poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 484 .



Oameni și vremuri 1
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2019-07-10  |     | 



Era Gheorghe fierar aproape de când se știe. Acolo, în satul lui, să tot fi avut nouă, ori poate zece ani, l-a privit pe fierarul satului, țiganul Cleașcă, cum scotea un fier înroșit în foc pe care, apoi, ținându-l cu un clește l-a tot bătut cu ciocanul transformându-l într-o fâșie lungă.
- Ce faci, nene, acolo, la ce-ți trebuie bucata asta lungă de fier?
- O înnădesc cu altele ca să iasă un raft pentru o roată de căruță.
De acolo i se trage. A simțit el, așa, dintr-odată că asta ar vrea să fie un om care să se lupte cu fierul, să-l îndoaie, să facă lucruri trebuitoare sau chiar numai frumoase. Așa cum prietenul său Gogu, din vecini, făcea din lut chipuri de oameni ori case și grajduri mititele care semănau uluitor de bine cu cele adevărate, el va folosi fierul pentru a face lucruri utile și totodată frumoase. Da, dar tatăl său nu-l va lăsa, în ruptul capului, să-l facă de rușine mergând la țigan să învețe meserie. Îl va trimite cu caprele, iar, când va fi mai mărișor, va trebui să iasă cu sapa la porumb și la cartofi să cosească nutreț pentru vacă și cei doi bouleni, iar iarna să care lemne din Plaiul de pe munte.
Norocul, însă, i-a surâs. Nenea Nae, cel mai în vârstă dintre cei zece frați și surori ale lui, învățător prin părțile Sibiului, l-a angajat, printr-o cunoștință, la Fabrica de căruțe din Rășinari. Da, era o adevărată fabrică ce vindea căruțe nu numai în țară ci și în străinătate. Patronul, Ioan Lungu, nepotul lui Maniu Lungu, întemeietorul fabricii pe la 1860, l-ar fi angajat, pentru că avea nevoie de oameni, ca să învețe meserie, în oricare dintre secții: în hala mașinilor de rindeluit, de geluit și găurit, în cea de polizat și frezat, în cea de asamblat. L-ar fi angajat și la birou pentru că îi văzuse scrisul frumos și îngrijit, dar el nu, și nu, vroia doar la fierărie. La insistențele lui a dat chiar și o probă de lucru.
- Știu să dau cu ciocanul. Puteți să mă încercați, acolo unde lucrează dumnealui.
S-au apropiat de un fierar tuciuriu, care tocmai scotea din cuptor un fier înroșit, și a început să-l bată cu ciocanul. Ioan Lungu i-a șoptit ceva la ureche și în curând Gheorghe dădea și el, cu precizie, în aceeași bucată de fier, după fiecare icnitură a tuciuriului.
În drum spre casă, Nae îl întrebă pe mezin:
- Cum de știuși, bre, să dai așa de precis cu ciocanul în nicovală?
- De multe ori, când ploua și tata nu-mi dădea vreo treabă anume, mă duceam la covăcia lui Cleașcă să casc gura. În câteva rânduri m-a lăsat să dau cu ciocanul. La fel icnea și el ca ăsta din Rășinari.

