poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 163 .



Vae victis
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ACPN ]

2017-09-26  |     | 



Ca orice om corect și cu frica lui Dumnezeu, Dumitru Ispas nu-și putuse explica de ce fusese chemat la Parchet și rămase minute în șir cu hârtia aceea oficială în mână. Bunul său simț îl îndemna să dea curs invitației de a se prezenta la Ministerul Public, cum scria pe antetul citației, măcar pentru a afla motivul inculpării. În citație se preciza negru pe alb că era invitat în calitate de inculpat într-o cauză străină total de preocupările sale: delapidare, deținere ilegală de armă și braconaj. Nu deținuse niciodată armă de vânătoare, nici alte arme, iar braconaj nu făcuse, pentru că nu prea avuse cu ce! Îi trebuise ceva timp până să găsească clădirea Parchetului, întrebând în dreapta și în stânga, lucru neobișnuit pentru cineva care se născuse și trăise aproape jumătate de secol acolo. Împinse ușa de la intrare și se trezise într-o încăpere îngustă, cu un ghișeu într-o parte și câteva scaune în partea cealaltă. În „cușcă” se afla un polițist în uniformă, care i se păruse cunoscut.
- Bun ziua, spuse, nu cumva sunteți Vasile Covrig?
- Bună Dumitre! exclamă polițistul ieșind din cabină și îmbrățișându-l. Nu te-am văzut de douăzeci de ani! Din liceu! Cu ce treburi pe aici?
Ispas îi arătă citația.
- Am primit asta și nu știu ce să cred!
- Văd că-i semnată de procurorul Stănescu! observă polițistul. Nasol!
- De ce?
- Ăsta te condamnă pentru orice! Ești vânător?
- Nu.
- Deții armă?
- Nu.
- Te-a denunțat cineva?
- Nu știu.
- Clasic! Ai profilul inocentului de serviciu! Nu te văd bine deloc!
Lui Ispas i se făcuse pielea ca de găină.
- Glumești?!
- Din păcate, nu! Cunosc „stilul” lui Stănescu și nu te pot ajuta, oricât mi-aș dori. Pot doar să-ți dau un sfat!
- ?!
- Recunoaște tot și nu-l contrazice.
- Ce să recunosc?
- Îți spune el ce! Zici ca el și negi totul în instanță! Altfel te reține preventiv! Înțelegi?
- Mă sperii!
Polițistul formă un număr pe telefonul fix.
- Să trăiți! A sosit, domnul Ispas!
- Adă-l încoa! îi ceru procurorul cu o voce aspră. Mă gândeam să trimit Poliția după el!
Polițistul clătină din cap după ce închise telefonul.
- Acum văd și eu! Trebuia să fi fost aici la ora zece! E trecut de doisprezece!
- Mi-a luat ceva timp până să vă găsesc! se justifică Ispas speriat. De unde naiba să știu eu unde-i Parchetul?
- Inocent sadea! bombăni Covrig, ca pentru dânsul, făcându-i semn să-l urmeze pe niște scări abrupte, care urcau la etaj. Bătu chiar la ușa de la capătul scărilor și-l împinse pe Ispas înăuntru.
Stănescu ședea în picioare, cu spatele, și privea pe fereastră. Era un om mic de statură, chel, parcă un pic cocoșat, îmbrăcat într-un costum elegant, albastru.
- Ia loc! auzi ca prin vis și se așeză pe singurul scaun din încăpere, holbându-se la fața inexpresivă a procurorului, care, între timp, se întorsese și se așezase la birou. Nu prea ești punctual, amice!
- Am plecat de dimineață de acasă, dar n-am nimerit prea ușor adresa de pe citație. N-am mai fost niciodată la Parchet!
- Foarte rău, îl dojeni procurorul, ținând cont de faptul că mă aflu într-o mare criză de timp! Mâine plec în concediu și trebuie să te rezolv și pe tine! Adjunctul tău, Chiper, te-a denunțat că ți-ai însușit o sută de mii din fondurile școlii și că ai împușcat o căprioară acum trei zile la Brusturi!
Ispas rămase cu gura căscată.
- Chiper!!! E o minciună, domnule procuror. Școala nu are niciun fel de fonduri, iar eu nu am nici măcar armă!
- Va trebui să-ți cumperi una! îi sugeră chelul, părând că face un uriaș efort de gândire.
- De ce, dacă nu vă supărați?
