poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 91 .



Ferma
proză [ ]
Posibilă utopie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [makeionesco ]

2019-07-18  |     | 



Războiul se terminase în zona. Lăsase în urmă pustiu și supraviețuitori în tabere izolate. În locația noastră eram vreo sută. Printre aceștia mă număram și eu. Locul unde ne prinsese semnarea păcii fusese în vremurile dinainte frumos. Era situat între dealuri, într-o mică depresiune. Câțiva copaci ramasesera ici și colo. Multe gropi și mult noroi. Unele dintre dealuri tăiate de pereți stancosi abrupți. Un firicel de apă ce s-ar fi putut chema pîrău brazda terenul unde se aflau barăcile. Eram înghesuiți câte patru în fiecare camera și mai era un loc unde se făcea mâncare, oamenii îi spuneau ironic popotă. Știam de multă vreme că nu vom fi reprimiti în lume așa că pacea nu adusese nici o schimbare notabilă. Soldații activi erau socotiți pericol public. Eram tot sub ordine ca înainte, doar că pe sirena de alarmă urma să se pună praful.
Supraviețuiseră tipi duri și era înțelept să te porți cu grijă. Totuși nu mă gândeam la ei că la niște nemernici deși știam de ce sunt în stare. Nimeni nu ajunsese aici de bunăvoie și fiecare făcea față situației cum putea. În doi ani nu știu dacă schimbasem cu cineva mai mult de o sută de propozițîi peste ceea ce era necesar. Așteptam noi directive fără curiozitate sau speranțe de vreun fel. Lucrurile sunt ceea ce sunt.
2
Nava cu provizii venise într-o zi de vineri cred. Din ea coborâse un căpitan și un PMC, probabil inginer sau așa ceva. Ne-a expus planul. Aveam de ales între execuție și lucrul la o viitoare colonie. Urmau să trimită materiale, asistență probabil, tot ce era necesar pentru dezvoltarea zonei. Așa o numise. Când habar nu aveau ce e de făcut inventau câte un termen tâmpit. A vorbit puțin, concis și pe un ton răstit. Oricum îl durea-n cur, cei de rangul său aveau asigurat viitorul, dar juca și el rolul ce i se distribuise. Patru dintre noi au ales execuția. Așa am aflat câți suntem exact. 123. Am fost și eu tentat să merg cu ei dar sunt o fire curioasă și de murit poți să mori oricând. Am aflat destul de repede și ce rol avea inginerul. Să îi convingă pe aia să nu rupă filmul. Greu de crezut. Pe unul din ei îl știam destul de bine. Avea vreo 45 de ani și ținea de ceva vreme un jurnal. Toată lumea îl ura și el știa prea bine asta dar nu se oprise. Aveai libertate totală în vreme de război. Ce naiba să-ți mai ia?
Am rupt rândurile și am plecat la somn. Asta făceai toată ziua, dormeai. Spre seară am auzit trei împușcături. Unul se razgandise. Poate chiar tipul cu jurnalul. Nu mă interesa prea tare. Aici nimic nu contează.
3
Dimineață m-au chemat la popotă, unde organizaseră și ședința de ieri. M-am întrebat ce naiba vor de la mine iar apoi m-am gândit că poate or să ne cheme pe rând, pentru cine știe ce comunicat birocratic, și sunt primul din serie. Era altceva. Căpitanul m-a anunțat că eu voi conduce operațiunile viitoare. Se pare că gasisesera la mine însușiri despre care nu aveam habar. M-am gândit să-i spun că șansele să rămân în viață dacă mă numesc chiar și la conducerea unei barăci sunt aproape nule aici, dar ar fi fost inutil. Știe și el la fel de bine ca și mine cum stau lucrurile. Și chiar dacă nu știe nu cred că dă doi bani pe astfel de probleme. Nu sunt eu, e altul. Îl întreb ce voi avea de făcut. Îmi spune că voi afla și mă trimite la culcare. Încep să regret că nu plec și eu în sac de plastic. Voi conduce nu știu ce operațiuni. Foarte bine. În câteva ore am uitat de asta.
4
Se pare că lumea a aflat că voi conduce, nimeni nu știe încă ce, dar au o atitudine schimbată. Încep să mă văd în rol de lider lătrând ordine cretine dar probabil nu o să fie în felul asta. Războiul s-a sfârșit. Credeam că nu-mi pasă dar observ că îmi pasă.
