poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 182 .



Un simplu purtător de viață
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ACPN ]

2017-09-22  |     | 



Deschizând ochii la primul cântat al cocoșilor, bărbatul observă o femeie alături de dânsul, în pat, pe care n-o mai văzuse sau cunoscuse vreodată. Dormea cu fața în jos, dezvelită, pe brațul lui stâng. Era atât de delicată și de fragilă încât i se vedeau venele albăstrui de sub epiderma transparentă, alb strălucitoare, cu reflexe de porțelan. Avea părul violet, tuns scurt, băiețește, și gâtul subțire, alungit nefiresc, ca de lebădă. Cum ședea întinsă pe burtă, cu picioarele ușor depărtate și cu toată greutatea corpului sprijinită pe sânul dinspre el, care își păstra în mod curios fermitatea, femeia lăsa impresia unei soții odihnindu-se lângă soțul ei, nicidecum a unei necunoscute. Chiar și el, la un moment dat, cochetase în subconștient cu senzația aceasta, dar se debarasase repede de ea, amintindu-și că nu mai fusese căsătorit niciodată și că nu mai văzuse până atunci o femeie dormind. De aceea, probabil, nici nu-și putu reprima curiozitatea de a o privi pe ascuns, golănește, imaginându-și tot felul de lucruri scârboase, libidinoase, cum văzuse pe casete sau auzise de la alții.

Și în acest timp acele ceasornicului de pe noptieră se apropiau, țăcănind sacadat, de cifra fatidică, șapte, oră la care dânsul era, de obicei, îmbrăcat și coborât în fața blocului, unde-l așteptau colegii de muncă într-un Ford rablagit. Faptul că nu-și putea trage brațul de sub capul necunoscutei fără s-o trezească, deși aceasta era singura soluție posibilă, îi crea o stare de neliniște și de cupiditate, un fel de plăcere perversă, care, curios, nu-i displăcea deloc. Abia când claxonul mașinii se auzi mugind sub fereastră, prefăcând liniștea dimineții în țăndări, intră în panică, dar nu pentru mult timp întrucât femeia se întoarse pe neașteptate cu spatele la dânsul, eliberându-l. Își trase blugii la repezeală, apoi se repezi pe scări și urcă din mersul mașinii. Unul dintre colegi, mai hâtru de fel, îi întinse paharul de plastic cu zoaie de cafea, cumpărat de la fata din colț, și îl bătu camaraderește pe umăr.
- Ăștia trei au pariat pe „blondă”, dar eu cred că-i roșcată!
Bărbatul bău din pahar cu noduri, vizibil îngrețoșat de gustul cafelei.
- E violetă, zise, numai că habar n-am cine este! M-am trezit, pur și simplu, cu ea în pat!
- Adică ai dormit lângă ea toată noaptea fără să...
- Nu-mi amintesc nimic, ca să fiu sincer. Dorm neîntrerupt de ieri după-amiază ! De când m-am despărțit de voi!
Tinerii rămaseră perplecși.
- Sigur n-ai dus la ureche înainte să te culci ? întrebă altul. Mie mi s-a întâmplat odată să mă trezesc lângă o babă!
- Asta n-are nici douăzeci de ani! E drept că n-am văzut-o decât din spate, dar…
Șoferul Ford-ului se zgâi la el prin oglinda retrovizoare.
- Dădea cu marche arrier-ul?
- Nu dădea cu nimic, frate, dormea, pur și simplu, pe burtă!
Mașina opri în dreptul unei rampe alături de care staționa un TIR, încărcat cu cărămidă, și o femeie cam de aceleași dimensiuni cu tractorul.
- Mișcați-vă dracului fundurile încoace! îi luă ea în primire, ca de obicei, înfigându-și mâinile în șolduri. Bag seamă că iar n-ați dormit toată noaptea, blestemaților, da’ las’ că scot eu untu’ din voi!
Băieții se obișnuiseră demult cu vocabularul colorat al „Mamaiei” și cum erau prea amorțiți ca să-i amintească de ultima ei cucerire, se apucară de treabă. Făcură un fel de „poștă” de la camion până la locul de depozitare, aruncându-și unul altuia cărămizile într-un ritm alert. Șoferul era ultima verigă a lanțului, locul de care se fereau cu toții, trebuind să prindă și să așeze cărămizile în același timp. Azi venise și rândul lui la primire, adică la „țambal”, iar coechiperii, care-l suspectau de îngâmfare și se înțeleseră pe ascuns să-i aplice o corecție, nu-l lăsară nici măcar să răsufle. În jurul amiezii simți că se sufocă și nu mult după aceea leșină. Ultima imagine pe care o mai văzuse era o cărămidă uriașă, cât un munte, care se îndrepta spre el ca o cometă.

