poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1869 .



Povestea țesătoarelor de apă și a vrăjitorului din adâncuri
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Camy Traitly ]

2018-01-29  |     | 



A fost odată, ca niciodată, un ținut numit „Fir de Covor”. Denumirea acestuia provenea de la ocupația pe care o aveau locuitorii acestui loc. Aici se găseau covoare țesute cu fir de mătase, cu fir de aur, de lână, modele mai simple, somptuoase, scumpe și foarte ieftine. Se zvonea că fetele acestui ținut puteau reproduce în țesătura lor imagini cu animale, flori și multe alte modele și, oricât de pretențioși ar fi fost doritorii de covoare, găseau întotdeauna ce doreau. Mălina, cea mai tânără țesătoare, la numai șaptesprezece ani devenise renumită în măiestria cu care executa aceste covoare iar frumusețea ei îi făcea pe toți flăcăii din sat și din împrejurimi să își dorească să se căsătorească cu ea.
Într-o dimineață de vară mama ei o trimise să strângă vreascuri din pădure. Și cum mergea pe cărare gândindu-se la cel mai chipeș flăcău din sat, zări din depărtare o luminiță care strălucea la fereastra unei colibe, în inima pădurii. Grăbi pașii până acolo și după scurt timp bătu la ușa acesteia. Pentru că nu îi deschise nimeni, intră în casă. Cum păși peste prag, mare îi fu mirarea când văzu un covor care se derula singur la picioarele ei parcă invitând-o să calce pe el. I se păru neobișnuit, mai ales că era țesut din fire de apă, dar mai neobișnuit era că nicio picătură nu o udase în timp ce traversa singura încăpere cu un pat și o masă de lemn, până ajunse în fața altei uși deschise intrând într-o grădină cu flori de toate felurile, înconjurată cu un gard de lemn care se ridica până la cer. Aleile cu trandafiri și lalele, cât și cele cu iasomie și lăcrămioare o impresionară cel mai mult, sorbindu-le mireasma îmbătătoare ca un voal sub razele strălucitoare ale soarelui. Rămase un timp acolo, apoi se întoarse pe același covor de apă. Porni gânditoare pe potecă regretând că nu mai poate aștepta să vină acasă stăpânul sau stăpâna colibei, o persoană ciudată, își zise sieși. Cu cât se apropia de marginea pădurii, gerul năprasnic îi dădea frisoane de frig iar pe jos văzu că zăpada se așternuse peste tot. Din depărtare coșurile caselor ridicau șireturi de fum împletindu-se cu norii vineții iar stratul de gheață de pe drum îi îngreuna de-a binelea mersul. Până la fântâna de la răscrucea drumului vântul se înteți suflând nervos prin cămașa subțire înghețându-i trupul și degetele, iar tălpile abia le mai simțea în acele opincuțe subțiri cu care plecase în zorii zilei. Se opri în fața porții primei case întâlnite în drumul ei, intră iute în curte și ciocăni cu putere în ușă până ce ieși în prag o bătrână. Nu o recunoscu din prima clipă, dar când aceasta o invită înăuntru, o întrebă dacă nu este cumva Smaranda. Bătrâna recunoscu că ea este, însă rămase surprinsă de chipul întinerit al Mălinei. La rândul ei fata se uita mirată la fața ridată și trupul gârbovit al prietenei ei din copilărie.

– De unde vii, Mălina? o întrebă Smaranda. S-a zvonit că ai fugit de acasă. Au trecut mai bine de cincizeci de ani de atunci.

Fata îi povesti toată întâmplarea de la început până la sfârșit.

– Mai degrabă cred că ești fiica Mălinei, spuse bătrâna dând din cap cu neîncredere. Asemănarea este atât de mare că nu mi-o pot explica, continuă aceasta așezându-se pe scaunul de la bucătărie.

– Mama și tata, mai trăiesc? se interesă Mălina cu speranță.

– S-au dus de mult, răspunse bătrâna întristată.

– Și acum ce mă voi face? întrebă fata uimită de întorsătura lucrurilor.

– Du-te la tine acasă!

Bătrâna îi împrumută o haină groasă îndemnând-o să plece. Nu mai zăbovi mult timp și porni cu nerăbdare, dornică să ajungă cât mai iute la casa părintească din vale.

Singura odaie în care locuiseră cu toții o găsi năpădită de mucegai. Prin pereții crăpați vântul șuiera năprasnic. Nu putea să locuiască acolo.

– Iată-mă singură pe lume, fără casă și familie, își spuse cu amărăciune. Cum de nu m-am gândit că acel covor este un șiretlic vrăjitoresc? Mă voi întoarce și voi cere socoteală pentru asta! spuse furioasă. Dar mai bine ar fi renunțat atunci și nu s-ar mai fi întors niciodată, căci gestul ei necugetat îi făcuse mai mult rău decât și-a închipuit. Ajunse la locul unde știa că se află coliba din pădure. Spre surprinderea ei aceasta dispăruse. Găsi doar acel covor de apă plutind printre copaci parcă invitând-o iarăși să urce pe el. Și cum făcu asta, covorul se umflă dintr-odată și se ridică deasupra copacilor acoperind toată pădurea. Mălina se trezi în mijlocului unei uriașe mări fără margini. Numai soarele se juca cu razele lui pe suprafața strălucitoare a apei. Rămase mult timp în picioare privind în jurul ei speriată de câte i se întâmplau. Cum știa că nu mai există nicio cale de întoarcere (părea a fi sortită pieirii), se gândi că mai bine se va arunca în apă, să fie mâncare la pești. Numai că oricât încerca ea să se arunce, aceasta o ridica iute la suprafață. Atunci porni să meargă într-o direcție sperând că va ajunge undeva. Și merse și merse mult timp pe suprafața ei realizând că de fapt se află în același loc. Și cum stătea ea în genunchi și își privea chipul în oglinda apei răsfirându-și degetele cu ochii ațintiți la picăturile de apă care se scurgeau printre ele, deodată văzu că se răsucesc în fire subțiri și se înfășoară într-un ghem în palmele ei. Văzând acestea, fata se porni a face mai multe gheme pe care le adună la picioarele ei. Dar când se plictisi, se supără și le aruncă în apă, cât mai departe. Atunci marea se despică dintr-odată în două ridicând valuri uriașe, înghițind-o cu totul. Însă ea nu muri, ci se trezi pe jos, într-o peșteră. O mătușică cu părul alb, câlțos, lung până la tălpi, îmbrăcată într-o cămașă simplă, albă, acoperindu-i picioarele scheletice, se uita când la fată, când la focul din apropiere. Degetele ei subțiri, deformate de bătrânețe le ținea aproape lipite de el, și, deși acesta încălzea locul împrejurul ei, tremura din toate încheieturile văicărindu-se că nu mai poate de frig.