Din vreme în vreme oamenii se conectează la mașină. Acum e pe post de drog. Te epuizează dar altceva nu e de făcut. Eu mă feresc de ea. Știu pe unul care strânsese în timp o mică biblioteca. Îl vizitez și împrumut de la el o carte. E mai bine decât legat la mașină. Cartea împrumutată e suficient de bună cât să mă țînă țină treaz, tratează lucruri legate de psihologie și chiar dacă nu înțeleg toți termenii, mi se pare interesantă. Aștept întâlnirea care să lămurească lucrurile și să le așeze pe un făgaș. Nimic nu e mai rău că așteptarea asta stupidă care nu îți permite să faci nimic temeinic. Dar nu am ce face așa că aștept.
Într-una din zile am făcut o mică excursie prin împrejurimi, am avut nevoie de cizme de cauciuc și multă determinare. Natura începe să-și reintre în drepturi, a început să apară iarbă pe ici pe colo, am văzut și ceva ce putea fi o broască, s-a mișcat însă prea repede că să știu sigur ce-a fost.
5
Într-o zi m-au sunat. E un telefon la popotă pe care nu îl folosește nimeni. M-a chemat un caporal. "Vino, pe tine te caută!". Am stabilit o întâlnire peste câteva zile apoi m-am dus să mă culc la loc. Lumea lui "trebuie" a creeat și războiul care tocmai s-a încheiat. Or să trimită după mine una din navele pentru aprovizionare. Comandamentul e în oraș la câteva zeci de kilometri de tabăra noastră. E o nebuloasă totală povestea asta. Nu știu ce am de făcut, nu știu de ce m-au ales pe mine, nu știu nimic despre planurile lor. Din pricini care nu depind de mine oamenii au început să mă privească cu suspiciune și toată bruma de liniște pe care o aveam s-a dus. Mai fac plimbări în afara taberei și acum, iar de câte ori mă întorc găsesc câte o surpriză. La un moment dat cineva își lăsase ciorapii murdari pe patul meu ca din întâmplare, în altă zi am găsit noroi în bocanci și altădată mi-a dispărut perna. Traiul alături de ei devine imposibil și e cu atât mai greu de îndurat cu cât fiecare e convins de faptul că-i îndreptățit în acțiunile sale. Am făcut câteva comentarii contondente dar în cele din urmă am renunțat. Nu asta e soluția.

6
A venit și ziua așteptată. Nava a sosit în jurul prânzului, nici nu am apucat să mănânc și e o problema pentru că habar nu am cât o să dureze toată sesiunea asta de informare. Dar încerc să mă pun în starea de a fi receptiv și atent pentru că nimeni nu stă să repete ordinele. Au trimis și un însoțitor . Un tip la vreo treizeci, solid, serios și laconic. Drumul nu a durat mult. Nu am mai fost într-un oraș de mai bine de cinci ani și parcă îl văd pentru prima dată. Războiul a ocolit așezările urbane. Pentru oamenii obișnuiți a trecut mai greu doar din cauza lipsurilor de tot felul, a taxelor mari și a unor restricții. Greul l-am dus noi, dar acum nu mai contează. Cred că lumea începe să își revină, să devină mai relaxată, să pună ordine în viața creată de noile condiții. Mă gândesc la asta în timp ce ne îndreptăm spre comandament și observ un grup de adolescenți harjonindu-se în față unui cinematograf. Tinerețea și adolescența îmi par atât de îndepărtate încât am senzația că nici nu le-am trăit vreodată.
