- Cateodata cred ca esti atat de aproape de adevar, iar apoi imi dau semana ca vei ramane pururi inchis in doctrina, Asai.
- Adevarul este relativ, Hido. Ceea ce pretinzi tu ca ar fi adevarat, pentru mine este doar pierzanie.
- La fel vad si eu lucrurile, Asai, dar exact in sensul opus.
- Atunci, imi e teama ca nu se mai poate face nimic...
Urma o pauza de cateva clipe, dar la fel de bine ar fi putut fi cateva secole.
Asai rupse tacerea:
- Daca va fi razboi va trebui sa ne infruntam, Hido.
- Si ne vom infrunta ... iar cel mai puternic va invinge, Asai.
- Frate contra frate?!
Hido sesiza durerea din glasul lui Asai si hotari sa mearga pe firul acesteia, sperand ca il va putea atrage pe Asai de partea sa:
- Nici acum nu sesizezi NEDREPTATEA?
Apoi schimba tonul si spuse calm, aproape soptit:
- Unde se va ajunge, Asai, daca fratele va lupta contra fratelui sau? Universurile vor pierde jumatate din cei mai buni ... Crede-ma ca NU vreau razboiul cu tine, Asai. Durerea pe care o simti acum este si durerea mea. Nu doar eu sunt fratele tau, Asai, ci si tu esti fratele meu.
- Atunci renunta, Hido, te implor! Fa sa nu se ajunga la razboi!
- Acelasi lucru ti-l cer si eu tie, Asai!
Glasul ii parea sincer, la fel cum durerea ii parea sincera.
Urmara alte clipe indelungi de tacere in care cei doi doar statura unul langa celalalt, cu aripile pliate, asezati pe marginea Arrei, cu picioarele atarnand deasupra Caii Lactee.
Fiecare din ei stia deja ca razboiul nu mai putea fi oprit. Se privira pentru o ultima data in ochi si plansera. Apoi se imbratisara stiind ca era ultima imbratisare pe care o vor mai cunoaste-o vreodata pana la Reconstructie.
- Fie ca sabiile noastre sa nu se intalneasca vreodata, spuse Hido.
- Cu bine, fratele meu geaman!
Asai era in Catedrala vestirii, gandindu-se la discutia de mai inainte cu Hido. Stia de acum ca nimic nu l-ar mai fi putut intoarce pe Hido.
- Te doare pierderea lui ..., se auzi Vocea.
- ... cum nu credeam ca poate fi durere mai mare, raspunse Asai. Doamne, pentru ce a trebuit sa cada? Te rog, spune-mi ca toate au un rost!
- Si tu te indoiesti, Asai?
- Stii bine ca nu, Doamne, numai ca nu inteleg cum durerea poate avea un rost, cum pierderea celor mai buni dintre noi poate avea un rost ...
- ... Pierdere, Asai?
- Da, Doamne, caci Hido e pierdut si asemeni lui, cei ce l-au urmat.
- Poti oare pierde ce nu ai?
Asai statu o clipa gandindu-se la intrebarea Vocii.
- Nu inteleg, Doamne!
- Asai, durerea iti impiedica judecata, dar incearca pentru o clipa sa o lasi de-o parte si ai sa vezi!
- Vrei sa spui, Doamne ca Hido a fost menit sa cada, ca acesta a fost scopul pe care i l-ai harazit inca de la creare?
- Nu, Asai! Nu Hido! Unul din voi!
Asai simti ca intreaga Arra se destrama si ii fugea de sub picioare.
- Unul din noi?
- Intocmai!
- Tot nu inteleg motivul pentru care caderea trebuia sa se produca, Doamne! Pentru ce era nevoie ca unul sa se piarda?
- Priveste universurile, Asai! Din ele lipseste miscarea. Sunt universuri moarte, Asai! Caderea lui Hido va asigura miscarea. Razboiul care se va purta va asigura scoaterea din echilibrul initial al acestor universuri si le va oferi un alt fel de echilibru. Unul creator, din care se va naste ... EVOLUTIA.