După o zi infernală petrecută la serviciu, casa este singurul loc în care poți să-ți așezi capul pe o pernă și să te abandonezi necondiționat somnului binefăcător. Acest lucru i se întâmplase și Ottiliei, distinsa doamna de la Agenția de pariuri Trident, puțin după miezul nopții, când ajunsese acasă și se trântise direct în pat, fără să mai aprindă lumina. Se pare că adormise instantaneu pentru că a doua zi, dimineața, se trezi cu un picior și un braț de bărbat peste dânsa. Fusese atât de uimită și de consternată încât nici nu putuse țipa, deși își dorea din toate puterile s-o facă. Bărbatul era gol pușcă, ca și ea de altfel, iar mâna lui dreaptă se afla chiar pe sânul ei stâng. Nu părea să aibă mai mult de douăzeci de ani, era neras și semăna izbitor cu vecinul de palier, Pavelescu, fapt care o mai liniști întrucâtva. Îndoiala i se risipi când auzi claxonul Ford-ului, cu care acesta pleca în fiecare dimineață, apoi scrâșnitul roților și păcănitul motorului. Încercă o mișcare discretă de eliberare, însă rezultatul fu contrar celui așteptat, pentru că bărbatul își repoziționă genunchiul, instinctiv, împingându-l spre zona ei pubiană. Atingerea aceea involuntară, absolut întâmplătoare, o înfioră plăcut, insidios, deșteptând în ea dorințe pe care le credea stinse demult și se trezi mângâindu-i fruntea cu dosul palmei. Aproape imediat bărbatul se întoarse gemând cu fața în sus, fără să se trezească, iar ea, speriată, se scurse ca o felină din pat și se repezi spre cuier unde își abandonase hainele decuseară. Recuperă hainele de pe jos, își puse rochia și pantofii, apoi ieși trăgând încet ușa după dânsa.
- Iar ai întârziat! o tutui Minodora, șefa de agenție, care cobora câte două trepte deodată. Putem să ne luăm de mână!
Ottilia aprobă din cap.
- Îmbătrânim, draga mea! O să ne trezim într-o bună zi pe drumuri!
- Sper să nu se întâmple asta niciodată, râse șefa, fluturând cheile de la mașină, fiindcă atunci ar trebui să devenim purtătoare! A propos! Ți-am găsit violetul tău preferat!
- Minunat.
Urcă în mașina șefei și își aprinse o țigară. Minodora ceru și ea una.
- Ai auzit de Pavelescu, dragă?
- Care Pavelescu? întrebă prostește, simțind un fior brăzdându-i șira spinării. Nu cred că...
- Vecinul tău, dragă, nu-l știi! L-au adus ieri cu Salvarea. Cică a leșinat de epuizare! Eu cred că i se trage de la implant. Așa pățesc cu toții!
- Bietul om!
- Da, dragă, ca să vezi! Mai rău e că nu are pe nimeni care să-l îngrijească! Chiar mă gândeam adineauri să trec pe la dânsul să văd ce face! Poate are nevoie de ceva!
- Sper să nu se supere! își dădu cu părerea Ottilia în timp ce cobora în dreptul agenției. E mai bine să nu te bagi! Știi care-i regula!
Șefa ridică din umeri, luând o mină de fetiță pusă pe șotii.
- Și dacă nu se supără? Oricum, e de-al nostru!