Clădirea e destul de animată, soldați, ofițeri care plimbă acte, personal muncitor civil. Mergem la primul etaj și așteptăm o vreme. E biroul unui maior, pe ușa masivă din metal e o inscripție. Numele lui nu îmi spune nimic, nu face parte din echipa cu care am lucrat în ultima vreme. Are probabil funcție administrativă. În cele din urmă mă cheamă înăuntru. E trecut de cincizeci, rigid dar amabil, cu o figura uscată și o atitudine distantă. Îmi explică situația în cuvinte simple, și păstrează în permanentă explicațiile clare, fără să divagheze. Planul sună cam așa. Sunt foarte multe unități rămase în diverse zone. Soldații nu se mai pot întoarce la viață obișnuită, diversele situații în care au fost puși i-au transformat în cetățeni indezirabili deci e nevoie de o nouă organizare care să le permită să-și ducă traiul în continuare. Refrenul asta il stiam. Au nevoie de oameni în care comunitatea are încredere și care vor alcătui un soi de elită administrativă. Aici mă gândesc să-l întrerup, să-i spun că cei de acolo nu au încredere în mine mai mult decât în oricare altul, că profilul meu printre ei e destul de șters. Dar ar fi inutil, știu că au criteriile lor de evaluare, și comentariile mele ar suna prostesc. Se pare că voi urma niște cursuri simple de administrație dar nu astea vor fi cheia problemei. Nu vor nimic standardizat, dimpotrivă, așteaptă din motive pe care nu dorește să mi le explice, ca fiecare unitate să își urmeze propria schemă de dezvoltare. Vor fi fonduri speciale, orice cheltuială va trebui motivată și contabilitatea va urmă o disciplină strictă. Suportul tehnic și utilajele necesare pentru schimbări nu vor fi o problema dar pentru fiecare operațiune întreprinsă va fi nevoie de un plan cât mai clar. Voi avea libertate totală în organizarea taberei, inclusiv în chestiuni ce țin de reguli iar în ceea ce privește autoritatea voi avea tot sprijinul necesar. "Dacă rămân în viață", gândesc eu. Legătura cu comandamentul va fi asigurată de un inginer pe care îl voi cunoaște ulterior. Tot ce mi-a spus îmi sună complet aiuristic, nerealist și cu înțeles doar pentru pentru un om care nu cunoaște situația din teren. Dar nu îi spun nimic din toate astea, nu ar avea nici un sens. Voi rămâne în oraș pentru cursuri, voi primi o camera și toate aranjamentele necesare pentru câteva săptămâni. Îl salut și plec să iau în primire nouă situație.
7
Cursurile se întind pe o durata destul de scurtă și le găsesc interesante. Am avut de ales între multe discipline, timpul era limitat si nu le puteam urma pe toate. Am ales studiile agronomice. La sfârșitul lor mă simt ceva mai sigur pe mine și cu oarecare încredere că voi face față de unele din problemele ce pot apărea. E doar o iluzie tâmpită dar pe asta se bazează totul până la urmă. L-am cunoscut și pe inginerul cu care voi lucra. Pare genul de om care face ceea ce spune și ăsta mi se pare un lucru bun. E sănătos să te poți baza pe cineva în tot haosul ăsta generat de schimbări rapide.
Urmează să mă întorc la mărunta comunitate pe care va trebui să o administrez și ca să fiu sincer nu am nici un chef. M-am obișnuit cu atmosfera subțire din oraș, în compania cursanților politicoși și amabili, cu profesorii îndatoritori și îngăduitori. Întoarcerea la o baracă împuțită de vânturi produse de mâncare proastă nu mă înveselește dar nici nu îmi creează mare panică. Regăsesc tabăra așa cum am lăsat-o, plină de noroi, lipsită de speranța și de cea mai elementară urmă de umanitate. Îmi iau în primire și patul așa cum l-am lăsat, curat, cu toate așternuturile în ordine. Au făcut totuși unele corecturi pentru noua mea condiție. Patul e în afară barăcii unde obișnuia să fie și nimeni afară de mine nu pare a observa diferența. Chiar pe pernă au așezat o felicitare ornată cu multe flori și floricele. O ridic și o citesc. Scrie cu litere mari: "Felicitări pentru noua funcție!" Mă întreb de unde au făcut rost de ea. Poate a fost trimisă de vreo sora sau de o mama îndurerată de soarta lor nenorocită, în speranța că-și vor găsi și ei într-o zi o drăguță. Sper să nu fiu eu aceea. Textul cu siguranță le aparține.
8
Am primit un telefon prin care pot comunica rapid cu inginerul, așa că îl sun și îi spun să comande o baracă pentru mine. Voi avea nevoie de un spațiu al meu și de aranjat lucrurile necesare pentru treaba pe care o am de făcut. Oricum aici nimeni nu m-ar primi de acum. Poate tipul cu cărțile dar și el depinde de alții. Asta mă face să gândesc că voi avea nevoie de colaboratori și ar trebui să încep să-i cunosc pe oameni ca să știu cu cine am de-a face și pe cine mă pot baza în demersurile ce urmează să le întreprind.
Situația e complicată și eu trebuie să o descâlcesc și s-o-nțeleg. Știu doar o mică parte din cei peste o sută de oameni. Aș vrea să aflu ce ar vrea, ce-și doresc, ce planuri au, altele decât să mă vadă pe mine dispărut, evident. Problemele le știu în mare pentru că am dus toți aceeași viață, dar odată războiul terminat nu au mai avut nici o ocupație care să le distragă atenția și nu m-ar mira să fi apărut probleme care înainte nu existau. În situația creată eu sunt un outsider și nu au încredere în mine, înțeleg asta perfect. Dar nu acționez din inițiativa proprie, dacă ar fi după mine aș preferă să fiu în altă parte și va trebui să-i fac să înțeleagă asta. Până mâine când îmi vine noua locuința se pare că va trebui să dorm sub cerul liber așa că mă întind în pat și sper să nu vină nici o ploaie peste noapte. Chestia îi amuză pe unii din câte se pare, pe alții îi enervează și până la urmă, unul pe care îl știam destul de bine mă invită cu tot cu pat în magazia lor. Mă mir câtă ură am reușit să stârnesc fără să le fi făcut nimic până acum. Evident, fac cât de mult zgomot pot că să-și arate dezaprobarea pentru prezența mea acolo, ceea ce aduce în lumina înțelegerii mele zicala "Nici un bine nu rămâne nepedepsit".