- Fiindcă trebuie să ți-o confisc!
- Dar...
- Du-te și cumpără-ți o armă, îl întrerupse procurorul, și nu mă mai plictisi! Ți-am spus că sunt foarte grăbit! Dacă n-ai bani, îți dau eu!
- Nu despre bani e vorba! îndrăzni Ispas. Cumpărând o armă îmi recunosc, de dapt, vinovăția! Cum ar veni, mă autoinculp!
Stănescu se îngălbeni la față.
- Adicălea ce, te crezi nevinovat? Șterge-o dracului și cumpără-ți blestemata aia de armă sau te închid până îți vin mințile la cap!
Amintindu-și de sfaturile polițistului, care-l avertizase asupra intransigenței procurorului, Ispas o luă repede din loc. „Ce-o fi, o fi!” își zise el în gând, sărind câte două trepte deodată.
- Vezi că este o consignație a Poliției peste drum! îl sfătui Covrig. Spune că vii din partea mea!
Fata de la consignație se arătă foarte amabilă.
- Ce marcă doriți? îl întrebă zâmbind. Avem toate mărcile!
- Dvs. ce îmi recomandați, că eu nu mă pricep!
- Beretta semiautomată cu lunetă Nikon, desigur! E cea mai vândută!
- Aveți și cartușe?
- Sunt la pachet cu arma.
Ispas plăti, înhăță pachetul (frumos ambalat) și făcu drumul înapoi la Parchet. Stănescu se uită cu admirație la armă și o rugă pe secretara, care tocmai intrase, să mai rămână puțin.
- Întocmește-i și un proces-verbal de confiscare, să n-avem vorbe la proces! Între timp, adăugă el adresându-se lui Ispas, d-ta semnează hârtiile astea!
- Pot să le și citesc?
- Poți, dar nu te sfătuiesc! Rechizitorul e gata, așa că mai bine semnează și te las să pleci! Dacă vrei să mai rămâi, citește!
- Semnez! Semnez! dezarmă Ispas speriat. Dați-mi un pix!
Stănescu îi întinse chiar pixul său.
- Mă bucur că ai ales calea ușoară! După ce semnezi și procesul-verbal poți să pleci!
Secretara, o femeie tânără, care îl mânca din ochi pe Stănescu, îi așeză documentul în față, iar el îl semnă fără să clipescă.
- Succes! îi ură procurorul, conducându-l până la ușă. Spune-i lui Covrig să urce până la mine!
De emoție, probabil, uitase să-i spună „bună ziua” sau „să trăiți”, îl îmbrățișă pe Covrig, transmițându-i mesajul procurorului, apoi ieși în stradă, abținându-se cu greu să nu cânte. Arareori i se întâmplase să trăiască un asemenea sentiment. „Mi-ar prinde bine un pahar!” se gândi el, zărind, nu departe de locul în care se afla, un bar cu nume exotic „White Horse”. Nu era decât un singur client, cu coatele pe tejghea, care părea să poarte un dialog cu un interlocutor invizibil. Ceru barmanului un whisky și se așeză lângă bețiv.
- Noroc!
- Noroc!
- Vrei o băutură, prietene? îl întrebă direct.
Bețivul clipi din ochi neîncrezător.
- Vreau. Cum dracu` să nu vreau?
Ispas făcu semn chelnerului să-i mai aducă un pahar.
- Nu vezi că-i flenduri! obiectă tânărul în halat alb și ochelari. Unul, nu mai mult!
- Du-te-n mă-ta! îl persiflă bețivul, luând paharul. Beau cât vreau! Azi am chef să beau și să omor pe cineva!
- Sper că nu pe mine! glumi Ispas tot mai bine binedispus.
- Nu, tu pari un băiat de gașcă! Am boală pe unu` Stănescu, care zice că-i procuror și care m-am băgat la zdup trei ani că l-am înjurat de mamă!
- De acolo vin și eu!
- Mă mir! La el e mai ușor să intri decât să ieși!
- I-am semnat tot ce-a vrut și m-a lăsat în pace! Ce zici? Am făcut rău?
- Ți-ai tăiat singur craca de sub picioare! Nu trebuia să recunoști nimic!
- Da, dar m-ar fi arestat preventiv.
- Așa m-a păcălit și pe mine!... Și m-am ales cu trei ani pe muchie!
Ispas văzu negru înaintea ochilor.
- Nu mă înnebuni! Credeam că totul s-a oprit aici!
- Pe dracu`! Finala se joacă la Judecătorie! Ăia sunt și mai răi!
Nu-și mai aminti cum și când ajunsese acasă. Îi răsunau, în schimb, în creier cuvintele bețivului: „Finala se joacă la Judecătorie!”

