poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 122 .



Prăpăstii modice(5)
proză [ ]
Întâmplări din provincie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [AVPetrea ]

2017-08-16  |     | 



Cinstite amic grăbit și independent,
Poate te simți deranjat de îndrăzneala mea oarecum târzie, dar pari singurul om pe care îl simt capabil să asculte niște baliverne reîncălzite, mici basme opărite în toalete străine și readuse permanent în capul meu. Acum ești stăpân pe acele amărâte de clipe din spatele tău, te crezi nevinovat în legătură cu toate faptele pe care niște parlamentari plictisiți le-au așternut pe hârtie la un moment dat. Băiete, domnule, alea reprezintă doar vârful unui iceberg căruia nu-i pasă de ceea ce lasă în urmă printre oameni, ba mai mult, ne liniștește și ne îndeamnă să croim planuri de viitor pentru cât mai mult furnicar de ani, ascuțindu-ne cuțitele și astupându-ne flocos minele de sare. Și bine fac indivizii care uită cele mai elementare cuvinte, care își dau seama că toate acțiunile unui om încep într-un Big Bang ce lasă loc la prea multe interpretări, o prăpastie cu resturi de cașcaval și peturi goale ce-și așteaptă colții de câine și descompunerea, un carnaval despre care nu ne mai aducem aminte chiar nimic.
Dacă s-ar comite doar chestiile acelea pe care voi le numiți infracțiuni, atunci poate omul și-ar păstra totuși speranța de a fi transportat gratis și fără sudoare în rai. S-au inventat însă, între timp, aparate de tortură precum uitatul în stânga și în dreapta, afumarea creierului pe fundul unui butoi ce nu va mai exista sigur peste doi ani, nașterea unor ulcioare gălăgioase sau murdare unde noi trebuie să ne dăm mâna și să muncim tăcuți poate o zi, poate viața toată, gluma nebărbierită. Pot eu, un pârlit emoționant numit Jerlăianu ori un revoltat ca tine, să le aducă pe toate în aceiași cămară și să le binecuvânteze subit, în așa mod încât toți să le conștientizeze fără să-i ardă mai întâi pe propria piele? Dar până una-alta vreau să-ți arunc în ochii ăia justițiari o poveste sfrijită, pentru a te face să înțelegi că nimeni nu face morală degeaba.
Mă aflam în holul acelui apartament ce-mi devenise nesuferit din pricina unor întrebări ce își făceau cu sadism treabă în mansarda mea, amintindu-mi aproape fără pauze, fără moarte că ceea ce se întâmplă aici e o simplă mascaradă la care de obicei se râde, nu se omoară cerebelul. Dacă din întâmplare îl surprindeam haotic pe unul dintre părinții ei, ce își verifica în taină copilul lăsat să locuiască singur? Mă imaginam adeseori capabil să le îndrug tiptil, posibil fără menajamente tot adevărul care deja zăcea în aer, amenințându-mă cu o expulzare totală într-o lume pe care nu mi-o imaginam încă. Dacă băiatul meu, încălcând orice fel de convenție stabilită de la nașterea lui până acum, m-ar fi luat ca exemplu și s-ar fi ținut drăcește după umbra persoanei mele, descoperind cât de titanic îmi bat joc de mormântul maică-sii? Desigur, îi puteam replica sever, liniștit că i-am găsit o mamă mai tânără, în acord cu moda din laptopurile și telefoanele lor, putând să o îmbrățișeze și el dacă eu începeam să mă plictiseam de ea. Aduc și eu în casă altceva decât bani!
Smaranda încă nu catadicsise să se întoarcă de la supermarket, o lăsase în locșorul ei pe una Bianca Zenobia, o altă studentă a mea pe care o prinsesem odată maltratând niște chestii de bază la drept penal general. Ședea pe unul dintre scaunele bucătăriei, luând o poziție de copilă la grădiniță ce tocmai își terminase pachețelul și aștepta surăzătoare să descopere în continuare lumea, pentru acest lucru nefiind nevoie încă de un efort serios din partea ei. La momentul intersecției între priviri, m-a furnicat ideea să părăsesc blocul fără niciul prealabil schimb de replici, cu aerul bărbatului insignifiant care crede că explicațiile mai mult dăunează recoltei.
Nu am habar cum am apucat să-i aud în graba dementă tribulații de genul: ,,domn’ profesor, știu tot ce se petrece și eu vă susțin”, ,,eu nu vă pot arunca nicio piedică, simțiți-vă ca acasă” ori ,,păcat, păcat, Smaranda vă aștepta pentru o explicație serioasă”. Da, recunosc, nu m-am grăbit nicidecum, am jucat deocamdată rolul celui care, știind că nu are dreptul să fie tratat cu o minimă considerație, așteaptă totuși atenții sublime ca urmare a hârțoagelor care-l ridică deasupra celorlalți. Iarăși fără îndrugarea unor politețuri care m-ar fi scos pe mine însumi sigur din pepeni, am pătruns oarecum triumfal în bucătăria care asista doar la scene de teatru prost. Ce risc putea ieși din prezența unei individe care se făcuse odată de tot necazul în fața mea? Dădeam eu oare socoteală chiar orișicui?
