poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 391 .



Poveste din cetatea de aur
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MyMosys ]

2018-02-19  |     | 



Spun bătrânii că, la marginea pământului, acolo unde acesta se unește cu cerul, există o cetate cu totul și cu totul de aur, în care toate visele frumoase se împlineasc și în care nu există decât bunătate, frumusețe și fericire. Cum bine vă dați seama, mulți au pornit în căutarea acestei cetăți de aur, fie că erau săraci care își doreau o viață mai îmbelșugată și mai ușoară, fie că erau de os domnesc dar aveau visuri pe care țineau morțiș să le îndeplinească. Vedeți voi, nu oricui îi era dat să ajungă în cetatea de aur, căci aceasta era un loc fermecat și drumul spre ea era atât de bine ascuns încât numai cei care dovedeau bunătate îl puteau găsi.
Nu se știe cum, într-o zi, o ceată de fete aflate la cules de ciuperci prin pădure, aflară calea spre cetatea de aur și, degrabă, se porniră spre ea, dornice să ajungă cât mai curând pe tărâmul plin de făgăduințe. Erau cu totul cinci fete. Una dintre ele era adusă de spate, purtând povara unei cocoașe care îi atrăgea mereu batjocura din partea celorlalte.
- Ar fi bine să rămâi acasă, îi spuseră acestea la începutul călătoriei lor, cetatea de aur este în primul rând un loc al frumuseții! Și apoi, nu știm cum vei putea tu să duci la bun sfârșit un astfel de drum, căci ești tare împiedicată cu povara aceea a ta dintre umeri!
Lena, căci așa o chema pe fata cea adusă de spate, nu zise nimic și porni totuși și ea la drum, având grijă să se afle câțiva pași în urma suratelor pentru a nu le încurca. Drumul nu fu chiar atât de lung precum gândiseră, căci, după nici trei zile și trei nopți, iată-le pe toate în fața porții de aur. Cele patru fete ajunse primele, porniră să bată cu putere, în timp ce Lena se oprise la marginea podului de aur care trecea peste șanțul adânc al cetății, cercetând împrejurimile.
- Bună ziua, salută o șopârlă care se încălzea la soare pe marginea șanțului, eu sunt Lena și am venit să vizitez cetatea de aur!
- Cei mai mulți vin pentru a locui în ea, zise șopârla cu glad de om, de ce ai vrea doar să o vizitezi? Acolo nu-ți va lipsi nimic!
- Îmi vor lipsi mama și surioara mea cea mică, zâmbi Lena. Am promis să nu stau mai mult de o zi, căci nu are cine le purta de grijă. Știi, mama e cam bolnăvioară, iar surioara mea abia a învățat să meargă.
- Nu ai tată?
- Tatăl meu e plecat la oaste și nu vine decât iarna acasă!
Șopârla scoase limba și sări din șanț direct pe pod, după care se făcu nevăzută. Lena urcă și ea pe pod unde văzu o furnică roșie căznindu-se să împingă un bob de orez .
- Bună ziua, eu sunt Lena, spune-mi unde vrei să duci bobul și te ajut eu!
Furnica îi făcu semn spre mușuroiul de la piciorul podului, iar Lena adună în palmă toate boabele de orez răsfirate pe pod și le duse împreună cu frunica la mușuroi.
- Mulțumesc, fetico, zise frunica cea roșie cu glas omenesc, ce răsplată vrei pentru fapta ta bună?
- De ce aș vrea răsplată? Se miră Lena. Mă bucur că te-am putut ajuta! Văd că ai mulți copii!
Furnica cea roșie dispăru în mușuroi fără alte cuvinte, iar Lena ajunse în fața porții de aur tocmai când aceasta se deschise din senin, de una singură. Spre uimirea lor, cetatea de aur era goală și atât de liniștită încât părea împietrită. Suratele Lenei o luară la fugă pe străzile bătute în pietre prețioase, grăbindu-se spre grădinile îngreunate de flori, în care mese lungi încărcate de bucate ar fi ademenit orice drumeț flămânzit de truda călătoriei spre cetatea de aur. Și Lenei îi era foame, dar totul i se părea foarte, foarte ciudat. În cetate ar fi trebuit să fie mulți oameni frumoși, pașnici și fericiți, ori nimic nu însuflețea acest loc. Se așeză așadar pe o piatră pentru a-și odihni spatele care începuse să o doară din ce în ce mai tare, privind zidurile aurite și ferestrele strălucitoare.
- Hei, cocoșato, strigă una dintre fete, ar fi bine să faci cale întoarsă, locul tău nu e aici!
În râsetele celorlalte, Lena se ridică de pe piatră și porni spre ele.
- Ceva nu e bine în această cetate, ar fi bine să plecăm toate înainte să se întâmple ceva rău!
- Ba, vezi să nu, strigară fetele, abia am ajuns și deja suntem mai fericite! Privește în jur, câtă bogăție, câtă frumusețe! Dar ce să știe o cocoșată ca tine?