Țârâitul telefonului îl sperie atât de tare încât sări din pat drept în mijlocul camerei. Pesemne că cineva formase numărul greșit deoarece telefonul amuți la fel de neașteptat pe cât de violent începuse. Nu-și reveni încă din buimăci(e)ală când descoperi că locul acela nu semăna câtuși de puțin cu garsoniera sa igrasioasă și că prezența lui acolo era cel puțin inexplicabilă. La fel de inexplicabil i se păru și faptul că hainele sale se aflau într-o pungă din plastic, pe scaunul din dreptul ferestrei, fără să-și poată explica de ce se aflau acolo și nu pe dânsul. Însă pe măsură ce restabilea contactul cu realitatea și întrezărea primejdia de a fi surprins de proprietarul apartamentului într-un loc și într-o postură aproape imposibil de justificat, se grăbi să se îmbrace mai repede decât o făcuse vreodată până atunci și să asculte cu urechea lipită de ușă eventuale zgomote de pași sau voci. Cum totul părea să fie în regulă, cel puțin la nivelul auzului, împinse ușa, ieși pe hol și dădu să coboare scările când realiză cu uimire că se afla chiar în blocul său, în fața apartamentului 6, care era, de fapt, un 9 întors din cauza unui cui căzut, și care se afla la numai câțiva pași de adevăratul număr 6, garsoniera sa, unde intră fără să mai stea pe gânduri. „Ce naiba căutam în casa vecinului? se întrebă el în gând în timp ce se lăsa vlăguit pe marginea patului. La ora asta trebuia să fiu la servici! La o bere cu prietenii, poate, dar în niciun caz alături! Ce se întâmplă cu mine?”
Un ciocănit discret în ușă îl făcu să tresară. Ar fi preferat să nu răspundă, să se refugieze undeva, cât mai departe, unde să nu-l găsească nimeni, însă văzu ușa crăpându-se ușor și o voce caldă de femeie răzbătând înăuntru ca o rază de lumină.
- Pot să intru, vă rog?
- Da, zise în disperare de cauză, holbându-se la femeia aceea tânără, frumoasă și elegantă, care se precipita spre el cu un platou în mâini. Cred că este...
- Nu-i nicio greșeală, domnule Pavelescu, îl întrerupse ea râzând. Sunt vecina dvs. de deasupra, Minodora, dacă vă mai amintiți!
- Nu știam de unde...
Femeia așeză platoul pe scaunul de lângă capătul patului.
- Mi-au povestit vecinii cum v-a adus Salvarea acasă ieri după-amiază și m-am gândit că o ciorbiță fierbinte...
- Desigur, dar...
- Probabil că nu vă amintiți, îl ajută ea ridicând prosopul așezat deasupra vaselor de pe platou, și e firesc să nu vă amintiți după leșinul de ieri, datorat, se pare, epuizării. Acum trebuie să vă odihniți și să vă alimentați serios!
Mirosul ciorbei, cartofilor și puiului prăjit îl învăluiră amețitor.
- Nici nu știu cum să vă...
Femeia râse zglobiu, cu o naturalețe dezarmantă, mângâindu-l în treacăt cu palma peste frunte.
- Trec mai târziu să iau vasele!
- ?!
- Sau, mai bine, se răzgândi ea din prag, adu-mi-le d-ta, pe la 8, când mă întorc de la muncă!