Până la sosirea Smarandei, nu am schimbat niciun cuvânt și nici măcar nu ne-am ascultat răsuflările. Stăteam liniștit pe o canapea ce-mi găzduise o groază de discursuri cu rol de pretext, având în mâna stângă un pahar de suc slab acidulat cu care mă autoservisem. Ea experimenta diverse strâmbături și poziții corporale fotogenice, crezând că poate atrage atenția propriei mele vieți personale; posibil să fi fost și un obicei involuntar al ei, nu puteam fi atent la amănunte din acestea. O paranoia minoră mă conducea spre alte meleaguri, imaginându-mă doar cu un bețigaș de trestie în fața tuturor situațiilor ce-mi bombardau encefalul ca pe un puț de petrol; să fi fost aia ultima vizită și, acum și aici, trebuia să rupem ceea ce creasem împreună ca niște conspiraționiști din filmele vechi?
Practic, era clar că amândoi ajunsesem la o decizie irevocabilă, năucă în felul ei și nu aveam curajul să o dăm pe față. Scârțăitul și trântitul sociopat al ușii apartamentului mi-au aruncat în tot sângele un val de adrenalină ce-mi anula toată bătrânețea. M-am transformat în cavaler năbădăios și n-am mai așteptat ca ea să înceapă a regiza toată seara, pentru ca iarăși să ne despărțim cu niște ochi în care palpita ironia ce-mi acidula noaptea și ziua următoare. Își arunca nepăsătoare, animalic și grăbit, încălțările din piciorușele ei neconvingătoare pentru un bărbat, cel puțin în ceea ce privește partea lor de jos. Am mormăit ceva ca o introducere morbidă, însă hotărârea ce se citea pe mutra ei mereu slobodă la dispreț m-a frapat pentru întâia oară, silindu-mă să-i aștept asediile.
Domnule profesor, am vorbit cu maică-mea și mai bine rămânem prieteni. Adică, întâlnirile noastre să fie așa mai în grup, doar să discutăm ca oamenii și să dăm la o parte ce nu ne convine. Important e mai ales să ne distrăm, că de dragoste, plimbărele sub clar de lună ori vaiete e plină și sătulă lumea. Telegrafic, simplu, plastic, suficient. Nu-mi părea rău pentru nimic, nu investisem decât bani, nervi și frică în toată tevatura asta pe care nu o luasem decât ca o pastilă de relaxare în prag de seară. Femeile sunt femei, mulți bărbați le tratează drept obiect senzual, dar asta nu ne împiedică să căutăm ceva care să ne înnebunească cu adevărat. Pe mine nu mă zăpăciseră niciodată chestiile astea, asta o vedeam drept literă de lege, îmi plăcea însă cum îmi zvâcneau organele în mine atunci când riscam ceva pentru o fustă, experiența din care răsărea evaziunea mult-dorită. Urma să rămânem amici, să conducem pe căi străbătute și de alții fosta așa-zisă iubire dintre un profesor palavragiu, cu aere de savant trecut și o studentă ce trecea drept o mică divă eminentă pe care, în definitiv, este imposibil să nu o iubești cu demență ori să o urăști cu aere masochiste.
Îmi asumasem toate riscurile de la început, trebuia să vină și cândva ziua în care distracția va deveni obligație. O îndatorire pe care trebuiam să o ascund bine, să o pliez după resursele mele de personaj chemat în toate părțile, să o privesc întotdeauna ca pe cel mai mieros câștig. În definitiv, atât mai rămăsese din toată harababura pe care o crezusem odată renașterea mea de după văduvie, întoarcerea la viața de mascul tâmpit. M-am întors solitar în bucătărie(căci Smaranda se dusese să-și lepede hainele de oraș), unde priveliștea mi-a confirmat rugămintea cinică a Smarandei: rezemată turcește pe canapaua modernistă de sub fereastra de bloc comunist, chicotind prostește la ce se găsea în carcasa ei de deasupra gâtului, Bianca rămăsese doar în lenjeria intimă dantelată cu care părea mândră.
Cunoșteam extrem de savant scopul acestor dudui ce încercau, uneori cu o precizie de bijutier, să găsească punctul slab al oamenilor misterioși. Le știam stilul, le dibuisem apucăturile, iar remediul împotriva lor îl căutam în nepăsare, în simularea nervozității ori a demenței. Pe când îmi puneam în aplicare lecțiile primite în viață, Smaranda, însoțită cu un hohot de râs ce semăna cu cel al farseurilor la darea în vileag a glumei, intră în încăpere cu un pachet lungan de cărți și o sticlă elevată, năucitoare de șampanie. S-a așezat pe un scăunel de papură în fața mea, s-a aplecat matern de figura mea de care am impresia că e scârbită, cu un zâmbet sclifosit de fată crescută în bordeluri selecte. Bianca, apropriindu-se într-un fel care i-a scăpat și ei, mi-a încolăcit gâtul osânzit cu brațele ei devenite dintr-odată ferme, părintești.