O bucată de pâine o lovi direct între umeri, acolo unde era locul cel mai dureros de pe cocoașă. Lena era obișnuită cu răutățile, doar crescuse cu ele. Luă bucata de pâine care o lovise și o strecură în buzunarul șorțului pe care îl purta peste rochie. La fel făcu și cu mărul și bucata de carne care o loviră în același loc, ferindu-se din bătaia lucrurilor cu care suratele ei începură să arunce zvăpăiate.
Pe când petrecerea celor patru părea mai în toi, un nor negru întunecă cerul de deasupra cetății de aur și, din el, se desprinse un zmeu cu trei capete, mai fioros decât crezuse Lena vreodată că ar putea fi un astfel de zmeu.
- Mi-ați călcat cetatea fără voia mea, mi-ați mâncat bucatele, se cuvine deci să vă mănânc și eu pe voi!
În țipetele celorlalte fete, Lena îi ieși zmeului în cale:
- Nu te mânia, zmeule! N-am știut că e cetatea ta, așa cum n-am știut că mesele întinse nu sunt pentru drumeți! Dacă putem face ceva să ne răscumpărăm greșeala, o vom face, dar cruță-ne viețile!
- Dacă eu v-am hrănit, trebuie să mă hrăniți și voi! Pregătiți-vă să vă înghit!
Când zmeul deschise cele trei guri, Lena aruncă în ele bucata de pâine, mărul și bucata de carne cu care fusese lovită în cocoașă. Pe loc, zmeul se prefăcu într-un flăcău frumos de stăteau norii pe cer în loc și amuțea soarele.
- Mulțumesc fată bună, spuse el cu vocea dulce ca mierea, cum să te răsplătesc pentru că ai rupt vraja care mă ținea legat pe mine și cetatea mea?
Abia atunci băgară fetele de seamă că cetatea de aur se însuflețise. Străzile erau pline de oameni veseli și frumoși, muzica răsuna prin ferestrele deschise și totul strălucea.
- Eu, zise Lena, nu poftesc decât găzduire până mâine când mă voi întoarce acasă!
- Găzduită vei fi cu tot onorul, glăsui flăcăul cel frumos.
Fetelor li se dădură odăi frumoase, straie de soi și mâncare aleasă, dar nimic nu acoperi pizma care se trezi în cele patru surate ale Lenei când văzură cât de atent era flăcăul cel frumos cu cocoșata. Li se părea ciudat ca tocmai o pocitanie ca ea să obțină toată atenția, așa încât, nu fu de ajuns să știe că fata voia să plece a doua zi și hotărâră să facă în așa fel încât să schimbe părerea flăcăului despre ea și, de se va putea, chiar să scape cu totul de ea. Așa se face că, imediat ce se lăsă seara, intrară în odaia flăcăului, îi furară coroana de aur cu diamante și inelul cu pecete de pe degetul cel mic și le duseră de îndată în odaia Lenei, strecurându-le sub straiele acesteia.
Mare zarvă se stârni dimineața când fapta fu dezvăluită. Întristat, flăcăul cel frumos dădu poruncă oștenilor să o lege pe Lena în piața cetății de aur pentru judecata ce va fi făcută în fața tuturor. Când lumea se strânse cu mic cu mare și se făcu liniște pentru a flăcăul cel frumos să poată vorbi, acesta o întrebă pe Lena de ce îi furase coroana și inelul cu pecete. Fata nu putu să se apere atâta timp cât odoarele fuseseră găsite asupra ei, căci nu avea nici o explicație. Dar, tocmai când se gândea că va fi scurtată de cap, lângă ea apăru o femeie frumoasă ca un vis, îmbrăcată în straie roșii.
- Această copilă este lipsită de răutate, zise ea cu voce răsunătoare, cât timp vraja a existat și am fost furnică, m-a ajutat să îmi hrănesc copiii!
Mai apoi, apăru o femeie cu chipul luminos și blând, îmbrăcată în straie verzi.
- Această fată nu are gânduri de înavuțire, zise și ea cu glas melodios, am aflat acest lucru cât timp a existat vraja și am fost șopârlă!
Abia terminară de rostit cele două femei aceste vorbe că, între umerii Lenei, cocoașa se desfăcu și din ea se întinseră strălucitoare, două aripi de zână. Flăcăul cel frumos se ridică de pe tronul său cu ochii în lacrimi:
- Tu ești ursita mea, te recunosc, ești chiar cea pe care am așteptat-o și eu și cetatea ani la rândul!
Vă închipuiți ce s-a mai întâmplat după aceasta. Cele patru fete au fost date în vileag și pedepsite pe măsură, flăcăul cel frumos s-a cununat cu Lena și le-au adus în cetatea de aur și pe mama și pe surioara ei. Doar atât vă mai spun, nu încercați să căutați cetatea de aur! După toată zarva cu vraja și apoi cu nunta, flăcăul cel frumos și Lena au hotărât că bunătatea, frumusețea și fericirea trebuie să o găsească fiecare acolo unde trăiește și nu în altă parte, așa încât au făcut o vrajă și s-au mutat cu tot cu cetatea de aur în cer.




.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!