poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 39 .



Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-10-07  |     | 



*45. Ultima zi în compania celor doi fraţi Kuny.

Colegii lor păreau morocănoşi.
- Ce-aţi întârziat atât de mult? se interesă Alex, dezvăluind motivul nemulţumirii de care dădeau dovadă.
Gândindu-se bine înainte de a vorbi, Lucian căută o scuză cât mai plauzibilă, dar negăsind una, în cele din urmă răspunse:
- Păi, Lia chiar dormea buştean când am ajuns acolo şi nu-mi rămâne decât să-ţi fiu recunoscător, Ly, că ai lăsat uşa deschisă, altfel ar fi trebuit să aştept mult şi bine la uşă, până binevoia Lia să se tre-zească şi să-mi deschidă.
- Eh, mi-a luat ceva timp până m-am dezmeticit şi m-am aranjat. Luci a fost destul de binevoitor şi m-a aşteptat, îi oferi Lia un mic ajutor, pentru a-l scoate din încurcătură.
- Exact, o aprobă el, acceptându-i ajutorul. Stela, ţi-ai găsit o cameră liberă unde să stai? schimbă el rapid subiectul.
- Da, în apropierea celei în care stau Ly şi Lia. E o cameră confortabilă. Nu-mi lipseşte nimic. Sunt mulţumită şi mă simt excelent.
- Sunt convins, surâse Lucian. Iar tu, Ly, ai ajuns cu bine înapoi seara trecută? A trebuit să-i conduci pe Alex şi Nis până la nava noastră.
- Nu-ţi face griji, Lucian. După cum vezi, m-am descurcat. De altfel, n-am fost singură. Mihai m-a însoţit până la „Pacifis”, unde şi-a ajutat colegii să descarce aparatura şi să o transporte în navă, apoi s-a întors cu mine în părculeţ, unde am „parcat” avionul. A insistat atât de mult să mă însoţească, încât nu m-am putut opune stăruinţelor lui.
- Foarte bine a făcut. N-ar fi fost frumos din partea lui să te fi lăsat singură, zâmbi Lucian, bine dispus, privind discret spre campion; acesta se şi îmbujorase, destul de vizibil (de fapt, chiar şi în acea dimineaţă, Ly şi Mihai se întâlniseră, de aceea Ly venise fără Lia, pe care o lăsase să doarmă).
- Dar tu? Cum a fost cu Sonya aseară? i se adresă Lia pe neaşteptate, atacând un alt subiect care fusese evitat până în acel moment şi care nu-i convenea comandantului; îşi întoarse privirea de pasăre de pradă spre domnişoara consilier.
- Cum ar fi putut să fie? răspunse el surprins; uitase complet de Sonya, dar îşi păstră starea de bună dispoziţie pe care o avusese când se trezise. Am condus-o până acasă. Îţi aminteşti? o întrebă el, privind-o insistent, referindu-se la serile de pe Terra, dinaintea plecării în misiune, în care el o condusese pe Lia până acasă la ea, de mai multe ori, de obicei, cu maşina directorului Institutului.
- Da, cum să nu? Îmi amintesc. N-aş fi putut uita. Tu, veşnicul cavaler... Mereu acelaşi, galant cu domnişoarele...
El sesiză de îndată nota ironică, răutăcioasă, din glasul ei, însă îşi păstră calmul şi buna dispoziţie.
- Se pare că nu sunt singurul... spuse el, privind către Mihai, cu subînţeles.
- Poate, cu deosebirea că Mihai nu este acel cavaler pe care-l reprezinţi tu, preciză Lia, referindu-se cu siguranţă la Don Juan.
- Ah, acel cavaler... spuse el gânditor. Nu-i nevoie să-mi aminteşti şi care anume; îmi dau şi singur seama. Nu ţi-ai schimbat încă părerea pe care o aveai despre mine în privinţa asta?
- Nu. Tu nu-mi dai voie să mi-o schimb, sublinie ea.
- De ce? Crezi că e ceva rău în faptul că am invitat-o pe Sonya să-şi petreacă seara împreună cu noi, apoi am condus-o acasă?
- Nu. În schimb, e o caracteristică a acelui cavaler, ca şi a ta!
- Eşti prea exigentă cu mine. Eu n-am fost aşa cu tine, la acordarea notelor, când ai dat testele, de fapt, când ţi-am dat testele, pentru a intra în acest echipaj.