... Împrejurările mă sileau să mă predau, mi se ofereau prea multe cadouri de la o viață zăludă și de necontrolat. Poți ghici matematic ce a urmat după ce frontierele dintre mine și acele studente s-au diluat; s-a trecut rapid peste șoapte, s-a ajuns la spart pahare și la jocuri ce ne reproduceau sentimentele relaxate de la ora aceea, completate cu trivialități culese de pe unde și-a amintit fiecare. Mângăierile ajunse la un moment dat firești au șters orice rang între noi, am devenit un singur trup și o singură voință, capabilă să stea solidară în fața oricărui uragan ce o deranjează.
Îmi primisem partea, Bianca scăpase și de lenjerie și nu-mi interzisese nimic. Profitam cu bună știință de statutul ce mi-l obținusem prin muncă pentru a obține ceva fără trudă, ajunsesem cioban peste niște păcate care depășeau nemernicia slăbănoagă, aia ca un cer puțin înnorat. Abia atunci începuseră să-mi răsară în frunte cei ofticați că pot fi considerat stâlpul, fundamentul și dracul tuturor, modelul lor de comportament biblic într-o societate pe cale de naufragiu, idol al babelor și sihaștrilor. Mintea mea sătulă îi aduna pe toți în jurul meu, erau șeful meu de la București, băiatul rămas de pe urma fostei căsnicii, vechea soacră, studenții care mă săpau pe la decan, cămătarii cărora le controlam arestul la domiciliu. Se făcea că mă prinseseră în flagrant delict, nu comentau nimic, doar surâdeau îndrăciți și compătimitori, cu descoperirea mereu actuală că putregaiul îi mânăncă până și pe norii îndepărtați.
Tu te aflai în fruntea acestor pețitori ce mă torturau prin tăcerea lor de clovni obosiți, aruncându-mi iarăși o scrisoare perversă, probabil despre veșnicele prostioare cotidiene de la muncă. Îmi cereați să-mi închiriez sufletul pe lopată, să mă spovedesc disperat în fața oricui îmi iese în cale, să mă apăr ca un jaguar patetic cu pumnii și ideile împotriva imaginației mele condimentate. Proporțional cu gunoiul vostru închipuit, excitarea mea se întindea asupra a tot ce mai putea însemna viitor pentru mine. Am cerut-o pripit pe Smaranda în căsătorie, răspunsul ei constând într-un pahar de șampanie aruncat peste figura mea atunci seacă, gest însoțit de un zâmbet care împiedica viața a fi luată în serios...
Un tânăr care îndrăgește o fată cuminte și o însoțește năuc prin toate cotloanele e considerat hărțuitor și, în consecință, poate fi amendat ori chiar închis. Un profesor relaxat ce petrece, băut și lansând afurisenii la gură, cu studentele sale dezinhibate, bucuroase de soarta puturoasă care li se oferă, nu poate păți de multe ori absolut nimic, doar zvonurile și onoarea îi pot provoca o scurtă perioadă de coșmaruri. E protejat de instituția care l-a impus lumii largi și care-l dorește altar în continuare, de poliția care nu are o infracțiune pentru cazul ăsta, de familiile care nu doresc jurnaliști la ușa caselor tensionate, de gura lumii care până la urmă tace. Posibil să îți pui speranțele într-o mică Judecată de apoi, pe care o putem organiza oricând și ne va scoate leșia din suflețele, purificându-ne măcar pentru câteva zile.
Nimeni nu ar avea însă curaj să o convoace, ar fi prea sfidător și primejdios pentru tabieturile noastre nu tocmai argintate. Fiecare ne protejăm ogradele cum avem posibilitatea, de ce ne-am arde-o în văzut tuturor, pentru o purificare care poate nici nu există? Acolo victima nu va avea sânge deosebit de cel al călăului, toți vom purta aceiași cruce și ne vom înjura spasmodic în gând. Dimpotrivă, plecăm acasă și mai înrăiți, cu gândul de a ridica garduri și mai penibile pentru a ne ascunde mizeria involuntară. ...Nu cunosc nicio soluție, nu putem stabili o gară comună, sunt în imposibilitate de a construi o pârgie înțeleasă de toată lumea. Să lăsăm lucrurile ca înainte să ne fi cunoscut!
Cu stimă relativă,
Comisar-șef Jerlăianu Doru-Titișor,
posibil tovarăș de prăpăstii minore.















.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!