poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 139 .



Ecouri de mandolină (6) – Cristina
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2019-08-18  |     | 



Trecu o iarnă, și apoi încă o vară, și nimic nu se schimbă în cazarma ocupată de soldații francezi, și nici în împrejurimile cazărmii. Localnicii duceau aceeași viață liniștită, plină de muncă și frământări cotidiene, cu nimic demne de a fi consemnate în vreun fel.
Totuși, pentru Antony încolțiră în minte, dar mai ales în inimă, anumite frământări. Cristina, fata cea mai mica a lui Don’ Fabricio, se schimbase de nu o mai cunoșteai. Crescuse, se înălțase ca o trestie, devenise grațioasă, mlădioasă în mersul și ținuta ei, de rămâneai uimit cum poate o fată de țărani ligurieni să fie atât de grațioasă. Începuse să-și schimbe mai des ținuta, purta rochii din ce în ce mai frumoase, mai colorate, fie în albastru precum cerul, fie în roz ca trandafirii, fie în auriu precum lanurile de grâu de pe colinele Liguriei.
Dar mai ales chipul ei se împlini, din fată firavă, tăcută, devenind o fată cu un chip minunat și păr negru perfect, care impresiona. Doar cu privirile ei, izvorâte din ochi albaștri ca cerul Mediteranei, fără a rosti vorbe multe, spunea tot. Încă mai era sub influența surorii sale mai mari, Roberta, dar, se vedea, o va depăși în curând în personalitate. Vocea ei deveni acum mai catifelată, mai dulce, cu care te mângâia parcă, te răsplătea cu bunăvoința ei.
Asemenea transformare a unei copile de țăran din acel sat, nu putea să-l lase insensibil pe Antony. Fire filozofică, înclinat spre generozitate, profunzime a spiritului, analize și trăiri la nivel sublim, nu putea rămâne indiferent admirând un asemenea giuvaer al cerului, care locuia atât de aproape de locul unde el își făcea datoria de oștean. La început, îndrăznea doar să studieze cu spiritul lui de analist trăsăturile delicate, ascunse, ale acestei fete mezine a lui Don’ Fabricio. Dar acum, fata simplă de la țară începuse să înflorească întocmai ca o floare rară, în toată splendoarea ei, iar Antony deveni captiv imaginii și firii ei.
Nu se grăbea să destăinuie sentimentele sale către delicata domnișoară, care și ea era o fire bine echilibrată, nu se grăbea să exprime sentimentele în fata unui soldat străin, de ocupație. Așa că, cei doi tineri doar se urmăreau când aveau ocazia, se salutau, zâmbeau, își ofereau unul altuia dulci priviri, apoi își vedea fiecare de preocupările sale. Doar că, în subconștient, focul dragostei, odată aprins, tot creștea, tot devenea mai vizibil. Amândoi erau conștienți că se întâmplă ceva sublim în inimile lor, dar, deocamdată nu aveau cum să-și arate pe față toate trăirile din sufletele lor.
Cristina, cu fiecare prilej când se vedeau, îl studia cu coada ochiului pe acest soldat venit din țară străină. Deși era o fată ce părea a fi o fire retrasă, ascunsă, inima ei începuse să bată cu putere. Remarcase acea deosebită finețe, bunătate, omenie ce era sădită în inima acestui tânăr. Admirația ei pentru el începuse să crească pe măsură ce zilele treceau. Deși era tânără, fără experiență, vedea că acest băiat nici pe departe nu era ca ceilalți soldați francezi din armata de ocupație, care considerau că li se cuvine totul, gândind că dacă au soldă mare, își pot permite să umble în permisii lungi prin oraș, uneori chiar beți, gălăgioși, sau care se întreceau în a suci capul unor fetișoare de prin localuri sau de prin parcuri. Ea vedea că acest Antony era cu totul altfel. Nu urmărea niciodată numai binele lui, era generos, lăsa de la el din banii de târguială, atunci când cumpăra de la ea. Avea spirit de om gospodar, atent la toate. Nu era grăbit niciodată, dar nici nu se lăfăia în lenevie. Chiar așa își imagina ea un băiat care să merite să fie alesul ei pentru viață, în viitor.
De bună seamă, ea își dădea seama că Antony, sub aspectul fizic, nu era un filfizon răpitor, nefiind nespus de chipeș. Dar era destul de frumos încât să-l poți îndrăgi, după ce îl cunoșteai bine, datorită felului său de a se purta. Nu avea alura unui dandy cuceritor, dar era un om cu un suflet de aur, serios pentru vârsta lui, deși părea să nu aibă decât cel mult douăzeci și doi de ani. Nici statura lui nu era impunătoare, dar nici scund nu era. Avea părul șaten, ondulat, cam lung, dar bine aranjat. Ochii lui erau albaștri intenși, cu priviri calde, inspirând tandrețe. Fața era albă, plăcută, cu nas ușor îndreptat în sus. Era bine legat la trup, inspira vigoare, acțiune. Și, ceea ce era cel mai plăcut la el, era vorbirea calmă, folosind cuvinte bine potrivite și îndelung gândite. Era genul de om care nu rostea mai nimic în folosul său, ci mai degrabă în folosul interlocutorului său.
Mai trecu o toamnă, iar Cristina crescu și mai mult în înălțime, ba chiar o depăși pe sora ei mai mare, Roberta. Căpătă alura unei domnițe de admirat, cu pas sprinten, ușor, mlădios. Zâmbetul ei deveni cuceritor, încât chiar și o singură privire caldă a ei oferită unui străin rămânea pentru totdeauna în memoria acestuia.
Ce îl impresionase pe Antony, fusese descoperirea că Cristina știa să cânte superb, mult mai frumos decât sora ei. Cum urmărea el din postul lui din ghereta de santinelă, folosind și binoclul, avea prilejul să vadă cum în curtea cea largă a italianului Don’ Fabricio se adunau o mulțime de rubedenii, sau poate fete și cunoscuți din vecini, care se apucau de cântat. Ce cântau ei era foarte specific zonei Liguria, nu găseai acele ritmuri și melodii în altă parte. Când venea rândul Cristinei să cânte, toată lumea făcea liniște s-o asculte. Vocea ei se înălța din ce în ce mai sus în armonii sublime, încât cei prezenți ascultau cu suflarea întretăiată. Când termina un cântec, începea altul, uneori solo, alteori însoțită de vocile altor fete. În încheiere, fata cea mică a lui Don’ Fabricio se umplea de aplauze din partea admiratorilor. Mai veneau în ajutor sunete maestre din coarde de mandoline sau viori, specifice zonei. Totul era superb, ca la o veritabilă școală de muzică și arte!
Antony nu-și dorea pentru sine mai mult, decât să aibă privilegiul să asiste la aceste șezători frumoase din curtea italianului din vale. Îi părea rău că nu poate fi și el acolo de față la șezătoare. Dar măcar binoclul său aducea totul la doi pași. Urmărea transpus cât de înfloritoare era Cristina la aceste spectacole populare. Altceva nu îl preocupa mai mult de atâta. E drept, cei din vale nici nu-și dădeau seama că serbarea lor este urmărită atât de atent de un soldat din ghereta francezilor de sus.

*va urma)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!