Mălina își dădu vesta jos de pe ea, acoperindu-i spatele. Bătrâna se liniști și ațipi numaidecât. Fata rămase cu privirea ațintită pe flăcările care ba se înălțau până la tavan, ba coborau până la lemnele arse, ba se împleteau în aer între ele de parcă se jucau în fața ei. Trecu mult timp până ce bătrâna se porni să vorbească:

– Am fost nevoită să te aduc la coliba din pădure. Pentru că sunt atât de bătrână, nu mai am puterea să țes covoare de apă și nu am voie să mă opresc.

– De ce? Cine te obligă să faci asta?

– Am fost o fată fără minte. Locuiam cu părinții și cu frații mei. În ținutul acela ploua foarte rar. Ziua soarele ardea ca focul iar noaptea era un frig de crăpau pietrele. Și pentru că mă săturasem să car apă dintr-un loc îndepărtat până la casa părinților mei, iar tălpile imi frigeau pe nisipul încins, mi-am spus că aș face orice numai să am un covor de apă în care să-mi afund picioarele înfierbântate. Dintr-odată, nu știu de unde a răsărit ca din pământ un pitic cu o căciulă albastră pe cap, care se puse chiar în fața mea. Ochii lui mari și bulbucați mă priveau atent. Gura era mare și râdea fără oprire. Sub piciorele lui plutea un nor de apă. Părea bucuros să îmi îndeplinească dorința numai cu simpla condiție ca eu să-i țes covoare de apă timp de două sute de ani, după care îmi va reda libertatea. Cum știam că nu este posibil să facă cineva un astfel de lucru, nu l-am luat în serios și i-am spus că sunt de acord cu ce vrea el, să mă lase în pace! A dispărut imediat, însă după numai o clipită m-am trezit stând în picioare deasupra unei mări întinse. În fața mea apăruse o roată de tors la care trebuia să răsucesc firele de apă, să le fac gheme și apoi să țes covoarele. Am făcut asta mai bine de o sută de ani. Când am obosit, vrăjitorul mi-a cerut să caut un ajutor, altfel mă va osândi în Peștera Înghețată și mă va lăsa să tremur de frig pentru totdeauna. L-am rugat să-mi dea o oglindă pentru a căuta fetele care știu să toarcă cel mai bine. Te-am ales pe tine.

– Pe mine?

– Da. Ești cea mai bună. I-am promis vrăjitorului din adâncuri că te voi lăsa să continui treaba mea încă o sută de ani, iar mie să-mi redea tinerețea și familia.

– Eu?

– Te voi urmări să le faci bine.

– M-ai ales împotriva voinței mele? o întrebă Mălina supărată că își pierduse părinții și o jumătate din viață din pricina acestei bătrâne fără minte.

– Da. Acum va trebui să te apuci de lucru!

Mălina se gândea cum să scape din această poveste în care intrase fără voia ei, așa că îi spuse:

– Voi face ce spui tu, dar te rog să mă duci la vrăjitor.

Bătrâna scoase oglinda fermecată de sub cămașa ei și îi spuse să se apropie. Îl strigă de trei ori pe vrăjitor. Mălina văzu un chip hidos și rău care dispăru iute în adâncul mării din oglindă. Smulse iute oglinda din mâna bătrânei și o aruncă direct în foc. Aceasta se repezi să scoată oglinda de acolo, dar Mălina îi dădu peste mână cu mult curaj și pentru că era mai tânără și mai puternică, o împinse cât colo. Flăcările se întețiră dintr-odată, oglinda se sparse cu zgomot în sute de bucăți mici. Printre lemne se scurseră câteva picături de apă înroșită, apoi focul se stinse brusc. Atunci, ce-i văzură ochii fetei? Bătrâna se transformă într-o fată tânără și frumoasă, cu părul ca spicul grâului, cu privirea ca cerul și buzele roșii ca macul. O privea cu recunoștință.

– Mulțumesc, îi spuse cu glas suav. M-ai salvat de blestemul vrăjitorului din adâncuri.

– A venit timpul să mergem acasă, fecioară! zise Mălina prinzând curaj. Și în timp ce se pregăteau să iasă din peșteră auziră un zgomot care cutremură pământul și căzură sub un pod. O căruță trasă de patru cai, plină cu baloți de paie tocmai se opri acolo. Fetele ieșiră pe potecă. Doi flăcăi chipeși se coborâră din ea și făcură câțiva pași să se mai dezmorțească din pricina lungului drum pe care îl făcuseră până aici. Le văzură și merseră către ele. Deși fetele erau modest îmbrăcate, frumusețea lor îi cuceri pe dată și le luară cu ei în satul lor. Făcură o nuntă ca în povești și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!