poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 34 .



Mak’d±wa
proză [ Științifico-Fantastică ]
Schiță

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [armaghedon ]

2018-10-18  |     | 



1
X-252

„Căutătorul” își păstra viteza navigând lin, fără turbulențe înspre „X-252”, planeta pe care cu șapte ani în urmă, organizația pierdu trei oameni importanți, unul dintre ei fiind chiar vice-președintele organizației. Avusese el un moft să pună primul piciorul pe noua descoperire, probabil să-i poarte și numele, „Planeta Adams”. Ce frumos i-ar fi sunat! Se urcaseră toți trei într-o capsulă și după ce atinseră planeta, li se pierduse urma. Semnalul de detectare era mort și nicio veste sau răspuns de la ei. Nava cu care plecaseră fusese nevoită să se întoarcă la bază având la bord pe însuși președinte, nu putuse să întârzie prea mult în afara spațiului Organizație, așa că dădură ordin ca „Căutătorul” să ia cei mai buni oameni și să plece în căutare celor trei dispăruți. Dintre toți cei ce ar fi putut să supraviețuiseră și să îi găsească pe cei trei, doar unul rezistă testelor la care fuseseră supuși, românul Mircea Hîncean. In orice caz, din cauza faptului că în capsulele de salvare nu încăpeau mai mult de patru persoane, unul singur era suficient, totuși, pentru orice eventualitate, fusese luată cea de-a doua persoană care trecuse majoritatea testelor, ucraineanca Natașa Paraliuk. Cei doi se aflau la bordul „Căutătorului” de peste două luni de zile și nu mai aveau mai mult de o săptămână până la începerea misiunii.
Mircea Hîncean stătea tolănit pe canapea in camera lui când se auzi o bătaie ușoară în ușă.
„Intră!” spuse el lăsând deoparte harta pe care o examina.
În cameră își făcu apariția o femeie la treizeci și cinci de ani, blondă tunsă scurt. Era foarte slabă ceea ce dădea impresia că are mai mult de un metru șaptezeci cat avea de fapt. Ochii ei de un verde intens îl fixară iar pe buze îi a postat apăru un zâmbet slab. Mircea o privi câteva clipe apoi o invită să se așeze indicând i-ai un fotoliu acoperit cu piele de mutră în contrast cu canapeaua pe care el o ocupa deja.
„Natașa, ce te aduce aici?” o întrebă el fixand-o cu privi-rea.
Femeia cu pași fermi se apropie de fotoliu. Se așeză și își puse piciorul drept peste celălalt în așa fel în cat bărbatul să-i poată vedea pulpa albă de pe care fusta de culoare cireșelor coapte îi alunecă ușor.
„Știi? Îmi pare aiurea că trebuie să pleci singur in misiune. De ce nu as putea sa vin și eu? Te-aș putea ajuta.”
Bărbatul o privi intens și cu o oarecare poftă. „Aș putea sa o am” gândi el. Își scutură capul ușor și zise:
„Ști foarte bine că în capsulă nu încap decât patru persoane. Dacă îi găsesc pe dispăruți, unul din noi ar trebui sa se sacrifice”
„Știu” replică ea, „și totuși as putea lua cealaltă capsulă și să te însoțesc”
„Crezi că ar fi necesar?”
„Da!”
Bărbatul o privi oarecum mirat.
„Ști că nu cunoaștem zona și nici riscurile. Nu știm nici cauza dispariției celor trei. Poate fi o zonă periculoasă.”
Femeia zâmbi.
„De ce crezi că sunt aici?”
El nu răspunse. Lăsă capul în jos și privi un punct invizibil de pe podeaua de mahon.
„Să înfrunt pericolul. Asta îmi e meseria”, continuă ea după o scurtă pauză.
„Voi fi bine!”
„Cum crezi!”
Se ridică și pleca fără a mai adăuga nimic.
Mircea reluă cercetarea hărților făcute pe baza unor fotografii surprinse pe X-252 de către sateliții trimiși de căpitanul McFree. Mintea îi zburase aiurea, la picioarele zvelte și la sânii obraznici ai Natașei. Se întâlnise de nenumărate ori în decursul călătoriei, dar niciodată nu se gândise la ea că femeie. „Ce-i cu mine?” se întrebă el în gând. Era adevărat că de ceva vreme nu mai avusese o relație fizica cu cineva, și totuși de ce tocmai acum? Frica de a nu se mai întoarce? De a nu mai avea ocazia să-l fi copleșit? Nici el nu putu da un răspuns relativ.


