poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 338 .



M.I.G. 21
proză [ ]
ploaie de stele

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [icon ]

2018-05-18  |     | 



Sunt un M.I.G.-21 și să nu vă mire că vorbesc în graiul oamenilor. L-am învățat de-a lungul vieții mele destul de tumultuoase. Știu că acum, nimeni nu mai dă doi bani pe mine, dar să știți că am fost cineva la viața mea. Sunt avion de vânătoare (adică am fost) și deși nu am vânat nimic de când am ieșit din fabrică, totuși am făcut războiul, războiul rece desigur și să știți că din punt de vedere emoțional nu este nicio diferență între un război cald și unul rece. Emoțiile sunt aceleași, ba poate mai accentuate în cazul unui război rece, pentru că trebuie să stai mereu cu arma la picior, cum spun oamenii. Nu e ușor să fi gata de luptă în fiecare moment. Pentru acest lucru am mobilizat în jurul meu o mulțime de oameni pe care i-am ținut sub tensiune vreme de 30 de ani. În acest timp, unii dintre ei au dispărut, pe cale naturală, adică s-au pensionat și au murit, pe alții i-am băgat în spitalul de nebuni, iar pe câțiva i-am călit și i-am păstrat lângă mine. Aceștia sunt trei băieți, acum cam bătrâiori; pilotul Costel, mecanicul Stan și Titi, cel cu combustibilul, care îmi face aprovizionarea cu kerosen. Kerosen din ăla bun, cum era odată. Nu știu unde îl ține, dar îmi dă numai mie. Prin asta îmi dovedea că mă iubește. Dacă nu ar fi avut accidentul la ochi, el ar fi trebuit să mă piloteze, pentru că ăsta a fost visul lui de copil, dar așa, din cauza accidentului, a ajuns la aprovizionare. Titi ăsta, are zborul în sânge. Mi-a povestit că era cam de 11-12 ani când s-a urcat pe o magazie din curte și a sărit cu o umbrelă în mâini, ca să învețe să zboare. A sărit și cu două umbrele deodată și chiar a planat vreo câțiva metri, dar s-a terminat rău pentru că ultima oară, la aterizare, s-a dezechilibrat și a căzut pe o parte. O tijă de la o umbrelă i-a intrat în ochiul drept. Nu i la scos de tot, doar i-a atins puțin cristalinul, suficient ca umoarea apoasă să i se scurgă și să-și piardă vederea. Trei operații i-a făcut doctorul Juster de la Bacău, de i-a salvat ochiul întreg. Era bucuros, că nu a fost nevoie să-i pună ochi de sticlă. Se descurca și cu un singur ochi, numai că la fotbal, în curtea școlii, când se alegeau echipele, pe el nu îl lua nimeni în vreo echipă pentru, că ”chiorul nu vede mingea Și în anii adolescenței a continuat să viseze să facă școala de pilotaj dar din cauza ochiului, nu a putut să facă altceva decât doar să ajungă în preajma avioanelor. La un control oftalmologic de rutină, o doctoriță tânără i-a spus că nu ar fi fost o problemă cu vederea cu un singur ochi, pentru că vederea spațială se formează până la vârsta de 6 ani, iar accidentul i s-a întâmplat la 12. Așa că ar fi putut fi acceptat la selecție. Cu trecerea anilor s-a resemnat.
Când e singur și sigur, că nu îl vede nimeni, vine pe lângă mine și mă mângâie. A văzut că mecanicii au mănuși atunci când lucrează la motoare și și-a pus și el mănuși, ca să nu mă zgârie când mă mângâie și nu știu cum să-i spun că mai mult mi-ar place să-i simt căldura palmelor, fără mănușile acelea.

Despre fiecare aș avea ceva de spus. Stan, este un mecanic excepțional, dar trebuia să-l prinzi în momentele când nu era certat cu nevastă-sa. Femeia asta e nebună. Pe vremea aialaltă, când ar fi vrut și el ca omul să se odihnească, într-o zi de duminică, mi-a spus Stan, că pe la ora trei după amiaza, nevastă-sa, a vrut pepsi-cola și l-a trimis pe bietul om să caute în oraș așa ceva. Unde dracu să găsești pepsi în cartier la el în Crângași? Și nu orice fel de pepsi, ci la sticlă cu dungi în spirală. A găsit la Intercontinental, după ce a bătut toate restaurantele și barurile. Când a ajuns acasă nevastă-sa nu a mai vrut pepsi. A vrut zeamă de varză acră. Ce să-i faci? Era gravidă a cincea oară. Pe mine mă amuza cu poveștile lui, dar îmi dădeam seama că era nefericit. Culmea a fost când am aflat că l-a părăsit și l-a lăsat cu patru copii, al cincilea fiind al amantului ei cu care a și fugit.

