poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 51 .



Principiu compensației
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ACPN ]

2017-10-05  |     | 



Cine a trecut o dată prin Bărăgan, la propriu, „cu piciorul”, arareori se întâmplă să-l mai uite. E și foarte ușor să-l ții minte: o suprafață întinsă de câmpie, din care lipsesc, bineînțeles, munții, pe alocuri netedă ca palma, pe alocuri învălurită, cu onduleuri ample de nisip sau vegetație, arse de Soare și de liniște, cu așezări răzlețe (la multe ore distanță una de alta!) și teleguțe cu două roți, trase de măgari. Un astfel de mijloc de locomoție avea și Valerian Gorun, din Lunca, care plecase într-o frumoasă duminică de august spre Oltenița spre a-și cumpăra cele trebuincioase vieții. Îl înhămase la „ agregat” pe Grigore, măgărușul său, de care nu se despărțea niciodată, făcându-și o cruce mare, cum se obișnuiește prin acele locuri. Avea de mers drum lung până în oraș, dar nu își făcea griji, fiindcă mai străbătuse în câteva rânduri distanța aceea.

Soarele dimineții învăluise câmpia de la primele ore, amenințând cu încă o zi fierbinte. Grigore mergea la pas, cu urechile ciulite, urmând linia sinuoasă a drumeagului, în timp ce Gorun picotea pe scândura din față, care ținea loc de scaun. Era mulțumit de ritmul lui Grigore, întrebându-se în gând când se va opri și va pune capul în pământ, după cum îi era obiceiul. Din când în când îl mai îndemna cu toiagul sau cu vorba bună, evitând să-l lovească ori să-l înjure, întrucât Grigore era foarte sensibil la asemenea îndemnuri. Câteva ore își văzuse de drum, însă aproape de amiază, când Soarele devenise ucigător, începuse să calce de două ori într-un loc sau să meargă șerpuit.
- Sper să nu-mi faci pocinogul chiar acum! i se adresă Gorun rugător, convins fiind că Grigore îl înțelege. Dacă ți se năzărește să te oprești, fă-o, cel puțin, la umbră!
Grigore, imperturbabil, nu dăduse semne nici că și-ar fi auzit stăpânul, nici că ar fi avut intenția să se oprească, dar nu mult după aceea, îngheță în mijlocul drumului ca și când și-ar fi văzut reflexia într-o vitrină.


Gorun coborâse din teleguță și-l apucă pe Grigore de hățuri. Degeaba. Animalul intrase în silenzio stampa, refuzând orice dialog cu lumea din jurul său, atitudine interpretată, pe nedrept, de omul de rând ca încăpățânare, deși, în realitate, era mult mai mult. Cunoscătorii știu că măgarul dispune de un neobișnuit simț al autoconservării, refuzul său de a se deplasa și răgetele sale fiind semne ale detectării unui pericol (fizic sau psihic), de neînlăturat.
- Știi, Grigore, tată, că te iubesc, că te respect, îl luă Gorun cu duhul blândeții, dar îți jur pe ce am mai sfânt că îți crăp capul dacă n-o iei din loc!
Probabil că și dacă ar fi înțeles ar fi reacționat la fel, neputând să facă un lucru contrar interesului și siguranței sale.

Gorun dădu a lehamite din mâini și se așeză pe marginea șanțului. Era atât de cald încât simțea că-i plesnesc creierii. Și inima îi bătea parcă mai puternic. Nu avea ce face, trebuia să aștepte ca Grigore să revină la sentimente mai bune. „ Crizele” îl țineau, de obicei, două-trei ore, după care își scutura capul, ca un om trezit dintr-un somn adânc, și o rupea la fugă. În ziua aceea însă nu era dispus să aștepte. Rupse o bucată de scândură din „vehicul” și prinse a lovi „dobitocul încăpățânat” unde și cum apuca. Grigore nu ceda deloc. Mai mult, răspunse agresiunii cu agresiune, încercând să-l muște cu dinții lui mari și galbeni sau să-l lovească cu picioarele din față și din spate. Asta îl îndârjise și mai tare pe Gorun, care începuse să-l lovească năprasnic numai în cap. La un moment dat, măgărușul căzuse în genunchi, apoi se prăbușise pe o parte, fără suflare.

Căzuse și Gorun, dar nu pentru că ar fi primit vreo lovitură violentă, ci pentru că efortul îl cam sleise de puteri. Șezuse așa, răstignit, cu fața în sus, minute bune, regretând sincer ceea ce făcuse și întrebându-se cine avea să-i mai tragă teleguța. Tot gândindu-se, ajunsese la singura concluzie posibilă: el. Urma să-i ia locul lui Grigore, deși nu era prea încântat, temându-se de reacțiile oamenilor. Chiar și cu riscul acesta, trebuia s-o facă cât mai repede, altfel îl apuca noaptea în pustiu. Contrar așteptărilor, teleguța era ușor de tras. După câteva ore de marș forțat, neîntrerupt, simțise că se sufocă, dar nu mai apucă să-și ofere o pauză, fiindcă i se tăiaseră dintr-o dată picioarele, ca și când l-ar fi lovit apoplexia. Cum ședea cu fața în sus, constată că nu mai avea control asupra mâinilor și picioarelor, apoi asupra respirației, pentru ca deodată să nu mai vadă și să nu mai simtă nimic.

Încă o dată se adeverea regula I din teoria universală a compensației potrivit căreia orice faptă care produce un efect asupra cuiva, în cazul nostru asupra lui Grigore, va genera un efect de aceeași valoare, în alt plan, asupra altcuiva, în cazul de față asupra lui Gorun.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!