- Nici n-ai fi avut ocazia să fii exigent. Rezolvările mele au fost foarte corecte. Comportamentul tău însă, începe să lase de dorit, să scârţâie serios. În felul ăsta, nici n-ai să reuşeşti vreodată să-mi schimbi impresia formată, deşi în ultimul timp parcă începusem, cât de cât, să mi-o schimb puţin.
- Da, ştiu; încă sunt indisciplinat, incult, inutil, incompetent, am un comportament necorespunzător faţă de domnişoare, n-am cuvânt; n-am uitat! Greşeşti însă, colega! rosti el, plin de sine.
- Ah... se enervă Lia. Eşti prea încrezător în tine însuţi, domnule comandant; prea arogant. Şi prea crezi că toţi din jurul tău te admiră mereu, pentru felul tău de a fi. Însă nu e chiar aşa; te înşeli. Ai în faţa ta o excepţie. Priveşte-mă bine, colega! Priveşte-mă cu atenţie!
Lucian zâmbi, iar la îndemnul ei, într-adevăr, o privi. O privi fix şi pătrunzător, cu ochii lui mari, expresivi, reuşind din nou s-o tulbure, iar ca pentru a o întărâta mai mult, adăugă:
- Excepţia care confirmă regula... Te privesc bine, scumpă colegă! Şi pot spune că-mi face plăcere. Imaginea oferită ochilor îmi face o deosebită plăcere, rosti admirativ, cântărind-o de sus până jos.
Privirea lui ageră o răscoli, o nelinişti. Încercând să-şi păstreze calmul, îl înfruntă:
- Priveşte-mă cât vrei! Măcar să mă vezi aşa cum sunt în realitate şi să înţelegi că eu sunt excepţia. Eu nu te admir deloc pentru felul tău de a fi!
- În schimb... Eu însă admir cu cea mai mare plăcere excepţia, spuse el, zâmbind într-un fel anume, enigmatic şi continuând s-o măsoare cu privirea lui incendiară din cap până-n picioare.
Reuşise s-o enerveze din nou. Când privirile li se întâlniră, trimise spre el numeroase săgeţi albastre invizibile, pline de furie. Dar în limpezimea micilor ei perle albastre se putea citi cu uşurinţă faptul că nu-l dispreţuia deloc, aşa cum intenţionat voia să lase impresia, iar Lucian îşi dădu încă o dată seama că, în ciuda cuvintelor ei ironice, răutăcioase, ea-l admira totuşi, în felul ei, doar că nu dorea să recunoască acest fapt. Putea zări chiar ceva mai mult decât doar simplă admiraţie, însă nu înţelegea prea bine ce anume, tocmai de aceea insista cu privirea asupra ei, cercetând-o amănunţit. Replica lui o lăsase fără grai, tot el avusese ultimul cuvânt de spus, drept pentru care ea se întoarse cu spatele şi se îndreptă spre Maria, pentru a ieşi din raza lui vizuală. El însă o urmări în continuare cu privirea lui cea ageră. Fu întrerupt de Nick, care tocmai îi anunţa:
- Astăzi va fi ultima zi pe care o vom petrece exclusiv împreună. A trecut o săptămână de când vă aflaţi pe planeta noastră. Întrucât v-am arătat în mare parte ceea ce ne-am propus iniţial şi v-am explicat esenţialul, aşa cum ne-am priceput mai bine, în limba voastră, consider că nu mai este necesar să ne petrecem aproape tot timpul împreună, deşi nu ştiu dacă am reuşit să vă satisfacem în totalitate dorinţele şi curiozitatea. Dar cred că vă puteţi descurca şi singuri de acum încolo şi nu mai aveţi nevoie să fiţi îndrumaţi în mod direct, de mine sau de sora mea; cunoaşteţi deja destule amănunte pentru a vă putea descurca şi singuri. Fiecare va face ce va dori, va merge şi va sta unde va dori. Desigur, Maria va rămâne cu mine, asta e clar. Şi puteţi păstra legătura între voi, prin intermediul minitransmiţătoarelor voastre, care vă oferă această posibilitate, deci în caz de strictă necesitate, puteţi lua legătura unul cu altul. Dacă mai doriţi să aflaţi câte ceva, sunteţi liberi să o faceţi şi singuri, aşa cum vă pricepeţi; vă asigur că nimeni nu vă va împiedica sau îngreuna activitatea. N-am nimic împotrivă să vă continuaţi cercetările începute. Aveţi dreptul să aflaţi cât mai multe amănunte, date sau detalii în legătură cu ceea ce vă interesează, referitor la planeta noastră. Însă eu personal consider că ne-am făcut datoria faţă de voi şi nu mai există motive întemeiate să ne petrecem aproape tot timpul împreună, zi de zi, de dimineaţa până seara târziu. V-am mai avertizat în legătură cu acest fapt, v-am spus că va veni vremea când nu vom mai fi tot timpul împreună, ca un grup; misiunea este însă a voastră şi am să înţeleg dacă vă veţi continua cercetările, dorind să aflaţi mai mult decât ceea ce v-am oferit noi până acum. Decizia este luată, deci începând de mâine, nu ne vom mai vedea atât de des cu toţii, decât în cazuri de strictă necesitate. Ba chiar din seara aceasta, când ne vom despărţi, vom trece la punerea în aplicare a acestui plan.