Lui Pavelescu îi trebuiră minute bune până când termină de savurat bunătățile aduse de încântătoarea doamnă Minodora. Mâncase și el o dată ca oamenii, iar lucru acesta îl puse, surprinzător, pe picioare. Îi dispăruse chiar și senzația aceea de slăbiciune și de amețeală, cu care se confruntase tot mai des în ultima vreme. Văzu pe masă pachetul de țigări și se gândi că ar merge o țigară. Ieși afară, pe balcon, unde se afla un balansoar, pe care-l găsise de când se mutase, și își aprinse prima țigară din ziua aceea. Probabil că ar fi rămas toată noaptea acolo, cu tot frigul care se lăsase, fumând sau rememorându-și viața, dacă pe balconul vecin nu și-ar fi făcut apariția femeia cu părul vopsit violet, pe care o găsise acum câteva zile dormind lângă dânsul.
- Bună seara, domnule Pavelescu!
Glasul ei răsună ascuțit, ca un clinchet de clopoțel.
- ?!...
- Nici nu vă închipuiți cât mă bucur să vă revăd sănătos! continuă ea apropiindu-se de grilajul despărțitor. Vorbisem cu Minodora, vecina de la 10, să trecem pe la dvs...
- Doamna Minodora a trecut, articulă el afișând un zâmbet tâmp. A fost foarte drăguță!
- A și trecut? Ne gândisem să vă aducem ceva de-ale gurii!
- Mi-a adus...
- Foarte bine, zise, pe mine mă cheamă Ottilia. Vreți să beți o cafea? E cam rece afară, dar...
- Pentru mine...
- Eu v-aș invita și înăuntru, dar trebuie să săriți grilajul!
Pavelescu se ridică din balansoar ca atras de un magnet și se trezi sărind dincolo de grilaj, ca o pisică, urmând-o apoi în încăperea din care plecase nu demult. Cu excepția patului, acoperit cu un cearșaf alb, de mătase, și o măsuță cu rotile, pe care se aflau un ibric și două cești de cafea, totul părea neschimbat.
- Sigur nu vă deranjez? întrebă el tot mai încurcat. Văd că vă pregăteați de...
- Nu mă culc niciodată atât de devreme, râse femeia făcându-i semn să se așeze pe pat, lângă dânsa, pentru că arareori mi se întâmplă să ajung mai devreme de miezul nopții acasă! Cazinoul ăsta mi-a răpit cei mai frumoși ani ai vieții! Parcă am mai discutat cândva despre...
În mintea bărbatului se făcu brusc lumină. Era fata de la cazino, Otty, pe care o cunoscuse în duminica dinaintea accidentului, atunci când pariase nebunește pe propria-i viață, după ce solicitase fetei un împrumut. Otty îi evaluase viața la o sumă destul de măricică.
- Îmi amintesc discuția, zise el, însă nu mai știu ce s-a întâmplat după aceea! Mi s-a rupt filmul!
- Ați pierdut, domnule Pavelescu.
- Vreți să spuneți că mi-am pierdut viața?
- Exact. Ați mizat pe ea și ați pierdut.
- E o glumă, desigur! Nu mă simt deloc un om fără viață!
- Sunteți doar purtătorul ei, domnule Pavelescu, un fel de custode, care o are în grijă și o administrează după dorința cumpărătorului.
Bărbatul căzu pe gânduri.
- O prostie mai mare ca asta n-am mai auzit de când sunt! spuse într-un târziu. Cum să-ți cumpere cineva viața și să dispună de ea?
- Uite-așa! Ați semnat un angajament de plată în contul propriei dvs. vieți! Agenția v-a plătit echivalentul în jetoane, iar dvs. ați jucat cu ele până când le-ați pierdut, rămânând, în final, dator cu ce ați garantat!
- Bine, dar cum poate Agenția dispune de-o viață de om?
- Simplu! Ești supus unei operații de implant, cum ați fost supus și dvs. alaltăieri (de aceea vi s-a făcut rău, presupun!), după care devii marioneta cumpărătorului. Nu știi niciodată ce urmează să faci, nu poți să te opui sau să acționezi altfel decât ești programat. Azi-dimineață, de pildă, v-am găsit dormind în patul meu!
- Da, îmi amintesc, iar acum îmi și explic! șopti bărbatul înspăimântat. Crezusem că fusese ...
Femia îi înăbuși vorbele cu un sărut.
Nu-și mai aminti cum făcuse drumul înapoi, nici cum ajunse la ușa apartamentului 10, de la etaj, unde se trezi apăsând pe butonul soneriei. Avea într-o mână platoul cu vase, iar în cealaltă un buchet de flori.
- Intră ! se auzi dinăuntru glasul doamnei Minodora. Ușa este deschisă!
N-o văzu nicăieri și rămase încurcat în mijlocul holului.
- Am adus vasele!
- Lasă-le în bucătărie, o auzi el din nou, e chiar în fața ta! Și adă-mi prosopul din dormitor!
Așeză platoul și florile pe masa din bucătărie, luă prosopul din camera vecină, de pe un fotoliu ciudat, parcă din sticlă, oprindu-se în cele din urmă în fața ușii de la baie.
- Unde doriți să las prosopul?
- Doresc să mi-l aduci înăuntru! râse ea înveselită de întrebarea bărbatului. Intră!
Ședea întinsă pe spate într-o cadă plină de spumă.
- Vreți să vă mai aduc ceva?
- Deocamdată nu vreau decât să te dezbraci și să vii lângă mine!
- Sper că nu glumiți!!!
- Ți se pare că glumesc?
- ?!
Se dezbrăcă din câteva mișcări și se strecură în partea opusă a căzii, încercând să evite pe cât posibil un contact direct.
- Ia spune-mi, iubițel, cum a fost cu Ottilia?
- Minunat.
- Din păcate, continuă femeia jucându-se cu tălpile pe obrajii lui, trebuie să te mulțumești cu atât pentru că rolul ei de inițiatoare s-a încheiat. De acum înainte eu sunt îndrumătoarea ta. Vei face tot ceea ce doresc eu!
- E adevărat că mi-am pierdut viața, așa cum zicea Ottilia?
- Da, dragule, ai devenit un simplu purtător de viață.
- Asta e de bine sau de rău?
- Eu cred că-i de bine. În primul rând, nu mai ești responsabil de-o viață, pe care, oricum, n-o poți controla, ceea ce nu-i un lucru rău. În al doilea rând, ca purtător de viață nu mai ai grija zilei de mâine, trebuind doar să dai ascultare unui impuls, căruia, oricum, nu i te poți împotrivi.
- De ce?
- Pentru că ți-ar provoca durere, șopti ea îmbrățișându-l, multă, multă durere!!!
Răspunse aproape forțat îmbrățișării și se lăsă o vreme în voia ei. O simți apoi desprinzându-se de dânsul și ieșind din cadă cu totul altă ființă, o arătare cu capul mare și ochii migdalați, fără pupile, de un negru strălucitor, cu mâinile lungi și subțiri, atârnând până la genunchi, cu pielea vierzuie și solzoasă, ca de șopârlă....



.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!