I-a părut rău lui Nae că frățâne-su nu și-a ales o meserie mai acătării, nu una așa de grea, în care trebuia să umble aproape tot timpul murdar. Dar tot răul spre bine, și-a zis acesta mai târziu, când Gheorghe n-a fost încorporat, la începutul războiului, așa cum se întâmplase cu alți tineri de vârsta lui. A primit totuși ordin de chemare, dar nu pentru a merge pe câmpul de luptă ci la Arsenalul Armatei din Sibiu.
Și-ar fi găsit el vreo locuință în oraș să nu mai străbată atâta drum până la noul său loc de muncă, la început pe jos, apoi cu bicicleta. Dar între timp lucrurile s-au complicat. Nu i-ar mai fi fost deajuns o singură cameră pentru că se însurase iar primul copil era deja pe drum. Tot mai bine era aici în acest sat de sub munte care, în anumite privințe, se asemăna cu satul copilăriei sale. Râul cu apă curată de munte trecea și aici în apropiere, iar Fântâna Roșcî cu cea mai bună apă din sat era la doi pași. Și casa de lemn, tencuită doar pe dinăuntru, cu trei camere le era deocamdată îndestulătoare. Unde mai pui că și soacra, care deocamdată se dovedise a fi o femeie bună, sigur le va fi de ajutor în creșterea copilului care va veni. Cu ajutorul lui Dumnezeu poate vor veni și alții.
Deocamdată, trebuia să se hotărască. Cu armata nu-i de jucat. Va putea ajunge în fiecare zi la ora 8 la serviciu, fie vară, fie iarnă? Va putea sta după program când va primi ordin? Inginerul Georgescu, comandantul Arsenalului, le-a spus-o clar. Orice întârziere la serviciu sau orice absență nemotivată se pedepsește ca în armată. Cei care, datorită comportamentului lor, vor fi scoși din serviciu, cu alte cuvinte vor fi dați afară, vor fi trimiși imediat, cu escortă, pe front în linia întâi.
Știa toate acestea, a și semnat pentru luare la cunoștință și, totuși, s-a hotărât, pentru binele alor lui, să locuiască în acest sat și să ajungă la timp, indiferent de vreme, la serviciu. Pentru cei vreo doisprezece kilometri, până acolo, pe jos făcea mai bine de două ore și jumătate. Dacă trecea prin pârâul din Tropini și o lua de-a dreptul, prin pădure, timpul se reducea la mai bine de jumătate. Dar era periculos să umbli singur, mai ales iarna, prin pădure. De departe, din sat, se auzeau, în zilele geroase, din direcția aceea, urletele lupilor.
Și-a rezolvat până la urmă problema mersului spre noul serviciu prin cumpărarea unei biciclete de la magazinul lui Jikeli de pe strada Orezului. La îndemnul vânzătorului a mai cumpărat petice pentru lipit camerele înglobate în cauciucuri și câteva scule absolut trebuitoare pentru întreținerea și repararea bicicletei.
A încercat-o prin curte, apoi, în câteva dimineți, și pe uliță, înainte de a ieși ciurda vacilor. A reușit s-o stăpânească destul de bine. Într-una din dimineți pe ulița pardosită cu pietre de râu ce ducea într-o pantă lină, spre capătul satului și de aici, mai departe, spre Dumbrava Sibiului, Gheorghe pedala de zor. Caii celor câteva căruțe, pe care le-a depășit, s-au speriat strașnic de așa o arătare nemaivăzută de ei până atunci, gata- gata să intre, cu căruțe cu tot, în râu. Un câine care însoțea una din căruțe s-a năpustit în goană spre el vrând parcă să-l pedepsească pentru sperietura cailor. S-a ales cu câteva zgârieturi produse pe piciorul stâng de colții animalului și cu pantalonii flenduriți deasupra bocancului.
Va trebui, deci, să fie mai atent când pedalează prin sat să meargă mai încet, chiar dacă va pleca cu zece minute mai devreme. Va recupera din timp după ce iese din localitate când nu-l va mai încurca nimeni pe drum. Ce bine îi prinde ceasul de buzunar, primit de la nașul său, atunci când acesta aproape își pierduse vederea datorită bătrâneții
- Ia-l, finule, ia-l, eu tot nu mă mai pot folosi de el. Și eu îl primii de la un boier venit la băi, drept mulțumire, că i-am tras băiețelul din calea unui bolovan care începuse a se rostogoli înspre drum de pe un vârf spre izvorul 24.
Și ce bine îi prinde acum acest ceas când trebuie să nu întârzie niciun minut la slujbă. Iată, știe că de acasă până în fața Arsenalului a făcut 45 de minute.
În iarna următoare au venit însă zile cu viforniță, de să nu scoți nici câinele din casă. El a încercat dar n-a putut nicicum să ajungă. De abia a treia zi, s-a putut prezenta la locul de muncă, cu inima cât un purice, gândindu-se la pedeapsa ce-l așteaptă.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!