Surprins peste măsură de decizia lui Nick, Lucian se văzu nevoit să intervină:
- Un moment, Nick, prietene! Vrei să spui cumva că începând de mâine nu ne vom mai întâlni şi fiecare va face ceea ce doreşte?
- Desigur. Ai auzit destul de bine, Lucian, dacă ai fost atent la ceea ce am spus, răspunse Nick.
- Bineînţeles că am fost atent. Dar nu înţeleg deloc decizia asta bruscă. Nu crezi că e încă prea devreme pentru a ne lăsa singuri, de capul nostru? N-am strâns încă suficiente informaţii, totul ne este din ce în ce mai neclar. Cum crezi că ne vom descurca? Nu cunoaştem încă prea bine regulile voastre, drumurile, tunelele, etc.; întreaga planetă ne este încă necunoscută, n-am reuşit să descoperim toate secretele voastre.
- Lucian, sunteţi oameni în toată firea, în toată puterea cuvântului. După cum am spus, după părerea mea, cred că am depăşit esenţialul în legătură cu lumea noastră, cu detaliile referitoare la ea, cred că ne-am făcut datoria pe care o aveam faţă de voi în calitate de gazde; restul îl puteţi afla şi singuri. Ce veţi face în continuare de acum încolo, nu ne interesează, iar pentru a cunoaşte mai bine lumea noastră, trebuie să vă lăsăm singuri, să cercetaţi în felul vostru şi să ajungeţi la propriile voastre concluzii. Nu sunteţi copii mici, care trebuie ţinuţi de mână şi conduşi, pentru a nu se rătăci. Sigur vă veţi descurca şi singuri, fără ajutorul nostru. Şi cum altfel veţi putea strânge informaţii, cum altfel veţi putea cunoaşte regulile noastre, drumurile, oraşul, tunelurile, întreaga noastră planetă, cu obiceiurile ei, dacă nu lăsându-vă singuri, să cercetaţi totul cum vreţi şi ştiţi voi? Dacă v-am conduce noi mereu, n-aţi reuşi să aflaţi decât ceea ce vă vom explica sau vă vom arăta, aşa cum ne pricepem noi. Aşa însă, fiecare va face ce şi cum ştie mai bine, va culege informaţii din domeniul în care se pricepe mai mult, iar adunate laolaltă, aceste informaţii vă vor fi mai de folos decât ceea ce vă putem oferi. Mergând tot timpul numai după noi, veţi merge numai pe unde vă vom conduce, cu sau fără avion, pe drumuri cunoscute de noi şi nu veţi reuşi niciodată să recunoaşteţi singuri drumurile planetei noastre, pentru că nu vă veţi obosi să le reţineţi, de moment ce v-am conduce noi mereu; pe când aşa veţi fi obligaţi să le cunoaşteţi. Iar, după cum am mai spus, în caz de necesitate, oricând veţi dori, puteţi lua legătura între voi, puteţi comunica cu uşurinţă, dar chestia asta o ştiaţi şi voi destul de bine. În plus, în ceea ce te priveşte pe tine personal, Lucian, la nivelul tău de pricepere, nu-mi permit să cred că nu te vei descurca singur, fără ajutor. Din câte am reuşit să-mi dau seama până acum, nu ai nevoie de noi, să-ţi arătăm ce să faci, pe unde să mergi, cu cine să vorbeşti şi ce concluzii să tragi. Poţi înţelege singur mai mult decât ţi-am putea arăta, îţi poţi conduce investigaţiile aşa cum îţi doreşti. Deci, n-are rost să-ţi faci probleme inutile.