9
Au trecut câteva zile și nu am primit nici un semn de la administrație. Voi împărți spațiul în continuare cu niște indivizi din ce în ce mai nemulțumiți de prezența mea între ei, care nu pierd nici un prilej să-mi arate asta. În plus, imi pare că au început să se aranjeze tendintele în jurul unor poli de putere. Dacă au simțit că autoritatea centrului slăbește, ambiții de tot felul au pornit, și situația pare a sta în pragul unor conflicte. Deși miza nu e materială, nu au nimic de câștigat din această stare de fapt, sunt cu toții puși pe harta, nu numai cu mine ci și între ei. Că să fiu sincer nu înțeleg ce îi animă, luptele între orgolii îmi par stupide, dar ei le găsesc importante. Oricum, am înțeles în scurt timp că nu are rost să depun eforturi în a-i convinge de ceva decât pe cei care au autoritate în fața oamenilor. Restul se vor supune fără eforturi speciale. Deocamdată puterea e la mine și vor trebui să acorde importanta cuvenită acestui fapt. Împărțim cu toții aceleași barăci nenorocite, aceeași mizerie, cinism și lipsa de orizont. A mai provoca și conflicte în această situație nu ar însemna decât agravarea ei. Nu am alte mijloace să-i conving decât cele administrative și nu voi ezită să apelez la ele. Micile lor glume au reușit să mă irite, dar nu intenționez să fac situația și mai rea. Cei care au căpătat oarecare notorietate nu ar discuta cu mine considerând asta sub demnitatea lor, dintr-un motiv sau altul, iar pe restul nu prea îi cunosc. Totuși sunt convins că majoritatea știu că se află sub autoritatea centrului, și dealtfel tot complexul depinde de proviziile trimise lunar căci aici nu se produce nimic. În plus suntem izolați, nu există nici un centru comercial sau ceva asemănător care să susțină nevoile obișnuite deci probabil că primul lucru care va trebui rezolvat ar fi câștigarea independenței economice. Sună pompos pentru o mâna de oameni dar îmi place să cred că e posibil în măsura în care ne vom putea asigura nevoile de baza. Așa că într-o convorbire cu unul din ei sugerez că s-ar putea că proviziile să întârzie. Vestea se răspândește mai repede decât mi-am imaginat, stârnește îngrijorare, și se pare că unii dintre ei vor să afle mai multe. Mulți sunt fumători înrăiți, alții nu se feresc de alcool și mai sunt tot felul de lucruri de strictă necesitate afară de mâncare. Nu am de gând să-i lămuresc, nu prea au ce face, continuă să se poarte prostește. Nu pot să discut în condițiile de față pentru că nimic din ceea ce spun nu are șanse să fie luat în serios. Toată situația mă obosește, așa că ies într-una din plimbările mele obișnuite în afară taberei încercând să mă lămuresc cam ce aș putea să fac în condițiile existente. Pământul pare potrivit pentru o așezare. Terenul e insa plin de bolovani si tot soiul de gunoaie. Va trebui curățat. Mă întreb dacă s-ar putea face un anumit tip de agricultură care să asigure prosperitatea comunitățîi. Sunt zone întinse și câteva mașini potrivite ar putea rezolva destul de repede pregătirea acestora. Dacă primesc și niște case care se pot asambla ușor sam rezolvat macar o parte din probleme. Dar pentru planurile care încep să se contureze îmi trebuiesc foarte multe, inclusiv asistență.