Despre Costel, ce să vă spun, cu el aveam o relație specială. El este pilotul meu. Primul și ultimul sper. Între noi s-a întâmplat o adevărată poveste de dragoste. De fapt el s-a îndrăgostit primul de mine. Eram tineri și frumoși. El de abia ieșise de pe băncile școlii de aviație, iar eu tocmai venisem de la Moscova, adus de un cioban rus, care m-a forjat și mi-a bruscat comenzile tot drumul.
De cum m-a văzut, Costel, am simțit că între noi se va naște o adevărată camaraderie. Țin minte, prima zi când ne-am întâlnit. Eu străluceam în soare, mândru nevoie mare de steaua mea roșie în cinci colțuri, pictată pe aripi. El, timid, îmi dădea ocol mângâindu-mă ca pe o femeie. Mi s-a făcut puțin rușine de ce am simțit atunci, sub mângâierea mâinilor lui. M-am suspectat că aș fi avut o deviație comportamentală legată de sexualitatea mea. Îmi amintesc, că în fabrică, la ruși, numai una, Natașa, mă mai atingea așa. Uneori, noaptea, când nu era nimeni prin preajmă,se urca la mine în carlingă și îmi ținea strâns manșa între pulpele ei groase și calde, cu mâinile ei mari și umede, și eu mă emoționam așa de tare încât mi se scurgeau câteva picături de ulei din motor. Situația a trecut neobservată, pentru că pe vremea aceea oamenii nu se suspectau între ei pentru deviațiile sexuale ci pentru cele politice mai ales. Când a intrat în carlingă i-am arătat lui cine dintre noi doi este bărbatul. Mi-am încălzit bine motorul și am țâșnit într-un forțaj vertical de s-a cutremurat jumătate din Bacău, de zgomotul făcut. Am tras o goană până la Piatra Neamț și pe la Buhuși, am depășit viteza sunetului provocând un bang sonic de toată frumusețea, că s-a fisurat coșul de fum de la fabrica de postav. Eh ce vremuri! În 68 când cu evenimentele din Cehoslovacia, am tremurat amândoi la cel mai mic semn de alarmă. Eu pe pistă eram cu apărătoarele de la prizele de aer scoase, iar el în cazarmă, dormind îmbrăcat în combinezonul de zbor. Mi-a mărturisit că după discursul lui Ceaușescu de la televizor, starea de emoție care l-a cuprins era atât de mare încât, dacă ar fi primit ordinul să bage un cuțit în taică-su, ar fi făcut-o, nemaivorbind de vreun rus. M-am îngrozit puțin știind că am trecut prin mâini rusești de la primul șurub. Anii au trecut și nu a fost cazul. Am avut de dus multă muncă de convingere cu Costel până când am făcut din el, pilotul care este astăzi. Pot să spun că l-am domesticit. Costel avea în el acea nebunie de erou, cum aveau așii aerului în timpul primului război mondial. Îi plăcea să trăiască periculos. Zborul pentru el avea un efect de drog puternic, care îi dădea o stare de beatitudine atât de gravă, încât avea senzația că zbura fără ajutorul meu, de parcă zbura singur. Eu știam că este efectul vitezei supersonice care seamănă cu starea de beție Uneori îmi era teamă să nu ne prăbușim. El avea scaunul ejectabil, dar eu, eu, aș fi aflat primul cum este să se lovești și să te sfărâmi de pământ. A trebuit să-l fac să prețuiască viața. Pentru asta am căutat intenționat să-l sperii, ca să-l salvez și apoi să-l fac să-mi mulțumească. Am procedat în felul următor. Pe la 12000 de metri mi-am oprit motorul și am început să intru în vrie. M-am rostogolit în toate felurile până pe la 6000 de metri, apoi m-am stabilizat cu botul spre apus, că era într-o după amiază.
L-am lăsat să privească linia orizontului, care desparte viața de moarte și cerul de pământ și l-am făcut să se gândească la Dumnezeu. Apoi mi-am reluat căderea necontrolată în gol până la 1000 de metri de pământ, timp în care l-am făcut terci între pereții cabinei înguste. Se căcase pe el și de abia am așteptat să deschidă carlinga să se aerisească.
Costel s-a schimbat mult după acest incident. A pus o iconiță între cadranul altimetru și cadranul giroscopului.
Costel pe cât era de exuberant în zbor pe atât era de tăcut în ceea ce privește viața lui personală.
Ceea ce m-a mirat mai mult este că pe spatele iconiței cu Maica Domnului era lipită o fotografie a unei fete blonde cu ochii albaștri. La decolare, își punea înaintea ochilor poza cu fata. La aterizare, o întoarce pe partea cu Maica Domnului. Ce să spun, fiecare cu sensibilitățile lui. Despre fata blondă nu mi-a spus niciodată nimic și nici eu nu l-am provocat. O dată, când am zburat pe deasupra Craiovei, Costel a scos un geamăt sfâșietor în microfon după care l-am auzit spunând: ”aici te-am pierdut, dragostea mea”
Altă dată, când am dat peste un gol de aer din care nu credeam că ne vom mai redresa, l-am auzit strigând; ”Te iubesc Maria!”
În primăvară a început retehnologizarea mea. Împreună cu Costel am fost în Israel, unde mi-au pus un computer și un pilot automat din cauza căruia nu mai simțeam pe manșă fermitatea mâinilor lui. Am primit armament modern și l-au modernizat și pe Costel pentru că i-au pus pe cap o cască plină de senzori, care avea pe ea și un sistem de ochire prin laser. Arăta ca un robot, ca un cyborg, cu instalația aia pe cap, care îi citea gândurile lui și-mi transmiteau mie comenzile prin intermediul computerului.
Tot echipamentul acesta era american și se bloca foarte des pentru că gândurile americanilor erau gânduri simple și puține, pe când ale lui Costel, erau altfel. În zborul de întoarcere, Costel a făcut niște greșeli de pilotaj, neputându-se adapta de prima dată și la analiza înregistrărilor parametrilor de zbor, calculatorul de bord, l-a declarat incompatibil.
Am înțeles imediat prin ce trece Costel. Superiorii au hotărât să-i mai dea o șansă, că așa este la americani, ți se mai dă o a doua șansă. Amândoi eram hotărâți să nu o pierdem. În noaptea de dinaintea probei, Costel, nu a putut dormi. Nu avea emoții ci doar o stare de disconfort.