2. Natașa

Lui Mircea îi păru oarecum rău că Natașa nu putea lua parte la misiune. Privi îngândurat hărțile. Constată că întreaga planetă era acoperită doar de ape. Câteva insule răzlețe ieșeau din apa de culoare roșie. Se întrebă ce ar putea face că acest imens glob de apă să fie roșu.
Așeză hărțile pe măsuța din fata să unde poposea și ceașcă cu cafeaua neterminată. Ieși din cameră și străbătu holurile ce păreau un labirint alb, puternic luminat de neoanele prinse în marginea de sus a peretelui. Intră în încăperea restaurantului unde se așeză la o masă într-un colț mai retras. Câteva figuri cunoscute dar și persoane pe care nu le cunoștea își beau cafeaua sau luau micul dejun. Nu avea de unde sa cunoască pe toți cei ce călătoreau împreună cu el. Întreg personalul numără peste două sute cincizeci de oameni. Afară de căpitan și câțiva membri ai echipajului nu cunoștea decât chelnerii sau câteva persoane ce uneori îi ieșiră în cale. In schimb pe el îl cunoșteau toți. Îi cunoșteau rolul și misiunea ce urma să o îndeplinească.
În cadrul ușii, Natașa, într-o pereche de pantaloni negri elastici și o cămașă albă până în talie, își rotea privirea prin încăpere. Ochii i se opriră pe chipul bărbatului, și fără a-l scăpa din privire porni înspre el, călcând suav dar ferm.
„Ma pot așeza?” întrebă.
„Sigur”
Între timp, o chelneriță se apropie de masa lor.
„O cafea” spuse ea.
„Pentru mine un wisky”
Chelnerița se îndepărtă lăsând în urma ei o dâră de flori de câmp primăvăratice.
„Știi” începu el „aș fi fost încântat să mă
Femeia îl privi prin părul ce-i cădea că o perdea acoperindu-i obrajii fără să-i spună vre-un cuvânt.
La ce l-ar fi putut ajuta? Se întrebă el în timp ce o privea. Era așa firavă.
„Nu știu la ce mă duc.” Continuă el. „Totul e acoperit de apa cu excepția a câteva puncte de par a fi niște insulițe. Nici nu știm dacă cei trei mai sunt în viață. Nu știm nimic despre această planetă.”
„Nici despre mine nu ști nimic”
„E adevărat!”
Femeia tăcu câteva minute în timp ce sorbi din cafea și îl privi părând mai mult că-l cercetează.
„Știi?” urmă ea, „este prima mea misiune spațială. Am lucrat un timp pentru SZR. Aici am îndeplinit câteva misiuni destul de complicate mai ales in timpul războiului pentru cucerirea Crimeei.”
„Se pare că ți-au reușit”, o întrerupse el.
„Da și Ucraina a reușit să redobândească suveranitatea asupra Crimeei.”
„Mă întreb de ce statele se bat pe pământ pentru teritorii, iar în Spațiu sunt mână-n mână?”
„Totul e politică. Curând vor începe să împartă și planete, atunci iar războaie, dar de data aceasta va fi un „război al stelelor” pe bune.”
„Bănuiesc.”
„Mi-am dorit foarte mult această misiune.” Luă o pauză apoi continuă: „Dar se pare că voi rămâne doar cu amintirea unei călătorii în Spațiu”
„Da. Dacă nu mor sau dispar”
„E o idee!” Îi zâmbi. „Succes!”
Se ridică și porni înspre ușa. Mircea rămase sa o privească cum se îndepărtează. E drăguță, își zise.



3. Eta kījloï

Într-o cameră întunecată, patru bărbați stăteau la o masă, toți cu ochii ațintiți spre o fereastră ce dădea spre muntele Kêî de unde primul zeu al nopții Aku urma să-și înceapă ciclul vegherii peste Mak’d±wa. Alte trei persoane stăteau în cele trei scobituri făcute în perete cu privirea ațintită în aceiași parte.
Toți șapte erau îmbrăcați în robe albastre iar la gât aveau un medalion în șapte unghiuri din kał roșu. Pe fiecare vârf al unghiului era prinsă o piatră de rajysåk, iar în centrul lui, într-un cerc era desenat muntele Kêî în al cărui vârf era prinsă o piatră mai mare rotundă de rajysåk. Doar unul dintre ei, pe lângă acest medalion avea un altul tot de kał doar că verde, rotund și cu o piatra mare de Kočkañ de aceiași formă prinsă în mijloc.
Masa, din piatră albastră, avea sculptat pe ea in centru aceiași imagine ca a medalionului purtat de către cei șapte, iar în jurul lui era scris un text.
Primul satelit își făcu apariția de după vârful muntelui Kêî, atunci unul dintre meseni se ridică și spuse:
„Sêntÿ Ù ©aty, e timpul!”
Ceilalți trei se ridicară, iar unul dintre ei începu să citească textul scris pe tăblia din piatră a mesei:
„źa Triqy va veni și el va da naștere lui źa Wāęlla cel ce ne va readuce uscatul în Mak’d±wa. Saâlla este puternic!”
Cu toții făcură o plecăciune in fața muntelui, apoi Ù ©aty repetă încă de trei ori cuvintele scrise pe masă. Se așezară și fără a dezlipi ochii de pe munte, priveau cum astrul își descoperea întreaga față lunecând ușor printre stelele cerului.
„Aku este puternic!” exclamă Ù ©aty.
Ceilalți exclamară in cor:
„Dovada e źa Triqy!”
„Aku, tu deschizi calea a ceea ce Gry ne va descoperi!” Continuă el.
„Zala! (Cu adevărat!)” spuseră ceilalți într-un glas.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!