10
Mă întorc seara, la timp că să fiu martor la o încăierare. Sunt implicați doar patru sau cinci, restul stau pe margine și se uită urmărind evoluția lucrurilor cu oarecare interes. Nu prea am ce face, dar nici nu am de gând să las să treacă neobservat evenimentul. Câțiva intervin în cele din urmă și îi potolesc, dar nimeni nu pare mulțumit. Cu atât mai puțin eu, care nu mă văd lucrând cu oameni gata de ceartă în permanență. Va trebui să îi conving că momentan sunt alte priorități decât lupta pentru dominație sau putere. Evident sunt doar supozițîi. Nu îi cunosc prea bine. Toată această stare de nervozitate mă face să bănuiesc că mai există și altfel de motive, carora, cel puțin deocamdată, nu îmi pot permite să le acord atenție. Așa că vorbesc cu amicul cu biblioteca și îl rog să le comunice tuturor că am să-i anunț ceva important. M-am cam săturat de toată gălăgia asta puerilă care este împotriva condiției lor, împotriva regulamentelor și nici nu servește cuiva. Am stabilit în cursul zilei următoare o oră pentru eveniment. Au venit toți, cantina e neîncăpătoare. Așteaptă vești proste iar unele din ele au fost provocate chiar de ei. După ce s-a adunat toată lumea, aștept să se facă liniște, și încep pe un ton cât mai calm să le spun cum stă situația. Nu sunt calm, sunt foarte nervos, și probabil se simte asta pentru că au devenit serioși. Îi anunț că am de dat lunar un raport amănunțit cu tot ceea ce se întâmplă în unitate iar nerespectarea ordinelor și regulamentelor duce la sancțiuni. Nu am cum să ignor ce se întâmplă în unitate, indisciplina poate duce la lucruri mai grave așa că voi scrie și ce s-a întâmplat cu o zi înainte. Probabil că țigările și alcoolul vor lipsi din transportul următor iar dacă situația se înrăutățește mai mult ca sigur că se vor lua și alte măsuri. După ce înjurăturile și rumoarea se potolesc le amintesc tuturor că se află sub ordine ca și mine, și în zilele următoare când îmi va sosi baraca voi putea să-i primesc la mine pe rând pentru a ne cunoaște. Nu mai e nevoie să le amintesc că dacă nu sunt eu e altul. Toți fug de puterea distribuită de la centru. Își doresc să o dețină, dar nu în mod asumat, ci cât mai ferită de orice răspundere. Am de gând însă să-i cunosc și să aflu despre ei datele care vor fi necesare pentru construcția unei comunități dar deocamdată e doar un plan vag. Va trebui să aflu pe cine mă pot baza, să-mi fac relațiile necesare pentru o elită administrativă în cazul în care așa ceva e posibil. După toate astea se pare că au înțeles cum stă treaba și s-au potolit. E doar o impresie desigur, dar ce era important de spus am spus. Sunt de multă vreme aici și cam toți știu mersul lucrurilor. În privința sancțiunilor va trebui să le aplic fără ezitare pentru că altminteri ar interpreta asta drept semn de slăbiciune. Și nu e vorba că aș avea o situație mai proastă, e deja extrem de complicată, cât de faptul că vor încurca foarte mult schimbările ce oricum vor veni. Asta îmi amintește că trebuie să vorbesc cu inginerul, să aflu cât mai întârzie nouă mea "reședința" și alte câteva detalii legate de munca pe care am de gând să o pornesc. Îl sun și vorbim dar veștile nu sunt deloc bune. Baraca va sosi odată cu proviziile spre sfârșitul lunii. Asta mă pune într-o situație și mai proastă ca înainte. Oricum, voi concepe raportul pe măsura condițiilor oferite. Va trebui să cer sancțiuni disciplinare dormind în același loc cu ei. Probabil că voi dormi somnul de veci după acest raport. Nu par prea nerăbdători să afle de la mine vești noi, așa că există șanse să primească raportul de la următorul neisprăvit investit cu autoritate. Lor nu le pot spune nimic, oricum nu m-ar crede orice le-aș zice. Nu au încredere în nimeni, nici între ei, iar orice intervenție de la centru este privită cu ostilitate, mai ales acum când războiul s-a terminat. Totuși lucrurile par a se fi calmat în pofida temerilor mele, iar atitudinea lor s-a schimbat și ea. Nu mă privesc că pe unul de-al lor, dar au încetat farsele și nu-și mai arată ostilitatea în mod fățiș. Mă gândesc care poate fi cauza, și înțeleg că această primă intervenție a mea în calitatea pe care o dețin a limpezit o mare parte din lucruri. Am chiar impresia, fără să dețin vreo informație concretă, că această nouă stare de fapt le convine într-o oarecare măsură. Asta îmi da un pic de răgaz să mă gândesc la planuri de viitor.