Dimineața în care era programat testul era una rece, sticloasă. Noaptea încă nu se isprăvise. Stelele, încă, erau pe cer. La lumina reflectoarelor de pe aerodrom Stan, mecanicul, mi-a făcut o inspecție vizuală și s-a declarat mulțumit. A remarcat doar noua culoare în care fusesem vopsit și însemnele NATO de pe aripi. Titi, cel cu kerosenul, mi-a făcut un plin cu vârf, și mi-a șters delicat cu o cârpă, bușonul de alimentare.
Am plecat ca de obicei în forțaj vertical până la zece mii de metri, lăsând în urmă o flacără imensă ca un stâlp de lumină. Depășisem în urcare viteza de 2 Mach. Costel privea țintă spre stelele care dispăreau odată cu răsăritul prematur al soarelui. Îl vedeam prin webcam cum nu mai urmărea instrumentele de bord. Datorită computerului puteam și eu să-i citesc gândurile. Prin cap au început să-i treacă amintirile din copilărie, dulceața serilor în amurg, înainte de căderea nopții, când împreună cu tatăl lui și cu Mihai, fratele mai mic, începeau căutarea stelelor. Pe măsură ce se întuneca, stelele apăreau pe cer, iar ei și le însușeau; ”Asta-i a mea, asta-i a mea. Ba nu, e a lui tata, dă-i-o înapoi”. Când stelele se aglomerau pe cer și nu mai puteau să le țină socoteala, care și ale cui erau, tatăl le mângâia capetele și îi trimitea la culcare.
Calculatorul de bord nu înțelegea nimic din acele gânduri și înainte de a se bloca complet, a început să scoată un fum alb și înecăcios. După un timp s-a instalat liniștea. Costel avea ochii sticloși. Am înțeles ce trebuia să fac. Am armat dispozitivul de autodistrugere și l-am programat să se declanșeze la douăzeci de mii de metri. De când zburam împreună nu mai ajunsesem la înălțimea aceea. Fără niciun efort și eu, și Costel ne-am transformat într-o ”ploaie de stele” pe care Titi și Stan o priveau înmărmuriți.
Toate aceste lucruri au putut fi aflate în urma analizei înregistrărilor din cutia neagră, care a căzut ultima.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!