- Bine, Nick. Încerc să-ţi înţeleg decizia, dar n-am de gând să susţin că ţi-o înţeleg întru totul, ori că aş fi de acord cu ea. După părerea mea, puteaţi sta cu noi ceva mai mult timp, măcar o lună de zile, nu doar o săptămână, dar dacă tu consideri că aşa ar fi mai bine, n-am să te contrazic. Sper să nu-mi interpretezi greşit vorbele, este evident că din punctul meu de vedere, sau al nostru – dacă şi colegii mei gândesc la fel ca mine, decizia ta nu este tocmai cea mai corectă. Dar trebuie să-ţi respectăm dorinţa, fiindcă tu eşti gazda noastră. Deci, prin urmare, să înţeleg că astăzi va fi în mod oficial ultima zi pe care ne-o vom petrece exclusiv împreună.
- Da, Lucian, aşa este. Va fi practic ultima zi pe care ne-o vom petrece exclusiv împreună, îl aprobă tânărul Kuny. Ce veţi face de acum încolo, nu ne mai priveşte, mă refer la mine şi la sora mea, vă lăsăm să decideţi şi să vă descurcaţi singuri. Că vă veţi mai întâlni zilnic sau nu, o dată sau de două ori pe săptămână, sau pe lună, că veţi face sau nu cercetări, în grup sau separat, nu ne interesează; e treaba voastră, voi singuri hotărâţi. Iar tu, Lucian, fiind comandantul, ai tot dreptul să stabileşti un program anume, poţi indica fiecăruia în parte ce ar avea de făcut în continuare; nimeni nu te poate împiedica. Sper numai să o laşi pe Maria puţin mai liberă, mai liniştită, să aibă timp şi pentru mine, să nu o încarci cu tot felul de probleme, de cercetări.
- Nu-ţi face griji, prietene. Nu sunt chiar atât de exagerat sau absurd, zâmbi Lucian. Credeam că ai înţeles asta.
- Sigur; am înţeles chiar din prima clipă, de când te-am cunoscut, zise Nick.
- Mă bucur. Iar blonda noastră se va descurca în domeniile ei de activitate, sigur îi va rămâne suficient timp şi pentru tine. Aş vrea însă să o ajuţi cu ce poţi şi cât poţi, pe ici, pe colo, în cercetările ei; astfel veţi avea chiar mai mult timp pe care să-l petreceţi împreună, nu doar în timpul ei liber.
- Evident că am s-o ajut. Deci, ne-am înţeles. Astăzi este ultima zi pe care ne-o vom petrece exclusiv împreună, repetă Nick anunţul făcut iniţial.
- Şi ce anume vom face în această ultimă zi? se interesă Mihai.
- Orice doriţi, numai să vă exprimaţi voinţa, îi invită Ly.
- Ly, să înţeleg că şi tu eşti de acord cu decizia fratelui tău? o întrebă Lucian, privind-o bănuitor.
- Bineînţeles că sunt de acord cu el, Lucian. Altfel cum s-ar putea?
- Desigur, ai dreptate, altfel nu s-ar putea. Şi vă pot spune că am o propunere pentru felul în care să ne petrecem ziua de astăzi, propunere pe care oricum aveam intenţia s-o fac, indiferent dacă aceasta era sau nu ultima zi pe care urma să ne-o petrecem împreună; n-aveam cum să ştiu dinainte despre decizia voastră instantanee, zise Lucian.
- Nu e deloc instantanee; ne gândisem din timp la asta. Instantaneu a fost poate doar anunţul, spuse Nick.
- Da?! Şi de ce nu ne-aţi avertizat din timp totuşi? se arătă Lucian nedumerit.
- Pentru că ne-am gândit că poate veţi protesta, îl lămuri Nick.
- De protestat, am fi putut protesta şi acum, însă vezi bine că nici unul dintre noi n-a avut nimic împotrivă; am acceptat în cele din urmă, chiar dacă nu ne convine.