11
Am nevoie de un ordinator că să alcătuiesc fișe personale pentru toată lumea. E important să găsesc niște criterii după care să structurez informațiile. Echipa pe care o s-o formez nu ține totuși de ce-mi doresc ci de ce găsesc. Cei cu care locuiesc temporar sunt foarte rezervați față de mine, așa cum în general toată lumea este. Mi-au trântit patul cât mai departe de ei, lângă locul unde își lasă de obicei bocancii și mi-ar fi destul de greu să îi întreb cum își văd viitorul din această postură. În cele din urmă a sosit și baraca mult așteptată. E la fel ca toate celelalte numai că va fi un spațiu doar pentru mine. Am primit și accesoriile pe care le-am cerut, inclusiv ordinatorul. L-am rugat pe tipul cu cărțile să mă ajute să o montez și a acceptat. A durat cam o zi, s-au mai alăturat la treaba câțiva fără să le ceară nimeni ajutorul și asta m-a făcut să mă gândesc că există posibilitatea unui viitor mai bun. Am trimis și raportul pe care l-am scris în câteva minute, fără să aduc aminte de nici unul dintre incidente. Dezinteresul celor de la centru față de ce se întâmplă aici nu servește obiectivelor declarate. Va trebui să mă descurc cu ce am. De luni încep să îi primesc pe oameni, să încerc să încropesc o echipa și să înțeleg mai bine situația taberei. Nu mă grăbesc prea mult, am intenția să gândesc lucrurile bine pentru că nu pot să îi chem tot timpul la mine, deci ceea ce urmează să se întâmple e un eveniment și trebuie tratat că atare. În mare parte viitorul comunității va depinde de aceste întâlniri și vreau să gândesc bine cadrul necesar. Intenționez să aflu câți dintre ei au muncit înainte, câți stăpânesc un meșteșug, cu câți pot purta o discuție firească, cu cine mă pot înțelege, cu cine nu, și o mulțime de alte lucruri care pot sluji unui plan mai amplu de construcție a unei comunități sănătoase.
12
Țînând cont de condițiile oferite de mediu, probabil că un sistem de microferme ar putea asigura supraviețuirea la început și apoi prosperitatea oamenilor. Urmând poate să se dezvolte firesc dacă cadrul necesar ar fi asigurat pentru dezvoltare. Totuși lipsește ceva esențial din tot acest plan. Într-o mică gospodărie e nevoie de ceva mai mult decât voința unui singur om chiar dacă primește din afară sprijinul necesar. Asta mă face să mă gândesc că nu poate există o comunitate sănătoasă alcătuită doar din bărbați. Pe timp de război prioritățile sunt altele, la fel și obiectivele. Cum singurele lupte pe care le vor avea de dat de acum vor fi cu rândurile de fasole sau cartofi dacă lucrurile ies bine, mai mult ca sigur că un singur om nu face față la întreținerea și creșterea unei gospodării. Nu știu de existența unor unități feminine similare. De obicei femeile sunt încadrate ca personal muncitor civil, lucrând în spatele frontului în producția necesară războiului sau în treburi ce țin de birocrație. Poate că o mică fabrică ar fi o idee bună. Habar nu am cine ar putea să ia astfel de decizii, nici măcar nu știu cum să formulez acest tip de problemă pentru a-i găsi o rezolvare potrivită dar dacă vreau o comunitate autonomă cred că voi găsi și soluțiile necesare. Îmi amintesc că la cursuri ne-au vorbit de niște case care pot fi ușor asamblate pe o fundație care și ea poate fi montată relativ ușor, rezistente și comode. Un progres enorm față de situația actuală. Ele, ca și unele dintre accesorii ar putea fi fabricate aici. În sfârșit, nu reușesc să merg mai departe cu planurile deocamdată așa că mă mulțumesc să aranjez situația pentru zilele următoare. Incaierarile s-au oprit dar e o liniște destul de fragilă. Va trebui să mă grăbesc si nu-mi plac lucrurile făcute pe grabă. Cu cât ai mai mult timp de gândire cu atât ai mai multe șanse să găsești soluții pentru problemele ce pot apărea. Dar nu depinde numai de mine așa că încerc să obțin cât pot de la ce am. Poate că la capătul eforturilor pe care va trebui să le facem se află vremuri liniștite.