- Merita oare evolutia, Doamne, pierderea luminii din Hido?
- Nimic nu se pierde, Asai, pentru ca nimic nu se poate pierde.
- ... pentru ca totul e in Tine ..., remarca Asai. Oare cum de nu am inteles asta pana acum?
Catedrala i se paru dintr-o data inexistenta, cum totul isi pierdea sensul in clipa aceea: aroii, Arhanghelii, Hido, el insusi.
- ... nimic nu exista ..., ii scapa un gand.
- Nu in forma pe care ai cunoscut-o pana acum, se auzi Vocea.
Universurile incepura sa se roteasca in jurul sau. Catedrala Vestirii parea ca se prabuseste peste el. Arra isi pierduse cu totul insemnatatea si intr-un final se regasi ca NEFIIND.
- ... forme, incepu el un gand.
- ... care exprima esenta, continua Vocea.
- ... miliarde de forme, fara consistenta proprie dar in acelsi timp consistente prin esenta pe care o exprima.
"Oare Hido o fi inteles asta deja?", se intreba Asai. "Cu siguranta NU!", isi raspunse singur. "Daca ar fi inteles ACEST adevar, gandurile lui de putere nu si-ar mai fi gasit locul".
Isi plimba privirea peste peretii Catedralei si gandi:
"Acesti pereti nu exista!"
Vocea interceptase gandul lui Asai si ii raspunse:
- Exista pentru ca Eu exist.
- Noi suntem Tu?, intreba Asai.
- Voi sunteti Eu, iar Eu sunt si voi!
- Atunci, zise Asai, Reconstructia isi pierde sensul ...
- Ce stii tu despre Reconstructie, Asai?
- Totul se va intoarce in Tine si vei recladi totul!
- Care este scopul acestei Reconstructii?
- M-am intrebat adesea, dar scopul imi scapa, recunoscu Asai. Mi-am spus intotdeauna ca Voia Ta este peste puterea mea de a intelege si am luat-o ca atare.
- Indrazneste!
Asai facu un efort urias sa puna cap la cap toate informatiile pe care le primise, dar in final isi pleca aripile si ridica din umeri.
Vocea rase usor.
- Pulsez, Asai! Timpul dintre doua pulsiuni pentru voi este eternitatea, timpul dintre doua reconstructii, dar pentru mine este mai putin decat ceea ce numiti "secunda".
- Suntem un vis? Un vis de o secunda?
- Pentru Mine nu exista timpul, Asai. Eu sunt timpul. Sunteti secunde si eternitate.
"Am cazut si eu, asemeni lui Hido?", se intreba Asai. Isi aminti spusele Vocii: "unul din voi". "Asta inseamna ca pericolul pierderii luminii a fost acelasi pentru amandoi! Si la fel ca acum, in toate eternitatile dintre doua Reconstructii!"
- Doamne, de ce nu ne amintim Reconstructia?
- Pentru ca nu ati mai cadea, iar unul trebuie sa cada. Altfel nu ar mai exista miscarea, evolutia, nu ar mai exista frumusetea, manifestarea prin forme a esentei, iar esenta nu ar mai avea nici o noima. Ar fi esenta fara esenta, forma si atat, iar asta nu POATE fi. Daca ati avea amintirea eternitatii petrecute in lipsa luminii, de buna seama ca v-ati feri sa cadeti, dar asa, INTOTDEAUNA unul din voi cade, iar celalalt primeste ADEVARUL.
- Eu am cazut, Doamne?
- Ce importanta are, Asai?
- Intr-adevar ..., recunoscu acesta.
- Urmeaza razboiul, Asai! Pregateste-te pentru el!
- Razboiul etern, facu Asai.
- Minunatul si de nelipsitul razboi.
- Manifestarea Ta.
- Manifestarea Vietii.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!