Trei zile mai târziu veni și citația cu nume de dosar, cu indicarea faptei, zilei și orei. La Judecătorie mai fusese cu ani în urmă pentru o amendă de circulație, știa unde se află. Sosise cu o oră mai înainte ca să nu piardă prin neprezentare, găsind sala plină. Mai erau și alții care gândeau ca el. Cei mai mulți aveau avocați, cunoșteau rosturile unui proces, erau însă la fel de tensionați și nervoși, umblând prin sală fără rost sau fumând pe holuri. La nouă fix intră și judecătoarea, o femeie tânără, vopsită violet, cu o fizionomie de actriță de cinema, urmată de grefieră și de procuror. Era chiar Stănescu.
- Sunt judecătoarea Delia Cotor, zise cu o voce subțire, pițigăiată, declar ședința deschisă și vă rog să luați loc!
Grefiera lăsă pe masă teancul de dosare din brațe apoi îl luă pe cel de sus.
- Dosarul 1475/ 2016, inculpat Dumitru Ispas, se reprezintă singur. Procedura a fost îndeplinită în totalitate, inculpatul este rugat să se prezinte la bară!
- Prezent! strigă Ispas, ridicându-se în picioare și venind spre locul destinat inculpaților.
Judecătoarea răsfoi plictisită dosarul.
- Da, zise, știu despre ce este vorba. Aveți ceva de spus în apărare?
- Un singur lucru, doamnă judecător. Nimic din ce scrie acolo nu este adevărat! Am fost obligat să semnez sub amenințare!
- Detaliați termenul, vă rog! V-a pus cineva pistolul la tâmplă?
- Mai rău, am fost amenințat cu pierderea libertății de către domnul procuror, aici de față!
- Doar nu vă așteptați să vă felicite pentru ce ați făcut!
- Nu, dar nici să mă acuze de ceva ce n-am făcut! Nu există decât un denunț mincinos!
Judecătoarea începu să răsfoiască din nou dosarul.
- Și arma! adăugă ea insidios. La ce vă trebuia arma dacă ziceați că nu sunteți vânător?
- Uitați-vă pe factură la data de cumpărare! E de acum patru zile! Presupusa faptă e de anul trecut!
- Asta nu înseamnă că nu puteați ucide căprioara, folosind altă armă! Obiecțiunea dvs. se respinge!
- Ce să mai zic de delapidare! se ambală Ispas. Școala nu are niciun leu în conturi de când sunt eu director. Ce să delapidez?
- Aceasta se spune și în rechizitoriu, domnule, de când ați devenit dvs. director au dispărut toți banii din conturi! E foarte clar. Și obiecțiunea aceasta se respinge!
- Poate că ar trebui să și verificați, doamna judecător, nu numai să respingeți!
Judecătoarea se enervă din calea afară.
- Nu ești d-ta în măsură să-mi dai sfaturi! Aveți cuvântul, domnule procuror!
Stănescu se ridică în picioare și își închise cu un gest afectat stiloul cu care mâzgălise până atunci.
- Nu cred că mai este ceva de spus, doamnă judecător. Propun o pedeapsă de zece ani, cu executare, cinci pentru delapidare, cinci pentru braconaj!
- Mulțumesc, domnule procuror. La atât mă gândisem și eu! Aveți ultimul cuvânt, domnule Ispas!
- Cred că sunteți amândoi nebuni! izbucni el, simțind că nu se mai poate controla. Cum să-mi dați zece ani pentru nimic?
Se apropie de judecătoare și-i smulse dosarul din mâini.
- Uite ce fac cu mizeria asta! urlă el cu ochii injectați de furie, rupând în două dosarul și aruncându-l. Nu recunosc hotărârea acestei instanțe trăsnite nici în mormânt!
Polițiștii de ordine îl încercuiră și încercară să-l imobilizeze, dar Ispas reușise cumva, numai el știa cum, să sară pe masa de prezidiu și să lovească la întâmplare cu picioarele în tot ce găsea în cale. Judecătoarea se prăbușise pe spate cu tot cu scaun, Stănescu primise un bombeu în față, iar grefiera fugise înspăimântată.
- Criminalilorrrr! urla el alergând dintr-o parte în alta a mesei. Magistrați sunteți voi! N-am omorât pe nimeni! Cum să mă condamnați la zece ani de închisoare! Cer rejudecarea cauzei sau vă omor pe toți! mai adăugă el și se prăbuși de acolo, din înălțimea aceea simbolică a statului de drept, pe pardoseala sălii de judecată cu spume la gură...
















.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!