13
Am vorbit cu oamenii vreme de aproape o săptămâna. A fost timp să-i primesc pe toți, să le fac fișe personale și să aflu ce mă interesa. Cea mai mare parte dintre ei au lucrat înainte de război deci nu le va fi greu să între în joc dacă au pentru ce. Ce le propun eu e mai bun decât sinuciderea și cu siguranță mai bine decât viață pe care o duc acum. Sunt mulți care au spus că stăpânesc un meșteșug sau altul, și ei ar putea să învețe cum se face o treaba, apoi să-i învețe și pe alții. Nu foarte mulți au studii superioare și pot purta cu ei o discuție mai lungă de o înjurătură iar câțiva au lucrat în forțele militare dintotdeauna, felul disciplinat în care se purtau mi-a făcut o bună impresie. Câțiva făcuseră parte din forțele de poliție și va trebui să aflu motivul pentru care au fost trimiși în prima linie. Mai sunt cei care provoacă necazuri, care nu știu să facă altceva decât asta. S-au etichetat singuri purtându-se cu obrăznicie și dispreț, aruncând tot felul de sugestii dezgustătoare, vorbe cu dublu înțeles și amenințări, refuzând să răspundă la întrebări în mod direct, ca și când nu aș fi putut afla totul despre ei în câteva minute doar luând contact cu comandamentul. Dar nu mă interesează ce are comandamentul de spus ci doar ce au avut ei de prezentat iar lucrurile au devenit clare în această privință. Evident că va trebui să iau legătura și cu comandamentul, să aflu dacă-s printre ei criminali, violatori, tâlhari sau alte tipuri de indivizi care sunt o pacoste pentru orice administrație civilă iar pentru cele militare carne de tun. E important să știu la ce să mă aștept pentru că voi demara lucrările cât pot de repede. Nu am idee ce să fac cu acești indivizi. Nu au muncit nici măcar o zi în viață lor și asta explică multe, nu se pricep să facă nimic decât să își provoace necazuri unii altora și tuturor. Strică și spurcă orice ating și sunt prin definiție iresponsabili. Nu pentru că nu ar ști ce fac, pentru că sunt extrem de bine înzestrați cu discernământ. Atunci când e vorba să se judece între ei sau să-i judece pe alții se dovedesc experți în moralitate. Dar firea lor coruptă îi transformă în persoane indezirabile. Probabil că cei de la comandament ne consideră pe toți în felul asta. Nu vreau în nici un fel să le impun voința mea. Mă gândesc să transform viitoarea localitate într-una civilă, am toate motivele să cred că pot face asta, și aceste caractere primitive și infantile nu se integrează nicăieri. Nici măcar între ei. Lucrurile însă trebuiesc separate, pentru că suntem o comunitate mică, și oameni care nu se supun nici unei discipline nu sunt de nici un folos. Cu atât mai mult cu cât nu au habar ce e de făcut și lăsați de capul lor probabil își vor face singuri felul. În plus, se lipesc că mucii de cămașă folosindu-se de cel mai mic pretext oferit, deci orice contact cu ei trebuie evitat. Nu sunt în număr foarte mare, cam doua duzini, deci vechea tabăra le va fi mai mult decât suficientă să facă ce vor vrea. Noua locație am stabilit-o pentru ceilalți la câțiva kilometri depărtare într-un loc care mi s-a părut optim, aproape de firul de apă, cu pământ de calitate. Pe termen mediu vreau să obțin două lucruri. Independența totală față de comandament este primul. Dar cum independența nu înseamnă izolare am de gând să îmi fac legături în oraș unde produsele de aici pot avea căutare și să deschid o mică unitate care să facă față cererii locale de bunuri obișnuite. Merg prea departe însă cu gândul, sunt stăpân peste o situație confuză unde nebunii se cred mareșali așa că pot face planuri pe termen lung abia după ce am rezolvat problemele pe termen scurt. Organizarea și ierarhiile militare îmi vor folosi totuși pentru păstrarea autorității.