- Dar, Lucian, ceilalţi n-au zis nimic, decât tu.
- Întreabă-i pe toţi, dacă vrei, să vezi ce au de zis! îl îndemnă Lucian surâzând, având încredere deplină în colegii săi, pe care-i cunoştea destul de bine; şi-ar fi dat seama imediat dacă vreunul dintre ei n-ar fi fost de acord cu el, se înţelegea cu ei din priviri.
- Iubitule, ce zice Luci e bine zis, îl atenţionă blonda din apropiere. Şi nu-i nevoie să auzi ce au de spus şi ceilalţi. Dacă vreunul dintre noi ar fi avut totuşi ceva împotrivă, ar fi vorbit deja până acum.
- Înţeleg... murmură Nick. Da, e bine să ai echipajul alături de tine, să ştii că te sprijină... Oricum, spune mai repede care ţi-e propunerea pentru ziua de azi.
- Bineînţeles, după ce vom servi masa de dimineaţă, propun să ne îndreptăm atenţia spre laboratoarele din oraşul vostru, cele în care au fost create plantele şi animalele, laboratoare pe care aş dori să le vizităm amănunţit în această zi, chiar dacă astfel nu ne va mai rămâne timp şi pentru altceva, le aduse Lucian la cunoştinţă propunerea lui; nu uitase discuţia avută cu Sonya seara trecută.
- Laboratoarele?! se arătă Nick nedumerit. Ce anume speri să aflăm acolo, Lucian? Momentan, nu cred că se fac alte plante, acum ele cresc singure şi se înmulţesc, aşa cum ar fi normal să se întâmple dacă ar fi naturale, evoluţia lor este strict urmărită din interiorul lumii noastre artificiale, iar numărul lor este menţinut aproape mereu acelaşi, prin metode foarte bine puse la punct. Iar în cazul animalelor, situaţia ar fi aceeaşi. Deci, practic nu înţeleg de ce ne-am îndrepta atenţia spre acele laboratoare, nu-i nimic interesant acolo.
- Asta rămâne de văzut, rosti Lucian îngândurat. Dar cum, nu mai activează nimeni în acele laboratoare?
- Ba da, cred că mai sunt câteva persoane, dar nu-mi dau seama ce fac ei acolo; practic, nu au multe de făcut, răspunse Nick.
- Atunci vom merge împreună, să constatăm ce anume fac acolo, sau măcar să încercăm să ne dăm seama, să înţelegem cât de cât, propuse Lucian.
- De acord. Cred că merită încercat. Probabil că va fi o experienţă interesantă, utilă, aprecie Nick, aprobând în acelaşi timp propunerea comandantului, fără a se mai interesa şi dacă toţi ceilalţi erau sau nu de acord cu şeful lor; înţelesese că dacă vreunul dintre ei ar fi fost împotrivă, ar fi vorbit deja până în acel moment.
- Poţi fi sigur că va fi interesant; nu cred că mă înşel în privinţa asta, întări Lucian.
- E clar că nu este necesar să încerc să-ţi demonstrez că te înşeli sau nu, vei rămâne fără îndoială la părerea ta. Şi nici nu mai e nevoie să-i întreb pe colegii tăi dacă sunt de acord cu tine sau împotrivă, presupuse Nick.
- Văd că ai început să mă cunoşti. Începi să-mi înţelegi caracterul, iar ăsta e un semn bun. Cred că vom fi în continuare buni prieteni şi ne vom înţelege aproximativ suficient de bine.
- Cu unul ca tine, oricui i-ar fi imposibil să nu-ţi fie un bun prieten, ori să nu se înţeleagă cu tine, spuse Nick.
- De acestă afirmaţie să nu fi niciodată chiar atât de sigur, îl contrazise Lucian, privind în treacăt spre Lia, cu subînţeles, frumoasa lui colegă fiind încă unica persoană pe care el o cunoscuse şi-i refuzase atât de categoric prietenia, respingându-l mereu cu fermitate, deşi era convins că undeva, în sufletul ei, exista totuşi un loc şi pentru el.
Lia observă privirea trecătoare pe care el i-o atribuise, dar nedorind o nouă „confruntare” cu el, îşi întoarse indifentă capul în altă parte, spre a-l evita intenţionat...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!