14
În plimbările mele obișnuite am avut timp să văd cum e locul pentru nouă locație. Pârăul are cam doi metri lățime, habar nu am câți km lungime și e îngrozitor de poluat cu tot felul de rebuturi industriale. Va trebui să aflu care e starea lui de la izvor și până la intrarea în tabăra pentru a mă putea folosi de el. Eu nu știu de existența unei localități în apropiere dar e important să am certitudinea că odată curățat rămâne în felul asta. Cercetând harta aflu că izvorul e la aproximativ zece km distanță. Terenul ales are deasemenea nevoie de nivelare și sunt tare curios cât de prompți vor fi cei de la centru. Două, trei buldozere ar putea să rezolve treaba în câteva zile, iar un singur utilaj în vreo săptămâna sau două. Copacii izolați i-as lăsa așa cum sunt. Un copac se maturizează în câteva zeci de ani. Am de gând să mai sădesc și alții dar înainte de orice trebuie să curăț locul. Tipul de microferme despre care am aflat la cursuri aveau o poveste destul de interesantă. Inițial inginerii au gândit niște structuri modulare care se îmbinau foarte ușor și rapid pe o fundație gândită în același mod. Trei oameni lucrau cam două zile să îmbine una, sau ceva mai mult depinzând de numărul de camere. Pentru o climă temperată aveau o garanție ce dura câțiva ani, până la zece din câte înțelesesem. Fuseseră gândite de armată pentru zonele grav afectate de război și pentru refugiați. Ideea evoluase însă dupa ce parasise cadrul militar, dar urmând aceeași gândire cazonă se transformase în ceva mai complicat. Casa putuse deveni, urmând necesitățile, o gospodărie. Era de folos mai ales în cazul refugiaților care pe o perioadă mică și medie își puteau asigura singuri traiul zilnic având independența. Cotețele pentru animale, mașinile pentru îngrijirea pământului în funcție de diferite culturi ce puteau asigura un trai decent, utilitățile și toate cele necesare unei astfel de întreprinderi aveau la baza aceeași concepție simplă, modulară, cu o mare ușurință în asamblare, curățare și întreținere. Toate veneau împreună cu locuința și fuseseră chibzuite în diverse standarde în funcție de dimensiunea proprietății. Acest concept a fost preluat ca afacere în viață civilă, la început doar ca o rezolvare a situației grave din zonele calamitate de diverse fenomene naturale, apoi că alternativă pentru cei care vroiau să paraseseasca viața tumultoasă a orașului pentru a trăi liniștit în mediul rural.
15
Am stabilit o întâlnire cu inginerul în urmă cu ceva vreme și a venit timpul să o onorez. Avem multe de stabilit, am făcut niște planuri deocamdată rudimentare, niște schițe mai degrabă, și vreau să lămuresc o mulțime de lucruri. Odată pornită treaba nu o mai pot opri și trebuie să aflu în ce măsură lucrurile vor putea intră pe un făgaș firesc, fără sincope. Drumul până în oraș a trecut rapid. M-a primit la biroul lui separat de comandament. E un tip înalt cu părul creț și sprâncene stufoase. Am studiat împreună planurile și nu a avut prea multe remarci de făcut. Mi-a spus că va fi nevoie de ceva vreme să calculeze costurile dar propunerile mele nu ridică probleme majore. Nu a părut mirat că am decis să organizez mică mea comunitate în jurul agriculturii. Am dedus că știa destul de bine ce cursuri alesesem. I-am răspuns că natura terenului și locația contribuiseră la alegerea mea, nu am habar câtuși de puțin de agricultură și voi avea nevoie de consiliere în viitor. Am vrut să plec și mi-a părut că vrea să mai spună ceva dar nu știe cum să formuleze ideile așa că am mai întârziat o vreme punându-i întrebări fără relevanță prea mare. "Uite, mi-a zis până la urmă, eu am grijă de aprovizionarea mai multor unități. Toate sunt la început că și voi. Fiecare a avut o libertate considerabilă în a-și alege proiectul de dezvoltare. Dealtfel i-ai cunoscut la cursuri pe unii dintre ei. Mă gândesc la o cale prin care puteți să intrați în legătură iar unii cu alții, aș vrea să aranjez o întâlnire la un moment dat. Ați ales se pare drumuri extrem de diferite și nu ar fi exclus să va fiți unii altora de folos. Nu l-am întrebat nimic, nici el nu a continuat să vorbească. Ne-am salutat și am părăsit biroul încercând să-mi amintesc și de celelalte discipline între care aș fi putut alege. Știu că printre ele erau și cursuri legate de sport, științe politice și chiar cultură sau religie. Erau mult mai multe dar eu mă limitasem la ce-mi păruse folositor.
16
Nu sunt poet sau artist de vreun fel. Pentru mine, unu și cu unu fac doi e un adevăr care mi-e suficient. Deci mi-ar fi foarte greu să descriu mașina. Pentru descrierea ei nu sunt de ajuns formule matematice sau descrieri literare. Faptele ar putea să vorbească de la sine dar nici ele nu ar explica mare lucru. De la ea a pornit războiul, ea l-a întreținut și tot datorită ei s-a sfârșit. Este uitare de sine, izvor de speranță, motiv de prăbușire și întotdeauna dorința de mai mult. E la dispoziția oricui dar e a nimănui și abuzul de ea are întotdeauna consecințe. Cei care o cunosc bine se feresc, cei care mai speră nu se mai desprind. Sursă de moarte pentru cei fără speranța, sursă de viață pentru cei fără speranță, sursă de necazuri, sursă de ceva întotdeauna dar niciodată la ce te aștepți. Dacă poți, e bine să te ferești de ea, dacă nu, e bine să știi că s-ar putea să fie ultimul lucru pe care îl faci.

VA URMA






.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!